Vă reamintesc! Ne vedem astăzi în Auditorium Maximum în Cluj!
Din păcate, din pricina unei urgențe în familie, Prof. univ. dr. dr. habil Corneliu Simuț nu poate participa la Simpozion.
Vă reamintesc! Ne vedem astăzi în Auditorium Maximum în Cluj!
Din păcate, din pricina unei urgențe în familie, Prof. univ. dr. dr. habil Corneliu Simuț nu poate participa la Simpozion.
Regele a murit!

sursa facebook File de istorie
I-am purtat o admirație caldă și lentă, mai ales după ce i-am citit interviurile din anii 90. Nu l-am întîlnit. N-am făcut poze cu dînsul. N-avem amintiri comune, n-am ocupat același spațiu, nu am selfiuri făcute cu dînsul. Am amintiri scurse spre mine prin alt om admirabil, unchiul meu, Florea Cruceru. Avea aceeași vîrstă cu Regele. L-a întîlnit pe front. Au stat față în față rege și soldat. A fost impresionat de modestia aristocratică, de bunul simț care îi curgea monarhului cu sînge albastru prin toți porii.
Nu rareori în acest spațiu am vorbit despre monarhie și despre posibilitățile de restaurație. Acum s-a încheiat cu totul acest capitol. Casa regală română, mai ales în ultimele zile s-a făcut de rîs fără putință de recuperare.
Ei, dar să vedeți! Începe bîlciul bocitorilor. Cei mai acizi disprețuitori ai Regelui vor fi numai lacrimi și muci în următoarele zile. Elogii, oftaturi, îndoileri de ocazie, toate numai pentru autopromovare, ca în dreptul oricărui mort celebru. Primarii se suie și ei pe sicriu acum: să numim nu știu ce bulevard sau nu știu ce piață ”Regele Mihai”. Cei care l-au alungat cu pușca în 90 acum au amintiri dulci cu ”bîlbîitul”, cum l-au și numit.
Regele a murit! Trăiască Împăratul!
Rămîn monarhist în convingerile mele politice, dar știu că România a pierdut acest tren.
Rămîn monarhist în convingerile mele religioase. Marele Rege trăiește încă și va trăi veșnic. România mai are o șansă: întoarcerea la Dumnezeu.
De pe stema regală ne rămîne un mesaj crucial: NIHIL SINE DEO!
Măcar atît …
Prefer să păstrez în minte o imagine ca aceasta și ca cea de mai sus. Eleganță desăvîrșită, frumusețe lăuntrică și exterioară.

sursa File de istorie facebook
Later edit:
Ah, am uitat ceva. Comentariile de pe facebook la postarea asta m-au convins că am uitat o categorie: jegul haterilor. S-au ridicat și ei acum. Nici măcar acum nu uită că Regele a plecat cu tablourile și aurul României, că l-a îmbrățișat pe Hitler, că a luat palatele … Da! Presa și rețelele de socializare ne vor oferi un spectacol grotesc în următoarele zile. Îmi este greu să spun Odihnească-se în pace, pentru că nu-l vor lăsa! Corbii se vor năpusti să își ia partea lor cu obrăznicie.
Mai avem vreo 2 zile pînă la Simpozionul de la Cluj pe Reformă Post Tenebras Lux.
O idee care s-a vehiculat adesea în mediul evanghelic, după ce am ascultat melodii ”răscumpărate” începînd de la Abba pînă la Leonard Cohen, este aceea că Luther ar fi fost partizanul răscumpărării cîntecelor din lume.
Luăm cîntecele din crîșmă și le ducem la biserică. N-am cercetat problema, deși știu că Luther era un bun teoretician și un bun practician în ale muzicii, dar voi insista. Deocamdată nu știu dacă nu este un fel de ”fake news”.
Care este ideea? Trebuie să luăm ce este frumos, pentru că tot ce este frumos este parte din oglindirea chipului lui Dumnezeu în om, trebuie să furăm de la fiii întunericului (care uneori sînt mai inteligenți decît fiii luminii – la capitolul filme eu nu am chiar nicio îndoială – vorba celor de la Babylon Bee, este foarte posibil ca în timpul vieții noastre să fie produs un film creștin bun pînă la urmă… ), să luăm așadar și să răscumpărăm.
Să luăm șlagărele lumii, le punem cuvinte creștine, mai ales dacă sînt ușor de memorat, să nu avem niciun fel de complexe în a lua ce este al lumii, sau ce crede ea că este al ei, și să îl dăruim lui Dumnezeu. Pare simplu! Părea, pe vremea lui Luther, cînd nu aveai probleme de copyright, justiție, scandaluri pe tema drepturilor de autor.
De discutat! Sînt foarte multe lucruri care se întîmplă aici. A lua o celebră melodie, care presupune tot felul de asocieri mentale, realizate deja, mai ales pentru cunoscători … oricît ai încerca să o răscumperi, rămîne picătura de otravă înăuntru.
Deși… iată un exemplu … care bate geniul 🙂
Mărturisesc: am gustat din plin acest ”furt”, încercare de răscumpărare, parodie, ce vreți voi … geniali cei de la Queen, dar îți trebuie, de asemenea, o picătură de geniu să faci așa ceva, mai ales calchiind unele expresii din original și deviind complet sensul.
Am prieteni, cunoștințe care s-au plîns că nu pot prinde Credo Tv, emisiunea pe care o redactez, Între Scriptură și ziar, din pricina faptului că postul nu este preluat de unele companii de cablu care deservesc regiunea dînșilor.
Slavă Domnului, sîntem o țară hiper-ultra-conectată la internet.
Slavă Domnului, românii nu sînt înapoiați și iubesc tehnologia, donează sînge numai ca să intre în posesia unui telefon mobil performant.
Problemă rezolvată!
Iată o aplicație pentru telefonul mobil.
”Românul s-a născut … poet. Neamțul s-a născut harnic!”
Divertis
Dacă românul s-a născut poet, atunci trăim în belșug, într-o oază, căci… ”fără poezie … viața e pustiu!”
La Tine strig, O, Doamne Isuse! Cantata nr. BWV 177, una dintre cele mai emoționante piese din literatura bachiană.
Tradiția? Ce înseamnă acest termen pentru noi evanghelicii?
Pomeni, găina aruncată peste groapă la mort, bradul de la nuntă sau înmormîntare, prapuri, liturghie de neînțeles, obiceiuri strămoșești, care nu se regăsesc în Scripturi. Aceasta este tradiția. Și este, se înțelege, asociată neapărat cu bisericile tradiționale/tradiționaliste, Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.
Aud adesea:
Noi nu sîntem ca ei, frate! Noi nu sîntem cu tradițiile, noi sîntem cu Sola Scriptura!!!
Serios? Atunci de ce DE FIECARE DATĂ vă plecați la amvon cînd ajungeți acolo, de ce nu veniți la amvon făcînd flick-flack-uri sau șpagatul? De ce nu dați Cina Domnului cu Coca-Cola și cu biscuiți Poieni sau cu pălincă, dacă sînteți din Sălaj?
Orice comportament public care presupune previzibilitate și sens realizat comunitar presupune o minimă tradiție.
Din păcate tradiția a devenit pentru noi un antonim pentru Sola Scriptura.
Nu este deloc așa. Cred că acest termen ar trebui răscumpărat și ar trebui să ne revizuim practicile în conformitate cu această răscumpărare terminologică.
Dacă ne uităm în sfintele Scripturi, Apostolul folosește un termen grecesc, paradosis, pe care primii traducători latini și apoi Ieronim l-a echivalat definitiv prin traditio, un termen care aceasta înseamnă: învățături, doctrine și reglementări etice și orînduiri privitoare la ethos, acestea toate fiind transmise din generație în generație.
Leslie Newbigin, în cartea sa The Gospel in the pluralistic society, are un capitol întreg legat de necesitatea tradiției, Authority, authonomy and tradition.
Ce spune el în esență?
Nimeni nu poate fi deplin original. Originalitatea absolută este boală psihică. Vorba pastorului Beniamin Fărăgău (cred că l-am auzit cu mult timp în urmă la Iași): dacă după 2000 de ani de creștinism îți vine vreo idee cu totul și cu totul nouă, primul drum pe care trebuie să îl faci este la psihiatru.
Fiecare artist original a învățat tradiția, Dali a învățat să facă un cal care să semene cu un cal înainte de a începe să picteze în stilu-i atît de bine cunoscut.
Tradiția pare un antonim al progresului, al schimbării, al îmbunătățirilor, pare un sinonim al învechitului, al ruralului. Nimic mai greșit!

sursa stockfresh.com
În urmă cu ceva timp profesorul de chitară Ioan Sabău mi-a atras atenția asupra unui intepret. Eliot Fisk.
Am ascultat atunci și nu mi-a venit să cred că se poate face așa ceva și pe chitară.
Iată acum dovada.
După cum am anunțat deja, începem o nouă serie Cu Irisul deschis: Credo! Cred!
Este o consecință naturală a parcursului pe care l-am avut pînă acum, începînd cu Predica de pe munte (2009-2010), continuînd cu De ce cred? Evanghelia după Ioan (2013-2014), pentru a ne opri anul trecut (2016-2017) la rolul Creștinului în secolulul XXI.
Vă mai amintiți? Am încercat să găsim răspunsuri și soluții la unele tensiuni și întrebări, provocări la care este dificil să răspundem în plină epocă de deconstrucție a valorilor tradiționale.
Nu mai trăim într-o Europă ”creștină”. (E bine? E rău? Altă discuție!) Continentul nostru a ieșit de ceva vreme de sub umbra Bisericii. În Franța bisericile sînt demolate în favoarea parcurilor, în Anglia, în cel mai bun caz, devin expoziții de artă. Papa de la Roma este un personaj simpatic, dar necredibil, care își caută popularitatea prin tot felul de declarații care scandalizează corpul cardinalilor și pe cei mai mulți catolici conservatori. Ortodoxia este ferită deocamdată de bolile liberalismului care ne-a mușcat pe noi protestanții, dar abia acum descoperă studiul biblic. Șarpele nu îi va ierta pe cei mai tineri și mai curioși.
Protestantismul, ajuns la a 500-a aniversare, este departe de a fi biruitor și glorios. Luther și Calvin se vor fi învîrtind în mormînt văzînd ce au ajuns parohiile luterane și calvine. Sola Scriptura ca lozincă stîrnește crize isterice de rîs în academia postmodernă, iar în biserica senzualismelor ieftine Biblia este hăcuită și abuzată prin cîteva expresii care transpiră cu greu în niște cîntecele naive repetate la excitație. Generațiile noi s-au săturat de spectacol prost și unii se întorc spre bisericile liturgice.
Predicatorii valurilor noi predică orice altceva, mai puțin Scriptură. De la psihanaliză de doi bani, pînă la împărtășirea unor cure de slăbire magice, de la soluții pentru a scăpa de complexele de inferioritate sau crizele de la mijlocul vieții, pînă la masaje intelectuale pentru creiere necitite, avem cam tot: profeți care nu dau socoteală de împlinirea profețiilor lor, vindecători de coșuri și furuncule, avem de toate, superstiții, credințe strămoșești, scuipături în sîn, dar nu mai avem credințe pentru care să murim!
Anul trecut ne-am uitat la …
Astăzi mi-am adus aminte într-o discuție despre obiceiurile noastre din aceste zile. Unii se pregătesc de Advent. Alții au început deja postul Crăciunului.
Pentru Duminică scriu cîte ceva despre Tradiție versus Sola Scriptura.
Iată cîteva gînduri interesante de la Todd Friel. Inteligența n-are buton de oprire. Are acest showman cioturile lui, dar nu îi poți nega carisma și inteligența.
Hrană pentru minte, vorba americanului.
S-a sfîrșit sezonul pentru pedalat. A început sezonul pentru negociat, cumpărat, evaluat oferte. Și acestea sînt impresionante. La oferte mă refer 🙂
Adesea sînt întrebat de prieteni care știu că îmi place ”să mă dau” cu bicicleta despre achiziționarea unei biciclete noi sau la mîna a doua.
Poate că unii vă doriți compunerea unei biciclete din diferite piese. Detalii AICI. Vezi AICI un astfel de proiect. Pozele oficiale AICI.
Am mai scris despre aceste lucruri AICI și AICI.
Mai întîi trebuie să știți ce vreți. Vreți pe munte, vreți pe șosea? Viteză? Peisaje? Diferența dintre o bicicletă montană și o cursieră de performanță este echivalentă cu diferența dintre o mașină 4X4 și o mașină de curse.
Iată cîteva materiale video care ar putea fi un real ajutor pentru nehotărîți.
Un cîntec despre viața dublă, despre ipocrizie, despre săptămîna noastră mult prea ocupată de alte lucruri, despre priorități greșite.
Despre și cu Amalia am mai discutat AICI.
Zilele acestea pregătesc materialele pentru noua serie Iris – CREDO!
Mi-am adus aminte de o foaie tipărită pe ambele părți, foaie pe care o port în Biblia din care predic. Predic de 32 de ani. Port foaia asta de 23 de ani în contracopertă.
Din cînd în cînd recitesc crezurile. Uneori chiar la amvon, înainte de a mă ridica să predic. Dacă este ceva sărit din spațiul acesta ideatic și mie îmi vine să predic altceva, atunci schimb. Acesta este terenul de joc, acesta este spațiul sigur de aruncat cu idei, între aceste două crezuri se află fundamentele credinței creștine și fiecare dintre acestea ar trebui repetat cel puțin la fiecare Euharistie de toate bisericile evanghelice. A propos, sînt scrise înainte de 1517.
În bisericile tradiționale se recită la fiecare liturghie. Astăzi, Duminica, va fi recitat Niceea alături de Tatăl Nostru.
Cînd aud ce se cîntă în unele biserici ”de-ale noastre” mă bucur că nu se mai fac arderi pe rug pentru erezie. Cînd aud ce se predică din unele amvoane, mă bucur că nu se mai practică lapidarea. Am fi mult mai puțini.
În multe biserici evanghelice, dacă ne-ar omorî cineva pentru ortodoxia credinței (în sensul etimologic al termenului), mulți ar muri nevinovați, că habar nu au ce cred, de ce cred așa, de cînd se crede așa, cum a ajuns credința pînă la noi.
Ei, sărmani ignoranți, cred că totul s-a inventat cu Luther, dar nici despre acesta, după cum am constatat zilele trecute, nu prea știu prea mare lucru.
Luați, mestecați!
Cînd creierul unora obosește pentru argumentare sau cînd sînt prinși cu kitsch-ul în buzunar, cînd sînt prinși needucați estetic, cînd le ataci prostiile de genul acesta sau acesta, sar imediat cu un ezitant De gustibus.... pentru că oricum nu sînt siguri pe continuare. Gramatica latină este un pic mai complicată, iar citatele scoase din context nu salvează un dialog demolator.
Respectivii sugerează că nu ar trebui nicidecum să discutăm gusturile cuiva.
Ba da, gusturile se discută și trebuie discutate. Unele chestiuni care trec drept gusturi, preferințe, alegeri au de-a face cu moralitatea. Pentru aceasta studiem etica și morala. Da, sigur, veți invoca situațiunea adevărului în plină epocă marcată de postmodernism. Adevărul rămîne adevăr indiferent la care masă va fi negociat. Există un rău și un urît asupra căruia vom cădea cu toții de acord în limitele normalității psihice. Necrofilia, pedofilia, bestialitatea pot fi reglementate legal, dar rămîn rele nenegociabile.
Alte gusturi și preferințe au de-a face cu buna conviețuire socială. Pentru aceasta există dreptul, legea, reguli, regulamente, reglementări, etichete, protocol. Nimănui nu îi este permis să facă ce vrea oriunde vrea numai pentru că îi place aceluia să facă ce face. Nu ne scobim în nas la masa reginei.
Aceasta este cea de-a doua temă pe care am prezentat-o în cadrul conferinței pastorale de la Universitatea Emanuel din Oradea, Consacrare și pasiune în slujire.
Există două scenarii extreme posibile:
1. O comunitate liturgică înțepenită în tradiționalism, fără a săvîrși păcatul zîmbetului, pietrificați ca sfinții din icoane, cu ochii sașii în cărțile de cîntări (dacă se poate negre, că sînt ale bunicilor și nu au versurile strîmbate – adică accentele corectate și aberațiile teologice eliminate!), cîntînd mormăit imnurile vechi, lălăit, fără entuziasm, conduși de cîte o persoană care n-are nici pregătire muzicală, nici intuiția ritmului, dar care leagănă în sus și în jos cartea respectivă, reamintindu-ne versurile cu formula: ”după cum spune poetul de cîntare”… Simți cum Duhul Sfînt cască de plictiseală și se întristează că am înțeles acreala drept semn al evlaviei, încruntarea, drept marcă a sfințeniei, mediocritatea tehnică a cîntului, drept semn de ofrandă pe altar.
Apoi, al doilea scenariu posibil, la cealaltă extremă:
Astăzi a început Postul Crăciunului pentru bisericile tradiționale. Am mai spus-o și cu alte ocazii: nici credincioșilor evanghelici nu le-ar strica această disciplină a postului intermitent: miercurea și vinerea (din pricina aceasta în poveștile românilor Sfînta Miercuri și Sfînta Vineri sînt două zîne bătrîne și bune), post intermitent săptămînal sau post intermitent sezonier.
Aici despre Postul Negru. Post negru, post negru, dar nu prostesc.
Aici cîte ceva despre un altfel de post, postul lui Daniel.
Aici este o parte din evaluare.
Cură de slăbire? Postul mi s-a părut cea mai eficientă metodă pînă acum.
Sînt rătăcit de vreo 3 ani între cîntece de leagăn.
Cîntece de leagăn din diferite culturi. Iată un proiect minunat pe care l-am re-descoperit de curînd. În urmă cu un an jumătate îi căutam lui Noah cîntece de leagăn. I-am pus cîntece din mai multe țări, în mai multe limbi. XLucian mi-a reînviat această amintire printr-un cîntec de leagăn evreiesc, pe care îl voi inventaria deopotrivă aici.
Pînă atunci? Un minunat cîntec de leagăn ucrainean.
sau
un cîntec armenesc:

sursa http://www.emanuel.ro
AICI.
Se apropie sfîrșitul anului. Chiar în anul 500 după Reformă unii se vor fi apucat de lecturat întreaga Biblie într-un singur an. Grea intreprindere, mai ales de unul singur. Pe la Cronici este descurajant, nu-i așa?
Dacă ați rămas în urmă, prin tramvai, la alergare sau mai știu eu pe unde vă poartă drumurile, puteți să recuperați cu o pereche de căști și un gadget simplu.
Iată AICI.
Audiție perseverentă!
Am petrecut cam 7 ani studiind Augustin, mai precis patru tratate: De Trinitate, De Civitate Dei, De Doctrina Christiana și Enchiridion.
Zilele trecute m-am reîntors la Augustin, încercînd să îi îndrept pe studenți spre De Dialectica.

Am avut o relație de dragoste-ură cu Augustin, dar a rezultat o carte. Traumele studiului mi-au trecut în doi sau trei ani de zile, după care m-am ocupat de altceva, de proiectele mele de periegeză. În urmă cu ceva timp am fost curios să văd ce se mai spune despre un subiect foarte la modă încă, subiect pe care am scris și eu: cît de mult știa Augustin greacă?
Teoria mea? Știa mai mult decît s-a presupus, mai mult chiar decît a presupus chiar Henry Irinee Marrou în excelentul său studiu, dar Augustin se alinta retoric. Se făcea că nu pricepe, tocmai pentru a impune limba latină ca limbă teologică, impunînd limbajul tehnic teologic pentru totdeauna în limba latină.
Disputa legată de Ziua Reformei și Luther, care a fost un bun cunoscător al lui Augustin, fiind fost călugăr augustinian, m-au îndreptat din nou spre Augustin. Ce-ar fi fost reformatorii fără teologul harului, fără scrierile anti-pelagiene?
Mă documentez pentru o chestiune care mă arde, mai ales după interacțiunile legate de Ziua Reformei și Martin Luther. Am descoperit că printre prietenii de facebook am avut foarte mulți ”specialiști” în Reforma Germană, în istoria gîndirii creștine, în istoria Europei în general, în istoria antisemitismului, mulți, mulți, mulți specialiști. Oameni de bază. Unora le-am dat unfriend din complex de inferioritate deja.
Cum pot sta la aceeași masă cu oameni care știu atît de multe? Eu sînt un simplu ignorant în chestiune, dar în căutare de lumină. De aceea și scriu cîteodată despre chestiuni care îmi sînt neclare, ca să mă lumineze alții, dar nu accept ușor chiar orice profesor la apelul bocancilor făcut.
Am căutat, dincolo de cunoscutul text al lui Constantin Rădulescu Motru despre Calități bune și defecte la români, un text superb, pe care l-am mai invocat pe acest blog, am mai căutat și alte resurse. Printre acestea, excelentul și consistentul studiu al prof. univ. dr. Daniel David. Vedeși și link-urile din articole. Un lucru este clar. Românul este foarte sigur pe steaua lui. Ne place de noi, deși cîteodată, dacă survolăm doar declarațiile despre noi înșine, pare că ne disprețuim ca popor. Ce paradox! Ce tensiuni sînt în mintea noastră românească! Recomand cu mare căldură lectura întregului studiu:
Am auzit-o și pe asta. Spunea cineva care n-a crescut nici măcar pui de găină de o zi pînă la stadiul tăierii, n-a păscut nici măcar o capră, n-a îngrijit nici măcar un cîine. Era foarte convins și specialist informal în sisteme educaționale.
Mă mănîncă demult degetele să scriu despre competența la români. Sîntem pricepuți în toate. Vorba americanului: ”maybe he is wrong, but never in doubt!”
Astăzi este ziua în care ne amintim de Biserica persecutată. Este ziua internațională de rugăciune pentru frații noștri care sînt torturați și uciși pentru crezul lor.
Am ales să cîntăm, cum prin cîntare au învins martirii în circurile romane, pe rugul medieval, în fața kalașnicovului comunist sau sub sabia islamiștilor radicali.
De-a lungul istoriei au curs rîuri de sînge nevinovat și uneori din gîtlejurile celor decapitați, sfîrtecați, torturați, închiși, striviți au răsunat cîntări de laudă în care Crezul le-a fost lumină.
Biserica nu este o adunare care merge într-un fel de pelerinaj turistic, Biserica este o oștire care mărșăluiește bătălie după bătălie într-un mare război, război care va fi încheiat numai odată cu lumea ca primă creație căzută.
Exodul, Leviticul, Deuteronomul, Apocalipsa, Epistola paulină către Efeseni, toate acestea sînt texte milităroase. Apostolul ne îndeamnă să ne înarmăm cu armura dumnezeiască. Dumnezeul nostru are un nume militar, Domn al oștirilor.
De aceea… cu cîntec înainte marș. Spre ce? Spre martiraj. Sîngele curs ne este cea mai ascuțită armă, sămînță a Bisericii, cum spuneau părinții.
Biserica a cîntat în persecuție și Și-a cîntat crezurile, iar Crezurile au început cu începutul, Creația.
Paradigma Creație-Cădere-Răscumpărare este amprentată în orice crez creștin major.
Din această pricină, astăzi, de ziua Bisericii Persecutate, am ales să facem un exercițiu de luptă, să cîntăm.
Cui? Creatorului! Răscumpărătorului! Mîntuitorului! Christos Victor, Biruitorului! Cel care are deja în mîinile Sale Happy End-ul istoriei.
Vă mulțumim că sînteți alături de noi!
Consontantis este un proiect unic, după știința mea. L-am prezentat în două rînduri în emisiunile pe care le produc la Credo TV și le-am prezentat cu mare entuziasm, entuziasm despre care sper să fie molipsitor.
Sala plină din această după amiază ne arată că sînteți gata să credeți într-un proiect de asemenea dimensiuni și cu atît de multe piedici. Vă mulțumim pentru parteneriat și investiție.
Proiectul Consonantis nu este doar un fel de Filarmonică a celor care împărătășesc același crez, nu este doar o școală de muzică și ucenicie muzicală și creștină, nu este doar un proiect peripatetic de formare, ci este și o declarație de identitate și viziune muzicală.
1 Să aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor şi dragoste n-aş avea, fire-aş ca o arame răsunătoare şi ca un chimvol nerăsunînd.
2 Şi să aş avea prorocie şi să aş cunoaşte toate tainele şi toată înţelepciunea şi să aş avea toată credinţa, cît să poci şi munţii muta, iară dragoste n-aş avea, nemică nu sînt.
3 Şi de aş împărţi surumanilor toată avuţiia mea şi să aş da trupul mieu spre ardere, şi dragoste n-aş avea, nece un folos nu mii-are fi.
Fundația Hospice Emanuel are onoarea să vă invite la cea de-a IX-a Ediție a concertului de caritate Voci pentru Hospice 2017, concert organizat cu scopul de a sprijini activitatea Hospice și de a promova îngrijirea paliativă în Oradea.
Concertul va avea loc vineri, 10 noiembrie, orele 19:00, la Capela Universității Emanuel din Oradea, str. Nufărului nr. 87.
Prezența dumneavoastră ne onorează!
Astăzi am rostit vorba asta: ”ne-am apucat de casă”. Da! În România confuziei, haosului, compromisului și corupției! Da, știu!
A venit momentul acela și nu mi-am schimbat prea mult părerile de AICI. Eram în fața unui prieten mai în vîrstă cînd am rostit fraza cu pricina.
A făcut o grimasă. Parcă i-aș fi dat să stoarcă între măsele o jumătate de lămîie. Era ceva între milă profundă, temere, nostalgie, dar nostalghia în sensul etimologic al cuvîntului, de durere a reîntoarcerii în trecut. A oftat, a icnit mai degrabă, și-a pus palma pe obraz și a clătinat din cap ca unul trecut prin asta. Era ca un om tocmai scăpat din Purgatoriu, dar cu o imensă compasiune față de cel care tocmai intra în locul de ispășire:
Astăzi mi-am luat porția de înjurături pocăiești pentru tot restul anului. Sînt liniștit. Majoritatea acestora vine de la ignoranți agresivi. A propos, ce s-ar fi făcut Reforma și reformele fără agresivitate? Acesta este unul dintre produsele secundare ale Reformei, agresivitatea și sentimentul dreptății individuale. Sîntem siguri că avem dreptate și ne luăm de gît cu toată lumea pentru asta.
Am fost acuzat că sînt invidios pe Luther (mă simt măgulit, dar nu este cazul, singura asemănare dintre noi este că ambii ne-am îngrășat după căsătorie!), că nu sînt așa de mare celebritate ca dînsul sau că nu suport niciun fel de erou în preajma mea. Glume! Sigur, sînt invidios și pe Adam, că nu am gustat fructul pe care i l-a dat Eva, și pe David, că n-am avut praștie și harfă ca dînsul. Cu Batsheba nu m-a impresionat. Natalia e mai arătoasă! 🙂
Eh, fiecare dintre noi avem dreptul la a spune prostii, dar limitat și neconsecvent, mai ales de la o anumită vîrstă.
N-am încercat altceva decît să păstrăm echilibrul puțin, pentru că mi s-a părut că am cam sărit calul cu modificarea portretului istoric al lui Luther. Marele Reformator a spus și făcut nemernicii care ne-ar face pe mulți să ne ținem de nas și să ne rușinăm entuziast și care nu pot fi scuzabile nici măcar prin faptul că s-au spus și s-au împlinit acum 500 de ani. Prostia și lipsa de caracter sînt și peste veacuri impardonabile.
Repet: nimeni nu neagă meritele istorice ale lui Luther, așa cum nu putem nega nici meritele istorice ale lui Alexandru cel Mare. Că Luther n-a fost un înger se știe, că s-a aliat cu prinții în reprimarea unei răscoale țărănești este însă prea puțin cunoscut de unii cu mari înclinații spre stînga. Nu mai amintesc altele.
Dar, cu prudența necesară că aceste afirmații sînt scoase din context, să citim:
Hotel de Biciclete!!!
FreestyleSport lanseaza, in premiera in Oradea, un nou serviciu de gazduire a bicicletelor in timpul sezonului rece.
Ce inseamna asta?
1) Vei avea mai mult spatiu in casa (pentru skiuri, brad, sanie,.. etc)
2) Nu iti va fura nimeni bicicleta (din beci, pod, garaj etc.)
3) Ne vom ocupa de bicicleta ta, cu cea mai mare migala si atentie, si iti vom face o revizie completa, astfel incat in primavara sa o ridici gata pregatita pentru inca un sezon de aventura.
4) O vom depozita intr-un loc sigur, uscat, cu temperatura constanta.
5) Va beneficia, din partea casei, de o husa de protectie, ca nici macar praful sa nu se puna pe ea.
6) Tu vei beneficia de un cadou pe langa toate astea. *
Devine iritant. Parcă la apropierea serii se răspîndesc tot mai multe postări despre OMUL LUTHER, marele erou al credinței, prezentat aproape într-o diafană, roz-bombonă lumină martirică. Încercam să mă abțin, dar ignoranța istorică gonflată și combinată cu un triumfalism potențat de turmă, mă face să reacționez în fața coreligionarilor mei care știu din păcate prea puțin despre Reformă și personajele ei principale (rușinos pentru niște protestanți, nu-i așa?), dar celebrează aproape fără dreaptă cumpănire un om din carne și sînge și nu pe Dumnezeul acelui om. Mutația este îngrijorătoare. Ne facem și noi idolașii noștri! Pe cînd o beatificare în stil protestant pentru Luther? Am ratat momentul 500? Încercăm la 600? Pînă atunci mai uităm din umbrele omului?
Astăzi se împlinesc 500 de ani de la afișarea celor 95 de afirmații elaborate de Luther. N-au fost bătute în cuie în sensul unei ofense adresate bisericii, ci au fost puse acolo pentru că acesta era modul în care se făceau cunoscute astfel de lucruri în acea vreme. Tensiunea acelei zile a fost mult mai mică decît ne fac filmele sau diferitele narațiuni, fie și ale unor istorici romantico-isterici, să credem.
Afirmațiile au fost publicate în latină. Titlul inițial a fost Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum. Abia traducerea tezelor în germană și vulgarizarea lor (atît în sens etimologic – coborîrea la vulg (popor), dar și vulgarizarea lor hermenutică) a generat apoi răspîndirea acestora și aprinderea miriștii deja uscate a Reformei.
Vulgarizarea însemna inițial popularizare. Din păcate, ambele procese s-au întîmplat și popularizarea și vulgarizarea, manipularea unor afirmații pentru a crea și mai multă tensiune.
Puțini au citit pînă la capăt cele 95 de teze și unele dintre acestea, fără cunoașterea contextului istoric și eclesial, sînt astăzi complet irelevante.
Iată cum va fi arătat documentul (foarte probabil):
apasă link-ul pentru a descărca documentul într-un format lizibil.
Ne pregătim de conferința pastorală UEO 2017. Voi avea o temă legată de un subiect extrem de dificil. Aș aprecia susținerea și pumnii strînși.

sursa http://www.emanuel.ro
Ieri, sîmbătă, am fost într-o excursie montană împreună cu Natalia și Noah. Destinația? Hmmm! O cascadă cu un nume la care avem tresăriri la pronunțare: MOARA DRACULUI!
Este o cascadă nespectaculoasă (de fapt noi trei nici măcar nu am ajuns pînă acolo, am mers pînă la 500 de metri de cascadă, cînd lui Noah i s-a făcut frig și frică, văzînd alunecările noastre repetate pe pietre cu el în brațe).
Am plecat vreo 25 de cupluri, doi cîte doi, într-o călătorie cu idee. Ideea a aparținut lui Valentin Sebastian Dan.
Mîntuitorul ne-a spus despre lucrările celui rău: ”el v-a cerut ca să vă cearnă, dar Eu m-am rugat pentru voi!”
El a cerut să ne cearnă și în viața de familie. A trebuit să discutăm la dus problemele, apucăturile, stricăciunile din relația noastră de cuplu. La întors? Soluțiile! Excelentă idee!
Nu destinația a fost importantă, ci călătoria și procesul.
Ce am văzut pe drum? Poate că asupra acestui aspect voi reveni, dacă am inspirație: dezastrul făcut de urgia din 17 septembrie. Mare este mînia Domnului cînd se dezlănțuie.
Nu am numărat, dar cred că acest desen animat a fost vizionat deja de vreo cîteva zeci de ori de întreaga familie. Natalia îi traducea lui Noah fiecare frază. Acum nu mai este nevoie. Noah știe întreaga desfășurare.
Sînt mai multe variante de Winnie The Pooh, dar această serie din anii 70 îmi place cel mai mult. Dialoguri pline de sare și piper, personajele foarte bine creionate, Eeyore cu depresiile lui, Piglet cu bîlbîiala, timiditatea și complexele lui, Tiger cu personalitatea lui efervescentă, Iepurilă cu răutățile lui. Rar îți este dat să dai peste o comunitate atît de bine conturată într-un desen animat.
Nu sînt un entuziast admirator al baletului, dar libretul este fascinant! Este tot despre transformări și lucruri ”adevărate”, un fel de altfel de poveste a porcului, dar spusă în altă cheie.
Mîine plecăm spre una dintre cele mai interesante evenimente din acest an, un fel de tabără-seminar-retreat organizat(ă) de Dr. Valentin Sebastian Dan cu o tematică-pretext pornită de la NUCI.