Astăzi, în cadrul conferinței pastorale de la Universitatea Emanuel din Oradea Consacrare și pasiune în slujire, am prezentat tema Pornografia, dinamită la temelia lucrării pastorale. 

Este o temă grea, dificilă, temă despre care nu se prea face vorbire în bisericile noastre.

sursa https://www.elementsbehavioralhealth.com

Sînt cîteva motive pentru care nu se prea vorbește despre aceasta în public. Dacă îi parafrazez pe cei de la Covenant Eyes: ne este rușine (avem copii în biserică), credem că în biserică nu se întîmplă, credem bă Biblia nu prea vorbește despre asta, credem (în mod fals) că Biserica nu are soluțiile potrivite și … de ce nu? Nu se prea vorbește despre aceasta pentru că ar trebui să vorbim despre funie în casa spînzuratului. Uneori chiar cei care ar trebui să vorbească despre patimi sînt prinși de patimă.

În ultima vreme s-a vorbit despre căderea unor slujitori ai Bisericii. Se pare că Diavolul vînează fără discriminare. Cazuri din Biserica Ortodoxă Română ne-au cutremurat recent, dar avem și noi faliții noștri (de această dată în sensul etimologic al cuvîntului).

În majoritatea cazurilor de curvie și de excludere din pastorală, dacă se merge pe fir, undeva există contaminarea cu pornografia. Unii au fost descoperiți de chiar copiii lor (ce trist!), de soții, de colegi, de lucrătorii din administrația bisericii. Așa s-au încheiat în mod trist cariere pastorale, unele chiar promițătoare.

Există recuperare? Există vești bune?

Da! Există!

După descrierea fenomenului și a modului în care pornografia ne modifică creierul din pricina neuroplasticității acestuia, am încercat să împărtășim și veștile bune. Putem scăpa, folosind chiar același cîrlig care ne-a prins, tot neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a se remodela. Ne putem ”spăla” pe creier cu apa Cuvîntului.

Da, drumul este greu, procesul este lung, soluția nu este ușoară. Dar libertatea are un gust atît de plăcut! Chesterton parcă (deși s-ar putea să mă înșel) spunea că nu există plăcere mai mare decît plăcerea pe care o simte cineva după ce a biruit o ispită.

Cîteva dintre soluții?

Mai întîi trebuie distruse trei mituri.

Căsătoria. Mai întîi am distrus mitul conform căruia căsătoria este o soluție pentru dependența de pornografie și masturbație.

Vîrsta. Apoi mitul după care vîrsta ar putea ajuta. Nu, cu vîrsta devine chiar mai rău.

Yes, I can! Nu, singur nu poți scăpa, singur nu te poți scoate din mocirlă.

Cîteva soluții?

1. Smerește-te! Acceptă că ai o problemă. Lasă mîndria, mîndria stă înaintea căderii.
2. Supune-te! Caută să stai sub autoritatea cuiva care este mai în vîrstă, care te poate ajuta, care este fidel, informat, bun confident, dăruit cu duhul blîndeții și care crede în ucenicie și în prețul care trebuie plătit pentru aceasta. Acceptă pentru o vreme controlul asupra ta. Există soft-uri prin care poți să faci acest lucru. Trebuie să fie genul de persoană care, dacă îi trimiți un sms că ești ispitit la ora 3 noaptea, îți răspunde că se roagă pentru tine sau chiar te sună ca să se roage alături de tine.
3. Spune! Mărturisește acelei persoane de încredere (nu pe toate gardurile!). Starea de eliberare vine în urma mărturisirii ca un katharsis, o ardere completă a gunoaielor. Mărturisește păcatul ca să poți obține o diagnoză corectă și o soluție corectă.
4. Schimbă! Schimbă-ți preajma (computerul meu este cu fața spre ușă, întotdeauna acasă am avut computerele expuse și vizibile), mută prin casă, dacă trebuie. Modifică-ți obiceiurile, să nu ai timpi morți, timp în care să rămîi mult singur fără să ai ce face.
5. Singurătatea! Nu putem fi tot timpul în public, în comunitate. Unul dintre cele mai grele lucruri este managementul singurătății. Ce anume facem și ce nu facem cînd sîntem singuri?

Pornografia ne afectează creierele. Ne marchează definitiv și pentru oameni chemați să păstorească oameni, să lucreze față către față cu persoane, acest tip de decontrucție a creierului este fatală pentru o astfel de profesiune, demolîndu-ne personalitatea mai întîi, imaginea de sine, respectul de sine și, prin asta, respectul și prețuirea, grija și focalizarea asupra celorlalți!

Mai devreme sau mai tîrziu ori noi vom ceda, ori enoriașii noștri își vor da seama că ceva necurat este la mijloc, ori Dumnezeu, cum o face cîteodată, dă la iveală cele mai mari ascunzișuri. Este har că Dumnezeu mai are răbdare cu slăbiciunile noastre nedescoperite încă! Dar prin acest har ne dă timp să ne putem îndrepta și să căutăm Fața Sa în curăție.

Se mai poate face ceva?

Da! Despre aceasta este Evanghelia noastră, despre har, despre iertare, despre restaurare, însă nu putem spune, precum pomenește Apostolul: ”ce vom spune așadar? Să păcătuim mai mult ca să se înmulțească harul?”

Să ne sfințim! Să ne curățim înaintea Domnului, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi cu patimile și poftele lui și să ne îmbrăcăm în omul cel nou, în Cristos Domnul!