Pe cei de la accesorii biciclete i-am descoperit prima dată pe internet. Aveau cam tot ce mi-ar fi trebuit pentru construirea unui proiect fixie. Apoi am realizat că sîntem concitadini. Am fost, mi-am luat piesele, dar dincolo de o tranzacție oarecare, am descoperit oameni prietenoși, cu propensiune spre dialog, nu doar spre negocieri, care au pasiune pentru ceea ce fac, nu doresc să îți vîndă doar marfă.
Deseori m-am oprit nu pentru piese, ci numai ca să mai schimbăm opinii, experiențe despre lumea fixie, moto, ciclism și alte fierătanii.
Acum au site nou. Răspund repede la contact, comenzi, și deseori poți avea surpriza unor discounturi și promoții neașteptate.
Pînă acum mi-am făcut patru biciclete cu ajutorul lor. Una dintre ele, de care sînt foarte mîndru, este o koga-miyata pentru care am luat roțile, pe un cadru cu o geometrie spectaculoasă.
Roțile, lanțul, pinioanele, butucii, manșoanele, totul este luat de acolo.
alt proiect realizat în parte cu piese de la accesorii biciclete este un Colnago VIP 2000, o bicicleta care va avea soarta unui fixie, pe cînd angrenajele se vor uza prea tare.
Cel care a montat totul este mecanicul meu, domnul Zsolt Vass Klein, un artizan în adevăratul sens al cuvîntului.
Sania se face vara, iarna se fac și se cumpără biciclete sau piese de biciclete și motociclete.
Succes, pedală ușoară, lanț întins și vînt din spate!
Pingback: A început sezonul bun pentru cumpărat biciclete! | Marius Cruceru