După cum am anunțat deja, începem o nouă serie Cu Irisul deschis: Credo!  Cred! 

Este o consecință naturală a parcursului pe care l-am avut pînă acum, începînd cu Predica de pe munte (2009-2010), continuînd cu De ce cred? Evanghelia după Ioan (2013-2014), pentru a ne opri anul trecut (2016-2017) la rolul Creștinului în secolulul XXI.

Vă mai amintiți? Am încercat să găsim răspunsuri și soluții la unele tensiuni și întrebări, provocări la care este dificil să răspundem în plină epocă de deconstrucție a valorilor tradiționale.

sursa imaginii

Nu mai trăim într-o Europă ”creștină”. (E bine? E rău? Altă discuție!) Continentul nostru a ieșit de ceva vreme de sub umbra Bisericii. În Franța bisericile sînt demolate în favoarea parcurilor, în Anglia, în cel mai bun caz, devin expoziții de artă. Papa de la Roma este un personaj simpatic, dar necredibil, care își caută popularitatea prin tot felul de declarații care scandalizează corpul cardinalilor și pe cei mai mulți catolici conservatori. Ortodoxia este ferită deocamdată de bolile liberalismului care ne-a mușcat pe noi protestanții, dar abia acum descoperă studiul biblic. Șarpele nu îi va ierta pe cei mai tineri și mai curioși.

Protestantismul, ajuns la a 500-a aniversare, este departe de a fi biruitor și glorios. Luther și Calvin se vor fi învîrtind în mormînt văzînd ce au ajuns parohiile luterane și calvine. Sola Scriptura ca lozincă stîrnește crize isterice de rîs în academia postmodernă, iar în biserica senzualismelor ieftine Biblia este hăcuită și abuzată prin cîteva expresii care transpiră cu greu în niște cîntecele naive repetate la excitație. Generațiile noi s-au săturat de spectacol prost și unii se întorc spre bisericile liturgice.

Predicatorii valurilor noi predică orice altceva, mai puțin Scriptură. De la psihanaliză de doi bani, pînă la împărtășirea unor cure de slăbire magice, de la soluții pentru a scăpa de complexele de inferioritate sau crizele de la mijlocul vieții, pînă la masaje intelectuale pentru creiere necitite, avem cam tot: profeți care nu dau socoteală de împlinirea profețiilor lor, vindecători de coșuri și furuncule, avem de toate, superstiții, credințe strămoșești, scuipături în sîn, dar nu mai avem credințe pentru care să murim!

Anul trecut ne-am uitat la …

Creștinul și calea sa (avem atîtea opțiuni, mai putem pretinde o singură cale în plină criză postmodernă?), Cuvîntul lui Dumnezeu (text inspirat, azi?), cunoașterea (poți crede ce spune în Biblie în plină criză epistemică), corpul său (hmm, după Canavero și experimentul său?), cetatea (polis-ul), comunitatea Sa (evaluînd noile eclesiologii), creștinul secolului XXI și celelalte credințe.

Ultima temă m-a pus pe gînduri. Cum ne raportăm la alte credințe dacă noi înșine nu mai știm ce credem?

În 2013-2014 am studiat împreună Evanghelia după Ioan întrebîndu-ne De ce credem? A fost un exercițiu necesar, dar prietenii mei necredincioși care m-au ascultat atunci au intrat în dialog cu unii credincioși și au descoperit prea curînd că aceștia cred, dar nu mai știu exact CE și cît de puternic CRED.

Bisericile ni s-au umplut de oameni care cred în Dumnezeu mai degrabă ca într-un fel de Moș Crăciun, enoriași care cred într-un cristosuț rozaliu și bucălat dezbrăcat de caracterul Său, un cristos inert, talisman pentru o călătorie sprîncenată spre iadul confuziei.

Aceia cred, dar cred așa … în doru lelii, pentru că așa au apucat, pentru că și alții cred ca oile, pentru că este mai comod intelectual, pentru că le e lene să își pună întrebări incomode … Practic prietenii mei necredincioși au descoperit ceea ce știam demult: dacă astăzi ar intra persecutori în bisericile noastre ca să ne omoare pentru ceea ce credem, mulți ar muri nevinovați.

Mărșăluim veseli într-o dezmățată idolatrie, căci ce altceva este dreapta-credință, dacă nu încercarea urieșească de a găsi cuvinte potrivite pentru descrierea lui Dumnezeu (logoi prepoi twi Thewi)?

Este vremea să ne reevaluăm credințele formulate în Crezuri și mai ales sursele credinței.

Dar de unde aflăm ce credem? Care sînt sursele discursului nostru teologic? Înainte de  a evalua CE CREDEM, să vedem de unde ne vin credințele. Și noi recităm crezurile. Cum au ajuns acestea la noi și de ce le păstrăm în minte alături de Scripturi?

Trebuie să ne reamintim că alții înaintea noastră au încercat să găsească acele cuvinte potrivite pentru descrierea Treimii și chiar au găsit expresii pentru care s-a murit pentru aproape 1700 de ani.

Sînt biblice Crezurile noastre? Sînt înrădăcinate în Revelație?

Avem revelația! Bun! Revelația naturală și revelația specială! Cuvîntul scris și Cuvîntul Întrupat! Cuvîntul lui Dumnezeu și Cristosul Dumnezeu, venite și împărtășite prin Biserică.

Duminică dimineața la Biserica Providența din Oradea (orele 10.00) și Duminică seara, începînd cu orele 18.00, în cadrul slujbei de seară la Biserica Iris din Cluj, vom încerca să răspundem la dilema legată de sursa discursului în teologia creștină: Biblia (Sola Scriptura?) sau Tradiția? Sau Biblia plus Tradiția?