Arată că nece un dar nu poate fi iubit înaintea lui Dumnezău fără dragostea.

¹ Să aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor şi dragoste n-aş avea, fire-aş ca o arame răsunătoare şi ca un chimvol nerăsunînd.

² Şi să aş avea prorocie şi să aş cunoaşte toate tainele şi toată înţelepciunea şi să aş avea toată credinţa, cît să poci şi munţii muta, iară dragoste n-aş avea, nemică nu sînt.

³ Şi de aş împărţi surumanilor toată avuţiia mea şi să aş da trupul mieu spre ardere, şi dragoste n-aş avea, nece un folos nu mii-are fi.

⁴ Dragostea îndelung rabdă, dragostea miloasă-i, dragostea nu pizmeaşte, dragostea nu hicleneaşte, nu să înalţă.

⁵ Nu face necuviinţă, nu caută carele sînt ale ei, nu să mînie, nu cugetă rău.

⁶ Nu să bucură de strîmbătate, ce să bucură de adevăr.

⁷ Toate sufere, toate creade, toate nădăjduiaşte, toate rabdă.

⁸ Dragostea neceodată nu să obîrşiaşte, iară prorociile să vor deşărta şi limbile încă vor înceta şi înţelesătura să va sfîrşi.

⁹ Că den parte înţeleagem şi den parte prorocim.

¹⁰ Iară cînd va veni cel deplin, atuncea carea e den parte să va ştearge.

¹¹ Cînd eram cocon, ca coconul grăiam, ca coconul gîndeam, ca coconul înţelegeam; iară deaca fuiu bărbat lăsaiu ceale coconeşti.

¹² Că vedem acum ca prin oglindă şi prin cuvinte întunecate, iară atunce faţă făţiş; acum înţeleg den parte, iară atuncea voiu cunoaşte cumu-s şi cunoscut.

Derept aceaia, laudă pre dragoste.

¹³ Iară acum rămîne credinţa, nădeajdea, dragostea, aceaste trei; iară mai mare den aceastea dragostea-i.

sursa