Marcu Nichifor este o figură foarte cunoscută între baptişti. Este un fel de avvă al baptiştilor. S-ar putea face o întreagă colecţie de apoftegme, o antologie de întîmplări. A fost un om al credinţei, un vorbitor extrem de carismatic, cu mult simţ al umorului, de-o spontaneitate şocantă, cu o inteligenţă naturală strălucitoare.
Daniel Brînzei are o mulţime de poveşti cu el. Poate că şi asta o poate povesti mai bine şi cu detalii mai exacte.
Doi soţi sînt în conflict. El, se înţelege, a bătut-o. A ciufulit-o binişor de tot că au rămas urme.
L-au chemat pe pastorul bisericii. Spre ghinionul lor, Marcu Nichifor.
Soţul a început să se mărturisească. A spus aproape tot. Soţia l-a ajutat să îşi ducă mărturisirea pînă la capăt, arătîndu-şi vînătăile.
După toată spovada, pastorul Marcu i-a pus la rugăciune.
Soţul a început:
„Doamne Isuse, iartă-mă că m-am purtat nepotrivit cu soţia mea… ”
Din spate pastorul cu voce tare, ca să acopere mărturisirea timidă a enoriaşului:
„şi-a batut-o, Doamne, şi-a batut-o, iartă-l” ….
Nu l-a lăsat pînă n-a spus şi Domnului totul, aşa cum s-a întîmplat.
Din cînd în cînd, atunci cînd scriem sau ne rugăm mărturisiri, avem nevoie de strigătul cu puternic accent basarabean al pastorului Nichifor, strigăt întrerupt doar de ticul aşa de cunoscut, tusea seacă:
„Şi…..” adăugaţi voi, că el nu mai trăieşte să ne fie plăieş la conştiinţă.
„Cum nu vii tu, Marcu doamne, ca, rugîndu-te cu ei…
Să-i împarţi în două cete, în pocăiţi şi farisei”
Asta-i facem din oameni… virtuţi . Eu l-am cunoscut copil fiind si mergînd în vizită în Carasnsebes la biserica. Ei bine, pentru mine a rămas un om al credinţei dar, totuşi un om nu un zeu. Oare nu obosim să ridicăm în slăvi oameni a căror credintă le-a fost dată de Sus? De ce Marcu şi nu alţii ? Să fie popularitatea atat de puternică, mai puternica decat genunchiul tainic al rugaciunii din camaruta ascunsa a unor crestini ?
draga Liana, tot nu inteleg ce vrei sa spui.
Cine face din oameni virtuti?
asa cum spunea cineva, noi, romanii, nu prea stim sa apreciem si nici sa fim in dezacord.
Cine vorbeste de zei?
am impresia ca nu stii despre ce vorbesti si iti scapa sensurile cuvintelor VIRTUTE, ZEU etc.
cat ma bucur ca ati postat despre marcu nichifor
am citit ‘perle si comori’ si cate ceva despre el in amintiri cu sfinti.
cred ca ar trebui sa devina lectura obligatorie in facultatile noastre
Nu stiu daca asta este o perla sau o comoara , este vorba despre povestirea cu valiza in gara.
Un crestin dupa ce a lasat valiza fara sa o puna la ,,bagaje de mina,, in gara , gasind-o in acel loc multumeste lui Dumnezeu : ,,multumesc Doamne ca ai avut grija de ea , acuma ca m-am intors am grija eu,, ….. se intoarce si iata ca valiza disparuse deja…
O povestea fratele Marcu sau ami amintesc eu gresit ?
i s-a intimplat chiar dinsului
Eu nu am inteles nimic din aceasta postare 😦
cum adica?
…fratele Marcu a lasat gamantanul, dar s-a rugat ca Domnul sa aiba grja de el; cind s-a intors a multumit Domnului si apoi a zis”acum am eu grija de el, si desi era linga el, i-a fost furat..
…la Caransebes unde sunt acum, a fost pastor, cind se intilnea cu fratii in piata(aici este si acum piata mare cu oameni de la tara printre care si multi frati)ii punea sa se roage, unora le era rusine…
Sincer, cred ca fratele asta Nichifor trebuia sa-i bage una brutei, asa din partea Domnului.
draga eLioR, nu cred ca este bine să lăsăm comentariul tău on line. Seamănă cu un fel de limbaj pe care l-aș descuraja.
Si eu stiu ca se ruga si-i punea sa se roage pe frati in diverse locuri si situatii…
Odata a fost intr-o misiune cu tinerii si se rugau in cofetarii si la orice situatie, avea un verset biblic…La un moment dat, isi luau micul dejun, fiecare cu ce-si pusese de-acasa, erau pe-o pajiste, tineri un grup mai mare si fr.Marcu mai deoparte … Tinerii veseli, glumeti, pana se apropie de ei un magarus, care-i deranja ,venise si el la mancare; un tanar , crezand ca-l”incuie” pe fr.Marcu,ii spune, ” la aceasta situatie, precis nu aveti un verset „…la care versetul a venit promp: „a venit la ai sai, dar ei nu l-au primit!”
Fratele Marcu a fost prietenul familiei noastre ,venea la noi la mare. De multe ori il vedeam la rugaciune cu tata.Port in mine multe amintiri cu acest om al credintei baptiste .Eram tinerica si cand venea la noi ma punea sa marturisesc de cite ori am mintit,sau nu mi+am ascultat pariniti .Ma intorcea de la rugaciune pana marturiseam tot ,obisnuia sa dea covorul la o parte sa vada daca cumva am bagat gunoiul sub covor .Mergeam cu dinsul in parc si se oprea linga vre+un pom si ne punea la rugaciune.Hai Viorico,nu te rusina de Domnul Isus ,roaga+te si pentru cei care te vad rugindu+te .Asa ne+a format ca mai tarziu sa putem prinde curajul de al marturisi si celor care Il batjocoreau .Sora Ada cum ii spuneam noi era o sora deosebita ,in fiecare zi se ducea la bai la Techerchiol vara ,iar in timpul liber picta .Imi pare rau ca nu am pastrat nici o pictura .Facuse arte plastice in Rusia . Au trait au si parasit acesta lume simpli si saraci dar bogati in comori ceresti.Imi pare rau ca multi nu l+au pretuit la justa valoare .
vreau sa-ti trimit un tablou pictat de Sora Ada.
si la noi venea in casa – si ne punea pe toti in genunchi, la rugaciune – si cand ne venea randul – la copii – dupa ce ne rugam, zicea „mai roaga-te o data ca n-ai fost sincer „, si asta se intampla de fiecare data
Am cunoscut si eu pe fratele Nechifor, spre apusul vietii sale si am invatat ce inseamana 1oo% predat lui Hristos. Practica rugaciunea simpla si sincera. El a fost centrat doar pe persoana DLUI ISUS si total dezinteresat de lumea materiala.
Nu am mai intalnit pe nimeni ca si el!!! Au trait printre noi .., Cati dintre noi le-am urmat exemplu l???
Viorica asi vrea sa-ti implinesc dorinta si sa-ti trimit un tablou de-al sorei Ada,lasa-mi adresa de mail.
STIU CAND VENEA LA aLBA -IULIA IN 1946 UNDE URMA LICEUL TEORETIC MIHAI vITEAZUL IN PARTICULAR ACUMA SE SPUNE LA FARA FRECVENTZA.
ERA U N OM AL RUGACIUNII DEVOTAT MISIJUNII CRESTINE PLIN DE DUH SI ACTIUNE MISIONARA ZUGRAVITE CU MIC I PICANTERII SI ANEDOCTE .
A FOST SI V-A RAMANE UNICAT
S-ar putea scrie o carte cu toate povestirile amuzante dar foarte aplicabile ale lui Marcu Nechifor. Un lucru asa de autentic ar trebuie sa ramina pentru posteritate. Pe cine as putea provoca sa scrie asa ceva? 😉
s-a scris deja,
din păcate prost.
cu prea multă anecdotică și cu multe fabulații,
ar trebui făcută o cercetare serioasă de istoric asupra caztului MArcu Nichifor.
cum se numeste cartea si de cine e scrisa daca se poate…?
Genovieva Sfatcu, nu îmi aduc aminte titlul exact.
Orice ar zice unii , fratele Marcu a fost omul lui Dumnezeu!
cald, sincer, curat, iubitor de saraci, generos, original..ce are asta aface cu rugaciunea din camaruta nu inteleg Liliana, dar stiu ca omul acesta se ruga in orice loc, nu numai in camaruta; fara sa se jeneze ca oamenii erau socati cind il vedeau joia in zi de piata plina de lume,rugindu-se..n-am mai vazut pe nimeni facind asta.
Poate ca se ruga prea” teatral „? Poate ca unii se simţeau cu adevarat jigniţi cînd Marcu ii punea sa repete o rugaciune (fiindca asa credea el ca-i determina sa fie mai crestini)? Poate ca si Marcu avea defectele si calitatile lui ca toti ceilalti? Poate ca Noi crestinii ar trebui sa ne intrebam mai mult cine vrem sa ne vada cand ne rugam – oamenii sau Dumnezeu?
Era un tanar aici in Bucuresti..(cred ca inca mai este)cu un megafon in Piata Unirii si…”evangheliza”. Poate ca ar fi avut mai mult succes sa vorbeasca doar cu o singura persoana odata. (zic eu..)
Poate ca ar trebui sa vorbeasca familia lui Marcu mai mult despre el. Nu stiu exact cum anume Elisa. DAR, sa privim tinta la HRISTOS inainte de a privi la oameni.
Rebeca .multumesc mult eu traiasc in state si nu stiu cum imi va apartine .Tot ce am avut de la sora Ada au ramas in tara ,parintii au plecat acasa la Tatal si lucrurile au fost imprastiate .Vezi tu ,multe lucruri ne devin dragi dupa ce nu le mai avem .
viorica_obeada@ yahoo.com pentru Rebeca.
Liliana, nu asta e problema in povestile adevarate despre fr.Marcu; familia lui zici sa vorbeasca? care? el n-a avut copii, decit pe cei saraci de care se ocupau amindoi, orfanii pe care din cind in cind ii aud cum multumesc Domnului pentru cei doi care i-au ingrijit.Am intilnit doi dintre ei in bisericile de la tara; noi nu mai facem nimic, mai mult cautam sa vedem greselile, lucru de care vreau sa ma corectez si eu; a face bine si a nu face bine(nu binele cum interpreteaza unii)asta e problema; vai de noi daca stim a face bine, dar nu facem.
Sa se indure Tatal ceresc sa facem si noi macar cit au facut acesti frati; sa stii ca fratii din Carnsebes au numai vorbe bune despre fr.Marcu, eu nu cred ca era un „actor”. 🙂
Domnul sa te binecuvinteze Liliana>
Era prea spontan si f.sincer; actorii „nu-s ei cind joaca”
Elisa,
ai scris: ” sa facem si noi macar cit au facut acesti frati; ” Tocmai ASTA spun ca Marcu, au fost şi incă sunt in ţara aceasta. Doar că, ei nu au fost şi nu sunt atat de populari . Pe mine mă impresionează oamenii care au făcut şi cei care fac lucruri ca Marcu, şi pe care îi descopăr acolo unde nici nu mi-aş fi imaginat. Dar, evident, în mentalitatea colectivă creştină se întipăreşte cîte un nume şi…devine un model. Uităm să-i căutăm pe cei de lîngă noi, pe batrîna din Gîrdoaia care avea mîinile atît de muncite încît degetele abia şi le mai mişca, iar genunchii îi erau atat de roşi incît avea coji de la statul în rugăciune o bătrînă la care am mers ani de-a rîndul si in casa căreia poposeam în zilele de vară întrebîndu-mă cum de rezistau peretii cu crăpături la fiecare rafală de vînt. O femeie a credinţei pe care am avut onoarea să o cunosc, să o imbrăţişez alături de care să mă rog. Dacă ar fi să-i pun alături pe cei doi, cu siguranţă bătrînica aceea care nu plecase din satul ei niciodată, m-a crescut mai mult in credinţă decît orice predică a lui Marcu..
Îmi pare rău Elisa aşa sunt eu sinceră şi uneori prea fragilă la standardele…”VIP-uri” evanghelice.
Nu vreau să fac un reproș ci o umilă observație.
Fiecare ați avut harul să aveți lângă voi un model de viață creștină: dumneavoastră pe acea soră din Gârdoaia, alții pe fratele Nichifor …etc. NU trebuie să alegem să-i criticăm pe unii sau pe alții de ,,reclama,, făcută (sunt sigur că fratelui nu i-ar fi plăcut), ci să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru frații pe care îi avem lângă noi: unii ne zidesc, alții nu , dar îi iubim pt. că privim țintă la Domnul Isus,care ne dă tot.Nu putem argumenta cu faptul că am fost sinceri fără să ne gândim ce efect au cuvintele noastre. ,,Scrii un cuvânt! – cuvântul scris/ e-un leac sau e-o otravă!/ Tu vei muri, dar tot ce-ai scris,/rămâne-n urmă-un drum deschis/înspre infern sau paradis/ spre-ocară sau spre slavă.,, 1 Tesaloniceni 5:18 – 23
@ Ok. Flausatul. De acord cu ce ai zis:
„sunt sigur că fratelui nu i-ar fi plăcut”
Doar ca, nu asa se intampla. Evident ca iubim fratii in Hristos. Eu nu am spus ca-l urasc pe Marcu. Nici nu-l denigrez. Ci, am atras atentia asupra faptului ca unor crestini, li s-a acordat un piedestal in lumea evanghelica.
Scuza-mi te rog sinceritatea… prea ciudată-mi.
draga Liliana, dar unii creştini chiar merită mai multă cinste decît alţii. Nu citeşti scripturile: sînt vrednici de îndoită cinste.
Îmi permiţi să am îndoită cinste faţă de unul ca Marcu Nichifor faţă de alţii, pe care îi preţuiesc, dar altfel.
Îmi permiţi să cred că Dumnezeu nu ne-a făcut egali şi nici nu încurajează egalitarismul în sensul uniformităţii care ne reduce pe toţi la nişte simple numere?
Nici ouăle de găină nu sînt identice.
Îmi permiţi să cred că în ceea ce priveşte „Cinstea cea cuvenită”, ne va fi dată doar de El ?
Suntem fraţi în Hristos. Eu nu am spus că suntem egali. Mă repet. Cum se face că unor creştini le este asigurată cinste înaintea altora care au făcut fapte vrednice de credinţa în Hristos? Nu cumva, subiectivismul este un cuvînt magic în alegerile făcute de oameni în a oferi cinstea? Sau, poate eu am o aşa reducere de înţelesuri scripturale?…În fine
nu, Liliana, sîntem datori să ne dăm cinste unii altora, iar unii se învrednicesc de îndoită cinste, nu eu am inventat sintagma.
Subiectivism? Cine a băgat cuvîntul acesta în frază?
În fine.. văd că o ţii pe a ta.
Ţine-o tot aşa!