Am ”terminat” cu triadologia, cristologia și pneumatologia. Urmează antropologia la finalul lui Martie. Să ne pregătim de pe acum:

L-am admirat și ascultat cu gura căscată pe acest mare om (și nu mă feresc de cuvintele astea) care a fost Solomon Marcus.¹ Era printre puținii pentru care mai deschideam televizorul când mai era chemat prin vreo emisiune și, de fiecare dată după ce-l ascultam, în mintea mea pâcloasă se așezau uluiala și limpezimea.

Era de fapt stupoarea față de firescul și umanul la care ajunsese acest matematician și om de cultură. Mă minunam de simplitatea și candoarea felului în care îmi prezenta el lumea – aceeași lume pe care eu o găseam ignobilă când deschideam ușa de la casă – și pe care el o descoperea și în fața căreia se mira. Da, asta m-a învățat pe mine academicianul Solomon Marcus – mirarea și curiozitatea. În fața spectaculosului lumii ăsteia, laolaltă cu grotescul, frumosul ei și micimile ei.

Când însă am dat peste materialul său, „Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama”, clădit din și cu cele mai bazale și simple lucruri pe care nu le băgăm în seamă nici noi și nici școala (căreia de fapt i se adresează), pe mine m-a revoluționat definitiv. În pribegiile, nebulozitățile și dezlânările existențiale de moment, mi se întâmplă să mă îndrept spre acest decalog pe care-l citesc aproape ca pe o mantră și care, de fiecare dată, mă călăuzește fără greș spre ceea ce am cu adevărat nevoie.

Ioana Vighi

1. Nevoia de a da un sens vieții, la nivel elementar

2. Nevoia de împrospătare

3. Nevoia de întrebare și de mirare

4. Nevoia de îndoială și de suspiciune

5. Nevoia de greșeală și de eșec

6. Nevoia de joc

7. Nevoia de identitate

8. Nevoia de omenesc și de omenie

9. Nevoia de cultură

10. Nevoia de transcendență

Citiți tot articolul AICI.

Aș adăuga o altă nevoie despre care voi vorbi miercuri: nevoia de adevăr și nevoia de a fi mințit!