Se știe! După Reformă, că tot a fost vorba de ”dînsa” zilele trecute, în familiile de protestanți și neoprotestanți se citește Scriptura. Tatăl citește familiei cu voce tare (sau așa ar trebui să facă! ), mama citește pruncilor.

Zilele trecute o mămică tînără m-a întrebat din ce versiune îi mai citim noi lui Noah. Temerea ei este că versiunea Cornilescu este prea arhaizantă deja. Această temere este împărtășită de tot mai mulți. Pe undeva este legitimabilă, avînd în vedere catastrofa învățămîntului românesc.

I-am propus să îi răspund public și a acceptat, pentru că subiectul este de interes general și are miză mai mare decît discuția dintre două cupluri care cresc copii mici.

Cred că aceasta este o falsă problemă. Sîntem cu toții foarte îngrijorați de cîteva arhaisme, foarte puține, dacă vă gîndiți bine, din traducerea cu pricina, dar în același timp ne vom trimite copiii la școală să învețe Eminescu, Slavici, Creangă, Caragiale, care au un limbaj cu mult mai multe arhaisme, slavisme, regionalisme decît bietul Cornilescu.

Ce vom face? Le vom citi copiilor o varianta ”updatată” a începutului la Amintiri din copilărie? Să încercăm, așa cum am visa să fie scrisă cartea lui Creangă, dacă am dori să o înțelegem fără dicționarul de arhaisme lîngă noi.

Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la Humulești, la calea de evacuare a fumului de unde lega mama un șiret despicat la capăt, de decedau pisicile jucîndu-se cu ei, la colțul aragazului cel dat cu silicon, de care mă țineam cînd începusem a merge drept, la cupotrul în care mă ascundeam, cînd ne jucam noi, băieții, de-a counter strike și alte jocuri și jucării pline de tot umorul și frumusețea copilăriei, parcă-mi saltă și acum cordul de fericire.

Și, oh, Jesus (că să fie în stil protestant, adaptat și cultural), frumos era pe atunci, căci și partenerii de viață care ne creșteau, și copiii și copilele vecinilor erau într-o continuă distracție și fun împreună cu noi, parcă toată lumea era a mea. Și eu eram bucuros ca o prognoză meteo și agitat ca un diagnosticat cu ADHD și imatur ca vîntul în viteza sa. Și mama, care era vestită pentru trick-urile ei, îmi zicea cu zîmbet uneori: ieși, copile blond afară și zîmbește la soare, poate se va îndrepta prognoza meteo și analizele meteo se îndreptau după zîmbetul meu. ….

Ce părere aveți? Sigur, am exagerat puțin, deși chiar așa arată unele traduceri în raport cu originalul (vezi vestita Fidela – Fideaua, pieri-i-ar numele și tirajul!). Citiți și încercați să citiți copiilor, înlocuind voi arhaismele.

Să nu le mai citim minunăția asta?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa. Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea şi vremea se îndrepta după râsul meu… Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfingând toporul în pământ, afară, dinaintea uşii; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: Na, na!, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că făce a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării ori, mai în grabă, lua funingine de la gura sobei, zicând: Cum nu se deoache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se deoache copilaşul şi-mi făcea apoi câte-un benchiboghet în frunte, ca să nu-şi prăpădească odorul!… şi altele multe încă făcea… Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte; şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.

sursa  sublinierile îmi aparțin

Ce vom face așadar? Nu mai citim Eminescu, Creangă, nu mai citim literatură românească veche? Ba da! Dar ce facem atunci?

Luăm frumușel dicționarul, îl avem acum și pe telefoane, ne traducem nouă și lor, învățăm cuvinte noi, ne îmbogățim vocabularul, expresia. Ce multe nuanțe am cîștiga în vorbire prin cumularea arhaismelor, regionalismelor, hapax-legomena din anumite bucăți literare!?

Avem două opțiuni: să ne învățăm pe noi și pe copiii noștri niște leneși intelectuali sau să ne forțăm și noi și ei spre a ne lărgi orizonturile semantice, stilistice, lexematice. Este la fel cu neologismele. Copiii trebuie îmbogățiți și cu acelea.

N-am nimic împotriva traducerilor noi! Să fie! Să fie cît mai multe și cît mai bune! Foștii mei studenți, 11 dintre ei, pe durata a 11 ani, au lucrat la Noua Traducere Românească și au făcut o treabă bună. Bravo lor! Prin Noul Testament am trecut și eu, mai puțin Faptele Apostolilor, dîndu-le sugestii și corectînd anumite lucruri. Dar priviți la minunata limbă engleză. Este atît de elastică și frumoasă, atît de predispusă la mare literatură și pentru că are atît de multe traduceri ale Bibliei, și pentru că s-a scris enorm în această limbă.

A cere să nu mai citim traduceri învechite sau texte învechite este echivalent cu a cere să ni se retraducă Shakespeare în limba engleză contemporană.

V-aș propune un exercițiu interesant.

Citiți 1 Corinteni 13 din Noul Testament de la Bălgrad.

”Cînd eram cocon, gîndeam ca un cocon … dar acu lepădai lucru coconesc”

Superb! Acum încercați să le spuneți copiilor ce este ăla cocon (băiat, fecior, nici copil sub 12 ani, dar nici adult, copil care nu are încă caracteristicile sexuale dezvoltate total și arătate, este reflectarea fidelă a unui termen din greacă)

Deci? Să citim din cît mai multe surse, și din Cornilescu și din alte traduceri, numai să îi expunem pe copii Bibliei.

De fapt acesta a fost unul dintre cele mai mari cîștiguri ale Reformei, nu-i așa?