Nu am numărat, dar cred că acest desen animat a fost vizionat deja de vreo cîteva zeci de ori de întreaga familie. Natalia îi traducea lui Noah fiecare frază. Acum nu mai este nevoie. Noah știe întreaga desfășurare.

Sînt mai multe variante de Winnie The Pooh, dar această serie din anii 70 îmi place cel mai mult. Dialoguri pline de sare și piper, personajele foarte bine creionate, Eeyore cu depresiile lui, Piglet cu bîlbîiala, timiditatea și complexele lui, Tiger cu personalitatea lui efervescentă, Iepurilă cu răutățile lui. Rar îți este dat să dai peste o comunitate atît de bine conturată într-un desen animat.

Engleză curată, expresii de reținut, narațiunea bine condusă, mesaje moralizatoare, finaluri dulci, întemeiate în plot, adică exact ce îi trebuie unui copil de trei ani ca să fie pregătit să citească mai apoi marea literatură a basmelor și literatura adulților mai apoi.

Unul dintre cele mai triste lucruri pe care le văd în școala românească este tocmai această lipsă de pregătire a copiilor pentru a identifica personajele bine conturate față de cele creionate în alb-negru, false, schematizate, care nu pot trăi cu adevărat.

Personajele de pe lîngă Winnie și Robin trăiesc, sînt vii, parcă vezi trăsături asemănătoare în cunoscuți.

Un sfat pentru adulți?  Căutați și urmăriți desene animate bune împreună cu pruncii.