Pagini
Meta
Calendar
Arhive
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- martie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
- septembrie 2008
- august 2008
Marius Cruceru
Între Scriptură și ziar(e) – ”Corul … în și după pandemie” cu dirijor Ken Tucker
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
Între Scriptură și ziar(e) – Biserica după … pandemie cu pastor dr. Ghiță Mocan
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
Între Scriptură și ziar(e) – ”Implicații socio-politice ale pandemiei în România” cu dr. Laurențiu Petrila
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
Între Scriptură și ziar(e) – ”Mai construim case după pandemie?” cu Mitraș Dudaș
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
50
Scriu destul de ușor, dar acest text a fost unul dintre cele mai greu de scris. M-am chinuit!
Astăzi am împlinit 50 de ani. Gata, de această dată tinerețea s-a dus cu adevărat. Am așteptat criza de la mijlocul vieții, dar la mine trenul ăsta nu s-a mai oprit în gară. L-am pierdut. Sau poate voi fi trecut pe acolo și nu mai știu eu. Probabil, pe la 36 de ani, odată cu fibrilația atrială paroxistică, atunci va fi fost.
În urmă cu 10 ani scriam ASTA. În urmă cu 5 ani ASTA.
Tocmai am citit textul (mult prea plin de har și de îngăduință nemeritată) scris de nepotul meu și asta mi-a dat ghes să îi dau pe față gîndurile de acum. Altfel probabil nu aș mai scris nimic.
50 de ani. Au trecut ca un vis. Dacă mîine aș muri, am avut o viață plină și sînt mulțumit de tot. Am trăit mai mult decît tatăl meu (46 de ani) și fratele meu Valentin (47 de ani). Nu am nimic să Îi reproșez lui Dumnezeu. M-a alintat, mi-a dat mai mult decît aș fi visat vreodată și mi-a îndesat mai mult decît mi s-ar fi cuvenit. Nu aș întoarce timpul înapoi cu niciun chip. Nu vreau să retrăiesc tinerețea, nu vreau să reiau copilăria. Nu joc jocul acela cu mașina timpului. Poate totuși … m-aș întoarce în timp să corectez cîteva decizii proaste, mai ales în dreptul copiilor. Aș petrece mai mult timp cu ei, i-aș îmbrățișa mai mult, i-aș alinta mai mult, i-aș certa mai puțin, aș fi mai calm, mai puțin pe drumuri, mai puțin ”în acțiune”, mai puțin în față, mai puțin în public și m-aș feri de acele ispitiri care m-au luat de lîngă familie prea mult timp
… În rest… niciun regret. M-aș însura tot cu Natalia, aș face aceeași meserie, aș locui în aceleași orașe (Iași, București, Oradea) …
Vine Toamna. Presbiteriatul. Pregătirea pentru plecare. Nu la întîmplare preoții ieșeau din slujbă la 50 de ani. De aproape un an simt dureri noi, nuanțe noi ale acelorași dureri, suferințe mai vechi, dar cu intensități noi, simt organe, pe care le-am ignorat pînă acum. Dar ce mare bucurie să te miști, să trăiești! Parcă, acestea fiind date, simt o mai mare bucurie, mai mult entuziasm că pot relua viața în fiecare dimineață dezamorțit din acest exercițiu al morții, somnul!
Se strînge ața la par, dar îmbătrînirea are farmecul ei, fascinația ei, chemarea ei, frumusețea ei. Sîntem hăruiți că avem ocazia să îmbătrînim. Dacă Dumnezeu îngăduie și este Preamilostiv, cum a fost și pînă acum, la începutul verii vom deveni bunici.
În ultimii ani Dumnezeu ne-a făcut niște cadouri neașteptate, nemeritate. Sîntem copleșiți. A venit Noah, după Naum, căsătorit cu Andreea, și Neriah, căsătorită cu Titus. Am plecat la sat, la casă, pe pămînt. Toate acestea au generat o tensiune între necesitatea de a ne reinventa, de a ne reîntoarce la anumite lucruri ale tinereții (creșterea unui nou copil, efortul fizic al construcției unei case, îngrijirea unei curți la țară et c.) și necesitatea conștientizării că majoritatea nisipului din clepsidra noastră, cum bine îmi spunea un prieten zilele acestea, s-a scurs, că senectutea este la ușă. Acum știu sigur că sînt mai aproape de dincolo decît de dincoace.
Între Scriptură și ziar – ”Igiena minții în pandemie” cu psiholog Anca Axente
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
Între Scriptură și ziar(e)- ”Pornografia: Dependența „favorită” în pandemie” cu Mădălin Potoroacă
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
”Dreptul” la cinism
Cinismul este un păcat. O spun cu ispita cinismului și ironiei acide pe buze. Am fost un cinic și credeam că nu mai scap. Ba chiar găseam și de buni pe cei care erau ca mine. În ultima carte a Scripturii, în Apocalipsa, ni se spune: ”afară sînt cîinii”. Cinicii.
Trăim în mijlocul celei mai informate generații din istorie, dar nu este și cea mai plină de lumini. Trăim în generația care are acces la cele mai frumoase obiecte artistice, fie acest acces și virtual. La îndemînă avem cele mai frumoase bucăți muzicale, vizualizînd la un click distanță cele mai cunoscute picturi. Putem vedea lucruri minunate de acasă, din fotolii, ne putem aduce cele mai mari porcării înaintea ochilor, dar și cele mai puțin atinse de păcat creații ale Domnului.
În urmă cu 150 de ani ar fi trebuit să mergi la un concert, într-o sală, să asculți muzică de calitate pentru cîteva zeci de minute, la biserică, pentru a asculta orga, la muzeu, pentru a vedea pictură …
Acum toate acestea ne sînt la îndemînă. Avem atît de multă frumusețe risipită în jur și totuși sîntem tot mai sumbri, puși pe răutăți umede și pline de mucegai. Ferească Dumnezeu să ne împingă cineva, spume verzi de fiere ies în țîșnire.
Mă uit în gura unor tineri care pășesc în urma mea cu vreo 20 de ani, cei aflați în anii lor 30 acum și mă cuprind fiori asemănători cu aceia pe care i-am simțit cînd am intrat într-un azil de bătrîni prin anii 90, un loc plin de putoare, excremente învechite sub fundul rezidenților, păr încîlcit, pîine uscată, supă mucedă. Oameni tineri, cu fețe intinse, fără riduri, dar cu suflete deja zbîrcite, mototolite, gălbejite. Doar nebunii erau fericiți acolo. Cei sănătoși la cap erau pietrificați în durere, împietriți în amărăciune.
Crăciun 2020 – un Crăciun dus pe apa … pandemiei
S-au dus! S-au dus pe apa pandemiei … și colindele prin case, serile de tineret, slujbele de Ajun, de seara de Crăciun, de a doua zi de Crăciun, dimineața și seara, de … a treia zi de Crăciun, de Ajun de An Nou, de prima zi de An Nou, și dimineața și seara și … dimineața și seara, s-au dus corurile, fanfarele, orchestrele … cel puțin pentru o vreme, poate că pînă după Paște … Cine știe?
S-au dus pe apa pandemiei, programele, festivismele, poeziile, colindele repetate și iar repetate.
Ne-a luat Dumnezeu toate acestea sau ni le-a luat Satana?
Nu știu cum să o spun, ca să nu fiu interpretat greșit, dar … ascult Cuvîntul care spune: ”binecuvîntați pe Domnul în orice vreme!”.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a priponit, ne-a liniștit, ne-a ”domesticit” în sensul etimologic al cuvîntului, adică ne-a închis în case, ne-a luat urările strigate, ”pupăciunile” adesea ipocrite, îmbrățișările formale, revelioanele golite de spiritul înnoirii autentice, Crăciunurile împopoțonate.
Îi mulțumesc acum lui Dumnezeu că pot cînta ”SILENT Night” cu accent pe SILENT! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru înomenire, pentru că a venit la noi discret, cuibărit, jucîndu-se de-a v-ați-ascunselea cu marii vremii Lui, fără triumfalisme gogonate.
Ce bună șansă să recuperăm ”spiritul autentic al Crăciunului”! Oare chiar așa de greu ne-o fi să stăm liniștiți fără chermeze, bairame, chefuri și petreceri, bucurîndu-ne de familia restrînsă?
Chiar așa de greu ne este să stăm locului, fără a cutreiera ca viespile date cu fum magazinele în febra cumpărăturilor fără rațiune?
E vremea să ne amintim cîștigul păstorilor după întîlnirea cu Pruncul și Părinții Acestuia:
Publicat în Articole
2 comentarii
De ce îmi place în Oradea: cazul leului cu două cozi
În urmă cu ceva timp, o lună și ceva în urmă, scriam despre leul cu două cozi de lîngă Mall-ul Lotus din Oradea, un adevărat pericol pentru copii, pentru cei care merg neatenți, uitîndu-se în ecranul telefonului mobil.
Am sesizat problema în stînga, în dreapta (mai ales în dreapta, pentru că Oradea are conducere politică de dreapta 🙂 ) și pe rețelele de socializare.
Ce surpriză credeți că am avut de Ajunul Crăciunului? Problema s-a rezolvat. Nu știu cînd și cum, dar s-a rezolvat, chiar dacă la conducerea primăriei nu mai este domnul Bolojan, ci ucenicul dînsului.
Dacă lucrurile merg tot așa … Bucureștiul poate sta liniștit storcînd coșul noii guvernări pînă la Mărțișor. A fi cu adevărat european, occidental, înseamnă și pricepere în autoguvernarea locală, regională. Orientalul așteaptă comanda de la Stambul, își cere voie să respire de la sultan, elvețienii și nemții o duc bine, fiind bine împărțiți pe regiuni bine guvernate.
Iată dovezile foto:
Publicat în Articole
1 comentariu
Între Scriptură și ziar(e) – ”Viața lîngă dependenți” – Mădălin Potoroacă
Publicat în Între Scriptură și ziar
Lasă un comentariu
Concertul de colinde de la Universitatea Emanuel din Oradea … altfel
Dragii nostri colaboratori,
Vă mulțumim din suflet pentru că ați investit împreună cu noi în pregătirea noilor generații de tineri pentru lucrarea în Împărăția lui Dumnezeu.
Cu ocazia Sărbătorii Nașterii Mântuitorului dorim să vă facem o surpriză. Vrem să colindăm la dumneavoastră acasă.
Nu vă faceți griji! Nu facem deranj, nu stăm mult, nu servim dulciuri, nu călcăm covoarele. Vrem doar să aducem bucuria Nașterii Mântuitorului și mergem apoi mai departe.
Vă rugăm să ne deschideți una dintre ușile de mai jos!
Publicat în Articole
1 comentariu
Revista grupei de la Litere anul al III-lea, UEO
În ultimul timp, în perioada aceasta dificilă, grupa de la Litere anul III, din cadrul Universității Emanuel a reușit să termine un proiect îndrăzneț, care s-a desfășurat la cursul de Jurnalism, curs predat de Dr. Daniel Burtic.
Iată ce spune una dintre participante la proiect:
Sperăm să vă placă și să o luați ca un cadou din partea noastră, în pragul Sărbătorilor Nașterii Domnului!
Am încercat prin această revistă să punem în lumină mersul școlii noastre în timpul pandemiei, analizând atât aspectele frumoase, cât și neajunsurile acesteia, dar să și întărim legăturile dintre secții, într-o vreme a distanțării.
Nădăjduim că am reușit în această misiune a noastră și că veți poposi câteva clipe în lectura ei.
Revista se poate răsfoi dând click aici
Cu mare drag, Sărbători fericite în Hristos!
Grupa de Litere III
Publicat în Articole
Lasă un comentariu
Între Scriptură și ziar(e) – ”Nopțile Creației sau Albastrul lui Iurie Cojocaru”
Nu sunt un critic de artă, dar degust cu lăcomie imaginea și sunetul. Mama ne-a dus de mici la operă. Cu forța mai întîi. Ne-a cumpărat tablouri de autor și ni le-a dat ca zestre la nuntă. Așa am intrat în lumea artelor plastice. Toată adolescența mi-am petrecut-o în verdele întunecat al unui pictor din Nordul Moldovei.
Maturitatea mi-am petrecut-o în albastru. Albastru de Iurie Cojocaru.
În urmă cu cîțiva ani am văzut un arbore pe garda baptisteriului dintr-o biserică, apoi am văzut o altă lucrare, apoi o altă temă.
Dar am ținut să îl întîlnesc pe autor abia după ce am văzut o lucrare de mari dimensiuni, cu o temă biblică, interpretată într-un mod nou, pe un albastru care te invita în poveste, un albastru vertiginos, care atrăgea ochiul către centru sus. I-am spus atunci: albastru de Iurie Cojocaru.
Un albastru copleșitor, adînc, care provoacă o amețeală dulce-amăruie, dacă te lași ademenit cu totul în culoare. L-am cunoscut apoi pe Iurie și am descoperit un artist altfel. Nu este tipul de absolvent de școală de arte, care se joacă intuitiv cu penelul și culorile, urmîndu-și instinctul și pulsiunile creative. Iurie își gîndește simbolic și filozofic fiecare lucrare, fiecare serie.
Viitorul partener de viață. Cum să îți redefinești așteptările în perioada de singurătate? Întîlnire 25+
Există o vîrstă optimă la care trebuie să mă căsătoresc?
Trebuie să mă căsătoresc?
Este celibatul o opțiune pentru mine?
Este prea tîrziu să mă căsătoresc cîndva, dacă acum nu s-a ivit persoana potrivită?
Dacă nu am găsit pe cineva potrivit, oare nu trebuie să îmi renegociez standardele?
Dacă le renegociez, unde să mă opresc? Cît de jos pot merge?
Mă tem că mă voi căsători din disperare sau din cauza presiunii familiei sau a prietenilor …
Toate acestea sînt întrebări legitime dar, ca unul care m-am căsătorit foarte devreme, nu le-am trăit pe propria piele, însă le-am trăit alături de prieteni, rudenii, enoriași.
Publicat în Articole
Lasă un comentariu
T 4
Astăzi m-am uitat din nou la sărmanul T 4, mașina care ne-a slujit în ultimii ani ca mașină de șantier, transport materiale de construcție. Chiar și acum este încărcat pentru mutarea lucrurilor de la o locuință la alta.
Un T 4 din 2001, care se apropie de 600.000 de km parcurși. L-am luat chiar eu în urmă cu mai bine de 15 ani, la 137.000 de km.
A fost condus de multe persoane. A văzut toată România, apoi Bulgaria, Ucraina, Turcia, Republica Moldova, Germania, Austria, Ungaria, Kosovo, Slovacia, Cehia, Polonia. A fost mai întîi mașină de misiune, după care, la pensionare, am luat-o în familie, mai întîi la cuscrul meu, pînă a ajuns la mine.
Publicat în Articole
10 comentarii
Lucruri care ne enervează: leul cu două cozi din Oradea
De multe ori trec pe lîngă acest leu. Cineva drag mie lucrează chiar în clădirea în fața căreia este așezată statuia. Apoi e banca la care am conturile, o cafenea bună și un parc excelent în proximitate. Vis a vis este Lotusul, unul dintre mall-urile din Oradea.
Publicat în Dezbatere, dulce Românie
3 comentarii
”Despre solitudine și însingurare”
În acest articol spuneam că rămînerea cu noi înșine poate genera cele mai haotice spaime.
Întotdeauna va fi o cale, întotdeauna cred că vom găsi ceva bun de făcut. Dacă Pavel va fi găsit ceva bun de făcut în pușcărie de cere mantaua și cărțile, probabil că vom găsi și noi ceva bun de făcut în vremuri grele. Să citim Narnia, scrisă în vremuri grele. Să le citim copiilor Lewis, Tolkien, Exupery, Steinhardt, autori ai speranței!
Spaimele cele mai mari nu vin din grozăvia de boală și din efectele acesteia asupra întregii lumi. Fricile cele mai mari, care ne bîntuie, vin din noi înșine, din hăul care ne vizitează atunci cînd rămînem … în cumplita și plictisitoarea noastră prezență, în singurătate și cu totul dependenți de Dumnezeu.
Asta ne sperie și gîndul acesta ne înțepenește: ce vom face cînd nu mai este nimic de făcut? Chiar vom rămîne cu totul pe mîna și la mila Domnului? Dependența totală de Nevăzutul Atotputernic prin credință este un gînd care ne înfioară, pentru că ne nu mai avem control asupra amănuntelor.
Ne așteaptă o iarnă grea, lungă și întunecoasă …
Dar alături de un Dumnezeu Mare, Luminat și Atotputernic.
Despre acest lucru voi vorbi mîine seara:
Publicat în Articole
Lasă un comentariu
”Și ce vom face, dacă va continua pandemia? ….”
Am mai scris în alte rînduri despre ”binecuvîntările” acestei nenorocite perioade, despre ce se va schimba și ce nu se va schimba pentru mine… ”Nu știu alții cum sînt”…, vorba clasicului … dar pentru mine această perioadă a fost o adevărată binecuvîntare din foarte multe puncte de vedere. Izolarea mi-a priit, lipsa călătoriilor m-a ”domesticit” (în sens etimologic :)), restricțiile m-au învățat să apreciez mai mult ceea ce mi se părea pe-drept-cuvenit.
Am mai afirmat, de asemenea, și aici nu sînt original: ”nimic nu va mai fi la fel ca înainte”. Îmi mențin afirmația. Va trebui să ne facem noi rînduieli, vom intra în alte etape, scena se va roti și vom intra în alt act. Cu siguranță Plictiseala va fi ultimul musafir care va veni la petrecerea noastră ..
Dar n-a fost prima dată în istorie cînd s-a întîmplat așa ceva. Ploaia a venit din nou și peste cei buni și peste cei răi și după pandemiile din 1300-1500, soarele a răsărit din nou și a apus și peste bolnavi și peste sănătoși, și peste muribunzi și supraviețuitori, și în 1918-1920 …
Recentissime Adrian Papahagi a scris un text excelent despre una dintre pandemiile trecutului. Ce multe paralele, ce multe asemănări!
Dacă ne uităm în urmă, astfel de momente au fost adevărate ”turning points” în istorie, momente de cotitură din care omenirea a învățat cîte ceva, a schimbat și a mers mai departe.
Publicat în Articole
3 comentarii
”Ești un țăran!”
Dacă îmi veți spune acum acest lucru, da, aveți dreptate! Din 18 septembrie 2020, odată cu începutul anului evreiesc, locuim la țară, într-un sat dintr-o comună destul de aproape de Oradea. Sînt țăran cu acte în regulă!
Am visat, am plănuit, am cumpănit, ne-am făcut socotelile (prost! – voi reveni asupra acestui aspect, ca să nu pățească și alții ca noi) și am pornit în această aventură extraordinară, o aventură care ne-a umplut ultimii doi ani din viață, dar mai ales acum, ne-a ferit de plictiseli toată ”pandemia”.
Continuă lectura
Publicat în Articole
13 comentarii
Iertarea fără de care eu nu aș fi existat
“ Războiul l-a învățat adâncimile suferinței. Canalul i-a înfrânt teama, iar trădarea mamei i-a nimicit orgoliul. Bătălia cea mai mare s-a dat pentru demnitate, un lucru esențial mai ales pentru bărbați. Acest episod l-a făcut pe tata să poată ierta orice și pe oricine. După ce ți-ai iertat soția care te-a înșelat, celelalte păcate ți se vor părea mai ușor de iertat. După ce ți-ai învins orgoliul în cel mai dur mod posibil, ceilalți nu vor mai avea ce să calce în picioare.”
Pe 13 octombrie 2020 se împlinesc 100 de ani de la nașterea bunicului meu. Unul din episoadele care i-a fost foarte greu tatălui meu să-l scrie se găsește mai jos. Prezintă iertarea fără de care el, și deci și eu (Beni), nu am fi existat. Dar iertarea și iubirea bunicului meu a schimbat istoria familiei noastre pentru toate generațiile viitoare.
Vestea l-a lovit ca un fulger. Cum a putut să-i facă așa ceva? Ceea ce îl motivase să treacă prin toate casnele lagărului era tocmai gândul la soția lui. O iubea nespus și, dintre toți, ea îi lipsise cel mai mult de când fusese arestat. Chiar dacă refuzase să se pocăiască, tata nu renunțase să se roage pentru ea.
Vezi articolul original 7.059 de cuvinte mai mult
Publicat în Articole
2 comentarii
Trădare sau moarte
„Mudava a început să urle în timp ce îl lovea cu pumnul în cap:
-Semnează! și a rostit o serie de înjurături care nu pot fi reproduse. Semnează, bă, prostule. Semnează că altfel te omor! Tata s-a prăbușit peste masă din cauza loviturilor de pumn și a bătăilor repetate și a bâiguit abia auzit:
-Nu… pot… nu… pot… să îmi vând frații, și a închis ochii.
Au aruncat cu apă pe el din nou ca să nu leșine și l-au forțat să ridice capul de pe masă. Era cu ochii tumefiați de bătai, plin de sânge peste tot. Celălalt securist, văzând că nimic nu funcționa, a scos pistolul. Era undeva între ora 12:00 și 13:00 după estimările tatei. Trecuseră aproape cinici ore de tortură fizică și psihologică. L-a pus pe masă și l-a amenințat:
-Atunci o să mori aici dacă nu semnezi.
-Împușcă-mă! Trupul e al tău, dar sufletul este al Domnului!”
…
Vizitele la Slatina la sediul Securității au fost obligatorii imediat după ce s-a întors de la canal. De la început a fost informat cu privire la ce așteptau de la el:
-să nu părăsească localitatea de reședință timp de 5 ani
-să declare sincer și fără să ascundă nimic din tot ce se întâmpla în sat, în biserică și în afara ei
-să nu vorbească împotriva partidului sau a conducerii comuniste
-să nu povestească sub nicio formă ce s-a întâmplat la canal
-în fiecare a doua vineri din lună trebuia să fie la sediul securității din Slatina, la ora 8
-să înceteze cu activitățile subversive împotriva statului
-să nu mai facă „propagandă religioasă”
-să nu organizeze și nici să nu participe la întâlnirile din afara bisericii
-să devină informatorul lor prin angajament semnat.
Omul care se ocupa de cazul tatălui meu era un ofițer de Securitate de origine evreiască pe…
Vezi articolul original 7.281 de cuvinte mai mult
Publicat în Articole
2 comentarii
Pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig
Acolo, pe malul râului Plapcea, tata s-a rugat pentru cel care a fost gata să-l omoare în bătaie. După ce s-a rugat, s-au întors împreună la moară. La scurt timp, fostul șef de post a plecat din comună, iar tata nu a mai auzit de el niciodată.
La scurt timp după ce a venit de la canal, tata a fost chemat la postul de miliție din comună. S-a dus acolo cu inima liniștită, dar mama a trecut din nou prin amintirea arestării lui. În momentul în care a ajuns acolo, l-a întâmpinat șeful de post care l-a privit cu asprime și i-a zis pe un ton foarte arțăgos:
Vezi articolul original 2.938 de cuvinte mai mult
Publicat în Articole
Lasă un comentariu
Note informative despre Florea Cruceru
Zilele astea m-am mai uitat pe dosarul bunicului meu. Deși mi se pare o pierdere totală de timp, resurse și energie ce au făcut comuniștii pentru a monitoriza cât mai mulți cetățeni, măcar ne-am ales și noi cu informații despre cei dragi și chiar dacă nu exista facebook, notele informative ne-au ajutat în această privință.
Numele care i-a fost dat bunicului meu a fost „Predicatorul.” Iată câteva note informative din dosaul său:
„În cea ce privește pe numitul Cruceru Florea nu se abate de la legili statului cu nimic, nu vorbește nimic în afară de credință și nu se antrenează în discuți(i) mari cu oameni(i).”
Vezi articolul original 370 de cuvinte mai mult
Publicat în Articole
1 comentariu
Ce nu se va schimba pentru mine după ”pandemie” – partea a III-a
Continuare de AICI
Și atunci cînd nu ne mai știm bine axiologiile, ne rămîn modelele …
Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine și ce ați văzut în mine…. faceți! Filipeni 4:9. Un alt lucru care nu se va schimba după această perioadă sau … un lucru pe care am fost obligați să îl redescoperim acum este ucenicia, ucenicia peripatetică. Puterea grupului mic, a întîlnirilor față către față, a modelelor pe care le putem urmări îndeaproape. Se știe că Timotei l-a urmărit și a călătorit împreună cu Pavel, o spune în a doua epistolă, în capitolul 3, chiar Pavel către Timotei. În aceste zile am fost obligați ca fii să ne urmărim tații, ca tați să dăm exemple fiilor și nu ne-am mai putut ascunde. Am văzut cum faptele noastre strigă mai tare decît vorbele noastre. Ce am văzut aceea facem. Ucenicia dialogică este ceea ce nu ne va ucide nicio pandemie și probabil va fi unul dintre marile cîștiguri ale acestei perioade pentru biserica lui Cristos. Zilele trecute am citit un articol excelent al domnului Aligică despre trei mari perdanți în urma acestei pandemii. Am citit cu interes și emoție articolul. Universitatea modernă este printre acești învinși. M-am temut că se va vorbi și despre Biserică. Multe biserici locale au fost învinse de pandemie. Biserica lui Cristos, nu! Va birui, așa cum a trecut și prin secole mai umbroase decît acesta.
Dumnezeul păcii va fi cu voi… Așa cum spuneam ieri, în cealaltă postare, în aceste zile am descoperit noi forme ale păcii. Noi forme de detașare față de cele financiare, față de viitor, față de CV-urile noastre, chiar față de slujbe (probabil unii dintre noi ne vom pierde posibilitatea de a ne continua cursus honorum în același loc, pentru că multe asemenea locuri vor dispărea). Discutam zilele trecute cu un prieten, om de afaceri. Îmi spunea:
”la începutul anului 2020 mi-am zis: nimic nu mai poate merge rău. Dumnezeu a zîmbit și a spus: lasă că îți arăt cum se poate … și am văzut criza. Dar am luat cîteva decizii extrem de importante: nu îmi voi da afară oamenii, nu le voi scădea salariul, ne vom încrede în Dumnezeu, ne vom plăti taxele, vom face tot ce credem că este drept și bine…. și am căpătat așa o pace… și apoi am învățat că se poate și altfel …. atunci, în momentul acela Dumnezeu ne-a deschis noi uși”.
Ce lecție frumoasă! Nu acesta este contextul lui Pavel? Nevoi financiare, sărăcie lucie, este deținut. Dar. … Apostolul a învățat niște lecții nu lecții care generează pacea, ci lecții care rezultă din cîștigarea acestei împăcări lăuntrice.
Publicat în Gînduri, Meditaţii, Predici
2 comentarii