Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Destul de multe lucruri bune afirma Daniel Lar. Evident ca piata romana de soft isi are particularitatile specifice ale unei tari in tranzitie spre o societatea civilizata. Totusi accentele unei piete extrem de diferite fata de cea a UK, Germania, etc se resimt profund. Am trait in Marea Britanie si nu exista termeni de comparatie cu piata autohtona, oricine ar face afirmatii si ar incerca sa supraliciteze valorile nationale.
Evolutia profesionala este destul de mult conditionata de angajator si de cat investeste in angajati. Totusi nu exclud talentul si ambitia personala care sunt factori importanti. Sunt de acord cu retentia in schimbul trainingurilor de calitate. Totusi un procent covarsitor de firme nu investesc deloc(sau superficial – lucru pe care il consider nedemn de notat) in evolutia profesionala. Cunosc o singura firma – Siemens – care a investit masiv in cursuri extensive de buna calitate. Dar, desigur, firma este lider mondial atat pe piata de software, cat si hardware. Restul se bazeaza pe sacrificiul personal al angajatului de a evolua, lucru care ridica multe probleme de dezbatut la fileu.
Fenomenul burnout este o realitate si subsumeaza o gama larga de factori, de la cei culturali, care conditioneaza un comportament specific, la cei individuali de talent si angajament si desigur cadrul concret al firmei in care se lucreaza. Un angajator inteligent se sileste sa creeze un cadru in care burnout-ul nu este favorizat. Burnout-ul nu este un fenomen ireversivil, dar odata atins este mai dificil de depasit.
O idee buna, pe care o sublinia si Daniel Lar, daca piata autohtona de software ar investi bani in modernizare, nivelul de trai cotidian al romanului s-ar imbunatati, dar si Romania ar nota o crestere a nivelului de performanta individuala a softistului. Pe de alta parte piata de software autohtona se formeaza, in schimb nu avem manageri si investitori care sa arate romanului eficienta evolutie digitale. In occident, cetateanul nu s-a educat singur, ci campaniile masive de digitalizare au condus la formarea pietei. Deocamdata raman la concluzia ca piata nu intelege softul, datorita corigentei managerilor la capitolul marketing intern. Si cand spun asta nu ma bazez pe un statut de coder, ci pe o experienta dobandita pe mai multe paliere in lumea IT.
Foarte bune observații, la obiect și venite din partea unui cunoscător.
Stimate Marius Ardel, nu pot da drumu la așa ceva. V-am reținut comentariile la moderare. Căutați alte site-uri pe care să răspîndiți acele profeții panicarde.
Vă mulțumesc!