Mă documentez pentru o chestiune care mă arde, mai ales după interacțiunile legate de Ziua Reformei și Martin Luther. Am descoperit că printre prietenii de facebook am avut foarte mulți ”specialiști” în Reforma Germană, în istoria gîndirii creștine, în istoria Europei în general, în istoria antisemitismului, mulți, mulți, mulți specialiști. Oameni de bază. Unora le-am dat unfriend din complex de inferioritate deja.
Cum pot sta la aceeași masă cu oameni care știu atît de multe? Eu sînt un simplu ignorant în chestiune, dar în căutare de lumină. De aceea și scriu cîteodată despre chestiuni care îmi sînt neclare, ca să mă lumineze alții, dar nu accept ușor chiar orice profesor la apelul bocancilor făcut.
Am căutat, dincolo de cunoscutul text al lui Constantin Rădulescu Motru despre Calități bune și defecte la români, un text superb, pe care l-am mai invocat pe acest blog, am mai căutat și alte resurse. Printre acestea, excelentul și consistentul studiu al prof. univ. dr. Daniel David. Vedeși și link-urile din articole. Un lucru este clar. Românul este foarte sigur pe steaua lui. Ne place de noi, deși cîteodată, dacă survolăm doar declarațiile despre noi înșine, pare că ne disprețuim ca popor. Ce paradox! Ce tensiuni sînt în mintea noastră românească! Recomand cu mare căldură lectura întregului studiu:
Avem o părere bună despre noi, considerând că suntem persoane „calde” (ex. primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste, etc.) şi „inteligente” (ex. inteligente/creative/cu abilităţi peste medie, etc.). Cinstea, care apărea ca o caracteristică autoatribuită importantă a românilor atât în analizele din 1988 cât şi în cele din 1993 (vezi Chelcea, 1994), începe să dispară în analizele din 2005 şi 2007 (vezi Glăveanu, 2007) şi nu ocupă o poziţie importantă nici în analizele noastre din 2014/2015. Personalitatea este considerată ca una pozitivă, cu umor, compensând comportamentele mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizăm, definindu-le nu ca o caracteristică stabilă, ci una situaţională. Ne vedem astăzi ca alternând între (a) individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b) perseverenţă (mai ales din interes şi/sau încăpăţânare) vs. neperseverenţă/autodisciplină scăzută şi (c) autonomie vs. gregarism. Această imagine dominant pozitivă este absolut necesară din punct de vedere psihologic pentru a ne forma stima de sine-imaginea/identitatea socială/predictibilitatea/justificarea prezentului, ţinând cont de faptul că profilul de suprafaţa nu este foarte încurajator în acest sens. Elementele negative din această imagine apar doar pentru a da credibilitate aspectelor pozitive, fiind de asemenea atenuate: (a) individualismul, deşi prezentat ca egoist, este extins pentru a include şi familia (automat devenind astfel „grijă pentru familie”) şi (b) neperseverenţa/autodisciplina scăzută poate fi oricând depăşită, dacă „ne interesează ceva” şi/sau dacă „vream noi neapărat asta”. Scurt spus, ne considerăm ospitalieri, inteligenţi, cu simţul umorului, patrioţi, adaptaţi/bine orientaţi şi prietenoşi; recunoaştem că în comparaţie cu atributele de mai sus, onestitatea, autodisciplina/conştiinciozitatea şi educaţia sunt mai scăzute (vezi şi David, în pregătire; Hunyady, 2003).
În principiu astfel de atribute apar şi în cercetări mai vechi (vezi Chelcea 1994; Glăveanu, 2007), cu anumite nuanţe în ceea ce priveşte poziţia lor în cadrul autostereotipului (pentru o analiză vezi Glăveanu, 2007). Spre exemplu, în sondajul IRSOP din 2005 (apud Glăveanu, 2007), ordinea atributelor pozitive din autostereotip este următoarea: ospitalitate (19%), hărnicie (10%), inventivitate (10%) şi religiozitate (9%), iar cele negative sunt delăsarea (10%), dezbinarea (10%), neseriozitatea (10%) şi egoismul (9%).
sursa, vezi continuarea articolului AICI
PS – later update!
A propos, ideea de cuplare a lupului dacic cu ideea de român-românism este cel puțin comică, este, cum spunea domnul Pleșu, precum italienii și-ar alege un simbol etrusc pentru a-și exprima identitatea națională.
Doamne, fă ne să ocolească mai des Prostia!
.
Marius Cruceru 
Textul este nou prin prisma faptului ca romanii sunt un popor decazut moral dupa perioada fanariota, mai ales. Cand stim (sau ar trebui sa stim) cat de mult rau au adus grecii romanilor.
Complicata intrebare pe care mi-am pus-o si eu de mai multe ori, respectiv „de ce romanii sunt atat de individualisti si lipsiti de patriotism?” spre deosebire de alte popoare de acceasi sorginte istorica cu noi, mi-a scos la iveala singurul raspuns menit sa ma linisteasca: nu e vorba de sistemul politic dupa care se conduce tara neaparat (as fi fost tentat sa ma contrazic singur invocand perioada regelui Carol I, dar si acolo sunt multe derapaje), este vorba despre filonul central al natiunii romane: mostenirea genetica.
Toate preumblarile tribale de-a lungul si latul pamanturilor romanesti de astazi, au dus la diluarea esentei stramosilor pe care unii ii invoca astazi intr-o disperare disimulata prin steagul binecunoscut de lupta.
Cand familii straine de loc s-au stabilit aici (romani, cumani, goti, turci, rusi, unguri, evrei, greci etc), le lipsea legatura cu energia locului. Singura lor miza a fost sangele lor, familia lor. Si atunci s-au format sute de mii de celule care aveau in comun doar ziua de a trai si a castiga ceva. De aici si indiferenta pentru legile locului, a oamenilor locului si tot asa. Dezavantajul de a fi tara centrata.
Recomand cu caldura istoria veche a romanilor, cel mai dibaci scriitor pe care l-am intalnit pana in prezent fiind BP Hasdeu (director al arhivelor nationale romanesti) si chiar hulitul Densusianu (director al bibliotecii militare romanesti). Abia de acolo se poate intui cate ceva despre tiparul comportamental al romanului. Orice studiu intreprins despre romanii de astazi, cred ca este ca si cum ne-am preface ca udam flori de plastic ca sa nu se ofileasca. (expresia nu imi apartine, dar m-am bucurat de ea in contextul dat) 😊