Meditînd la rugăciune zilele astea, am căutat ce spune şi Filocalia despre rugăciune.
Cîteva sînt interesante şi de bun folos.
Iată:
„Să păzim liniştea şi pacea sufletului în toate dar mai vârtos însă în timpul cântării psalmilor căci dracii au ca scop să distrugă rugăciunea prin tulburări.
În aceste zile în România s-a discutat mult despre ţigani, rromi … merită, nu merită ce li se întîmplă în Italia sau Franţa?
Am auzit chiar „eh, cum nu mai vine unul ca Antonescu să îi ducă la Bug”.
Poate că unii dintre noi nu ştim ce s-a întîmplat. Iată un avertisment al istoriei:
o posibilă variantă de traducere este aceasta:
Citește în continuare
Dau bisericile?
Da, sigur că dăruiesc, dar dacă dau, pentru ce dau?
Dacă nu dăruiesc atunci de ce nu?
Am avut surpriza plăcută să văd cum dau bisericile pentru misiunea externă, pentru misiunea din Oltenia, pentru diferite lucrări, orfelinate, case de bătrîni.
Avem o văduvă în biserică. Ajută în fiecare lună cu 50 de euro o familie. E uimitor cît de generoşi sînt enoriaşii.
Atunci de ce nu dau fix exact 3 lei, atit, 3 lei la comunitate şi 3 lei la Uniune.
Sînt mai multe cauze.
Comunicatul Vicepreşedintelui responsabil cu Educaţia Biblică din cadrul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România, pastor Paul Negruţ, se poate găsi AICI.
Din pricina gradului de inflamare la care s-a ajuns cu acest gen de subiecte şi pentru că bănuiesc o şi mai mare escaladare a discuţiilor în dreptul unui astfel de text, am hotărît să nu ofer posibilitatea comentariilor la o astfel de postare.
Dragi Prieteni,
Saptamana trecuta am reprezentat pe Cody Alicea, un baietel de 13 ani din California, care m-a sunat Miercuri, in ajunul Zilei Veteranilor, cu o problema infricosatoare.
M-a întrebat cineva zilele trecute de ce sînt mai cald pe blog decît la cursuri?
Simplu, pentru că aici este alt spaţiu. Aici stau cu prietenii şi neprietenii la taclale. Relaxat, fără program. Aici sînt în vacanţă, aici e sfîrşit de săptămînă şi gust de weekend cu miros de pauză.
Sînt tot eu însumi, dar fiţi siguri că în pijamale mă comport diferit, aşa cum diferit mă comport la catedră, unde altul este protocolul, la amvon, unde altul este protocolul etc.
Acilea sînt nici la cravată (ce intuiţie, încă de acum trei ani!!!! pe atunci nici nu visam la http://www.mariuscruceru.ro şi la descrăvăţelile de aici), nici la sacou, nici la bussines casual, sînt la blugi si maletă, cămasă hawaii şi doc.
Aici? Aici este un fel de cafenea, aşa cum o visez eu!
O cafenea tixită pe toţi pereţii cu cărţi (citibile, nu de ornament), instrumente muzicale (funcţionabile, pe care să le poţi lua să cînţi cînd vrei), cu tot felul de antichităţi (utilizabile, spre exemplu, maşini de scris cu foaie in ele, gata pentru cei care au inspiraţie la scris), cu mese, cu scaune, cu rafturi luuuuungi, luuungi, luuuungi, cu ceaiuri şi tot felul de mode de cafea.
O cafenea în care să stau ca la pensie, să beau ceai şi tot felul de zmacuri cu fiecare dintre voi, la un „pahar de vorbă”.
Cam asta-i atmosfera de pe blogul meu! Relaxat, cu muzică în background, cu discuţii în grupuri mici sau tare. Cu cîte un poet care vrea să recite şi ne opreşte pe toţi cerşindu-ne atenţia, cu cîte un cîntăreţ care tocmai şi-a termint piesa şi vrea o primă audiţie.
Pare haos, dar toată lumea ştie regulile (Chiar şi la WC-u este curat!) Nu trebuie să le scriu nicăieri, că se transmit de la generaţie la generaţie, de la prieten la prieten.
ESte un fel de cafenea literară, dar mai mult decît atît, un cenaclu de idei, în care se discută despre tot felul de chestii, depre maşini, despre ceaiuri, cafele, biserici, piaţă, plante. Este o salată de oameni, o mixtură de subiecte, o aglomeraţie de idei, o sumă de obiceiuri, o multitudine de accente.
Există şi o tablă pe care sînt cîteva fraze în limba greacă, conjunctivul aorist şi indicativul viitor I, cu asemănările şi diferenţele dintre ele.
O primă observaţie pe care o fac, după am ce am parcurs comentariile la acest post, priveşte nu în primul rând conţinutul unor comentarii, cât atitudinea celor care le aduc la problema discutată. Ce se poate observa la unii dintre cei mai înflăcăraţi apărători ai lui Iosif Ţon (gen Gamaliel, care după nume – real sau „adoptat” – ar trebui să dea dovadă de mai multă dreaptă cumpănire) este faptul că vorbele dînşilor izvorăsc dintr-un ataşament spiritual-intelectual faţă de persoana lui Iosif Ţon, care atinge în unele cazuri cote aproape patologice. În numele acestui ataşament se trece peste orice argument raţional, iar discuţiile degenerează.
Avertizare: această postare este scrisă în urmă cu patru ani. Acum pe cine mai aşteptăm în blogosferă?
Depinde. Uite că încet încet politicienii se dau pe brazdă. Adică au ieşit în decor, au intrat în ogor şi acum stau pe brazdă, minunîndu-se de noua lume internautică şi noile posibilităţi pe care comunicarea de acest tip le oferă pentru viitoarele campanii electorale.
Năstase şi-a făcut blog. Un pionier între politicieni.
Există, spunea cineva, oameni care nu au nevoie de duşmani, îşi sînt lor cei mai grozavi duşmani.
Astăzi primesc o veste care mă aduce de la uimire spre perplexitate.
Stimati Colegi,
Va invitam cu drag la un dublu eveniment, care va avea loc luni 22 noiembrie 2010, de la orele 20, la Libraria Carturesti din strada Artur Verona, colt cu Bld. Magheru:
1 lansarea oficiala a Masteratului de Studii Religioase -Texte si Traditii, program organizat de Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti in parteneriat cu Departamentul de Studii Religioase al Universitatii din Leiden, Olanda si Colegiul Noua Europa. Institut de studii avansate din Bucuresti si
Citește în continuare
Dragi prieteni,
Avem bucuria sa va invitam la un nou concert de muzica veche intitulat Dolcissimo Sospiro.
Concertul va fi sustinut de Judit Andrejszki (soprana) si Caius Hera (chitarrone) si va avea loc in seara zilei de joi, 18 noiembrie 2010, ora 19.00, la Biserica Anglicana din Bucuresti. Intrarea este libera.
Săptămîna trecută Puiu Caciora, unul dintre cei mai cunoscuţi şi poate cel mai talentat aranjor evanghelic în viaţă, s-a întors la Iaşi, acolo unde a făcut două secţii, una după cealaltă, în anii 70 şi s-a „răz-bunat”. Şi-a luat doctoratul.
Atunci l-am cunoscut. Eram mic copil şi Puiu Caciora cînta la armoniul vechi cu pedale şi îl făcea să sune precum o orgă cu mii de tuburi. Nu pot uita duetele Nicu Fecioru – Silvia Tărniceru, duete pe care Puiu le acompania ca nimeni altul. Sobru, serios, taciturn, încruntat a om care are tot timpul de lucru, a trecut prin Biserica din Iaşi lăsînd o amintire foarte frumoasă tuturor, spre deosebire de alţi „artişti”, mari talente, care astăzi îşi dispută Păpădia de cristal pentru ratare glorioasă şi în tărîm muzical şi în pe plan personal.
Ce rol are el? Nu are nici un rol, după părerea mea.
Pierdere de resurse şi pierdere de om.
De ce spun asta? Sînt mai multe argumente.
Cine a mai văzut ca, adunînd două înţelepciuni mai mici, să se facă o înţelepciune mai mare?
În Isaia chestia asta tineri este o pedeapsă. Să fii condus de tineri şi tinerii să se conducă unii pe alţii.
Da, există cazuri speciale în care Dumnezeu ridică tineri pentru popor pentru slujbe speciale, în vremuri de restrişte, atunci cînd bătrînii sînt laşi (vezi cazul lui David), dar nu asta este norma.
E pedeapsă ca tinerii să fie conduşi tot de tineri, copiii să fie păstoriţi tot de copii.
Pastorul tînăr? N-am nimic împotriva pastorilor tineri. Da, asta este o formulă imaginabilă. Un pastor tînăr care îşi face ucenicia la un pastor în vîrstă, dar nu un pastor de tineret, tînăr, care să păstorească o turmă formată din tineri.
Păstorirea presupune turma şi turma este diversă, are tineri, bătrîni, bolnavi, sănătoşi, săraci, bogaţi, robi, slobozi etc.
Este mult de discutat aici asupra aceste teme: cum anume arată o turmă „normală”. Citește în continuare
Se ştie că baptiştii nu ţin posturile decretate de Biserica Ortodoxă, nici Adventul Bisericii Catolice. Nu toţi şi nu peste tot. În unele părţi ale ţării, sub puterea obişnuinţei, unii baptişti mai în vîrstă îşi pun deoparte o perioadă de cîteva săptămîni de abstinenţă. Poate că acest obicei a dispărut prin reacţie. Neînţelept este atunci cînd, descoperind că cineva ţine această perioadă, ţinem neapărat să-i violentăm convingerile, frigîndu-i porcul în faţă şi ridiculizîndu-i disciplina.
Cine are maşină ascultă şi muzică. Radio, CD-uri, casete etc. Azi am văzut un Logan (are una dintre cele mai proaste habitacluri pentru chestia asta, tocmai pentru ca este neobişnuit de mare) dotat cu sistem audio Infect. Să îl poarte cu mult zgomot.
Dăm banii pe tot felul de sisteme şi boxe şi ne mirăm de ce nu se aude bine.
Care-i problema?
Întîmpinare: această postare nu este (încă) o recenzie la atît de disputata şi discutata carte Răscumpărarea memoriei, dar are legătură…
Vineri, discutînd cu unii dintre colegii pastori de la comunitate despre trecut, despre pastorii-actori, se înţelege că a venit vorba şi despre cărţile, dosarele, documentele care i-au făcut de plîns (pe alţii, de rîs) pe unii pastori.
Au ieşit documente despre pastorii baptişti, despre pastorii penticostali, sînt sigur că nici la creştini după evanghelie sau Oastea Domnului situaţia nu a fost mai roză.
Am fost printre primii care am încurajat acest demers în ciuda istoriei mele cu tatăl meu.
Mai întîi, cîţi securişti, apoi cîte feluri. Existau mulţi, unii spun, cei mai pesimişti, cam 5 din 10.
Dar tipologiile sînt foarte interesante. Aceştia mulţi, la rîndul lor se împart în mai multe categorii.
Existau (în titlu nu este o greşeală, menţin prezentul verbului) cam două tipuri, ba chiar trei.
Cum ar fi sa nu-l mai citesc pe Chomsky pentru aberatiile din articolele politice?! Sau pe Bernard Shaw pentru tampeniile prostaliniste debitate?!
Cum ramane cu Karajan?! Spargem CD-urile pentru ca 3430 914 a fost numarul carnetului sau de mebru al partidului nazist?! La Bucuresti, in timpul razboiului, a dirijat in uniforma de ofiter german…
Ma suna aseara tirziu un prieten drag. Imi toarna in ureche, cu acelasi entuziasm debordant care il caracterizeaza mereu, urmatoarele vesti:
Dragul meu – n-o sa-ti vina sa crezi. Am concertat cu casa inchisa la Bucuresti. Muzica de camera face minuni si nimeni nu pricepe care este secretul. Acum suntem la Cluj. Te astept vineri la Biserica Reformata la Variatiunile Goldberg de Bach, apoi simbata in sala Auditorium si duminica in Diesel Club. Te implor spune prietenilor de expozitia de fotografie despre masti (Lumpan / Watanabe) care se verniseaza azi 11 nov la Turnul Croitorilor. E la 5 jumate. Ne vedem acolo, te imbratisez.
copyright Voicu Bojan
Pe contul meu de facebook am primit următoarea întrebare:
„Ce reprezintă şi cum se traduce expresia care apare în această fotografie?”
Pentru că nu este specialitatea mea ebraica şi pentru că această chestiune necesita o investigaţie destul de amănunţită, am apelat la prietenul meu, Dr. Dan Botica pentru lămurire.
Iată ce am primit:
Domnul dr. Dragoş Mîrşanu, un rafinat patrolog cu un excelent doctorat la Leuven-Belgia, a venit cu o idee excelentă: articularea unei bibliografii de patristică şi bizantinologie on line pentru cercetătorii români.
Vezi AICI.
Subscriu iniţiativei cu mare entuziasm!!!
Mai bine!!! Am lăsat aparatul de fotografiat acasă. Aşa am vrut.
Ştiam cît de mare va fi ispita, dar am decis să fac o formă de post. Ştiam că mă voi întoarce cu o gramadă de poze acasă, va trebui să fac selecţia, voi avea foarte multe rebuturi, voi privi prea multe lucruri prin obiectivul aparatului de fotografiat pentru a prinde cel mai bun unghi, cea mai bună lumină. Am păţit-o de prea multe ori.
Aşa că am plecat fără aparat de fotografiat.
Vasile, într-o scrisoare adresată domnului Patapievici spune:
Da, sînt un om de stînga cu o profundă educaţie creştină. Cred că stînga, ca şi dreapta nu sînt boli mentale, ci moduri de reflecţie politică. Nu văd de ce a fi de dreapta este onorabil şi a fi de stînga este damnabil? Nu înţeleg, de exemplu, cum poţi să fii creştin şi să fii de dreapta, dar e loc de dialog şi discuţii. Încerc să înţeleg. Povestea cu libertarianismul creştin-ortodox chiar mă depăşeşte. Dar eu respect poziţiile oamenilor. Şi încerc să le zic pe nume aşa cum îşi zic şi ei: Horia – dreapta, Vasile – stînga şi nu Horia – fascist, Vasile – comunist sau mai ştiu eu ce bazaconii. E atît de simplu. Sper că e prima şi ultima oară cînd trebuie să apelez la biografie şi justificări de acest tip. E timpul să începem să polemizăm pe idei şi practici politice mai puţin personalizate.
sursa AICI.
Ce părere aveţi?
În Matei 13 ni se descrie o scenă curioasă.
Isus este îmbulzit de mulţimi.
Atunci ia o hotărîre foarte comentată mai ales în textele patristice. E fascinantă problema.
Se depărtează cu barca de la ţărm şi abia apoi începe să vorbească. În textele părinţilor corabia este Biserica şi depărtarea de ţărm arată faptul că Isus doreşte să împărtăşească aceste adevăruri tainice numai credincioşilor, idee care este consecventă textului, care vorbeşte despre poporul Israel care este de faţă şi care are urechi, dar nu pentru auz, are ochi, dar nu pentru văzut, are minte, dar nu pentru înţeles.
Se depărtează de ţărm, care simbolizează lumea, şi vorbeşte din corabie despre adevăruri tainice, ascunse de la facerea lumiii (vezi contextul).
Iată că în aproape patru ani nu s-a schimbat mare lucru. Acest articol este scris în noiembrie 2007. Ei, acum ne chinuitm să corectăm nişte regulamente proaste pentru două, de ce numai două nici Consiliul Uniunii nu poate răspunde, două departamente: de surori şi de tinereţi. Conducătorii sînt şi numiţi deja. Mai trebuie să treacă regulamentele, nişte texte care atentează la însăşi fibra teologică, atît cît este ea firavă şi timidă, a baptismului românesc.
Iată ce scriam în urmă cu patru ani:
Se pregăteşte Conferinţa Naţională. Odată cu ea şi votarea unor noi „direcţii de slujire”, despre care s-a discutat şi la Deva. Aceste concluzii au fost prezentate public, pentru tot cititorul în Ştirile baptiste, ediţia specială.
Cum facem, că am văzut că bisericile nu dau bani oricum?
Vor da pentru noi direcţii de slujire? Dar nu asta este cea mai importantă întrebare. Dacă noile direcţii vor fi eficiente şi vor sluji, biseicile le vor sprijni, nici o problemă.
Eu cred că aceste direcţii sînt o încercare de anestezie pentru durerile adevărate şi problemele reale, încercîndu-se acoperirea cu mai multă activitate a golului de soluţii şi idei.
La apariţia noilor direcţii de slujire am întrebări care ţin şi de strategia organizatorică şi de viziunea de ansamblu a lucrării.
Oare de ce este nevoie să înfiinţăm noi departamente centralizate şi specializate, care ţin tot de aceeaşi uniune, departamentul de lucru cu tineretul, cu femeile, cu studiul biblic, cu relaţia bisericii cu statul, etc-ul?
De ce?
Vă puteţi imagina asta în Bucureşti? Chiar acolo s-a întîmplat.
Este una dintre bucăţile care produc o fascinaţie inexplicabilă încă de la prima audiţie.
Dragi prieteni,
Avem bucuria sa va invitam la o Seara de lauta renascentista si baroca.
Concertul va fi sustinut de lautistul István Kónya din Ungaria si va avea loc in seara zilei de luni, 8 noiembrie 2010, ora 18.00, la Centrul Cultural al Republicii Ungare (str. Gina Patrichi nr. 8).
In program veti asculta lucrari de: F. Spinacino, F. da Milano, L. de Narvaez, C. Sermisy / P. Attaingnant, A. Le Roy, A. Dlugoraj, V. Bakfark, H. Newsidler, J. Dowland, R. de Visee, S. L. Weiss.
Consecvenţa nu este cea mai mare dovadă de inteligenţă. Nici de înţelepciune.
Cineva mi se lăuda zilele trecute că el spune tot ce gîndeşte şi de asta nu l-au lăsat oamenii să devină pastor. Buun!
Bravo! De admirat cerbicia dînsului, numai că este o problemă.
Vă mai amintiţi de Matia?
Iată ultimele veşti primite de la Marilena Simion, mama lui Matia.
Pace, daca Domnul va vrea pe 11 noiembrie vom face ultima sedinta de chimioterapie. Dupa aceasta urmeaza o evaluare pentru a vedea cum a raspuns la tratament.
Matia e plin de energie si e un copil tare vesel.
Merge in picioare.
Se pare că a început deja campania electorală. Domnul Băsescu îşi pregăteşte succesorul.
Mişcări subterane se petrec şi în celelalte partide. Aşa de ascunse că le vede toată lumea.
Bătălia pentru primul loc în statul român rămîne o bătălie cu miză mare deşi Curtea Constituţională a făcut surprize Cotroceniului zilele trecute.
Marea dilemă a următoarelor alegeri nu este legată însă de NUME şi PERSONALITĂŢI. Sîntem sătui, cred eu, de nume (fie acestea şi cu ESCU, poate că următoarele alegeri vor rupe tradiţia escusită) dar mai ales de personalităţi carismatice, populare sau voievodale, care să aducă cu Alexandru Ioan Cuza, cu Lăpuşneanu sau Vlad Ţepeş.
Cred că următoarea miză a campaniei electorale pentru Cotroceni, iată… începută deja, este CE TIP de preşedinte vom avea?
Astăzi, zi de post fiind, am încetat postul de comentarii (ar fi trebuit să fac 40 de zile, dar am făcut în vară, în august şi septembrie, dar acum am ajuns la 40.000 de comentarii. TRebuia an-inversată cumva chestiunea) pe care l-am ţinut aproape o săptămînă. Din nou descopăr valoarea terapeutică a postului de orice fel.
Postul poate însemna orice fel de răgaz, întrerupere din alergare, fracturare a unor activităţi în general plăcute, dar nu numai. Ne putem imagina post de muncă, recomandabil muncoholicilor, post de cafea, de chat, de mess, de telefon mobil, de sms-uri, de internet, de blogging, de ce nu … de răspuns la comentarii.
Iar începe isteria naţională. Adrian Păunescu a murit. Îmi pare rău pentru el, pentru familia lui. Îmi pare rău şi pentru noi ca neam.
Un căpitan ne-a spus în armată: „Bă, neamul prost se vede la întuneric şi la înghesuială”… şi la înmormîntări aş adăuga eu.
Ce va urma?
Aceşti doi oameni „s-au făcut mari”. Nu au devenit mari, cunoscuţi, celebri. Au crescut, dar în omul dinlăuntru.
Am văzut atîţia bătrîni care au făcut umbră pămîntului degeaba 93 de ani şi 74 de ani.
Marius Cruceru 