Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
O cantare extraordinara:
Am un acompaniament drăguţ , pentru pian , al acestei cîntări , realizat de Fred Bock. Cei ce doresc să intre în posesia lui mă pot contacta la adresa de e-mail : gabibaloi@gmail.com
da, te rog…
marius punct cruceru arond gmail punct com
este una dintre cîntările preferate ale fratelui Neluţu, nu este evanghelizare sau program la care să nu o cînte.
Asta numesc eu „Muzica lui Dumnezeu”!!!
Urmariti expresia fetei, gesturile atunci cand canta, este cu toata fiinta, cu tot sufletul cuprins in cantare.
Asta este muzica inspirata de Dumnezeu, psalimii zilelor noastre!
Aviz tinerilor!
multumesc pentru link uri, documentarul nu l stiam. apare acolo si corul proDeum care m a lasat din nou speechless! ce forta si ce aranjamente…ma gandesc cum suna live in person, trebuie sa fie nemaipomenit.
Am fost într-un concert cu ei la Bucureşti de Crăciun, acum trei ani. ei au cîntat, eu am încercat să vorbesc. Îmi venea să cînt şi predica.
suna… ceresc! sau cel putin asta simt eu de fiecare data cand ii ascult. multumesc Domnului ca sunt in Arad si am ocazia asta destul de des 🙂
Aș vrea să las un comentariu generalist, o atenționare care nu vrea să diminueze cu nimic din ce s-a prezentat și spus pînă aici.
1. Dumnezeu nu se uită la ce se uită oamenii. Dumnezeu e interesat de INIMA oamenilor, nu de cum ARATĂ ei (duminica, la biserică, să zicem).
2. Oamenii reușesc să arate la biserică (sau în ocazii festive) mai bine decît arată în alte ocazii.
3. Filmele reușesc să redea astfel de trăiri într-un mod și mai profund, dar, totuși, știm că e vorba doar de actori și de regie și de industria filmului.
4. Din nefericire, sînt destule cazuri de suflete de artiști care convingeau la biserică (sau la televiziunile americane) dar mai apoi s-au aflat lucruri neplăcute despre ei.
5. Mie îmi aduce aminte, ca stil, de muzica din filmele americane ale anilor ’40 (How Green Was My Valley, Oscar în 1941, în regia lui John Ford, de asemenea premiat).
Muzica lui Dumnezeu?
Să fim serioși! De cînd e americană muzica lui Dumnezeu?
Isus era… evreu!
De ce nu am considera muzica asiatică ca fiind Muzica lui Dumnezeu?
Să nu lăsăm clișeele cultural-confesionale să ne dezorienteze!
Muzica lui Dumnezeu nu are origine pamanteasca. Si ea trebuie sa porneasca dintr-o inima curata, sincera, gata sa-L slaveasca pe Dumnezeu, nu conteaza originea, nu conteaza genul muzici ci felul cum ii este inchinata Domnului. Trebuie sa ai atata dragoste si dedicare atunci cand inalti cantare Domnului incat sa miste piatra inimi sa puna pe fuga orice duh. Talentul nu are nimic cu catarea Domnului daca nu este dedicare, predare totala.
Cand se discuta despre muzica bisericeasca se fac selectii bazate prioritar pe genuri si categorii muzicale, judecand estetic nu duhovniceste
Daca atunci cand interpretezi o cantare nu ai vazut copaci batand din palme, muntii cantand, florile surazand nu-i „muzica lui Dumnezeu”.
„Muzica lui Dumnezeu se canta din inima spre inima, din Duh spre Duh.
Iată o postare interesantă pe tema discutată cu ceva timp în urmă.
http://nicolaemoldoveanu.wordpress.com/2009/03/20/nu-asa-nu-asa/
Fratele Nicolae Moldoveanu a fost omul lui Dumnezeu care si-a inteles bine chemarea si si-a cunoscut talantu’ si nu l-a infasurat in stergar ci a lucrat cu el.
Sa dea Domnul multi asemenea frati.
Pingback: Dor şi gînd – variantă | Marius Cruceru
Pingback: Portret: Dr. Teodor (Puiu) Caciora | Marius Cruceru