Biserică, Casa Domnului, Casă de rugăciune sau Adunare I

Aş dori să pornesc de la un excelent articol al profesorului Augustin Ioan (cel mai bun teoretician al spaţiului sacru din ţara noastră după umila mea părere), text pe care îl puteţi găsi AICI.

Autorul, răspunzînd la o interogaţie potenţial explozivă (Ce este biserica?) descrie pe scurt, dar excelent, principiile esenţiale ale arhitecturii eclesiale orientale (şi nu numai.). Ca să vă stîrnesc dau un citat interesant din articol:

Lăcaş al unei religii universale şi pretext de articulare a celei mai elementare unităţi de vecinătate social-viabile (parohia), biserica este în acelaşi timp: spaţiu sacru, conţinător a „ceea ce este cu totul diferit“ (R. Otto), aşadar al alterităţii radicale; icoană (tridimensională) a zeului şi, din fundalul care le conţine, le expune şi le ierarhizează spaţial, ea însăşi este cutie de rezonanţă a semnificaţiei icoanelor sau a statuilor care, plasate într-un anume loc şi într-o anume ierarhie reciprocă a reprezentărilor, fac vizibilă naraţiunea şi „contractul iconografic“ (Charles Jencks) al bisericii. Biserica este şi spaţiu public şi, concomitent, cel mai privat loc cu putinţă: al rugăciunii din faţa icoanei, cînd cele ale lumii se şterg şi doar intercesiunea rămîne să lucreze; locul intimităţii cu Dumnezeu. Biserica este şi topos privilegiat şi cameră a psihodramei publice şi individuale, intensificator şi gazdă – prin teatralitatea gesturilor performate acolo – ale consumării emoţiilor reprimate; loc al înscenării/reiterării prin ritual ciclic a faptelor şi personajelor Bibliei; loc arhival, care ţine minte – pentru noi, în locul nostru sau chiar, uneori, în momente de amnezie colectivă, împotriva noastră –, unde ne aducem aminte, prin mărturisire, şi unde sîntem de asemenea ţinuţi minte/amintiţi prin pomenire.

Profesorul de la Mincu răspunde la întrebare, referindu-se în primul rînd la clădiri. În privat am avut cîteva discuţii referitoare la arhitectura ortodoxă versus arhitectura eclesială protestantă şi neoprotestantă (a se face deosebire între protestanţi şi neoprotestanţi în contextul în care vorbim de baptişti ca fiind protestanţi şi nu neoprotestanţi. Asta susţine dr. dr. Corneliu Simuţ cu argumente pertinente şi tind să-i dau dreptate).

Seminale discuţii mai ales că mi-a căzut la împărţeală să conduc o lucrare de diplomă referitoare la semnificaţiile teologice ale spaţiului liturgic protestant, chestiune delicată, dar arzătoare şi care nu ar trebui să sufere amînare spre lămurire. Din păcate Consiliul Uniunii se ocupă de cu totul alte chestiuni decît cele care ţin de clarificările teologice legate de Ce se întîmplă la Cina Domnulu-Euharistie, chestiune care arată fragilitatea constructului teologic neoprotestant românesc sau arhitectonica deşănţată, de gust îndoielnic presărată pe uliţele satelor şi străzile oraşelor din România.

Este important cum construim biserici, ce mesaj teologici transmitem? După părerea mea, da. Singurul care s-a ocupat cumva de acest subiect în lucrarea sa de doctorat, cu ceva aplicaţii practice este dr. Ovidiu Bulzan, arhitect baptist, dar preocuparea dînsului a fost mai ales pentru partea de baptisteriu (greşit fiind numit „altar”, protestanţii de tipul baptiştilor nu au „altar”).

Pînă să ajungem să discutăm un canon teologic al construcţiilor (dacă se va ajunge vreodată.. eu unul nu cred..) ar merita să discutăm puţin măcar canonul bunului gust. Poate că o galerie de exemple cu aşa da şi aşa nu ar fi foarte utilă. Domnul Mihail Neamţu iniţase pe vechiul său blog un asemenea proiect prin care expunea clădiri ortodoxe care se înscriau în buna tradiţie a bunului gust şi a credinţei şi alte exemple în care domina prostul gust, mănăstiri şi biserici manelizate de-a binelea.

Iată dar… pînă să ajungem la a discuta ce şi cum şi de ce construim ce construim, ar trebui să ne hotărîm asupra terminologiei. (Aici cel puţin nu-mi ies din competenţe, cum s-ar întîmpla dacă m-aş apuca să scriu despre arhitectură, o altă pasiune de-a mea).

Atestările vulgare (vulgar aici se referă la popular, atestările din popor) în ce priveşte terminologia referitoare la clădiri este următoarea:

1. Destul de răspîndită este expresia Casă de rugăciune, expresie care pare vorbitorului de rînd prea pretenţioasă. Se foloseşte mai ales în timpul cultului, în predici, în citate, în îndemnuri la respect pentru spaţiul „sacru”. (Aici este o altă discuţie: au baptiştii un „spaţiu sacru”, un loc pus de-o parte faţă de restul topicii? În Statele Unite, spre exemplu, neoprotestanţii sînt destul de relaxaţi. Acelaşi spaţiu poate deveni sală de sport marţea, pentru ca duminica să devină loc de închinare. Spaţiul nu este „pus de-o parte” în sens veterotestamentar). Citatul folosit pentru motivarea acestei expresii este în Noul Testament şi pentru acest motiv este folosit generos de mişcările evanghelice din ţara noastră. În anumite regiuni, în mediul penticostal aceasta este expresia care este dedicată exclusiv pentru locaşul de închinăciune.

Iată contextele:

Isaia 56:7 îi voi aduce la muntele Meu cel Sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”
Matei 21:13 şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
Marcu 11:17 Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
Luca 19:46 Şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”

VA URMA

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Întrebările lui Ghiţă, Biserica Baptista, Dezbatere, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

56 de răspunsuri la Biserică, Casa Domnului, Casă de rugăciune sau Adunare I

  1. Interesant subiectul, m-a preocupat si pe mine de multa vreme.

    Noul Testament vorbeste despre Biserica in termeni precum „Casa lui Dumnezeu”, „Templul”, „Trupul”… dar se refera exclusiv la credinciosi. In acest context, Vechiul Testament pare translatat in Noul Testament pe un plan superior, mult mai bogat, cu cel putin o dimensiune in plus (in ideea comparatiilor care apar in abundenta in cartea Evrei) – de exemplu: sangele mielului-sangele Mielului; botezul lui Moise, cu poporul in Marea Rosie-botezul intrarii in Biserica, in Cristos etc. In aceeasi idee, o casa facuta de maini omenesti devine o Casa care nu e facuta de maini omenesti, Ierusalimul spatio-temporar devine Ierusalimul ceresc etc. Biserica, astfel, nu mai poate fi o cladire, iar in acest sens, terminologia pe care o folosim noi este eronata, teologic.

    Ar fi interesant de aflat motivul pentru care foarte multi frati batrani din diverse sate folosesc terminologia de „Casa Domnului” pentru cladirea unde se strang oamenii pentru partasie crestina. Alte expresii care sugereaza o paradigma: „multumesc pentru ca am putut sa trag pragul casei Tale”, „treci printre randuri si umple aceasta casa de prezenta Ta”.

    E posibil ca o anumita terminologie sa se fi nascut dintr-o paradigma oarecum teologica, acceptiune vulgara (pastrez sensul din articol) formata ca atare din dorinta sincera si curata a credinciosilor simpli din generatiile trecute, din Romania, de a se alipi de Dumnezeu si de a pazi toate poruncile Lui. Probabil ca asa au fost intelese pasaje precum rugaciunea lui Solomon cu ocazia inaugurarii Templului pe care l-a zidit el, ca urmare a dorintei lui David, om dupa inima lui Dumnezeu.

    In statutul baptist elementele ce tin de inchinarea publica in spatiu si timp (o cladire unde credinciosii se strang) sunt numite sfinte, probabil in sensul faptului ca au fost dedicate intr-un scop sfant.

    Pe un alt plan, ramane si discutia despre obiectele de cult, cladirile asa-zise „bisericesti” etc. Ce inseamna Biserica? Este ea definita si functie de cladirea unei Biserici Locale, daca aceasta (cladirea) exista? Sau, este aceasta o variabila in definitia Bisericii Locale? Eu zic ca la baptisti este, oarecum. Daca aceasta este sau nu ceva corect, e o alta discutie. O alta tendinta, la acest nivel, este nesocotirea cladirii si a ceea ce numim „obiecte de cult” pana la extrem. Iar de aici se nasc si alte chestiuni – daca ne imbracam cumva anume cand venim la „Biserica”, sau daca venim in blugi taiati cu fierastraul (blugii, ca martirii aceia au apus de mult) si cu sapca intoarsa sa nu ne bronzam pe gat, sau sa nu ne lovim unii pe altii cand ne dam cate o sarutare sfanta.

    Cred ca subiectul e prea putin tratat la noi in tara. Aceasta nu inseamna ca oamenii nu cred nimic despre aceasta, ci ca e aproape deloc dezbatut, exista o oarecare norma impusa, dar precar definita s.a.m.d. Astept cu rabdare o abordare pe larg a subiectului, il consider foarte important.

    • Vasilis zice:

      „Ar fi interesant de aflat motivul pentru care foarte multi frati batrani din diverse sate folosesc terminologia de “Casa Domnului” pentru cladirea unde se strang oamenii pentru partasie crestina. ”

      Ferice de tine, eu in toate bisericile si mega bisericile oraselor noastre unde mi-au calcat pasii am auzit expresii ca „Bine ati venit in Casa Domnului”, „Ne intalnim dupa masa in Casa Domnului”, „mergem la Biserica sau la Casa Domnului” ba chiar si despre „repararea Casei Domnului” …

      • eLioR. zice:

        Si eu la fel. E ceva rau in asta?

        • Vasilis zice:

          E rau cand abuzezi de acest termen in detrimentul adevaratului sau sens, acela de familie spirituala.
          E rau ca se distrage atentia de la o traire clipa de clipa in prezenta lui Dumnezeu, in Casa(Familia) Lui catre o cladire fizica si intalniri ocazionale.
          exista pericolul sa restrang „locul intimitatii cu Dumnezeu” doar la acest loc limitat in timp si spatiu.

          termenul de Casa a Lui Dumnezeu apare in special in Vechiul Testament. daca nu prezentam si tratam corect acest termen ne vom opri in analiza lui doar la sensul vechi testamentar si anume la frecventarea unui lacas de inchinare si nu la zidirea partasiei si a unor legaturi si caractere sfinte.

      • Si eu, dar merg mai des in congregatii de la sat… mediul in care ma simt cel mai bine 🙂

      • Marius David zice:

        și? e rău sau este bine din perspectiva ta, Vasilis?

        • Vasilis zice:

          am raspuns si lui ElioR mai sus. din perspectiva mea bine nu poate aduce deoarece o idee repetata in fiecare saptamana ajunge sa denatureze in timp sensul real al termenului.
          de ex. am auzit o predica din Maleahi despre repararea Casei Domnului. asteptarea mea era ca pastorul sa vorbeasca despre starea spirituala a Bisericii, despre nepasarea, compromisul, crestinismul caldicel in care ne aflam…
          In schimb concluzia a fost, „Biserica” are nevoie de reparatii, costul se ridica la 200.000 Euro.
          Nu m-a socat suma, nu asta conteaza, dar m-a socat manipularea Bisericii si denaturarea invataturii pentru atingerea unor scopuri materiale, probabil justificate in sine.
          Daca in fiecare duminica, sau alta zi din saptamana oamenii aud: cladirea asta e Casa Domnului, am venit la Casa Domnului, e normal ca nu mai reactioneaza la o astfel de predica.
          Ca dovada, reparatia s-a facut, nu stiu insa cat s-a reparat adevarata Casa a Domnului.

    • calin zice:

      Biserica, pentru unii o idee grandiomanoasa. Sa aibe cat mai multe locuri, scoala, gradinita totul cat de mare sa se vada din satelit daca se poate. Si dupa ce totul e mare si contributiile trebuiesc sa ie potrivit inaltimii bisericii. Daca o numim casa Domnului nu cred ca trebuie sa fie un loc aparte. casa Domnului e inima noastra. am oroare cand pastorii spun duminica – simtiti prezenta Domnului – de parca acolo locuieste Dumnezeu. Dumnezeu locuieste in mijlocul laudelor poporului Sau. Daca poporul lauda numai duminica vai de noi atunci.
      In rest biserica este o strangere de idei arhitectonice, functie de denominatie.
      Casele noastre ar trebui sa devina locuri de lauda si inchinare, dragoste si intelegere. si nu trebuie sa ne fie rusina ca a noastra casa e asemeni grajdului din Betleem.

      • Omul este cu mult mai însemnat si mai pretuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovnicesti, care sunt oamenii. (Ioan Gura de Aur)

        Era frumoasa vremea când casele erau biserici, fata de acum, când bisericile sunt case. (Ioan Gura de Aur)

        Pentru cel care se roaga neîncetat, lumea întreaga devine biserica. (Avva Siluan)

      • Marius David zice:

        și este sau nu este prezența Domnului în chip special în adunarea sfinților în sărbătoare?
        este prezența Domnulu și cînd ești cu soția în dormitor,
        este prezența Domnulu și cînd ești în închinare liturgică,
        dar nu fac liturghie în dormitor (nu că ar fi plictisitor)
        și nici nu-mi sărut nevasta pasional în mijlocul bisericii chiar dacă acestă clădire este goală de enoriași la un moment dat.

        S-a întîmplat într-o biserică că o smintită de nevastă de păstor s-a apucat să facă baie în baptisteriu. I se părea un bun înlocuitor de piscină. Unele baptisterii să știi că sînt extrem de reușite…

        I-am spus smintită. De ce?
        Și de ce ai strîmbat din nas cînd ai auzit povestea?
        doar din bun simț , din pudicitate?
        nu cred…. din simțămîntul sacrului invocat de Eliade cum că pe piatra din cimitir nu se fac anumite lucruri..

    • Marius David zice:

      exact asta sugeram, ascultarea, ca multe dintre chestiuni ne vin dintr-o paradigma teologica vulgara, preluata din mediul ortodox sau din scripturi, dar fara o articulare clara

  2. mariuspetric zice:

    Lacasului de inchinare nu trebuie sa i se supraestimeze rolul si importanta „spirituala”, mai mult decat a facut-o Domnul Isus.
    El ramane pana la urma o parte din infrastructura aderenta activitatilor eklesiei.
    Este un spatiu. Punct.
    Bisericile istorice supradimensioneaza valoarea spirituala a spatiului de inchinare.
    Protestantii nu ar trebui.
    Domnul Isus a desfintat legatura dintre inchinarea dorita de Dumnezeu si un loc anume. (Ioan 4)
    Conteaza autenticitatea inchinatorului si modul de inchinare.
    Ioan 4:23 ” Inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar.”
    Si consider ca spatiul de inchinare al Bisericilor Baptiste ar trebui sa reflecte teologia lor. Corect.

    • Spatiul de inchinare? Parca ziceati de inchinare in duh si adevar?!

      Tocmai aceasta teologie lipseste.

      • Marius David zice:

        și această închinare în duh și adevăr înseamnă că se poate face oriunde,nu?
        încercați în Oltenia, dragii mei,
        nimeni nu intră să se închine lui Dumnezeu în casa omului, că tot se predică închinarea prin case,
        pur și simplu oamenii nu intră în casa omului, unde omul mănîncă și face copii, am citat.

        • Semnalam o neconcordanta in termeni. Din punctul meu de vedere, sunt de acord cu cladirile pe care le avem, dar problema este ca nu stim clar ce-i cu ele si care e locul lor in viata crestina.

          Stiu cati mai adus in discutie subiectul si acum poate un an, doi (cel putin), cand ati lasat sa se inteleaga ca veti aborda subiectul eventual intr-o carte. Parerea mea este ca astfel de chestiun iar trebui sa fie prioritare pentru o Uniune Baptista astazi, iar aceasta (uniunea) sa ajute teologii sa articuleze o astfel de paradigma legata de Biserica-trup al lui Cristos-cladire fizica.

    • Marius David zice:

      mariuspetric, avem o problema, cum procedăm?
      pe vremea Domnului nu erau biserici,
      era Templul,
      cum s-a purtat Domnul față de Templu este o paralelă asupra felulului în care noi trebuie să ne purtăm față de biserici?
      la clădiri mă refer.
      Da sau nu?

  3. Dyo zice:

    Protestanti cu „neo” sau fara ( nu inteleg totusi de ce incadrarea baptistilor la „neo” ar fi gresita ) baptistii, mi-a zis-o socrul meu din generatia mai veche, au un singur loc sfant, culmea, unul fara temei biblic: amvonul.
    Ii spuneam eu, privind la arhitectura tot mai ciudata a vremilor dar si la predicile tot mai spiritualizate: „baptistii astia arata tot ca niste ortodocsi pentru mine …”. Nici protestanti nici neo-protestanti ci ortodocsi … asta sunt baptistii nostri in unele privinte …

    • Ciprian Simut zice:

      baptistii nu sunt „neo” pentru ca in categoria neo intra cultele … da, noi.
      baptistii sunt de pe vremea reformei…de fapt, vreo 80 de ani dupa luther, dar pe acolo.

      baptistii sustin ca au istorie…si avem. deci, de aceea nu suntem neo.

      apropo, de ce am fi „neo”? sunt curios!

      🙂

      • Dyo zice:

        Mie asta mi s-a spus inca de cand am inceput sa frecventez Biserica din Manastrur, Cluj … si cu aceasta informatie am mers mai departe …
        In timp ce sunt de acord ca in vest baptistii pot pretinde o istorie de pe vremea reformei … la noi au venit destul de tarziu, pe la sfarsitul secolului XIX, din cate stiu. De aceea, aproape reflexiv, la noi ei au fost inclusi intre neoprotestanti. De fapt, se considera la nivel popular ca „neoprotestant” si „pocait” sunt sinonime …
        Gresesc cumva, dar aveam impresia ca Iosif Ton ii include pe baptisti intr-un al doilea val al reformei, cel care a dus pana la capat consecintele gandirii unui Luther sau Calvin – acolo unde ei inca nu au facut pasii „finali”. Un exemplu ar fi problema botezului copiilor mici, altul, separarea bisericii fata de stat. Din acest punct de vedere s-ar putea spune ca baptistii sunt „neo”, pentru ca au rotunjit ceea ce n-au terminat protestantii in prima faza …

    • Marius David zice:

      nu, cred că socrul tău nu este chiar fără temei,
      este considerat loc sfînt din două motive teologice, fiecare din altă direcție venit:
      1. amvonul este echivalentul altarului din Biserica Ortodoxă prin tradiția moștenită dinmediul în care ne-am dezvoltat. Sînt biserici la care sora care face curat nu are voie să facă curat sau să aspire la amvon, trebuie să îl cheme pe soț. Moștenire ortodoxă.
      2. amvonul este locul din care se vestește cuvîntul. Vestirea cuvîntului în tradiția protestantă este sacrament. Vezi Biserica Luterană, asadar amvonul, ca loc de savîrșire pentru Sacramentul Eurahistic și epntru Sacramentul Cuvîntului este singurul sfîtn.

      Avem sacramente?
      Care este relația cu spațiul în teologia baptistă?

      • Dyo zice:

        Nu cred ca am suficiente date pentru a raspunde la cea de-a doua intrebare … poate dintre cei au trecut prin seminarii baptiste …
        In privinta sacramentelor nu trebuie sa citesc vreun manual – vad luna de luna felul in care se oficiaza Cina Domnului, obsesia cu care se repeta cuvantul „simbol” – sa se stie ca asta nu-i Impartasanie ! – si standardizarea procedurii paharutelor. Cred ca, la nivel popular, si predicatul este vazut ca un sacrament; treaba e – cati baptisti ar recunoaste acest lucru?

        • Marius David zice:

          oh, nu, cei care căută răspuns la astfel de întrebări nu sînt cei care trec prin seminariile baptiste, ci aceia care citesc.
          spre ştiinţă: eu nu am trecut prin niciun seminar,nici prin cel de la bucureşti, nici prin cel de la oradea, ca să fie clar,

          studiile mele sînt: limbi clasice 1990-1994
          Stagii de pregătire în teologie cu dr. Elwell 1995, wheton, în 1999, Oxford, după 2000, cu dr. Yarbrough am avut o relaţie de ucenicie care a facilitat cel puţin trei stagii de cercetare pînă în 2005 la Trinity, Chicago, Il.
          în 2003 am fost la un stagiu la SouthEastern Theological Seminary…. cam atît sînt trecut prin seminarii 🙂

        • Chis Paul zice:

          Eu sunt baptist si recunosc acest lucru. Care e problema daca e un sacrament?

          • Dyo zice:

            Nu e nici o problema! Doar ca in general exista o teama de cuvantul „sacrament” in sine … nu cumva sa ne asemanam cu cei din „bisericile istorice”.
            Eu as merge pana acolo sa spun ca tot ce se intampla in adunare, atunci cand crestinii se inchina impreuna lui Dumnezeu, are o valoare sacramentala, prin univocitate in glorificarea lui Dumnezeu …

          • Marius David zice:

            aceste chestiuni au implicaţii în domeniul ordinării, preoţiei universale.
            În general, în teologie este ca în matematică, ai greşit un semn sau un calcul în paranteză, îţi afectează toată ecuaţia, asta înseamnă că rezultatul este greşit.
            nu poţi greşi în eclesiologie şi să fii corect în soteriologie.
            şi invers.
            Dacă spui că vestirea cuvîntului este sacrament… dar, admiţind acest lucru, ai o definiţie a sacramentului? Ştii ce spun sacramentaliştii despre sacrament?
            Păresc că nu, din moment ce o iei aşa de uşor.

          • Chis Paul zice:

            Evident , chiar in Biblie ni se spune sa facem totul ca pentru Domnul. Dumnezeu e sfant(sacru) prin urmare si activitatile pe care le facem pentru EL sunt sacre.
            Legat de cladirile in care se aduna crestinii , de biserici eu cred ca sunt niste spatii sacre dar nu datorita faptului ca au fost sfintite prin anumite ritualuri speciale(de exemplu la ortdocsi se pune in piciorul altarului oase de sfinti) sau pentru ca Dumnezeu ar locuii acolo in mod literal(Dumnezeu e peste tot prezent nu doar in cladirile bisericii) acolo , ci datorita faptului ca oamenii se inchina lui Dumnezeu acolo. Deci un loc devine sacru in momentul in care oamenii fac in acel loc o activitate sacra , in cazul nostru inchinarea la Dumnezeu. Din acest punct de vedere orice cladire care la un moment dat e folosita pentru inchinarea la Dumnezeu , fie ca e o biserica , o casa , o sala de sport sau un depozit devine sacru pentru aceea perioada de timp cat are loc inchinarea. Sigur exista o diferenta intre cladirile utilizate numai ca si locuri de inchinare(bisericile) si celelalte cladiri care sunt folosite doar ocazional pentru inchinare(case particulare, garaje, sali de sport , depozite). Dar indiferent de ce tip de cladire vorbim , el devine un spatiu sacru doar in momentul in care oamenii (care sunt ,,pietre vii”) se aduna acolo ca sa i se inchine lui Dumnezeu. Locurile de inchinare ale crestinilor nu sunt niste Temple precum cel din Ierusalim , Templul din Ierusalim era sacru permanent deoarece acolo se aduceau jertfe tot timpul si pentru ca acolo se afla chivotul. Cladirile in care se aduna crestinii le-as asocia sinagogilor mai degraba.
            Parerea mea.

          • Chis Paul zice:

            Pai spuneti-ne dumneavoastra care e definitia sacramentului ?
            Eu prin sacrament inteleg o slujba bisericeasca , serviciul divin , inchinarea la Dumnezeu.

          • Dyo zice:

            Iata o definitie personala: act univoc care are loc in cadrul partasiei crestine prin care aceasta (partasia) se implineste prin participarea tainica a Sfintei Treimi la viata Trupului …
            Imi pare rau nu am alta mai buna …
            Univocitatea se refera la alegere, la sens si semnificatie … mai pe romaneste, in casa mea pot sa orientez faptele mele in variate directii, catre mine, catre sotie, catre copii, ma pot lasa distas de TV, telefon etc – sacramentul este focalizat pe Dumnezeu in relatie cu noi, copii lui … punct. Nu ma lasa sa-l deturnez inspre nici un alt scop; derapajele se numesc de regula desacralizari … am introdus un corp strain in acest act in care suntem mai constransi ca niciodata dar, paradoxal, atat de liberi …

        • Marius David zice:

          simbol nu este un cuvînt incorect, ba chiar recomandabil, în dauna lui SEMN.
          a se face difereenţă între SEMN şi SIMBOL, prefer scrierea etimologică SYMBOL,

          este fascinantă chestiuhnea, poate mă scap şi dau drumu la lucrarea pe care am făcut-o cu dr. Elwell în statele unite în 1]995 pe tema asta.

          Sub călăuzirea dînsului am analizat chestiunea Euharistiei din Bisericile noastre şi lucrarea îşi aşteaptă publicarea, dar aştept o altă lucrare, teza de doctorat a fr. Gigi Dobrin, care este pe chestiune.

          Poate că totuşi voi scăpa ceva din lucrarea aia pe net. Să vedem! Se vor tulbura apele destul de rău, cred eu!

  4. alterema zice:

    Sa ne amintim ca unii reformatori radicali (despre care ne-a povestit chiar fr. Bulzan la Istoria Baptistilor) numeau impunatoarele lacasuri de cult crestin ale vremii „cumulus lapidum”. Scurt pe 2.
    Acuma, simplitatea cultului din veacul apostolic (asa cum se zice in Statut) nu presupune oare simplitatea umila a locului de intalnire a crestinilor?
    Mie unuia imi plac tare mult insa lacasurile de cult baptiste frumoase (nu chiciurile 🙂 sic!). Chiar daca in Marturisire nu apar versete despre cum sa cladim lacasurile de cult, cred ca proiectul cutarui arhitect plin de cifre, socoteli etc vorbeste despre teologia noastra mai bine decat vreun verset ratacit.
    O biserica scumpa a lui Hristos, din zona, se intalneste intr-un garaj (modificat si expandat in timp). Asa ca de ce sa faci „palate ale Domnului”…Nu omul sfinteste locul? Iarasi zic insa ca tare bine ne prind si cladirile placute ochiului si urechii…

    • Marius David zice:

      corect, să urmărim simplitatea… dacă nu cumva dorim să transmitem mesaje teologice prin arhitectură.
      Însăși arhitectura practicată de fr. Bulzan nu este un mesaj al simplității cu orice preț.

      Și o biserica din Bulgaria în care a fost misionar Pavel Vîlkov tot în garaj se întîlnea și într/unul mai friguros și mai îngust decît cel pomenit de tine, despre care cred că știu

  5. michael zice:

    oare cum ar trebui sa arate arhitectura unei biserici baptiste? e nevoie ca simtul vazului sa fie fermecat de niste detalii estetico- arhitecturale? ce anume defineste un spatiu sacru? ce bine ca primii crestini, care se adunau pe unde puteau, nu aveau atatea dileme cu privire la spatiul de inchinare!

    • Marius David zice:

      să separăm discuția estetică-spațiu sacru.
      spațiu sacru de spațiu dedicat
      spațiu sfințit de spațiu sacramental.
      sînt chestiuni cu totul diferite, să nu încurcăm merele cu perele, deși toate sînt fructe.

  6. Am si eu o singura intrebare la care nici un preot sau credincios nu a putut sa raspunda pentru a ma convinge. Poate imi voi gasi raspunsul aici:
    „De ce, cand vine vorba de biserici (aici ma refer la cladiri) avem nevoie, in majoritatea cazurilor, de constructii extrem de mari, impunatoare, <> pe interior, pana la refuz, de obiecte scumpe si foarte scumpe?”
    Iar a doua intrebare, nu asa de importanta este:
    „De ce, de obicei, langa bisericile mai sus amintite se afla case prohiale in care poti aduna pe putin 3 familii?”

    • Andreea zice:

      1. “De ce, cand vine vorba de biserici (aici ma refer la cladiri) avem nevoie, in majoritatea cazurilor, de constructii extrem de mari, impunatoare, pe interior, pana la refuz, de obiecte scumpe si foarte scumpe?”
      Cand nu este o necesitate, este vanitate. Biserica ortodoxa are in general biserica de parohie de dimensiuni mici si medii, in functie de nr. de credinciosi, si catedrala (biserica episcopala) de dimensiuni mari.
      Folosirea obiectelor de cult scumpe are temei in Sfanta Scriptura, cand magii i-au inchinat Mantuitorului, prunc in iesle, aur, smirna si tamaie (deci lucruri extrem de scumpe, care contrastau cu saracia din iesle). Este o intreaga teologie privind obiectele de cult, jertfele/darurile duse la altar si calitatea lor. Ca sa vreti sa va edificati asupra acestor lucruri pe care nu le cuoasteti, dar asupra carora deja faceti judecati de valoare, trebuie sa aruncati balastul multor prejudecati care razbat prin scrisul dumneavoastra.
      2. “De ce, de obicei, langa bisericile mai sus amintite se afla case prohiale in care poti aduna pe putin 3 familii?”
      Pentru ca au multi copii. Casele parohiale sunt, dupa cum spune si numele, proprietatea parohiei. Preotul si familia lui raman acolo doar cat timp este „in functie”. In multe cazuri este vorba de 2 sau mai multe familii. In alte cazuri este vorba de grandomanie. Fiecare vede ce vrea.

    • calin zice:

      Nu au avut curajul sa-ti spuna. dorinta umana de a face totul mare, grandios. mandria unui cult de a se impune prin ceva daca nu poate prin altceva. dar nu aceasta este esenta crestinismului.

    • Marius David zice:

      da, bună întrebare,
      nici eu nu cred că îți pot răspunde.
      1. te invit la biserica pe care o păstoresc. Alesd, Biserica Creștină Baptistă Sfînta Treime din Aleșd. E simplă.
      2. eu locuiesc în apartamentul proprietate personală, achiziționat din munca mea de profesor universitar, din munca de cercetare, contracte etc.

  7. Alex zice:

    Am avut bucuria să-l întâlnesc de câteva ori pe dl Augustin. O plăcere să-l auzi vorbind. Cred că şi un …chioşc de ziare dacă ar proiecta, ar face-o cu mult suflet! Dar o „casă a lui Dumnezeu”!

  8. Andreea zice:

    „Aş dori să pornesc de la un excelent articol al profesorului Augustin Ioan (cel mai bun teoretician al spaţiului sacru din ţara noastră după umila mea părere), text pe care îl puteţi găsi AICI.”
    Ah, de l-ati putea asculta pe episcopul Marc Nemteanul de la Paris (arhitect pana la intrarea in monahism) – vorbind despre arhitectura sacra. Are o viziune nu doar tehnica, cu un discurs agreabil, dar si o viziune profund duhovniceasca, liturgica si iconica asupra spatiului sacru.

  9. Dyo zice:

    Ca sa condimentez putin discutia, dar nunumai din acest motiv: cum s-ar modifica intelegerea noastra fata de cladire daca am intelege ca spatiul ei este unul a lipsei de echivoc, unul in care nu ai alta alegere de facut decat aceea de a te inchina lui Dumnezeu?
    Oare nu acesta este raiul, locul unde nu ai alta alternativa decat aceea de a te pleca inaintea Regelui ceresc? Nu este cladirea acel spatiu prefigurator al Cerului?
    Problema nu o vad in dilema casa – oameni ci intr-o intelegere gresita a rostului materiei din Universul creat de Dumnezeu. Avem tendinta de a considera materia rea, in cel mai fericit caz neutra … De asemenea, avem tendinta de a desconsidera spatiul fizic real … au fost locuri in care Domnul a cerut oamenilor sa-si lepede sandalele tocmai, cred eu, pentru a nu uita ca Dumnezeu a creat si cerurile si pamantul; ambele sunt importante pentru El.
    E rau ca in aceasta lume punem deoparte niste locuri, adresabile fizic, in care sa nu poti face altceva decat sa-L lauzi pe Dumnezeu?

  10. Pingback: Biserică, Casa Domnului, Casă de rugăciune sau Adunare II | Marius Cruceru

  11. Pomisor zice:

    Domnul Marius ati inceput cu cladirile… Nu cred ca este chiar cel mai bun inceput dar sa trecem peste aceasta. Inainte de toate Biserica este o comunitate spirituala adica, iau un termen de comparatie mai usor de inteles, asemanatoare unui partid condus de o anumita ideologie. Biserica este formata din oamenii care adulti fiind doresc sa traiasca cum a trait Domnul Isus, avand aceleasi principii si acelasi caracter. Acesti oameni si numai ei formeaza ceea ce se numeste Biserica – Mireasa, restul sunt pe afara… {Nu zic ca toti vor merge in iad dar nu sunt Biserica ci sunt „afara”…}

    Acum vedeti ca in comunitatile de oameni fizici numite biserici sunt foarte multe tipuri de oameni si caractere asa ca de aici decurg toate inclusiv faptul ca sunt o gramada de tipuri de constructii sau de viziuni asupra cladirilor respective.

    Inca nu a venit timpul sa fie definit concret cum trebuie sa fie cladirea fizica in care sa aiba loc intalnirile celor care apartin Bisericii atat timp cat aceasta inca nu este conturata ca formatiune fizica distincta de alte grupari de oameni. Momentan Biserica inca nu este o natiune bine delimitata… Inca este in faza nenascuta…

    • Marius David zice:

      N-am început cu clădirile. am început cu multă vreme de la Sfînta Treime, dar ai lipsit tu la cursuri 🙂

      Ce este BISERICA?
      care este definiția ta preferată?

      ultimele rînduri din comentariul tău mi se par perplexizante…

      îmi spui și mie ce înțelegi prin asta:

      Inca nu a venit timpul sa fie definit concret cum trebuie sa fie cladirea fizica in care sa aiba loc intalnirile celor care apartin Bisericii atat timp cat aceasta inca nu este conturata ca formatiune fizica distincta de alte grupari de oameni. Momentan Biserica inca nu este o natiune bine delimitata… Inca este in faza nenascuta…

      • Pomisor zice:

        Definitia Bisericii in opinia mea este urmatoarea: „Biserica este o comunitatea de oameni care traiesc viata Domnului Isus. Oamenii prin care Domnul Isus traieste in lume.” Aceasta implica faptul ca acesti oameni traiesc dupa principiile Domnului Isus si tind spre caracterul Lui.

        Cand am spus acea fraza ma gandesc la 2 lucruri care sunt strans legate intre ele mai exact imaginea profetica din Apocalipsa 12:1-12 si intelesul ei. Femeia reprezinta poporul evreu iar copilul reprezinta biserica in aceasta prezentare. Si trebuie sa recunoastem ca noi crestinii provenim din evrei dar inca nu suntem complet separati de ei. Noi crestinii inca nu suntem o entitate distincta, o natiune dar la un moment dat vom fi o natiune, un popor unitar in care nu vor exista deosebiri de rasa sau cultura. Momentan inca se lucreaza intens la construirea acestui Trup (format conform definitiei de mai sus) cand va fi complet… urmarea o puteti vedea tot din pasajul citat.

        De aceea am scris ce am scris in mesajul anterior.

        In perioada aceasta sunt deosebiri intre crestini in functie de spatiul geografic si cultura pentru ca inca nu toti membrii (nici macar ca majoritate) nu sunt conform definitiei de mai sus si chiar daca ar fi toti inca Biserica nu este organizata la stadiul pe care il va avea cand va fi desavarsita. De aceea importanta cladirilor este medie: nu sunt chiar neglijabile insa cel mai mult importa ce se intampla in aceste cladiri, oamenii care le locuiesc. „Omul sfinteste locul”…

  12. Pingback: Păcătuiesc, deci exist! (2) « ἐσμέν

  13. Daniel Utina zice:

    vasilis de acord cu tine. Expresia ” Casa Domnului ” si chiar termenul de Biserica au ajuns sa fie folosite cu privire la o cladire, lucru care pentru multi lideri religiosi sau pastori reprezinta un mijloc de manipulare, pentru altii ceva inofensiv, dar cred eu ca are efecte paguboase asupra adevaratei biserici, care este adunarea de frati in Domnul Isus. Dupa parerea mea, aceasta este o subtila forma de idolatrie prezenta in crestinismului evanghelic si de care ne va lua mult timp sa ne lecuim. Chuchill spunea ca mai intai modelam noi cladirile, apoi ne modeleaza ele pe noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.