Portrete: Gerhardt DuToit (P)

A petrecut o săptămînă în universitatea noastră şi, cu siguranţă, studenţii noştri nu vor uita aceste zile.
Sînt sigur că nici pastorii care s-au adunat la conferinţa de misiune şi rugăciune organizată la sfîrşitul acestei săptămîni aici.

Gerhard are un mesaj special: reîntoarcerea la rugăciune.

Este dintr-o familie de etnici olandezi din Africa. Are o biografie de roman. S-a născut în Africa de Sud, are un accent greu de localizat, a trăit în Scoţia pentru opt ani, şi acum trăieşte în Canada. Călătoreşte în toată lumea pentru a îndemna bisericile la lupta pe genunchi, în rugăciune.
Specialitatea lui nu este teologia, ci genuncologia, adică stăruinţa în rugăciune pe genunchi.

S-a convertit în anul II de studenţie la teologie. Da, vă puteţi imagina că se poate să devii student la teologie fără să ai credinţă în Dumnezeu?
A fost învăţat să se roade în şcoala de ucenicie a unui pastor negru.
Totul a început de la o oră şi jumătate de rugăciune. Apoi a continuat cu zile întregi petrecute în rugăciune, fără somn şi fără mîncare.

Ne-a învăţat cîteva lecţii importante pe care, la rîndul lui, le-a învăţat de la un grup de oameni care au devenit luptători în rugăciune.

A descoperit cum poţi sta în rugăciune ore întregi, zile la rînd, fără să oboseşti şi să îţi mai şi placă.

Oare cum poţi petrece o noapte în rugăciune? Ce îi spui lui Dumnezeu?

Problema este că noi ne grăbim, dar Dumnezeu nu se grăbeşte. El stă într-un alt timp. El potriveşte altfel vremea.
Prima lecţie a rugăciunii este să înveţi să aştepţi după Dumnezeu.
Dacă nu reuşeşti să intri în ritmul lui Dumnezeu, nu reuşeşti să înţelegi nici viaţa oamenilor.
Nu există puter duhovnicească fără curăţie, iar curăţia vine din prezenţa Domnului.
Noi contabilizăm umblarea noastră cu Dumnezeu pe baza a ceea ce putem noi să facem cu Dumnezeu.
Lucrarea este urmarea directă a umblării cu Dumnezeu.
Avem o singură viaţă. Oare de ce am petrece-o departe de Dumnezeu?
Fr. Gerhardt a accentuat faptul că noi putem avea handicapul unei percepţii greşite asupra Duhului Sfînt. Duhul este o persoană, nu o energie, o putere, o forţă.
Duhul întotdeauna ne îndreaptă spre viaţa Mîntuitorului, spre lucrarea Lui.

În 1989 a fost Revoluţie la voi în ţară, acum este nevoie de o altă revoluţie, o revoluţie a rugăciunii.

Nu putem deveni mari conducători ai altora pe calea Domnului, dacă nu sîntem urmaşi autentici ai Domnului noi înşine, la rîndul nostru.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Fabrica de barbati, Oameni, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Portrete: Gerhardt DuToit (P)

  1. dan zice:

    Principii tari.
    Isus ne-a spus ca nu putem face nimic despartiti de EL,sau poate ceva firesc,omenesc
    E timpul regruparii in jurul lui Isus,auzindu-L,vazandu-L si facand cea ce face Isus

  2. Lee zice:

    Care sunt motivele pentru care e „mai bine” să te rogi stând în genunchi decât în altă poziţie? (În afară de modelul istoric-tradiţional pe care îl vedem în Scriptură.) De fapt, întrebarea are un substrat cam egoist: ce am de câştigat stând pe genunchi mai degrabă decât altcumva?

    • florian zice:

      L-am auzit si vazut, de doua ori pana acum, pe fr Gerhardt. M-am simtit provocat. Prefera rugaciunea pe genunchi, dar mai mult in privat.
      Rugaciunea pe genunchi este un obicei vechi, cu radacini in VT, dar caruia nu trebuie sa i se atribuie valente sacrosante, avand in vedere ca inchinatorii adevarati se inchina „in duh si adevar”. Deci, gestica fizica, n-are valoare spirituala.

      • naomi zice:

        Lee este important sa te umilesti si sa areti ca sti cine este Cel caruia te rogi iar pozitia in ruga este foarte importanta, dar asta nu o simti numai daca ai simtit cu adevarat puterea prezentei Lui.
        Normal pozitia in ruga pentru un crestin nici nu ar trebui sa fie o problema. Dorinta de inchinare te umileste automat fara sa-ti lase ideea ca stai prea ridicol – bineinteles cu bun simt

    • Marius David zice:

      pentru că noi comunicăm interiorului şi prin postura exteriorului,
      cînd un student m-a întrebat dacă el poate să se roage într-o altă poziţie în afară de posturile obişnuite de rugăciune şi dacă este obligat să fie îmbrăcat, dacă nu se poate ruga şi în dusş sau în baie la alte nevoi i-am sugerat cam aşa:
      încearcă să te rogi atunci crăcănat cu picioarele în sus să vezi cam cum este!

      de ce să nu experimentezi?
      iertare pentru imagerie

      Ca unul care am făcut un pic de yoga… sînt mai conştient un pic de relaţia postura corpului – postura sufletului decît înainte. Yoghinii au descoperit nişte mecanisme adînc înrădăcinate în noi.. Biblia ne vorbeşte despre PROŞTERNERE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU…
      asta apare în scriptură, proskyneo este un verb care arată proşterenea ca un cîine în faţa stăpînului său (este în greacă, adică şi în NT, adică în „har”).

      ne prăvălim ca nişte cîini la picioarele stăpînului în faţa lui Dumnezeu.

  3. tibi zice:

    fr gerhard un om al rugaciunii si un om al LUI DUMNEZEU. ma rog sa se poata ruga pt noi,ma rog pt. tine frate marius ;multumim pt mesajele de la radio.l-am intilnit personal pe fratele gerhard si il iubesc .acum stiu ca nu a fost intimplator;am descoperit frumusetea vietii de rugaciune de comuniune permanenta cu TATAL.

  4. Ioana Blaga zice:

    M-am bucurat să-l ascult! Mi-am dat seama că am avut nevoie de multă vreme să ascult pe cineva ca dânsul. Deşi Dumnezeu este iniţiatorul rugăciunii, eu sunt cea care are nevoie de rugăciune!

  5. Esential zice:

    Fr. Gerhardt este un om deosebit. L-am cunoscut şi eu personal la cursul avut cu dânsul în anul întâi….i-am pus nişte întrebări. Avea ceva aparte în mesajele lui..o ungere specială, o învăţătură corectă şi sănătoasă privind viaţa de rugăciune…

  6. Teodor zice:

    Cred ca ratiunea rugaciunii este…RASPUNSUL la rugaciune. Asa a fost in viata Domnului nostru Isus Hristos, in invatatura pe care ne-a lasat-o El despre rugaciune si despre staruinta in rugaciune, asa a fost in viata lui Ilie, a lui Daniel, a apostolului Pavel.
    Ei au stiut si ce inseamna LUPTA in rugaciune, si au castigat lupte pe genunchi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.