De ce nu dăruiesc bisericile? (P)

Dau bisericile?

Da, sigur că dăruiesc, dar dacă dau, pentru ce dau?

Dacă nu dăruiesc atunci de ce nu?

Am avut surpriza plăcută să văd cum dau bisericile pentru misiunea externă, pentru misiunea din Oltenia, pentru diferite lucrări, orfelinate, case de bătrîni.

Avem o văduvă în biserică. Ajută în fiecare lună cu 50 de euro o familie. E uimitor cît de generoşi sînt enoriaşii.

Atunci de ce nu dau fix exact 3 lei, atit, 3 lei la comunitate şi 3 lei la Uniune.

Sînt mai multe cauze.

  1. pentru că nu li se aduce aminte. S-ar putea face o colectă specială, într-o duminică pentru uniune, în alta pentru Comunitate, în alta pentru seminarul din Bucureşti, în alta…pentru altă şcoală.
  2. pentru că sistemul este greoi. Trebuie trimişi în cont, trebuie făcute acte… etc. Imaginaţi-vă bisericile de la ţară care fac contabilitatea aşa cum o fac, cu greu.
  3. s-ar putea, şi aici mă tem să intru prea mult în analize, s-ar putea să nu dăruiască pentru că nu se simt slujite, nu se identifică cu aceste organisme decît atunci cînd au nevoie de ele, cine ştie.

S-ar putea lungi lista cauzelor.

Este o problemă de percepţie? Este o problemă de comunicare? N-au dat pînă acum din belşug, indiferent de mandate şi preşedinţi, nu cred că se vor grăbi nici acum.

E clar, bisericile dau cînd doresc, pentru ce doresc, pentru acele direcţii în care văd rezultate directe şi la vreme.

Deocamdată avem de înfruntat o realitate cruntă şi sînt destul de sceptic faţă de o schimbare radicală de atitudine, chiar dacă Congresul s-a văzut atît de BIG şi turnura atît de radicală.

Bon!

Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce la Congres s-a votat ca lumea să vină la liber, fără oprelişti. Nu mai putem întoarce timpul înapoi, deşi acum, cînd văd cum stă situaţia, unii dintre cei mai fervenţi susţinători de atunci ai prezenţei la Congrese independent de dărnicie sînt acum îngrijoraţi.

S-a votat, asta este. Plătim şi manipularea şi naivităţile şi mersul în iureş.

Dacă am ajuns la concluzia că vom avea oricum probleme de susţinere financiară din partea bisericilor, atunci de ce ne întindem mai mult decît ne este plapuma? Din credinţă?

Atunci de ce dorim „noi direcţii de slujire”, noi departamente? Acestea (să nu-mi spuneţi că nu-i aşa) vor consuma bani. Orice se mişcă în ţara asta, „rîul, ramul”, consumă bani.

Da, dar taberele de tineret ale Uniunii pentru tineretul ţării care nu ajunge la taberele organizate de alte organizaţii etc.

O, asta este altă problemă. Oferta de tabere este atît de lungă şi atît de largă încît numai taberele Uniunii ne mai lipsesc.

Veţi spune: „Da, dar ne trebuie nişte tabere în care să fie unitate de viziune”.

Da? Uite că nu mi-aş trimite tinerii într-o tabără condusă de cineva care spune de la amvon, în plină conferinţă de tineret, că un tînăr răzvrătit, care a fost certat de un presbiter pentru că avea ţinuta neglijentă este mai înţelept decît presbiterul cu pricina, pentru că tînărul, prin ţinuta sa, îşi arată identitatea şi nu este ipocrit.

Uite că pentru astfel de învăţături şi pentru batjocorirea la foc de tabără a cîntărilor fratelui Moldoveanu n-aş da banii. Trecutul unor astfel de iniţiative vorbeşte prea tare ca să mă prefac surd.

N-aş încuraja nici taberele în care tinerii se bat cu frişcă, cu spumă şi fac tot felul de jocuri şi concursuri care încurajează stupizenia unui comportament pe care îl vedem oricum pe holurile liceelor necreştine din România.

Dau pentru tabăra pe care o fac tinerii noştri cu cine ştiu eu, organizată de biserica noastră, sub autoritatea bisericii noastre, într-un sistem în care organizatorii pot da socoteală clar şi organizat, nu pentru jocuri şi concursuri penibile, parcă făcute pentru copii mentally challenged (na, că ei au chestia asta ca să o poată spune p-aia dreaptă, dar political correct)!

Despre asta, altă dată, probabil…

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la De ce nu dăruiesc bisericile? (P)

  1. SAD zice:

    O intrebare simpla. Ce se fac cu acesti bani?

  2. ADA-Z zice:

    ce bine ca este de unde cere.

  3. calin zice:

    Unele biserici nu dau pentru ca de multe ori uita de Faptele Apostolilor. De cele mai multe ori se invoca costructiioe. Ex. am venit cu propunerea sa ajutam o batranica parte a bisericii, care avea toata instalatia sanitara in casa dar din cauza rautatii oamenilor iau taiat sursa de apa din fantana. Si uite asa batranica a ajuns sa aduca apa de la 100 150 m, de la cismea. Raspunsul pastorului a fost 150 dolari in loc de 600 E, motivand ca suntem in constructie, constructi in valoare de peste 700000 E. Batranica a inceput sa planga. DAca punem cladirile in fata nevoilor oamenilor din bisericile noastre avem o problema.
    O alta cauza ar fi chiar lipsa credintei ca nu vom avea cum sa platim curentu, apa etc. fratilor din partea mea sa le taie. adolescent fiind citeam scriptura si cartile sub plapuma cu lanterna ca sa nu ma vada ai mei. O vo face si la lumanare.
    Si multe astfel de cauze stumide, de ras in fata lui Dumnezeu. Prin aceasta ne aratam de fapt credinta noastra fata de cat avem prin conturi si necredinta fata de ceea ce Dumnezeu are pregatit pentru noi. …
    SI multe alte motive
    Nu dau la betivi, fumatori, care joaca la aparate si pariuri. Ati prins ideea.

    • Iustin zice:

      Cazul cu batranica este f. reprezentativ! Multumesc pt. acesta postare! Situatii de acest gen s-au petrecut si se petrec cu miile, chiar daca nu e cazul doar al constructiilor de cladiri pt. biserici… e vorba aici de ordonarea corecta a prioritatilor! Problema e cu punctul de vedere, unde e asezat? E mai omenesc, sau mai duhovnicesc?

  4. Dorin Muresan zice:

    Candva meditam si eu la toate aceste lucruri:

    A FI ŞI A AVEA

    Mai întâi omul este şi abia apoi el are. Faptul de a fi al omului este ceva special, este un dar primit de la Dumnezeu. Vă amintiţi că acesta din urmă i-a spus lui Moise: “Eu sunt cel ce sunt” (Exod 3, 14)… prin aceste cuvinte subînţelegându-se că El este şi are totul. În manieră filosofică spunem că Dumnezeu îşi e suficient sieşi, şi că el este fundamentul întregii lumi, dându-i acesteia suficienţă. Dintotdeauna omul a căutat să înţeleagă ce se află dincolo de lucruri, ce le face să existe… respectiv care este suportul lor ontologic. Şi aproape de fiecare dată concluziile sale în privinţa acestei probleme îl vizau pe Dumnezeu. Platon vorbea de idei şi în speţă de Ideea de Bine, cea care le îngloba pe toate celelalte. Aristotel s-a oprit la un motor prim, cauză originară a mişcării. Iar mai apoi, oamenii l-au redescoperit pe Dumnezeu, temei prim şi ultim al întregului univers, alfa şi omega creaţiei. Şi existenţa noastră se întemeiază tot pe El, suntem fiinţe create de Fiinţa absolută. Dar ce înseamnă a fi? Este o întrebare la care omul a încercat să răspundă încă din momentul în care a devenit conştient de sine. Dar niciodată răspunsurile sale nu au fost exacte. Cel mai interesant mod de abordare a acestei întrebări mi s-a părut a fi cel al lui Descartes. El spunea gândesc, deci exist. Răspunsul însă nu a satisfăcut pe nimeni. Gândirea, sau faptul de a fi conştient de propria existenţă naşte la rândul ei alte întrebări. Un profesor îmi spunea că metoda carteziană este greşită fiindcă pentru a ajunge la maxima sa, filosoful a fost nevoit să pună sub semnul întrebării existenţa tuturor lucrurilor. Or, aşa ceva este posibil doar teoretic. “De fapt, spunea acest profesor zâmbind, şi Descartes purta haine în momentul în care ajungea la concluzia sa, şi se poate afirma că în momentul în care le îmbrăcase, fusese destul de conştient de existenţa lor”. O singură persoană a dezvăluit adevărul din spatele întrebării ce înseamnă a fi? Şi aceasta a fost Iisus Cristos. A fi înseamnă a iubi. Am văzut în discuţiile anterioare cum iubirea ne transformă, ne facem să fim ceea ce trebuie să fim, după modelul Mântuitorului. Da, repet: a fi înseamnă a iubi… iar a iubi înseamnă a face, a face totul pentru noi şi pentru aproapele. Nu simţim oare în noi un gol atunci când nu iubim, atunci când păstrăm distanţa faţă de ceilalţi? Nu e oare adevărat că nimic nu se compară cu iubirea, că atunci când iubim parcă toate întrebările dispar şi parcă am fi găsit răspunsul la orice? Şi nu tot adevărat rămâne faptul că în iubire parcă îl întâlnim pe Dumnezeu? Da, aşa e. Doar iubirea umple golul din noi… şi ea singură satisface întrebările noastre. Am spus însă: a iubi înseamnă a face. Aici intervine acel a avea. Putem vorbi de o suficienţă materială? Să ai adică atât cât vrei şi să nu mai vrei? Este imposibil. Cel care are mult va vrea tot timpul şi mai mult. Omul deci nu se poate defini prin ceea ce are, ca proprietate. Numai prin ceea ce este… prin acel a fi… prin iubire. A avea este tot timpul ceva relativ. Nu poţi să ai niciodată totul. Dar poţi să fii totul, prin iubire. Poţi să nu ai nimic dar să fii totul, şi poţi să ai mult (nu totul) fără să fii nimic. Aici este clară distincţia între a fi şi a avea. Să fii totul este posibil, dar să ai totul este imposibil. Şi-atunci vă întreb, ce preferaţi dintre acestea două? Personal eu prefer prima variantă.
    Proprietatea este efemeră, va ajunge întotdeauna la un capăt, se va sfârşi şi nu va rămâne nimic din ea. Numai Dumnezeu are totul. Dacă avem ceva, acest ceva provine de la Dumnezeu. Iisus i-a spus omului bogat: “du-te, vinde tot ce ai, dă săracilor, şi vei avea comoară în cer” (Marcu 10, 21-22). Şi aş continua eu: pentru că tot ce ai vine de la Dumnezeu şi tu trebuie să recunoşti acest lucru. Cum? Iisus a continuat: “Vino apoi şi mă urmează”. Vino adică şi fii ceea ce sunt eu. Căci numai ce sunt eu contează. Numai ce sunt eu rămâne, restul trece. A avea nu înseamnă nimic fără a da. Iar atunci când dai totul, vei avea totul. E foarte simplu, dar şi foarte greu. Nu vrem să ne dezlipim de ceea ce ne aparţine. E o atitudine firească, pe care Dumnezeu o înţelege. În fapt Iisus nu i-a cerut bogatului totul, i-a cerut doar inima sa, i-a cerut să fie ca El, să iubească. Omul bogat este cel care are inima închisă, cel care vrea totul numai pentru sine. Şi dacă şi-ar deschide-o, ar da tot ce are, ar da adică tot ce-i prisoseşte păstrând pentru sine numai atât cât are nevoie. Asta înseamnă la urma urmei a da totul. A fi înseamnă deci a iubi, iar a iubi înseamnă a dărui.
    Să ne punem aşadar întrebarea, câţi dintre noi a răspuns asemeni bogatului şi câţi sunt disponibili să-l urmeze pe Cristos, trup şi suflet? La urma urmei există oameni care renunţă la tot pentru a fi întreaga lor viaţă numai cu Dumnezeu. Este o atitudine pe care trebuie să o imităm cu toţii, atât cât ne stă în putinţă. Şi să nu uităm cuvintele Mântuitorului din episodul cu omul bogat! La întrebarea discipolilor: “Cine atunci se poate mântui?”, Iisus răspunde simplu: “Oamenilor le este peste putinţă, dar nu lui Dumnezeu, căci lui Dumnezeu toate îi sunt cu putinţă”. (Marcu 10, 27).

  5. zamzam zice:

    Pentru prima data la noi in biserica se antampla ceva.
    Mergand cu copilul la grupa si intreband daca se dau cadouri in acest an primesc un raspuns pe care il astept de …………….30 de ani.
    raspunsul e : anul acesta biserica a hotarat ca sa nu dam cadouri la copii ci NOI SA FACEM SI SA DAM CADOURI LA ACEI COPII CARE PROBABIL NU AU PRIMIT ASEA CEVA NICIODATA.

    Cate biserici pot lua acest exemplu? AS vrea sa vad si biserica din A…d

    Stati in Lumina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.