De ce sînt … ironic? (P)

În urmă cu ceva zile cineva mi-a scris scîrbit că îi pare rău ca a descoperit acest blog pentru că este plin de ironie.

Da, este adevarat. Este foarte multă ironie. A fost multă ironie sănătoasă, spun eu, dar şi nesănătoasă, acidă, vitriolică. Şi din partea mea şi din partea oaspeţilor mei.

Poate că acum, pentru că ne cunoaştem ceva mai bine pot să vă spun de ce sînt atît de ironic uneori. Cei care mă cunosc mai bine, rudele, prietenii, studenţii, enoriaşii, n-au nevoie de explicaţia asta. Mi-au văzut şi chipul de dincolo de „ochelarii negri” 🙂

Da, ironia reprezintă un fel de ochelari negri ca în avatarul meu de wordpress.

Este destul de multă lume furioasă pe mine că sînt ironic uneori şi destui se întreabă dacă este o atitudine creştinească sau nu. Am mai scris o dată despre asta.

Atunci am spus-o mai pe ocolite. Acum o să spun în dreptul meu.

Ironia este un instrument de lucru, dar şi o armă de apărare.

Am încercat de mai multe ori să mă “îndulcesc” cu apă chioară, nu merge şi nici din amvon nu sînt mai puţin ferm cu prostia şi ticăloşia. Am încercat numai să fiu blînd ca Domnul Isus, dar fără a fi blind şi bleg.
Incerc sa nu sacrific adevarul pentru un fals confort al împietririi în gîndire.
Încerc să nu îmi adorm conştiinţa în numele unui pacifism de circumstanţă şi în numele unei toleranţe scrîşnite faţă de situaţii intolerabile.

Da, există ironie multă în posturile mele, acolo unde nici cu acid sulfuric nu se scoate la iveală nesimţirea şi prostia. Mai ales acolo. Acolo devin foarte feroce şi colţuros.

Există ironie mai ales pentru cei care au fost primii la rînd cînd s-a împărţit tupeul de la poarta iadului. Pentru aceia este ironia. Este un picamer pentru zidul de nesimţire. Este o dinamită pentru placajul de minciună.

Nu folosesc niciodată ironia pentru cei simpli şi buni, pentru cei senini şi curaţi. Dar pentru moftangii, snobi, falşii intelectuali (telectălăii), pentru aceia, da.

Uneori am folosit ironia ad personam, dar am vrut să ţintesc ca în oi-tzuki, pe tatami, dincolo de adversar, în atitudine, în păcatul în sine, în călcarea de principiu.

Uneori am făcut-o pe justiţiarul. Ce să-i faci, tinereţea, bat-o vina! Vorba lui Tuţea, parafrazez, „dacă nu eşti revoluţionar în tinereţe, n-ai inimă, dacă rămîi aşa şi la bătrîneţe, n-ai minte!”

Am fost ironic, dar nu acru.

Acreala nu este mai scuzabilă decît ironia. Steinhardt este unul dintre modelele mele şi în unele aspecte de viaţă şi în scris.

A incercat sa isi trateze acreala cu ironia. Cam asta incerc sa fac si eu. Mă feresc de acreală, luptînd cum pot şi cît pot.

Ironia este ca o durere de masele, apare din cind in cind, acreala este ca un reumatism, nu il mai scoti din oase niciodată.

Domnul Isus a fost ironic, dar n-a fost acru, ursuz, supărăcios, morocănos, răutăcios şi posac.
Ei, uite aia vreau eu să evit într-o lume în care Tembelizorul ne corupe neamul şi într-o lume în care copii de clasa a VII-a o batjocoresc pe profesoara de muzică. Vreau să evit sictireala, scîrbirea, ursuzenia. Credeţi că este uşor în Romînika de azi să nu devii acru? Nu. Tocmai de aia îmi pun scut.

Pot redeveni foarte uşor mizantrop. Am fost! De aceea mă apăr cum pot. Încerc să nu mai ajung acolo.

Alfel nu rezist.
Cînd eram în clasele primare, eram atît de sensibil (multe cauze, decesul tatălui, lipsa mamei, respinşi de biserică, tot felul de traume etc.) încît la orice răstire a învăţătoarei, mai tîrziu, a dirigintei, doamna Durnea, o dulceaţă de femeie, care nici măcar ţînţari nu putea să omoare, la orice fel de astfel de conflict începeam să bocesc mai dihai ca o fată.

Mă opream foarte greu.
Am reuşit să îmi păstrez mintea întreagă numai apărîndu-mă cu mintea şi cu un condei foarte ascuţit.
Ceea ce numesc unii dintre voi ironie a fost modalitatea mea de supravieţuire pe dinlăuntru într-o lume extrem de greu de explicat, dacă am dori să folosim imagini “cu flori şi fluturi”.

Alternativa ar fi fost îngrozitoare: moartea lăuntrică, nesimţirea, delăsarea, amuţirea, demisia de la luciditate, sufocarea strigătului lăuntric, abandonarea moralei.

Lăsaţi un strop de oţet, un pic de piper şi sare în posturile mele, lăsaţi-le acolo. Mai bine ne străpezim dinţii decît să facem diabet de la dulcegăreli obţinute din autoînşelare.

Don Quijote mi-a fost călăuză toată adolescenţa. Am călătorit ca el şi am încercat să spun Crîşmei, Palat, pe Sancho l-am văzut curajos şi viteaz şi pe Rocinante, ditamai armăsarul. Am încercat asta. Am încercat să văd tot ce este mai bun în oameni, să fiu pozitiv, să fiu ca Francis De Assisi, să vorbesc limba păsărilor.
E o poveste lungă.
Am văzut foarte multă durere, suferinţă, mizerie şi murdărie morală şi fizică. Foarte multe trădări şi căderi. Prea multe pentru vîrsta asta. Am participat la prea multe lupte încă de foarte tînăr, prea tînăr.

Pînă la urmă am ales să văd în crîşmă, crîşmă, să îl văd pe Sancho aşa cum este şi pe Rocinante, o mîrţoagă, dar am rămas aici, ca să încerc să schimb ceva. Alţii au dat bir cu fugiţii. Eu cel puţin nu am abandonat şi nu m-am lăsat biruit de deznădejde. Cred că se mai poate schimba ceva cu vîfrul condeiului şi cu o gură stăpînită.

Alţii stau la distanţă şi numai aruncă cu înjurături din cînd în cînd.
Niciodată n-am văzut faţa laşului. Întotdeauna a folosit metoda “muşcă şi fugi”.
Eu am ales transparenţa, expunerea, deschiderea, lucru care miră enorm pe toţi cei din jurul meu, pentru că în felul aceste îmi provoc foarte multă suferinţă.
“Nu mai spune lucruri personale, nu îţi mai spune sentimentele, de ce ţi-ai pus pozele cu familia …. etc.”

Eu stau şi îngraş calul, fac cură de slăbire cu Sancho, îi spun lui Dulcineea că-i jegoasă (dar încerc asta cît de cavalereşte se poate) şi încerc transformarea Crîşmei în Biserică.

Cam asta-i ce se întîmplă pe aici!

Welcome în grajdul lui Rocinante, pute, dar se lucrează! Nu-l vom face niciodată cal de curse, dar măcar un pic, aşa de scos în lume…poate că reuşim.
Welcome în locuinţa lui Sancho, miroase a ceapă şi praz, dar învaţă lucruri noi!
Welcome în curtea crîşmei care se numeşte rromînika, e mult praf, dar aşa-i în şantier.
Would you like to join us? N-o să facem pe “telectălăii” )

Atunci, lasă masca aia, pune-ţi ligheanul de ras în cap şi hai cu noi! )

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la De ce sînt … ironic? (P)

  1. Putinstiutoru' zice:

    Deci, ramine cum am stabilit! Decit sa inveti sa cinti la pian, mai bine scrii pe blog. Pe bune! Postarea a fost pentru „entelecetul” meu in seara asta cam 1000 de Red Bull. M-a energizat mental si sufleteste in acelasi timp. Keep bullying! 🙂 Dar nu cu Red, ca ne-am saturat de ei si inainte de 90 si dupa….

  2. Putinstiutoru' zice:

    ups, am vrut sa zic entelect…

  3. naomi zice:

    Este adevarat ca la prima vedere asa se vede -ironie- dar cu cat v-am „cunoscut” mai mult aceste ironii m-au facut sa zambesc, apoi sa rad iar mai la urma chiar sa hohotesc.
    Daca persoana respectiva v-ar fi citit si ar fi converscris cu dv si-ar fi dat seama ce persoana sunteti, dar probabil a vrut doar sa loveasca cine stie din ce motiv. Pentru mine sunteti un lider, un pastor si un frate minunat in ciuda tuturor celor intamplate la inceput.

  4. Vaisamar zice:

    La unii minciuna nu are grosimea unui placaj, ci a unei cuirase. Nu pătrunde nimic dincolo de armătura groasă a minciunii în care se complac. Sunt de-acord că atitudinile nesimţite pe care le întâlnim la tot pasul în România trebuie dinamitate cu ironie.

  5. Liviu P zice:

    Ca să încep cu începutul, trebuie să precizez că toată lumea se maturizează odată cu trecerea anilor (sau așa ar trebui). Unii sunt moi și trebuie să se întărească, alții sunt prea duri și trebuie șlefuiți. Unii sunt înceți și trebuie grăbiți alții sunt prea grăbiți și trebuie încetiniți. Exemplele pot continua însă sper că ideea s-a înțeles.

    În al doilea rând, ceea ce unii numesc ironie la d-voastră, eu o numesc normalitate. Raiul și iadul există însă nu se atinge prin diplomație și dulcegărie goală. Domnul Isus a fost la fel de drastic; I-a numit pe mincinoși „mincinoși”, pe tâlhari „tâlhari” și așa mai departe. La fel a folosit subtilități (le-aș numi ironice) în timpul cât a fost pe pământ. Exemplele sunt suficiente.

    Eu personal admir oamenii care au curajul să spună lucrurilor pe nume, acceptă criticile (atât cele pozitive cât și pe cele negative), etc. Personal, vă admir.

  6. Alex Pop zice:

    Nu inteleg cum cineva poate fi scirbit de acest blog din cauza ironiei… Eu mai degraba inclin sa cred ca persoana respectiva nu e in stare nici sa fie ironica si nici sa guste ironia cuiva. Doar un om inteligent poate fi ironic, prostul – doar badaran!

    Anatole France: Irony is the gaiety of reflection and the joy of wisdom.
    Elizabeth Bibesco: Irony is the hygiene of the mind.

    • Marius David zice:

      Alex Pop, pentru ironie trebuie să stai bine la capitolul hermenutică. Iată ce păţesc acum cu scrisoarea către Bodo, semn că în liceele din românia ar trebui predată hermenutica. Neapărat.

  7. Dan zice:

    hmmm…
    am citit cu interes ce a-ti scris.
    Dincolo de calitatile si eforturile pe care le faceti ( laudabile ). Eclesiastul 4:4

    Nu va cunosc, decat din predici si poze.
    Vreau numai sa-mi exprim impresia pe care o am fata de dv. (nu ca ar conta ) dar poate va v-a ajuta.
    Nu-mi pare-ti „accesibil”- (atractiv) se simte un soi de raceala, copetitivitate, superioritate, semn ca inca E-ul e viu pulseaza…

    in rest pt. celelalte „frustrari” nu v-ar strica o discutie sau mai multe, cu un psiholog, psihoterapeut.

    numai prin interactiuni obiective ne putem ascuti si valorifica unii pe altii.

    cele bune
    cu spontaneitate
    Dan

    • LaviniaM zice:

      Dan, cu tot respectul, poate ai fost putin prea spontan. Acuma, spune si tu, asa s-o scrie „a-ti scris”, „nu-mi pare-ti”?? Imi place sa cred ca a fost o simpla „greseala de tipar”, datorata grabei…

    • Marius David zice:

      draga Dan (da.daae), pun în paranteză, ca să nu fiţi confundat cu alţi dani.
      Sigur, asta pentru că nu ne cunoaştem personal…
      Da, uneori sînt inaccesibil. Adevărat. Am puţini prieteni, dar buni. Nu am prieteni pe facebook, numai frenţi.
      Da, Eu-ul pulsează, este încă viu, şi mă strădui să rămînă aşa…Depersonalizarea nu este semn de spiritualitate, deloc.
      Chestia dizolvarea eului are loc în Yoga. Am făcut Yoga, acum fac creştinism. Creştinismul se ocupă cu zidirea Sinelului în Cristos. Deci … lucrăm, chiar în contextul în care „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine… „. Deci, cuim ziceam.. lucrăm.

      Nu cred în psihologi, psihoterapeuţi etc. cred în Domnul Isus 🙂

      PS.
      a propos… să scriem corect româneşte: „vă va ajuta”.
      E-ul spuneţi… noi, moldovenii.. am renunţat la orice e-uri, le-am transformat pe toate în i-uri.
      EXemple: „ci mai faci, bini”! 🙂

  8. Maria zice:

    Criticilor tai 😉

    Un Don Quijote postmodern
    Zicea, si n-o facea in rime!:
    „Prea multi iau azi cuvantu’-n plen,
    Ce bine ca n-asculta nime’!”

    Ma rog lui Dumnezeu sa-ti “lase mintea întreagă pînă la sfîrşit” 🙂 Si multi se vor uita cu bagare de seama la sfarsitul felului tau de vietuire – Finis coronat opus – si-ti vor urma exemplul…

    Cu respect,
    Maria

  9. mirauta daniel zice:

    UUfff, rasuflu usurat dupa citirea acestui articol. Acum imi dau seama ca intr-adevar simteam nevoia unor explicatii din partea ta Marius cu privire la stilul tau. Uneori simteam asa o frustrare si ciuda la vederea felului in care te exprimi fata de oaspeti de pe blog, incat ma scandalizam de insensibilitatea ta. Ma bucur acum ca nu te-am atacat prin vreun comentariu. Te-am suspectat fie de o mare inteligenta, curaj, originalitate si finete in stil, fie de brutalitate, manipulare, etc. Ma bucur ca azi cu acest articol mi-ai demonstrat ca e de bine in ce te priveste. E si aciditatea, ironia un mod lucru si o cale de a provoca la gandire, e drept ca mai neobisnuita pentru un pastor. E multa viata aici la tine pe blog in garjdullui Rocinante, si intr-adevar e atmosfera de lucru, asa ca nu e nimic daca uneori ,,mai pute,, , nu ma mai deranjeaza. Ba incepe sa imi placa. Mult succes.

  10. Daniel T. zice:

    Pace frate Marius!
    De cateva zile tin deschis tab-ul cu acest articol, as vrea sa am mai mult timp pentru lectura… am reusit astazi sa imi fac timp sa citesc acest argument… am terminat de citit si am v-am complimentat unui coleg. Mi-a zis ca sunteti denigrat de foarte multi… nu stiam.
    Cateodata am fost si eu in aceeasi spirit cu dvs., am avut parte de acelasi tratament, insa mi-a placut… Uneori am indoieli daca chiar am facut bine fiind ironic si acid cateodata… as vrea sa fiu condus de dragoste mai mult decat de nevoia de a ramane cadea mereu in picioare aparandu-mi punctul de vedere. Dupa mine, lumea poate fi schimbata doar de Dumnezeu si prin dragoste.
    Va apreciez… 🙂

  11. Teodor zice:

    O alternativa la ironia inteligenta: adevarul insotit de dragoste. Am probat-o si functioneaza foarte bine. Este adevarat ca incapatanarea unora exaspereaza, dar atitudinea lor poate fi vazuta ca un exercitiu de testare a rabdarii. Cati din noi nu i-am pus rabdarea la incercare Celui Indelung Rabdator ?!

    Cea mai mare paguba in comunicare mi se pare a fi „dialogul surzilor”, sau a celor inchisi fiecare in turnul lui facut din vreun material exotic…

    Putem comunica numai cu conditia lepadarii de sine, si chiar ne putem intalni, in Hristos; acolo diferentele se estompeaza si conteaza ceeace avem in comun: calitatea de frati, daruita noua de Hristos. Asa cum suntem foarte multi dintre noi: limitati, prosti, incapatanati, Lui nu-i este rusine sa ne numeasca fratii Lui, cu toate ca noua ne este uneori rusine sa ne chemam unii pe altii frati.

    Atentie la delicatetea Duhului: se poate intrista foarte usor. Singurul lucru care conteaza pentru El este Slava lui Isus.

  12. Teodor zice:

    Am purtat batalii. Si nu putine, cred eu. Dar am renuntat sa ma mai lupt cu arme perimate…
    In ce priveste varsta: aproape sigur ca am cu ceva mai bine de zece ani mai multi ca domnia ta.

    Apropo de lupte: in fapt, ce vrei sa castigi…? Cei mai multi nu cunosc nobletea infrangerii, a respectului pentru cel mai bun. Mi se pare inutil sa-ti irosesti resursele.

    • Marius David zice:

      draga Teodor,
      acesta este unul dintre dezavantajele faptului că nu ne vedem faţă către faţă.

      da, despre lupte, sînt lupte pe care merită să le ducem, alte lupte, nu.
      mă voi gîndi la sfatul tău.

  13. Teodor zice:

    Daca ne uitam la Domnul nostru Isus, El nu s-a luptat cu fariseii. (Sunt de acord ca sunt foarte multi si astazi…). Pur si simplu a proclamat Evanghelia Imparatiei. Cand a acceptat sa intre in disputa cu ei, le-a inchis gura. Reactia lor, cand n-au mai avut nici un argument, a fost crucificarea: reactia primitivismului fata de simplitatea si curatia adevarului incontestabil. Era prea evidenta diferenta dintre lumina si intuneric, devenise insuportabila, de aceea au ales sa-L omoare.

    Domnul nostru stapanea la perfectiune arta comunicarii prin vorbire si prin tacere…(Vezi disputa cu femeia prinsa in preacurvie…) Nimeni nu l-a putut determina sa spuna ce n-a vrut sa spuna, sa-l prinda la colt. El nu s-a simtit vexat, nici macar atunci cand a fost acuzat ca scoate dracii cu Beelzebul: a avut rabadare, si cu argumente le-a demonstrat fariseilor ca logica lor, logica urii, este una care se va intoarce impotriva lor. Miza Lui era in orice moment voia Tatalui.

  14. Teodor zice:

    Gandesc ca ironia, sarcasmul, cinismul, sunt periculos de apropiate, le vad ca pe niste registre ale neputintei, ale neputintei de a fi bun cu oricine, de a fi bland in orice imprejurare.
    Teama de ridicol, complexele de tot felul, o dorinta aproape inconstienta, „barbateasca”, de dominare prin verb, pot de asemenea da o justificare interioara a „registrelor neputintei”.

    Cred ca vindecarea ranilor trecutului, impacarea cu noi insine, sunt conditii esentiale pentru ca „sa stim cum sa raspundem fiecaruia”. In caz contrar, aproape inconstient, vom plati polite, vom vedea in fiecare intervenient un potential inamic…Presupun ca dorinta oricarui credincios care iubeste pe Isus este ca cuvintele lui sa fie „cu har si drese cu sare”.

    Si nu in ultimul rand, sa nu uitam acest avertisment al Domnului Isus, care nu necesita nici un comentariu, din Matei 12:36 „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.”

    Eu am irosit atatea cuvinte incat as vrea din tot sufletul ca cele care-mi mai raman sa fie din acel material „de sus”, din Iacov 3:17.

  15. Cristian zice:

    Care credeti ca e mai aproape de mantuire si de modelul cristic: tipul ironic, acid, cinic, neinduplecat cu prostia, nesimtirea sau tipul ‘idiotului’ dostoievskian bland, iubitor neconditionat de aproape, modest, in niciun caz bleg, sanctionand si el nesimtirea dar cu cumpatare. L-ati indragit pe Don Quijote, dar v-a adus doar suferinta, spuneti Dvs. Daca nu prin suferinta si iubire, atunci cum ne putem mantui? Dvs. incercati doar sa va justificati felul de a fi, nicidecum un model de bunatate si iubire crestina.

    • Marius David zice:

      „idiotul” lui Dostoievski este şi aceasta o megaironie, la fel ca la Don Quijote.
      La fel,
      Don este singurul normal, iar Sancho este cel mai inteligent. Dacă aceasta nu este ironie, nu ştiu ce poate fi.

      Apoi … mîntuirea nu este prin bunătate şi iubire creştină, ci prin har. Am cunoscut yoghini mai buni şi mai iubitori decît creştinii. Apostolul spune că ne mîntuim prin har, prin credinţă, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Vezi Efeseni 2.
      Eu nu încerc să îmi scuz felul de a fi. Încerc să mă las schimbat de Duhul lui Dumnezeu, dar vă propun să vă gîndiţi şi la varianta în care ironia ar putea fi un semn natural al iubirii de semen.

      • Cristian zice:

        ” 18 Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea.
        19 Tu crezi că unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură…
        20 Dar vrei tu să’nţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără fapte este moartă?” cap. 2 Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Iacob
        Porunca cea mai mare, care pecetluieste noul legamant cu Dumnezeu, este sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Asta nu inseamna ca daca esti ironic cu tine insuti, fii ironic si cu aproapele. Inseamna o iubire mai presus de orice rautate. Si cum iti arati iubirea daca nu prin fapte, cand vorbele sunt goale. Mantuirea vine din conlucrarea harului cu faptele. Este ca o barca cu 2 vasle, una este harul alta sunt faptele. Daca ai doar una, te invarti pe loc. Un exemplu mai concret, de ce spune Iisus „mai usor va trece camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia Cerului?” Pentru lipsa harului sau a iubirii de aproape si a faptelor bune?

  16. Cristian zice:

    inca astept un raspuns…

  17. Cristian zice:

    la intrebarea apostolului Iacob si la cele 2 ale mele. din partea dumneavoastra, pentru ca vi sunt adresate dupa cum poate observa toata lumea. nu aveti raspuns?

    • Marius David zice:

      Vă rog să repetaţi întrbarea.
      Comentez din paoul de control, aici nu am întreg conextul.
      ne faceţi tuturor viaţa mai uşoară dacă precizaţi contextul discuţiei…
      Nu ştiu la ce vă referiţi.

      • Cristian zice:

        am gresit cand am dat ‘raspunde’, voi da copy-paste la mica noastra discutie.
        Cristian says:
        august 23, 2011 la 1:01 pm
        Care credeti ca e mai aproape de mantuire si de modelul cristic: tipul ironic, acid, cinic, neinduplecat cu prostia, nesimtirea sau tipul ‘idiotului’ dostoievskian bland, iubitor neconditionat de aproape, modest, in niciun caz bleg, sanctionand si el nesimtirea dar cu cumpatare. L-ati indragit pe Don Quijote, dar v-a adus doar suferinta, spuneti Dvs. Daca nu prin suferinta si iubire, atunci cum ne putem mantui? Dvs. incercati doar sa va justificati felul de a fi, nicidecum un model de bunatate si iubire crestina.
        Răspunde
        Marius David says:
        august 24, 2011 la 10:12 am
        “idiotul” lui Dostoievski este şi aceasta o megaironie, la fel ca la Don Quijote.
        La fel,
        Don este singurul normal, iar Sancho este cel mai inteligent. Dacă aceasta nu este ironie, nu ştiu ce poate fi.

        Apoi … mîntuirea nu este prin bunătate şi iubire creştină, ci prin har. Am cunoscut yoghini mai buni şi mai iubitori decît creştinii. Apostolul spune că ne mîntuim prin har, prin credinţă, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Vezi Efeseni 2.
        Eu nu încerc să îmi scuz felul de a fi. Încerc să mă las schimbat de Duhul lui Dumnezeu, dar vă propun să vă gîndiţi şi la varianta în care ironia ar putea fi un semn natural al iubirii de semen.
        Răspunde
        Cristian says:
        august 24, 2011 la 3:18 pm
        ” 18 Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea.
        19 Tu crezi că unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură…
        20 Dar vrei tu să’nţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără fapte este moartă?” cap. 2 Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Iacob
        Porunca cea mai mare, care pecetluieste noul legamant cu Dumnezeu, este sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Asta nu inseamna ca daca esti ironic cu tine insuti, fii ironic si cu aproapele. Inseamna o iubire mai presus de orice rautate. Si cum iti arati iubirea daca nu prin fapte, cand vorbele sunt goale. Mantuirea vine din conlucrarea harului cu faptele. Este ca o barca cu 2 vasle, una este harul alta sunt faptele. Daca ai doar una, te invarti pe loc. Un exemplu mai concret, de ce spune Iisus “mai usor va trece camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia Cerului?” Pentru lipsa harului sau a iubirii de aproape si a faptelor bune?
        Răspunde

        • Marius David zice:

          Da, acum îmi aduc aminte,
          draga Cristian,
          cred că m-ai înţeles greşit.
          Am folosit Ironia în înţelesul ei iniţial, ceea ce presupune o răsturnare a unei situaţii care ar putea fi privită în mod normal dintr-un alt unghi.
          Este o ironie în spuse ca acestea… cel dintîi să fie cel de pe urmă, să întorci obrazul, cel mai mare să vă fie slujitor.
          Una este ironia alta este batjocura,
          una este ironia cristică, alta este băşcălia. Cred că tu presupui băşcălia, care elimină iubirea.
          Iată un pasaj în care Cristos este ironizat şi la rîndul lui îi ironizează pe cei doi, vezi drumul spre Emanus,
          Iată Apostolul Pavel cum îi ironizează şi pe Galateni şi pe Corinteni.
          Asta nu presupune iubire? Ba da, cu siguranţă, dar este manifestaă altfel.

          • Cristian zice:

            va rog sa redati pasajul in care Hristos ‘ii ironizeaza pe cei doi’ si cum face acelasi lucru si Apostolul Pavel pentru ca nu au aparut in comentariul dvs. De asemenea, cum raspundeti la intrebarea apostolului Iacob?

            • Marius David zice:

              v-am mai rugat, citaţi, vă rog întrebarea, sînt peste 1000 de comentarii la care răspund, sînt în panoul de control şi nu am nicio idee le care dintre întrebări vă referiţi,
              pur şi simplu pierd şirul, dacă nu citaţi,
              Domnul Isus îi ironizează indirect, prin pana autorului, adică prin Duhul Sfînt.

              nu vi se pare ironică situaţia?
              „Tu eşti singurul care nu ştie ce s-a întîmplat” .
              Păi El ştia cel mai bine, ştie autorul, ştim şi noi, deci noi, Isus şi autoruul sîntem complici la luarea în tărbacă a acestora care cred că sînt cei mai informaţi, dar de fapt sînt cei mai neinformaţi,
              Ironie clasică. Nu ştiu … dacă nu vedeţi asta înseamnă că aveţi o gîndire pur inginerească, ceea ce este oricum util şi nu neapărat rău.

          • Cristian zice:

            din nou nu aveti raspuns?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.