Din pricini pe care încă nu le dezvălui blogul meu a devenit mai mult un indicator spre lucruri care merită citite, văzute….
Bravo Iulian, un suflet atît de frumos mobilat! Mă bucur că fac parte din aceeaşi generaţie a decreţeilor, generaţia cu cheia la gît.
Merită urmărit fiecare minut al acestei emisiuni, dar mai ales minutele, ultimele 12-15 minute ale emisiunii, în care Iulian vorbeşte despre boala mamei sale şi evocă amintiri, chipul acesteia, meditează la viaţă, la moarte, la lucruri care sînt nepieritoare. Sper să nu fie retrasă de pe youtube.
Aşa cum spuneam aici acest instrument superb este undeva între cele două, este un violoncel mai mic, dar care se ţine precum o violă. Cum spunem? Viola da spala, violoncello da spala?
Această postare este şi un semn de doliu. Domnul Gavril Ardelean, fost concertmaistru la Filarmonica din Oradea, care a cîntat peste 30 de ani în orchestra fillarmonicii a făcut un stop cardiac în timpul pauzei din concertul de aseară. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieţii sale, în ciuda eforturilor Smurd.
Orchestra s-a comportat cu un profesionalism demn de toată admiraţia. Nimeni din sală nu şi-a dat seama ce s-a întîmplat. A părut ciudată schimbaera de concertmaistru, dar concertul de aseară, din cîte am înţeles, a fost o reuşită care a provocat trei biss-uri.
SENZAŢIONAL!
Ştire de presă: „Arheologii au descoperit la Ierusalim un mormânt din secolul I d.Ch. Acesta adăposteşte un osuar cu o inscripţie care sugerează că acolo este posibil să fi fost îngropat Iisus”
Wow!
Agenţiile de presă au omis, din raţiuni care ne scapă, să scrie detaliile! Iată-le:
Lucrul care mă irită la culme la românaşii noştri este că se pricepe la toate.
Muzica? Fumată demult? Teologia, un moft! Fotbalul? Nu l-am jucat şi noi în curtea şcolii? Agricultura? Ce mare scofală? Politica? Avem tradiţie, l-au discutat înaintaşii noştri în toate crîşmele!
Acum mai nou foşti studenţi mediocri la orele de teologie sistematică îşi dau cu părerea prin conferinţe, predici, în întîlniri ale pastorilor, despre pierderea mîntuirii şi liberul arbitru precum nişte adevăraţi şcolari (scholars) fără a fi frecventat măcariştilea textele care ar reprezenta sursele primare, „Institutele” chiar în traducerea tragic de proastă a SMR-ului-Cartea Creştină.
Poate că măcar la youtuburi sînt sensibili unii şi poate că măcar astfel de episoade de popularizare a ştiinţei i-ar ajuta să îşi facă ordine pe rafturile teologice, plasînd autorii unde trebuie.
Dr. Carl Trueman are cîteva astfel de episoade care ar putea fi intitulate: Refresh your systematic theology, după moda lui Perschbacher cu al său Refresh your greek.
şi a unchiului meu, tată spiritual, mentor, model.
Pe 26 februarie 1947, o zi cu o vreme frumoasă ce s-a transformat spre seară într-un viscol sudist, bunicii mei se căsătoreau. Habar n-aveau câți ani urmau să petreacă unul alături de celălalt.
Pe scurt, povestea lor e cam așa:
Vezi articolul original 213 cuvinte mai mult
Vineri am făcut o vizită scurtă unui prieten plin de speranţă şi plin de cancer. Mîine va fi înmormîntat.
Tot mîine va fi înmormîntat un om scump. Cancer.
Acum trei săptămîni soţia unui prieten… diagnosticată cu cancer. 37 de ani. Mamă. 6 copii.
Astăzi primesc un telefon de la o persoană cu totul necunoscută. Prima fiică din cei 13 copii a unui tată diagnosticat cu cancer, faza 3b.
Ieri un prieten pastor îmi spune că merge să petreacă ultimele zile cu tatăl său. Cancer.
Acum două luni un alt prieten pastor îşi pregătea timpul de rămas bun faţă de tatăl său. Acum două săptămîni cancerul l-a răpus.
Am impresia că trăim sub asediu.
Episoadele din Teologhisirea ca slujire au ajuns deja la numărul 7. Greu de făcut update după update, mai ales cînd textele sînt atît de dense.
Astăzi particip împreună cu un alt fost student la ordinarea unui coleg de-al său mai tînăr. Această situaţie mi-a dat mult de gîndit în privinţa formării de slujitori pentru amvon şi pentru lucrarea pastorală. Unii sînt păstori prin chemare, alţii doar predicatori exegeţi prin vocaţie, rar se întîmplă întîlnirea fericită dintre păstor şi predicator, dintre învăţător şi sfătuitor în aceeaşi persoană.
Am întîlnit de-a lungul acesto 17-18 ani de cînd lucrez în ucenicie cu tineri care se îndreaptă spre lucrarea de predicare sau-şi lucrarea pastorală pe unii care, în ciuda faptului că ne-am concentrat asupra Scripturilor, vădesc un refuz de a-şi extrage învăţătura direct din Cuvînt prin exegeză, preferînd literatura secundară. În anumite cazuri, atunci cînd darul exegetic lipseşte sau cînd respectivul a refuzat să înveţe tehnicalităţile desfacerii unui text, în astfel de cazuri, pentru siguranţa dogmatică a bisericii respective este mai bine să fie folosită literatură de bună calitate, decît să îi ascultăm pe pastori predicînd din cartea de cîntări sau din programele de ştiri de la ora 17.00.
Relaţia dintre interpretarea Scripturilor şi modul de prezentare a unităţii holistice a acestora, relaţia dintre hermenutică şi dogmatică, este o chestiune care trebuie rezolvată de urgenţă în mintea oricărui absolvent de teologie evanghelică. Deseori profesorii de discipline biblice s-au raportat prin competiţie colegială, cu ironii sănătoase, dar ciupitoare la colegii de teologie sistematică…. şi invers. Acest lucru nu este sănătos, deşi se practică în multe instituţii de acest fel. Este bine să ne vedem rolul în trup, diversitatea darurilor în complementaritate, afirmînd pînă la redundanţă supărătoare: dogmaticianul este mai sărac fără hermeneut, hermenutul se poate sufoca în slovă fără perspectiva dogmaticianului.
Iată continuarea episoadelor despre teologisirea ca slujire eclesială:
Actele colocviului de la Sighet (despre care am scris AICI și AICI) s-au întors de la tipar.
A ieșit un volumaș destul de grăsunel (576 pagini). La un preț mai mult decât slăbuțel (33 lei).
Între autori se numără și 4 evanghelici (Marius Cruceru, Otniel Vereș, Vasilică Croitor și, cu voia dvs., ultimul pe listă, subsemnatul).
Felicitări tuturor autorilor pentru textele publicate.
Pentru curioși, public mai jos cuprinsul cărții. Detalii suplimentare despre carte găsiți pe site-ul editurii (AICI).
CUPRINS
Notă preliminară
CRISTIAN BĂDILIŢĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . 5
Cuvânt-înainte
ANA BLANDIANA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . …
Vezi articolul original 910 cuvinte mai mult
Dacia 1100 are un loc special în inima mea. Tatăl meu a avut o astfel de maşină. Este maşina care l-a dus ultima oară spre locul accidentului simulat unde a avut loc uciderea sa.
Mi-aduc aminte tot: pielea de bună calitate de pe volan, pielea de pe scaune, zgomotul motorului Renault (căci Renault era), inserţiile din imitaţie de lemn, muşamaua de sus, de pe tavan. Mi-aduc aminte inclusiv mirosul acestei maşini extraordinare.
Dragii mei
Va chemam sa mijlociti in continuare pentru fratele nostru pastrorul Youcef Nadarkhani. Ieri am aflat vestea ca a fost semnat ordinul de executare la moarte a pastorului, pana acum este singurul detaliu nou pe care il cunoastem.
Bazand-ne pe modul in care Curtea Suprema iraniana a procedat in trecut nu putem anticipa cum va actiona de aceasta data. Ordinal de executare nu a fost comunicat inca familiei si nu cunoastem daca le vor da dreptul sa faca un alt recurs, nici nu cunoastem daca ordinul a fost apobat de Aiatolah, cel care de fapt conduce sistemul judiciar iranian.
Am mai discutat cu alte ocazii despre aşa-zisele trupe (bandă, grupă, pluton, ceată, gaşcă, grupuscul, deformaţie?) de „laudă şi închinare”, care nu au nimic de-a face nici cu muzica bună, nici cu teologia ortodoxă (în sens propriu). Nu doresc să generalizez, dar am în minte situaţia exactă, pe care, dacă mi se cere, o pot descrie. No offense celor care chiar cîntă şi chiar versetează bine.
Credeam că sînt eu prea prea… ba că sînt prea pretenţios, ba că am îmbătrînit prea devreme, ba că sînt invidios şi altele.
Uite că nu sînt singurul care vede aceleaşi lucruri. Mulţumesc lui Sori Rusu pentru sesizarea acestui articol de o autenticitate şi ascuţime dezarmante:
Puteţi citi scrisoarea întreagă AICI.
Cîteva idei?
Este foarte posibil ca în următorii 5 ani cineva să declare că şi-a scris întreaga lucrare de doctorat numai cu surse electronice.
Cartea tipărită nu se va da dispărută aşa de uşor mai ales din pricina nostalgicilor (ca mine) care iubesc lectura în fotoliu, cu o ceaşcă de ceai sau cafea pe măsuţă şi cu lumina de veioză deasupra, în totală odihnă sufletească. Cînd citeşti cartea tipărită nu te bîzîie tot felul de ping-pong-wong-uri care te anunţă că ai primit un email sau că trebuie verificat blogul :).
Iubesc tipăritura, dar mi-am dat seama foarte devreme, din 1995, pe cînd am văzut primele cărţi integrale în format HTML la George Ille, că acesta este viitorul. Biblioteca mea electronică în PDF sau HTML a oricăruia dintre noi acum ar ocupa rafturi destule cît să ne dea afară din casă.
Rămîne dilema: ori… ori, … şi …. şi, sau …. numai carte electronică? Dacă vreodată se va opri curentul pe toată planeta şi nu ne vom mai putea încărca bateriile… vor fi cărţile şi lămpile.
Iată un articol pe această temă AICI.
Iată încă o poveste care se pare că se îndreaptă spre un final fericit! Familia este din nou acasă. Tatăl, pastor, poate să revină la chemarea lui. Cristiana este bine! Mulţumim tuturor pentru susţinere, rugăciuni, suport material atunci cînd a fost cazul!
Astazi se implineste o luna de cand ne aflam din nou in Romania. Cu o luna in urma, eu, Dana si Cristiana cu inima in dinti dar cu nadejdea in Dumnezeu, zburam din Belgia spre Romania, deoarece perioada de tratament pentru fetita noastra se incheiase. Spunem ,,cu inima in dinti” deoarece stim ca deocamdata in tara nu vom intalni acelasi conditii medicale ca si in Bruxelles. Totusi credem ca Dumnezeu ne va purta de grija si mai departe asa cum ne-a purtat si pana acum.
Vezi ultimele noutăţi despre misiunile de Paşti în Albania, Bulgaria, Moldova, Ucraina AICI http://countrysideromania.wordpress.com/2012/02/17/1978/
Ori de câte ori suntem provocaţi să trimitem o echipă de misionari care să sprijinească lucrarea de vestire a evangheliei îmi vine în minte Psalumul 2:11: „Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând.” Cu o atitudine potrivită să stăruim în rugăciune şi cereri înaintea Domnului ca El să binecuvinteze pregătirea celor 4 echipe şi călătoria misionară a studenţilor care vor pleca în Albania, Bulgaria, Ucraina şi Moldova pentru a duce vestea bună a mântuirii chiar în Săptămâna mare când fiecare celebrăm suferinţele, moartea şi învierea Domnului Isus, lucrarea Sa minunată de mântuire a sufletelor noastre.
Perioada misiunilor de Paşti din acest an:
Misiune în Albania: 6-17 aprilie 2012
Misiune în Bulgaria: 6-17 aprilie 2012
Misiune în Moldova: 11-17 aprilie 2012
Misiune în Ucraina: 7-16 aprilie 2012
Pentru înscrieri accesaţi una din linkurile următoare:
Ratio et revelatio este un nou site demn de pus la reader şi de vizitat.
Iată motto-ul ales de cei patru colaboratori:
„There are but two ways of thinking – not regenerate and unregenerate, but valid and invalid”, Carl F. H. Henry
Primele contribuţii au apărut deja. Îi cunosc personal pe toţi cei patru iniţiatori şi nu mă îndoiesc asupra calităţii articolelor de faţă şi asupra articolelor viitoare.
Iată ceva din prezentarea site-ului:
Ratioetrevelatio este un site de orientare reformat-evanghelică al cărui scop este să ofere o viziune scriptural fundamentată a teologiei creştine, pornind de la presupoziţia că nu poate exista teologie bine întemeiată fără principiul organizator al raţiunii pusă în slujba revelaţiei.
Succes!
Citeşte şi comentează AICI.
Această postare are comentariile închise.
Cu mult umor, cu un spirit ludic, dar spunînd lucruri serioase, Eric Metaxas, un scriitor de succes care a scris o biografie a lui Dietrich Boenhoeffer, după ce a scris scenarii şi pentru serialul de desene animate de succes Veggie Tales, atinge multe butoane roşii şi exploziile nu încetează să se facă văzute.
Preşedintele Obama rîde, dar nu-i rîsul lui… Religiozitate versus evlavie, rasism, sărăcie, avort, politica socială a Statelor Unite, istorie….
Nu orice absolvent de teologie este „teolog”. Mărturisesc iritarea atunci cînd vreun proaspăt „seminarist” face afirmaţii de genul „din punct de vedere teologic” cînd el nici măcar nu a desfăcut harta teologică încă.
Pretenţiile de respect pentru un ascendent cîştigat chiar şi din partea unor teologi sadea pot fi deplasate dacă vom cugeta teologhisirea precum unul dintre celelalte daruri spre slujirea Bisericii, spre edificarea Templului, hrănirea Trupului şi înfrumuţesarea Miresei (Efeseni 4). Încă din 1996 în Universitatea Emanuel am pornit împreună cu ceilalţi colegi un program de înrădăcinare a studenţilor în viaţa eclesială. Rezultatele s-au văzut abia ani mai tîrziu. Eu însumi am încercat o echilibristică aproape imposibilă între viaţa de la catedră (evit să spun „carieră academică”) şi viaţa de la amvon (evit să spun „carieră eclesială”). Ceea ce am observat este că mulţi dintre studenţii care au finalizat studiile în 1998 s-au mişcat mai degrabă spre biserici decît spre mult visatele „burse în străinătate”.
Teologia nu este o meserie, nu este o profesie, este chemare, vocaţie, sarcină spirituală. Iată o serie de articole interesante referitoarea la actul teologal precum act de slujire eclesial-misionară.
Iată cum începe prima parte:
Seamănă cumva cu ceva cunoscut?
„Imaginează-ţi, pronunţă cu voce tare, trebuie să fii sănătos, bogat… acesta este planul lui Dumnezeu pentru tine”…. seamănă cu Pastor Chris şi străjereala lor, nu-i aşa?
via pastornet
Partea a II-a a acestui concert este foarte cunoscută datorită unui film. Vă amintiţi filmul?
via Dan Dumitrana
În urmă cu ceva zile am descoperit o colecţie de texte din cartea Efeseni „traduse interpretativ” de pastorul Cristian Pană. Textele apăreau pe blogul său personal şi răspundeau pe google la căutarea „traducere efeseni”.
Menţionez că nu am nimic personal cu pastorul Cristian Pană, nici cu Biserica pe care o păstoreşte, indiferent cum se numeşte aceasta. Dacă este vorba să vorbim despre eclesiologia şi problemele bisericilor de tip „Metanoia” nu îmi rebuie să îmi găsesc pretexte de acest tip. O voi face cu altă ocazie şi în altă formă, dacă trebuie. Sînt într-un proces în care lucrez la o carte cu plecare de la textul grecesc al cărţii Efeseni.
În momentul în care am văzut modalitatea în care atît limba română cît şi ideea de „traducere” din limba greacă sînt compromise într-un rezultat care nu mai putea fi numit „Cuvîntul lui Dumnezeu”, am luat atitudine, făcînd-mi datoria de profesionist din oprirea acestui proces de „trădare” a textului şi faţă de original, dar şi în limba română. Probabil că la fel ar fi făcut orice inginer constructor la vederea unei clădiri menite să se surpe în curs de ridicare la entuziasmul vreunui amator. Nimeni nu s-ar fi supărat pe inginer, miza fiind siguranţa tuturor. Nu la fel a fost în acest caz. La muzică, agricultură, fotbal, politică şi mai nou la limba greacă ne pricepem cu toţii.
Pînă ce moartea ne va despărţi? Şi dacă moartea nu poate să ne despartă?
In June of 1945, Arline Feynman — high-school sweetheart and wife of the hugely influential physicist, Richard Feynman — passed away after succumbing to tuberculosis. She was 25-years-old. 16 months later, in October of 1946, Richard wrote his late wife the following love letter and sealed it in an envelope. It remained unopened until after his death in 1988.
„October 17, 1946
D’Arline,
I adore you, sweetheart.
I know how much you like to hear that — but I don’t only write it because you like it — I write it because it makes me warm all over inside to write it to you.
It is such a terribly long time since I last wrote to you — almost two years but I know you’ll excuse me because you understand how I am, stubborn and realistic; and I thought there was no sense to writing.
But now I know my darling wife that it is right to do what I have delayed in doing, and that I have done so much in the past. I want to tell you I love you. I want to love you. I always will love you.”
citeşte mai departe AICI
via Lucian Bălănescu
Care este legătura între omleta aceea pregătită pentru aruncat în tigaie şi instrumentele muzicale din jur?
Aşa cum am prevăzut Continentalul a evoluat şi tinde să fie un proiect care merită încurajat şi recomandat.
Acum o săptămînă am participat la unul dinte concertele Continental într-o nouă formulă pentru mine. Menţionez că am participat în trecut la proiecte cu grupul Continental în formula condusă de Anca Ciora.
În 2001 am avut o discuţie cu Anca Ciora, discuţie în care îi reproşam abuzul de „negative”: „de ce nu încercaţi să extindeţi la instrumente acest proiect şi să cîntaţi mai mult live?”. Ştiam că Anca Ciora este o muziciană foarte rafinată, dar şi o instrumentistă bună.
Nu cred că ce am văzut vineri este urmarea ideii mele, dar m-am bucurat enorm să văd pe lîngă cei tineri pe care îi ştiam deja la voci, o vioară, o violă, un flaut, un fagot, un trombon, o trompetă, două claviaturi (la una dintre ele Adi Hentea, pianistul orb), o sectie ritmică (la care cînta un baterist, nu un toboşar-metronom, cum vedem adesea), o chitară electrică (subtilă, fără alintături prosteşti), o chitară bass (discretă, chiar dacă instrumentistul stătea lîngă potenţiometru). Au lipsit două dintre instrumentele mele preferate: un clarinet şi un violoncel :). Foarte bună formulă pentru cîntat „pe viu şi fără anestezie”.
A sunat excelent. Inginerii de sunet şi dirijorul Iosif Cătuna şi-au făcut bine datoria.
Un caz de conştiinţă colectivă
(„science fiction” fără ştiinţă şi cu prea puţină ficţiune…)
Când a dat cu ochii de personajele acelea bizare, lui Marţian Roşu nu-i veni a crede… Se trase chiar un pas înapoi, instinctiv, frecându-se la ochi. Ce-i drept, indivizii erau chiar ciudaţi. Îmbrăcaţi în costume de epocă, trei dintre ei purtând chiar halebarde… cum să nu-i consideri ciudaţi?
„Marţiane, iar ai întrecut măsura! Azi mâine ai să începi să vezi extratereştrii şi-ai să ajungi de râsul copiilor!” gândi el, deloc amuzat. Închise ochii, încercând să alunge nălucile. O voce baritonală îl readuse la realitate:
– Galileo Galilei, în numele dreptăţii divine şi din ordinul Marelui Inchizitor, eşti arestat!
Cu totul ruşinos pentru nivelul intelectual pe care considera că îl are, Marţian Roşu nu reuşi decât o reacţie de-a dreptul tâmpă. Deschise gura, emise un soi de sughiţ şi-şi holbă ochii până la limita pericolului de a-i pierde…
Abia în momentul în care cele două arătări îl apucară strâns de braţe şi-l îmbrânciră în faţă, simţi Marţian primejdia. Nu era un vis! Încercă să se smulgă din strânsoare şi scoase un protest piţigăiat şi precipitat:
– Domnilor… tovarăşi… e o confuzie… sunt Marţian Roşu… eu scriu, sunt intelectual… scriitor… mă ştie o ţară întreagă… ce-aveţi cu mine?
Trebuie să mă despart de Simon and Patrick-ul meu drag. Este o chitară de suflet, care are o istorie deja în spate. Doi prieteni mi-au făcut-o cadou în 1999 numai ca să înregistrez primul meu album (foarte prost înregistrat din păcate din pricina unui nepriceput „inginer de sunet”). Albumul este AICI, dar proiectul va fi reluat într-o altă formă. Despre aceasta cu altă ocazie. A sosit momentul să facem ceva mai mult pentru chitara clasică în cadrul Universităţii Emanuel, chiar cu preţul durerilor personale, nu-i aşa?
Vom face o nouă licitaţie pentru a schimba chitarele cu fier (ale mele) în chitare cu nylon (ale ucenicilor).
Sînt foarte ataşat de acest Simon & Patrick nu numai din pricina acestui CD. Am călătorit mult cu ea şi am cîntat în multe locuri, am adunat amintiri împreună şi uimitor…. fără a avea lovitori, zgîrieturi. Am avut foarte mare grijă de singurul meu instrument „serios” la acea vreme. Cumpărată din Austria în 1999 a costat o mică avere.
Atît pe CD cît şi pe Copertă este fotografiată chitara despre care vorbim împreună cu biblia din care am cîntat psalmii.
Iată lista cîntecelor de pe album.
Vă anunţam cu aproape un an în urmă că situaţia lui Matia se înrăutăţeşte. Pînă la urmă proteza mandibulară a trebuit scoasă. Infecţiile nu se mai opreau.
Ce este spectaculos, în ciuda tuturor suferinţelor, este reacţia lui Matia după aceste multiple operaţii. Pare că suferinţa nu-i poate înfrînge spiritul.
Iată ce ne scrie Marilena, mama lui Matia:
Vă propun continuarea interviului cu Michel Remaud care afirmă:“Dependența față de poporul evreu este înscrisă de la botez în identitatea mea creștină”
Creștinismul nu este autonom. Nu este autonom din punct de vedere literar, pentru că nu poți decupla Noul Testament de cel Vechi, dar nu pot să îl tai nici de cultura evreiască din epoca Noului Testament.
Am cunoscut bine un specialist care a murit acum câteva zeci de ani, un preot care locuia la Roma, și am avut șansa să locuiesc în aceeași casă cu el timp de patru ani; era specialist în literatura evreiască veche, şi nu înceta să repete (…): „creștinii au primit de la evrei o Biblie interpretată”. O Biblie interpretată.
Am mai spus-o: dacă ar fi să mă trezească cineva la ora 3 noaptea şi să mă întrebe care este maşina mea preferată, aş răspunde fără pic de ezitare…. VW Kaffer 1971.
sursa Calin Valean
O vreme bordul acestui tip de maşină a fost imaginea-logo a blogului.
Noul Beetle, apărut în 1998 (eram chiar la tîrgul de maşini de la Detroit cînd s-a făcut lansarea în Statele Unite) a fost o dezamăgire cumplită. Pentru toată lumea, nu numai pentru iubitorii de Broscuţe. A devenit o maşină chicioasă precum PT Cruiserul.
Am avut experienţe de condus cu ambele maşini. Dezamăgitoarea şi una şi cealaltă. Poate că mai frustrantă cu PT Cruiserul.
Am mai discutat această chestiune AICI, o reluăm în contextul delicatei probleme ACTA. Nu este totuşi acelaşi set de probleme, deşi unii ar dori foarte mult să suprapună problema copyright-ului, absolut legitim, cu implicaţiile unor documente gen ACTA.
Totul a început într-o duminică seară, când, după serviciul divin, am plecat la o rudenie. Această rudenie mi-a arătat site-ul de care se ocupa de câteva luni. „Nu vrei să faci parte şi tu din echipa de administratori?” m-a întrebat ea. Ca orice copil care nu prea avea ce face pe acasă, am acceptat cu multă plăcere.
Încet am învăţat secretele blogspotului (cum să editez, să public şi multe altele). Un avantaj pe care-l aveam era că aveam foarte multă muzică şi mă descurcam binişor cu calculatoarele. Nici măcar nu am terminat-o (muzica) de uploadat. Fratele meu avea multe CD-uri şi DVD-uri cu muzică, aşa că profitam de acest lucru.
Au reînceput ninsorile şi viscolul! După Vivaldi, în început de săptămînă să ascultăm un vînt de iarnă în viziunea lui Chopin.
Via Camelia Cimpan
Marţi, de la ora 19, în sala Enescu-Bartok va avea loc un concert cameral de muzică barocă susţinut de ansamblul Flauto Dolce.
Alături de Majo Zoltan, care asigură conducerea artistică, Szabo Maria şi Toth Agnes va cânta soprana Mihaela Maxim.
Programul cuprinde lucrări de Anthony Holborne, Giovanni Gastoldi, Thomas Morley, Claudio Monteverdi, Michel Pignolet de Montéclair, Johann Joachim Quantz, Johann Sartorius, J. S. Bach, Bartók Béla, Wolfgang Stockmeier, Friederich Matthias.
via Daniela Stoica
Încotro se îndreaptă România ca ţară europeană? Aceasta ne întrebăm? Cineva declara astăzi că se simte mai „european” cu un prim-ministru precum Mihai Răzvan Ungureanu. Visăm la România ca „ţară europenă”, dar oare chiar ştim ce anume ne dorim? Ştim cumva în ce direcţie merge Europa ca să ne suim în trenul pe care îl trage? „Să fim mai europeni” este o lozincă fără acoperire în cunoaşterea unor realităţi istorice şi politice, este o formulă politicanistă şi demagogică în prezenţa ignoranţei.
Iată un articol al domnului Andrei Marga. De gîndit!
Care este, însă, soluţia practică? Eu cred că trebuie admis că Europa s-a „încurcat” în produsele ei: diferenţierea activităţilor, interacţionarea densă a componentelor ei, birocratizarea extinsă, expansiunea criticismului până la scepticism. Din această „încurcătură” nu se iese întorcându-ne în trecut. Nici nostalgia Evului Mediu, la care ne îndemna de Bonald şi oportuniştii ce încâlcesc mintea noilor generaţii, nici aspiraţia noului păgânism, la care ne cheamă Nietzsche şi epigonii săi deveniţi de astăzi, nici refugiul în interioritate pe care-l propunea Kierkegaard şi îl reiau intelectuali obosiţi, nici acţiunea nereflectată pe care Sorell sau tânărul Lukacs ne-o recomandă nu sunt soluţii. O soluţie durabilă este revenirea la valori şi, în mod exact, la valoarea individualismului social – acel individ care îmbrăţişează ceea ce este şi acţionează informat în serviciul societăţii în care trăieşte. Nu se poate construi fără individualităţi. Acestea îşi pierd relevanţa căzând în egoismele cunoscute. Actualele proceduralisme şi birocratizări europene distrug percepţia, gândirea, curajul, angajamentul individual. Europa are din nou nevoie de europeni propriu-zişi.
Este parte din vocabularul evanghelicilor. „A-l primi pe Isus în inimă” este o expresie care a făcut carieră nu numai între evanghelicii vorbitori de limbă engleză, ci şi între cei din România.
Există chiar povestioare dulci-lacrimogene legate de acest fel de poziţionare în relaţia cu Isus. M-am întrebat, copil fiind, de multe ori cum poate locui Isus Cel Mare într-o inimă atît de mică.
Probabil că această expresie îşi capătă sursa în exprimarea Apostolului referitoare la Duhul Sfînt care locuieşte în noi precum într-un Templu, trupul fiind Templu al Duhului, iar Duhul ni-L face prezent pe Cristos.
A couple of months ago, I posted a question about an ethical dilemma a recently engaged woman is facing. She just found out that her spouse to-be has had “ongoing struggles with pornography.” She isn’t sure what to do, or how to make sure the issue is sufficiently addressed. You gave your thoughts on the issue, and here are mine.
Dear Engaged and Confused,
De multă vreme nu m-am mai uitat la televizor. Acum am pornit pe internet, pentru că tembelizor nu am, unul dintre posturile de televiziune care livrează informaţii şi talk-shows on line.
Am aflat cum au demisionat ceilalţi, cum au fost investiţi aceştia, am asistat la tot procesul de formare a noului guvern. Am văzut jurămîntul. Bun! Avem un nou guvern nu numai 55 de ore de la demisia celuilalt.
În toată povestea asta am tot auzit „pe surse”, „de la surse”, „din surse” …
A devenit enervant!
În ciuda vremii muzicienii au ajuns la concert. În ciuda aceloraşi nămeţi am ajuns şi eu în Sala Festivă a Palatului Episcopal, o sală cu o acustică neaşteptată în care pînă şi theorba s-a auzit. Se spune că theorba nu poate cînta decît într-o sală cu maxim 10 persoane şi nu mai mare de 20 de metri pătraţi, dar şi aceea bătută în lemn sau cu pereţi din piatră.
Aici aranjamentele s-au făcut în timp record, fără repetiţii, fără preparative. A fost o scurtă acordare a orgii portabile şi s-a trecut direct la program.
M-am bucurat enorm să văd că la sugestia domnuui Szabo Zsolt Caius Hera a interpretat cunoscutul Kapsberger. A fost unul dintre momentele de respiraţie încremenită ale serii.
Exact la un an de la a doua producţie de iarnă, anunţăm din nou producţia-examen din această sesiune pentru clasa de chitară clasică.
Producţie numim un fel de miniconcert-test pentru o clasă de muzicieni. Sîntem în sesiune şi aceasta este deja a treia ediţie a producţiei de chitară clasică pe care o oferă cele trei clase ale profesorului Ioan Sabău.
Vineri, 10 februarie, începînd cu orele 16.00, se va desfăşura prima producţie de chitară clasică din acest an. Miniconcertul este deschis publicului doritor în mod gratuit.
Locaţia: Sala „cu mochetă” de la subsolul Capelei Mari a Universităţii Emanuel din Oradea. Intrarea se face pe jos, pe scările din lateralul capelei. (Atenţie! Din cauza temperaturilor scăzute, sala mare nu va fi încălzită şi accesul spre aceasta va fi blocat! Vă rugăm să folosiţi calea de acces indicată: treptele descendente din partea dreaptă a capelei!)
Iată lista interpreţilor şi a pieselor:
Iată cum începe un articol interesant:
I’m not a Prophet or a Prophet’s Son. I can’t see the future. I’m usually wrong. I’m known for over-reacting. I have no statistics. You probably shouldn’t read this. The “Gracious God” post depressed me.
Part 1: The Coming Evangelical Collapse, and Why It Is Going to Happen
Part 2: What Will Be Left When Evangelicalism Collapses?
Part 3: Is This A Good Thing?My Prediction
I believe that we are on the verge- within 10 years- of a major collapse of evangelical Christianity; a collapse that will follow the deterioration of the mainline Protestant world and that will fundamentally alter the religious and cultural environment in the West. I believe this evangelical collapse will happen with astonishing statistical speed; that within two generations of where we are now evangelicalism will be a house deserted of half its current occupants, leaving in its wake nothing that can revitalize evangelicals to their former “glory.”
The party is almost over for evangelicals; a party that’s been going strong since the beginning of the “Protestant” 20th century. We are soon going to be living in a very secular and religiously antagonistic 21st century in a culture that will be between 25-30% non-religious.
După cum ştiţi, eu cînd văd o bancă trec pe partea cealaltă. Încerc să nu mă las prins în mreaja datoriilor, dar iată că am primit o întrebare foarte interesantă:
Cum aplicam ce spune Biblia, de exemplu Proverbe 28:8, cu privire la lumea de astazi in care aproape toate investitiile din economia moderna se bazeaza pe conceptul de dobanda? Incepand de la depozite bancare si continuand cu investitiile in multitudinea de instrumente financiare. Chiar si investitiile in actiuni sau partile sociale ale unei companii sunt tot legate de acest concept, sau cel putin castigurile comparate cu o referinta de dobanda.
Doar salariatul si antreprenorul mai castiga bani, fara sa aiba neaparat ca si referinta acest concept. Insa si antreprenorii in ziua de astazi, de la companii mici la mari in marea majoritatea lor, apeleaza la credite si platesc dobanda. Fac depozite si plasamente, si incaseaza dobanda.
Dobanda este conceptul fundamental in economia moderna si este omniprezent. Incepand de la banca centrala, prezenta in (cred aproape) toate tarile, avansate si sarace, care da tonul prin dobanda de referinta.
Bancnotele in sine (2 atasate) spun: ‘This note is legal tender for all debts. Public and private’ ($100) sau „I promise to pay the bearer on demand the sum of” (10 pound).
via R.M.
Marius Cruceru 