Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Vorba lui Steinhardt si prostia este un pacat. Din pacate mult prea multi sufera de el.
mie toate teoriile astea(erezii grave total pe linga crestinism-dar pe langa,deci daca nu esti „ancorat”ti se poate parea ca” e de pe acolo”) imi suna foarte mult a cabala(daca eu fac niste chestii ,atunci Dumnezeu e OBLIGAT sa faca niste alte chestii in beneficiul meu),sau mai simplu e de fapt si de drept vechea ispita:”…si veti fi ca niste Dumnezei..”
Cu siguranta evanghelia lui Joel Osteen este… a lui Joel Osteen.
Dar totusi cred ca daca fiecare predica a fratelui MacArthur are subiecte asemanatoare cu acesta as rezista vreo 2-3 duminici dar apoi ar incepe sa ma usture la intre urechi.
Nu cred ca biserica are nevoie de asemenea discursuri atata timp cat Hristos este predicat si practicat prin Duhul.
Ce ma tem este sa nu aiba un alt efect asupra bisericii si anume sa nu nasca un fel de sentiment de superioritate ( ex. doar noi avem teologia corecta) care este la fel de firesc (dracesc) ca si evanghelia dupa J.O.
Crescand in biserica baptista, desi nimeni nu a impus intentionat o astfel de gandire totusi in mine ( si cred ca nu sunt singur) sa nascut acest sentiment ca noi (baptistii) am fi favoritii Domnului. Stiam ca penticostalii si crestinii dupa evanghelie sunt OK ( dar isi au hibele lor). Dar noi… noi baptistii…oaw.
Si sper ca acest sentiment de superioritate sa nu fi fost singurul rezultat al demersului unora dintre noi de a contracara miscarea carismatica, strajerimea, emergentii etc. Biserica lui Hristos cred ca este formata din indivizi nu din grupari, miscari, denominatiuni etc.
Astfel indiferent de acoperisul denominational sub care ne petrecem zilele stiu ca Duhul lui Hristos este cababil sa nasca inchinatori si laudatori in Duh si in Adevar.
Si daca alegerea Celui ce poate sa arune in gheena este sa astepte ca nu cumva smulgand neghina sa smulga si graul cine am fi noi sa facem altfel. Parerea mea. 🙂
stai linistit eu cunosc si destui penticostali cu sentimentul asta,era un banc cu membrii unei denominatiuni in rai…
Strajerii promoveaza „evanghelia prosperitatii”?
da
Albumul lui Michael W. Smith, din 2008, „A New Hallelujah”, a fost înregistrat live în biserica lui Joel Osteen, „Lakewood Church”. Ăsta e un subiect care ar putea face o discuție interesantă!