În ultimele drumuri în această iarnă am văzut trei accidente. Numai unul singur cu victimă și răniți. Această perioadă în care se pare că se împrimăvărează este foarte periculoasă. Ne paște o falsă siguranță. Încă sînt coaste pe care curge apa dezghețată de pe munți și peste noapte îngheață, exact în curbă. Încă sînt ninsori și precipitații amestecate. Chiar zilele acestea am văzut o gheață neagră de toată frumusețea. Ai impresia că este asfalt, dar nu, te înșeală, este sticlă. Muntele? Acum este un adevărat tîlhar de vieți. Văile? Orbitoare prin ceață.
Am văzut inconștienți conducînd precum în mijlocul verii, bazîndu-se, în prostia lor, care depășește în coeficient cu mult numărul de cai putere de la propria mașină, bazîndu-se, spun, pe ABS-uri, cauciucuri, instincte, vedere. Circulînd atît uneori sînt tentat să cred în selecția naturală. Uneori sînt șoferi cu capul gol, care, prin dispariția lor, nu fac decît să îmbunătățească specia.
Pentru cei care au totuși ce pierde și au apucat să se reproducă deja, se pare că trebuie să reiau două postări pe care le voi pune acum într-un singur text. Ar fi păcat să înmulțim văduvele și orfanii.
Iarna nu s-a terminat înă, ba chiar urmează cele mai periculoase luni pentru accidentele “de iarnă”. Februarie, dar mai ales Martie şi în special la munte, putem avea suprizele unor înălbiri periculoase.
În urmă cu două luni era să mor cu toată experienţa mea de 50.000 de km pe an la condus. N-a fost un singur înger păzitor acolo, cred că vreo patru sau cinci s-au muncit cu maşina mea de o tonă şi un sfert.
Eram pe centura Braşovului. Aglomeraţie. Ninsoare. Veneam dinspre Bucureşti. Am observat că suprafaţa de rulaj devine periculoasă, dar nu mă aşteptam la ce avea să urmeze, o combinaţie în care nu te ajută nici priceperea de şofer, nici experienţa, nici maşina, eşti la mîna Domnului şi la milostivirea Lui cea foarte mare: gheaţă neagră peste care era nins într-o curbă de 90 de grade. Combinaţia perfectă pentru un accident spectaculos.
Cînd am văzut curba mi-am dat seama că nu mă voi încadra regulamentar. Din faţă veneau maşini rulînd uşor. Am pişcat puţin frîna şi am rotit volanul ca să derapez controlat şi să mă înscriu în curbă. Am făcut primul balans corect, al doilea a venit sub efectul de pendul şi totul ar fi fost în regulă dacă nu era puful proaspăt nins peste sticla neagră. M-am aşezat de-a curmezişul şi am început să merg în lateral de fapt. Am mers aşa vreo zece metri şi vedeam alb-roşu-alb-roşu-alb-roşu-alb-roşu, culorile barei protectoare din lateralul şoselei.
Am tras frîna de mînă ca să mă rotesc aşa cum mă jucam pe zăpadă. M-am întors într-adevăr, dar cu farurile către farurile ameninţătoare ale unui Tir care venea în spatele meu secunde înainte, acum veneam faţă în faţă. Tiristul meu a frînat pe toate roţile lui şi ne-am oprit faţă în faţă.
În spatele lui şi lîngă mine s-au oprit toate maşinile. S-a întîmplat ceva extraordinar! NIMENI n-a claxonat, nimeni n-a ieşit din maşină să mă fluiere, să mă înjure. Toţi eram speriaţi de gheaţa neagră acoperită de zăpadă. Era o solidaritate încăpăţînată şi tăcută între noi. M-au aşteptat cu toţi, am întors maşina şi am plecat în şir cu 20 de km pe oră pînă aproape de Sighişoara. Am făcut drumul de Braşov Sighişoara în 4 ore şi jumătate.
Citește în continuare →
0.000000
0.000000
Poţi trimite mai departe asta:
Marius Cruceru 