Astăzi este ziua în care Biserica Ortodoxă și-i amintește pe cei trei ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Hrysostom.
Pr. Prof. Dr. Marius Țepelea a gasit un text extraordinar de penetrant pentru această zi.
Este Cuvîntarea 42 a lui Grigorie Teologul, rostita la Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol, în 381, în fata episcopilor participanti, cînd s-a retras pentru linistea Bisericii din scaunul de arhiepiscop al Noii Rome, Constantinopol. Sper să vă placă, cuvîntarea este mai actuala ca niciodata.

sursa foto http://amfostacolo.ro/
Sfântul Grigorie Teologul
Cuvântarea 42, Cuvântul de bun rămas, în prezenţa celor 150 de episcopi la Constantinopol
Poate vom fi învinuiţi, aşa cum am şi fost, pentru mesele alese, veşmintele de fală, alaiul de dinaintea noastră la întâlniri, semeţia către cei cu care ne întâlnim. Nu cunoşteam că trebuie să ne întrecem cu consulii, cu mai-marii provinciilor, cu cei mai renumiţi strategi de oşti, care nu au unde să îşi risipească avuţiile, şi că pântecele nostru trebuie să tânjească după îndulcirea cu bunurile săracilor, ca să cheltuim cele de trebuinţă ale lor pe prisosuri, apoi să vărsăm peste altare.
Nu cunoşteam că trebuie să huzurim fiind purtaţi de caii cei mai buni, să călătorim cu căleşti de o nemăsurată strălucire, cu un cortegiu înaintea noastră şi fluierături împrejur, ca toţi să ne facă drum, ca fiarelor, şi să se dea deoparte astfel ca apropierea noastră să se vadă de departe.
Dacă am îndurat aceste lucruri dureroase, ele au trecut. Dăruiţi-mi mie această nedreptate: alegeţi pe altul care să fie pe placul celor mulţi, iar mie daţi-mi pustia, viata de ţară şi pe Dumnezeul meu, Căruia singur să Îi plac, şi Îi voi plăcea prin viaţa mea simplă.
Dureros lucru e să fii lipsit de cuvântări, de întâlniri şi de adunările poporului, de aplauze precum cele care acum îmi dau aripi, de casnici, de prieteni, de cinstiri, de frumuseţile şi de măreţia cetăţii, de strălucirile ei de multe feluri, care luminează în jur cele ce se văd, dar fără să caute spre cele dinlăuntru. Totuşi aceasta nu e atât de dureros lucru, ca strigătele împotrivă şi amestecarea în mijlocul tulburărilor şi zarvelor, şi în lucrurile pe care cei mulţi le înclină de partea lor.
Căci nu se caută preoţi, ci retori. Nu iconomi de suflete, ci vistiernici de bani. Nu jertfitori curaţi, ci cârmuitori puternici. Voi spune un cuvânt în apărarea lor: noi i-am învăţat aşa, făcându-ne tuturor toate, fie pentru a-i mântui pe toţi, fie pentru a-i pierde, nu ştiu.
Ce ziceţi? Sunteţi înduplecaţi, aţi fost biruiţi de cuvintele mele? Sau trebuie să folosesc cuvinte mai puternice ca să vă înduplec? Pe Treimea însăşi, Căreia voi şi eu ne închinăm, pe nădejdea noastră comună, şi de dragul unirii acestui popor, faceţi-mi această favoare: cu rugăciunile voastre trimiteţi-mă de aici, şi faceţi aceasta proclamarea pentru întrecerea mea atletică pentru care am alergat. Daţi-mi înscrisul de liberare, aşa cum fac împăraţii soldaţilor lor, şi de vreţi, chiar cu o mărturie bună, astfel încât să am cinste de pe urma ei, iar de nu, cum vreţi, pentru mine e totuna, câtă vreme Dumnezeu vede ale mele aşa cum sunt ele.
Pe cine deci vom alege în loc? Va îngriji Dumnezeu de păstorul întâietăţii, precum odinioară de oaia jertfei. Eu cer doar atât în aceasta – să fie unul invidiat de alţii, nu privit cu milă. Să nu fie unul ce dăruieşte toate tuturor, ci unul care să fie văzut înfruntându-se în unele lucruri, de dragul a ceea ce e mai bun, căci deşi primul e cel mai plăcut, celălalt e cel mai folositor.
Astfel, pregătiţi-mi deci cuvintele voastre de trimitere. Eu acum îmi voi lua bun rămas de la voi.
Rămas bun, Anastasia mea, capela cea numită cu numele evlaviei! Tu ai reînviat pentru noi învăţătura cea dispreţuită! Rămas bun, câmpul biruinţei noastre comune, noul Şilo, unde cortul a fost aşezat întâi, după ce a fost purtat încoace şi încolo timp de patruzeci de ani în pustie, în rătăcirile lui!
Rămas bun, mare şi faimoasă biserică, noua noastră moştenire, a cărei măreţie e dată acum de Cuvântul, care odată erai Iebus şi pe care noi te-am făcut Ierusalim!
Rămas bun, voi, toate celelalte, nu mai prejos în frumuseţe doar faţă de aceasta, împrăştiate în fiecare parte a cetăţii, ca nişte legături ce uniţi laolaltă vecinătăţile voastre şi care aţi fost umplute cu cei de la care ne luasem nădejdea, nu prin mine, în slăbiciunea mea, ci prin harul care e cu mine!
Rămas bun, voi, Sfinţilor Apostoli, şi frumoasa voastră colonie, cei ce sunteţi dascălii întrecerii mele atletice! Dacă nu am prăznuit cu voi adeseori, a fost poate din pricina lui Satan pe care eu, ca Pavel cel dintre voi, îl port pretutindeni cu mine în trup, spre folosul meu – şi care este acum pricina mutării mele! Rămas bun, scaunul meu, înălţime invidiată, râvnită şi primejdioasă! Rămas bun, adunare a arhiereilor cinstită pentru demnitatea şi pentru vârsta preoţilor, şi voi, toţi ceilalţi slujitori ai lui Dumnezeu dimprejurul Sfintei Mese, care vă apropiaţi de Dumnezeu Cel ce Se apropie de voi!
Rămas bun, coruri de nazirei, armonii ale psalmodierilor, privegheri de toată noaptea, cuvioşie a fecioarelor, bună rânduială a femeilor, adunări de văduve şi orfani, şi voi, ochi ai săracilor, cu privirea îndreptată spre Dumnezeu şi spre mine!
Rămas bun, case iubitoare de străini şi iubitoare de Hristos, sprijinitoare ale neputinţei mele! Rămas bun, voi, iubitori ai cuvântărilor mele, care alergaţi şi vă îmbulziţi la ele, voi, pene de scris, la vedere sau ascunse, şi tu, bară despărţitoare, opintită de cei ce se împing în faţă să audă cuvântul!
Rămas bun, împărate şi palat, şi slujitori şi casnici ai împăratului, fie credincioşi sau nu faţă de el – nu ştiu -, dar în cea mai mare parte necredincioşi faţă de Dumnezeu! Bateţi din palme, strigaţi tare, preamăriţi pe retorul vostru până la cer! Această limbă răutăcioasă şi vorbăreaţă a amuţit. Deşi ea nu va fi amuţită cu totul, căci mă voi război cu mâna şi cu cerneala. Dar pentru moment am amuţit.
Rămas bun, cetate mare şi iubitoare de Hristos, a noii Rome -voi da mărturie pentru adevăr, chiar dacă zelul tău nu e după măsura cunoştinţei tale, dar despărţirea ne face mai binevoitori! Apropie-te de adevăr, schimbă-te măcar în acest ceas târziu! Cinsteşte pe Dumnezeu mai mult decât ai fost obişnuită! Nu e o ruşine a te schimba, în timp ce stăruirea în rău duce la pierzanie.
Rămas bun, Răsărit şi Apus, pentru care şi împotriva cărora a trebuit să lupt! Acela îmi este martor, care vă va da vouă pace, dacă doar puţini vor imita retragerea mea. Căci nu Îl vor pierde şi pe Dumnezeu cei ce renunţă la tronurile lor, ci vor avea scaunul lor întru cele de sus, mult mai înalt şi mai sigur. La urma tuturor, şi mai mult decât toate, voi striga: rămas bun, voi, îngeri veghetori ai Bisericii acesteia, dar şi ai venirii şi ai pribegiei mele, de vreme ce toate ale noastre sunt în mâna lui Dumnezeu!
Rămas bun, o, Treime, cugetarea mea şi podoaba mea! Fie ca Tu să fii păstrată de cei de aici, şi Tu să îi păstrezi pe ei, poporul meu, căci al meu e, chiar dacă eu sunt rânduit în altă parte! Şi fie să aflu că Tu eşti pururea preaînălţată şi mărită atât în cuvânt, cât şi în faptă!
Copiii mei, păziţi ce vi s-a încredinţat! Ţineţi minte cuvintele semănate de mine!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos fie cu voi cu toţi. Amin!
Pingback: Retori și păstori – de la Grigorie cetire « Frică şi cutremur
Frumos. Desi, pe alocuri, sunt prezente franturi nescripturistice, in conformitate cu calea gresita pe care apucase Biserica in acele timpuri, ajungand pana la ce inseamna astazi crestinismul oficial, sau casa mare din 2 Timotei.
și care ar fi acele bucăți nescripturistice, și cînd îi spun soției să schimbăm butelia este tot nescripturistic pînă la urmă.
In ceea ce ne priveste, seamana cu o atentionare. In ceea ce priveste vremurile de atunci, una din cauzele pentru care Biserica deviase de la misiunea ei este tocmai aceasta structura piramidala. De aici si consecintele.
si eu observ acelasi lucru:
„Rămas bun, scaunul meu, înălţime invidiată, râvnită şi primejdioasă!”
„Căci nu Îl vor pierde şi pe Dumnezeu cei ce renunţă la tronurile lor, ci vor avea scaunul lor întru cele de sus, mult mai înalt şi mai sigur. La urma tuturor, şi mai mult decât toate, voi striga: rămas bun, voi, îngeri veghetori ai Bisericii acesteia, dar şi ai venirii şi ai pribegiei mele, de vreme ce toate ale noastre sunt în mâna lui Dumnezeu!”
Vedea el o problema, dar nu stia ca singuri si-o creasera. O, de ar fi tinut cont de ce scrie in scriptura.
3 Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.
4 Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.
5 În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu.
6 N-am căutat slavă de la oameni: nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.
7 Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.
8 Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi.
9 Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină nici unuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.
10 Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, care credeţi.
11 Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream,
Interesant ca nu pomeneste nicaieri un ramas bun de la fecioara Maria.