Despre puricianism – via Ratio et Revelatio

M-am mirat fără ostoire cum o anumită specie de pseudo-intelectuali, adică oameni cu facultăți (studii, diplome adică) stau absolut prostiți în fața carismei seci a unui retor cu daruri evidente de actor, dar complet gol în discurs. Sălile lui Dan Puric, acest profet pe care românii îl merită precum ne merităm manelele pe plajă, sînt pline. Părerea mea este că pe merit.

Iată un articol excelent al unui prieten despre acest …. fenomen. La săli mă refer!

sursa http://www.gandul.info Foto: Mediafax (Ciprian Sterian)

sursa http://www.gandul.info Foto: Mediafax (Ciprian Sterian)

Nu poci ca să vă spui cît m-am putut rîde la cetire! Am rîs eu, dar nu era rîsul meu, vorba lu soacra, că ne rîdem de noi …

Ar fi putut rămîne un actor şi regizor foarte talentat. Dan Puric şi-a dorit mai mult însă: a vrut să fie profet. Dar, spre deosebire de un Ioan Botezătorul, nu a luat calea pustiei, ci direct a tiparniţei pentru că, abil şi aprig căutător de slavă, a ştiut să întîmpine cererea cu o ofertă pe măsură. Prin urmare, într-o vreme în care atîţi autori substanţiali se pot „lăuda” cu ameţitoarele tiraje de 500, 1000 de exemplare, Dan Puric vinde 80000!!! De ce? Simplu, ştie ce să dea, cînd să dea şi cum să dea. Dan Ciachir, în prefaţa adulatorie la „Omul frumos”, îl numeşte pe Dan Puric un „fenomen”. Din punctul meu de vedere, Puric e un simptom pentru mocirla identitară, culturală şi religioasă a unei reprezentative părţi a poporului român.

Dan Puric nu a trebuit să facă mari eforturi. Înzestrat de bunul Dumnezeu – care încă o dată ne arată că lucrează în misterioase şi, iată, amuzante căi – cu o memorie fantastică şi un talent actoricesc pe măsură, tot ce i-au lipsit au fost vreo cîteva idei fixe (care uşor trec în obsesii) ţintite atent în sensibilitatea acelor români „drept credincioşi”, aroganţi, fuduli şi siguri de sine care se comportă ca şi cum – citîndu-l pe Petre Ţuţea – Cristos s-ar fi născut la Fălticeni, iar Grădina Edenului ar fi fost străbătută de Dîmboviţa, recte Adam şi Eva erau români, pardon daci.

……………………….

Toţi facem gafe, nu de puţine ori spunem de-a dreptul prostii. Normalitatea presupune disponibilitatea de a te corecta, de a-ţi asuma limitele şi greşelile. Există, însă, genul de prostie incurabilă, fără rest, fără putinţă de îndreptare deoarece este întreţinută de demonul orgoliului şi al autosuficienţei, care face casă bună cu prostia. În faţa unei astfel de prostii singura soluţie este să te detaşezi ironic, nu să o exegetezi structural. O astfel de prostie nu este analizabilă (poate psihanalizabilă), nu poţi decît să o constaţi şi să o biciuieşti ironic.

De acest lucru mi-am dat seama cînd m-am apropiat de „Omul frumos” al lui Dan Puric. O cercetare autentică, o sondare în fondul gîndirii domniei sale este imposibilă în primul rînd pentru că domnul Puric se adînceşte în idei la fel de mult ca rîndunica în apă. Orizontul ideatic este atît de previzibil, atît de limitat – deşi, cum spuneam, atît de ornamentat cu citate, precum şi învelit în glazura beţiei de cuvinte – încît după parcurgerea unei conferinţe, de pildă, ori a unui interviu l-ai epuizat complet. Am făcut efortul de a citi mai mult de-atît, de a parcurge toate cele 160 de pagini din „Omul frumos”. Textele lui Dan Puric sînt asemenea acelor seriale stupide de comedie din care dacă ai urmărit primele episoade le-ai văzut pe toate sau asemenea telenovelei la care poţi plonja liniştit direct în episodul 175 pentru a înţelege întreaga dramă.

……………………………………

Orice discurs pro(s)tocronist care se respectă face apel la tema comuniunii cu natura (doar românul e frate cu codrul, nu-i aşa?), care la Dan Puric capătă dimensiuni în acelaşi timp ridicole, absurde şi groteşti. Dan Puric a învăţat ce înseamnă inocenţa şi libertatea din privirea unei căpriţe (!): „De la privirea aceea am învăţat să contemplu orice absurditate a omului, venită de aiurea în grădina mea. Şi astfel m-am întîlnit cu frumuseţea incocenţei. Eram liber”. (p. 15). Mai tîrziu, Dan Puric va învăţa din prietenia cu un ied „ce înseamnă iarba, ce înseamnă cerul, ce înseamnă natura; şi aia a fost prima mea întîlnire cu Dumnezeu” (p. 22).

Puteau însă lipsi din codul genetic al românului alcoolul şi beţia? Ţuica devine mijlocul de evadare din  strînsorile directivelor comuniste şi, în acelaşi timp, de recîştigare a omenităţii: „Pămîntul acolo hrănea pruni. Din pruni se făcea ţuică, iar din ţuică se făceau vise. Visele îi mai îmblînzeau şi pe tovarăşi, iar directivele de partid erau adormite. Ţuica adormea, ca o doică, copilul handicapat al omului, ideologia comunistă. Şi astfel, cîteodată, tovarăşii petreceau, adică redeveneau oameni; glumeau, jucau şi uitau de lumea în care singuri s-au închis” (p. 15).

Pornind de la afirmaţia citată a lui Mircea Platon, „pentru mine România profundă e un nuc” (p. 55), s-ar putea spune că, pentru Dan Puric, România profundă e un prun, arborele vieţii. Iată, aşadar, originea metafizică a beţiei la români. Profetul-actor ar fi cu totul îndreptăţit să scrie un tratat de metafizică a ţuicii, care ar prinde extrem de bine avînd în vedere aplecarea românilor spre acest tip de discurs filosofic. Aproape zilnic sîntem martori la violenţe sau crime sub impulsul metafizic al ţuicii, lichidul ontologic prin excelenţă, arătînd de facto că bătaia e ruptă din rai.

…………………

citește întreg articolul AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

108 răspunsuri la Despre puricianism – via Ratio et Revelatio

  1. O altă victimă a criticii domnului Vereș. De data aceasta și mai acidă și, cred eu nejustificată. trebuie să spun că sunt dintre acei pseudo-intelectuali care se bucură să îl asculte pe Dan Puric. Am scris mai multe aici: http://credintasiadevar.ro/atac-prostestant-la-persoana-persoana-lui-dan-puric/

    Poate puțina carte pe care am primit-o în sărăcia orașului Nehoiu, între țuicari și lăutari (tatăl meu este lăutar, și am cântat cu el pe la nunțile din statele in jurul Nehoiului), m-au făcut mai receptiv la tipul de discurs al lui Dan Puric.

    Cred însă că este judecat mult prea dur pentru ceea ce nu vrea să fie.

  2. otnielveres zice:

    Excelent, minunat! Mulţumesc pentru preţioasa clarificare care îmi întăreşte observaţiile:

    „Poate puțina carte pe care am primit-o în sărăcia orașului Nehoiu, între țuicari și lăutari (tatăl meu este lăutar, și am cântat cu el pe la nunțile din statele in jurul Nehoiului), m-au făcut mai receptiv la tipul de discurs al lui Dan Puric.”

    Case in point! QED

    • Domnule Vereș, nu știu ce era de demonstrat exact aici, în afară de faptul că și eu și Dan Puric avem nevoie să fim consultați de un psihiatru.

      Dacă asta doreați să demonstrați, că suntem proști, da, aveți dreptate. Dreptatea este de partea dumneavoastră cu vârf și îndesat.

    • „Cum era de aşteptat, unele dintre babe nu erau doar prost îmbrăcate, ci şi analfabete, astfel că au apelat la profet pentru a le completa nişte chestionare informative.”

      Fiindcă tocmai mi-am adus aminte, dacă ați avut vreodată ocazia să călătoriți în SUA, cu siguranță știți că acele chestionare informative nu numai că sunt în limba engleză, dar sunt și dificil de completat (formatul grafic le face așa).

      Dacă reproșați unor babe că nu știu limba engleză și le numiți analfabete, înțelegem că aveți niște standarde foarte, foarte înalte. Nu e de mirare că toți cădem mult sub aceste standarde.

  3. otnielveres zice:

    bun. recunoaşterea este primul pas spre recuperare

    • andrei f. zice:

      Domnule Otniel Veres,
      sunt intru totul de acord cu dumneavoastra in ceea ce-l priveste pe domnul Puric.
      Insa felul dumneavoastra de a „conversa” este….dizgratios( ca sa nu folosesc alt termen mai puternic). Iar parerea aceasta mi-am format-o si din interventiile avute de dumneavoastra la alte articole de pe acest blog.
      Domnul Marius Cruceru dovesteste cel putin inconsecventa permitand astfel de replici pe blogul dansului.

  4. Alex M zice:

    Cred ca discutia de mai sus cade pe o panta nedorita si aduce acestui blog anumite deservicii. Marius, cred ar fi bine sa ai o interventie inteleapta si obiectiva in acest moment.

  5. Claudia zice:

    Iubesc România. Am fost plecată de câteva ori departe de casă. Abia am aşteptat să mă întorc! Puteam să rămân departe (şi nu oriunde…). Nici nu m-am putut gândi! Nu pentru că nu mi-era bine în altă parte, nici pentru că îmi idealizam ţara şi conaţionalii. Am ştiut de unde am plecat, am ştiut unde mă întorc. Cu toate acestea am trăit şi trăiesc cu convingerea că Dumnezeu nu m-a născut degeaba aici. (Încerc să nu-i judec (prea aspru) pe mulţi din cei care au plecat. Unii în schimb îşi dau prea puternic cu cărămida în piept în încercarea de a masca adevăratele motivaţii…)

    Articolul d-lui Vereş nu mi-a lăsat impresia că este scris din poziţia protestantului şi nici nu se vrea un atac la ortodoxie; ba chiar se face intenţionat distincţia între ortodoxism şi ortodoxie, tocmai pentru a preîntâmpina o interpretare tendenţioasă. Ceea ce am înţeles eu însă din ceea ce a scris dumnealui este că profeţii mincinoşi întodeauna au gâdilat urechile oamenilor şi au fost bine primiţi. Cei care au strigat adevărul în pieţe au fost catalogaţi nebuni, bătuţi, batjocoriţi şi neluaţi în seamă.

    Toţi cei care iubim România cu adevărat, ar trebui să ne gândim ce am putea face pentru ea spre a o mişca în direcţia bună. Critica, până la un punct, îşi are locul ei. Nu poţi să spui că-ţi iubeşti ţara şi să aduci elogii prostiei! Nici istoricitatea nu este argument al unor practici greşite. Nici faptul că înţelegi într-o măsură mare spiritul românesc şi te simţi parte din el, că aici ai crescut şi nu poţi spune că nu ai gustat din el, nu trebuie să te aducă în postura de apărător, doar din spirit de frondă. Laudă-te cu ceea ce este demn de laudă, ruşinează-te şi schimbă dacă poţi ceea ce nu face cinste. (această atitudine o putem generaliza asupra a tot ceea ce iubim cu adevărat; iubirea nu trebuie să fie oarbă! )

    Fenomenul Dan Puric a trecut pe lângă mine. Am auzit de câteva ori în jurul meu vorbindu-se cu nemăsurată admiraţie şi mi-am propus neapărat să văd despre ce este vorba, dar … nu s-a ivit ocazia. Acum ştiu că nu am pierdut nimic.

    Mulţumesc pentru articolul care, pe lângă plăcerea lecturii, m-a scutit de o altă lectură, nenecesară! Despre măreţia poporului român ştiu mai multe decât mi-aş dori 🙂 (mulţumesc şi pentru Plantinga, aştept cu nerăbdare partea a doua)

    • marinelblaj zice:

      Foarte bine punctat, Claudia! Mai ales la acel capitol în care idealizarea fără substanţă a ţării şi a neamului creează acest gen de „fenomene”! De fapt, trebuie să admitem că ne lipseşte esenţialul: echilibrul. Pendulăm între „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă” a lui Patapievici şi „România, grădina Maicii Domnului” a lui Puric şi pierdem pe drum esenţa, aşa cum a punctat-o Pleşu: „O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri. Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari, invadează scena în devălmăşie”. Putem admira, putem aprecia, dar ce ne facem când… regele e gol?

      • Adrian zice:

        Marinel, problema este ca unii dintre noi suntem considerati in afara „gradinii”. Sentinta „nu esti ortodox, nu esti roman adevarat” este deja axioma in gandirea multor compatrioti mai mult sau mai putin verzi. Care este esenta conceptului „roman”, ce te face in mod fundametal sa fii roman? De ce romanii de alta credinta decat cea ortodoxa ar fi mai putin romani (un fel de romani second-hand)?

        Cat despre alaturari de genul „taranul roman si Kant”, „taranul roman si Husserl”, „femeia ca expresie fizica a fizicii cuantice” s.a. sa-mi fie cu iertare, asta tradeaza faptul ca persoana in cauza nu a priceput nimic nici din Kant, nici din Husserl, nici din fizica cuantica. Si nici cu taranul roman nu prea este familiarizat.
        Astfel de puneri in balanta ale unor concepte de naturi diferite au fie un scop demagogic, fie sunt o parada de eruditie (esuata, in acest caz). Kant si Husserl s-au ocupat de ale lor (si au facut-o foarte bine), taranul roman de ale lui (uneori mai bine, alteori mai putin bine – cand nu a mai vrut sa o faca, unii au pus tunurile pe el).
        Nu poti sa construiesti o ierarhie intre o categorie sociala (un universal, ca sa ma exprim in termeni de logica) si un particular. E ca si cum ai spune ca merele ionatane sunt mai gustoase decat piersica asta.
        Pana la urma, auditorul poate trage concluzia ca acest Kant si acest Husserl sunt niste mormoloci care nu au priceput nimic din ce au trait. Nimeni nu neaga ca exista o intelepciune populara staveche (nu numai la noi – taranul indian si chinez, pastorul de capre arab s.a. au propriul lor tezaur de intelepciune), dar aceasta intelepciune este altceva decat incercarile de a intelege lumea ale unui Kant sau Husserl.

        • marinelblaj zice:

          Aşa e, Adrian, suntem consideraţi „în afara grădinii”! Poate de aceea şi avem avantajul de a nu „muşca” din mere false atârnate în pomi de plastic!

          • Adrian zice:

            Ai zis-o! 🙂
            Problema este ca nu-mi place sa fiu considerat in afara gradinii de vreme si eu contribui cu taxe la intretinerea gradinii. La obligatii, gradinarii-sefi ma trateaza ca fiind in gradina. Si nu-mi place sa nu fiu crezut ca eu chiar tin la gradina asta, asa neingrjita cum e. La nevoie, o sa fiu si eu chemat sa o pun mana pe Kalashnikov ca sa o apar, cot la cot cu romanii verzi.

          • L.I. zice:

            dar avem dreptul sa-i muscam (terfelim) pe altii, nu?
            nici mie nu-mi place Puric, am zis-o inca acum cativa ani, dar totusi, daca ne batem cu pumnul in piept ca noi suntem adevaratii crestini s-o si aratam atunci.

    • Claudia zice:

      Completări (necesare)
      Nu am să-mi permit niciodată să vorbesc despre Dan Puric atâta timp cât nu l-am citit sau auzit personal. Însă de acum înainte voi asculta cu mai multă atenţie ceea ce spun oamenii despre el. Nici nu am înţeles că în rândurile de mai sus s-ar fi judecat omul Dan Puric ca actor sau calitatea lui artistică.
      Nu o luaţi ca regulă, dar în cazul unui actor (artist) te aştepţi sau este permisă, ca să spun aşa, o doză mai mare de histrionism (la bărbaţi se foloseşte termenul de comportament demonstrativ). Te aştepţi la un personaj mai „spumos”, mai colorat, mai exagerat, care se vorbeşte pe sine ceva mai mult decât s-ar cuveni. Dar când în afara scenei se vorbeşte pe sine prea mult, iar multe dintre opiniile pe care le exprimă despre el şi lucrurile din jurul lui le prea deformează, oricât de frumos ar vorbi mai bine faci pasul înapoi şi te pui în gardă..
      Iubesc oamenii care se exprimă frumos, care te surprind/şochează prin modul în care răstoarnă ideile, dar vreau ca exprimarea lor să-mi şi spună ceva, să rămân cu ceva valoros de la ei, nu doar cu ceva care sună frumos. Iar când exagerarea este în aşa măsură încât ajungi să nu mai distingi realitatea de plăsmuire nu ştii nici când sau dacă să-i iei în serios.
      Nu-l cunosc pe domnul Puric mai mult decât spicuirile din articolul de mai sus, pe baza cărora nu-mi permit să generalizez. Cum spunea şi domnul Vereş, avem cu toţii momentele noastre de „glorie”. Dar când aceste momente devin prea frecvente spun ceva semnificativ despre noi.Cei care-l cunoaşteţi mai bine pe dl. Puric puteţi spune dacă se încadrează în această grilă. În dreptul meu pot să spun doar că, din câte am aflat până acum, nu mi-a stârnit curiozitatea.
      Nu-mi place să aud doar critici la adresa României/românilor; avem şi noi părţile noastre bune. Dar să nu exagerăm şi să nu inventăm. Metodele de evadare în imaginar nu sunt deloc constructive în situaţii reale.

      • Nu stiu de ce ati avea impresia ca Puric vorbeste despre sine laudativ? Discursul sau este un sir de anecdote. S-a numit profet in gluma. Asta nu a înțeles domnul Veres. Nu a înțeles ca vorbește artistul Puric, si nu pastorul sau harismaticul Puric.

        Articolul de fata oferă o imagine foare distorsionata si evident tendentioasa a omului Puric. Referintele la „Omul frumos” sunt doar accidentale.

        • otnielveres zice:

          artistul Puric ar trebui să nu-şi depăşească sfera de competenţă (ceea ce e, cum spunea Andrei Pleşu, o problemă de logică a autorităţii) şi să nu ne predea lecţii despre tot, de la cum este femeia, la ce înseamnă omul răsăritean, apusean, economia mondială, situaţia politică etc etc. Ieşind de unde se pricepe nu face decît să cadă în ridicol, ca tot românul care se pricepe la orice.

        • Adrian zice:

          Rica Venturiano poate fi luat drept pastramagiu cand o confunda pe Veta cu Zita. Daca dansul e tot timpul in rol atunci sa inteleg ca nu trebuie sa-l luam in serios? Ca spectatori, avem si dreptul la fluieraturi daca „rolul” nu iese bine? Din ce spuneti deduc ca Rica nu e sincer nici cand scrie, nici cand face declaratii. Viata domniei sale pare sa fie o continua punere in scena.
          Eu cred ca e mai bine sa-i aprofundam pe cei pe care-i citeaza pletoric Dan Puric, decat pe Dan Puric.

          • otnielveres zice:

            da, e cea mai uşoară şi superficială portiţă de scăpare şi justificare pentru elucubraţiile lui Puric: e actor, domnule! păi să joace piese atunci, nu să-mi facă de la teologie la filosofie la femeie la economie!

            • ciprians zice:

              Da, are dreptate aici Otniel! Prea suntem invadati de specialisti atotcunoscatori si auto-suficienti! Avem impresia ca daca suntem validati si expertizati intr-un domeniu, avem indrituirea sa emitem sentinte si sa formam scoli in total aiurea alt domeniu, de obicei unul care sa prinda auditoriul. E o forma de nerusinare….cautati specialistii de valoare si cu valoare intrinseca in orice domeniu si veti descoperi retinerea si modestia cu care-si etaleaza parerile personale in problemele dinafara expertizei lor.
              No offence: Ceva similar presteaza un anume Basil in blogosfera evenghelica: intrand pe un blog de stiri, cautand stiri, etc, gasesti sentinte despre „lume si viata”!

              Cat despre agresivitatea comentariilor, in special ale tale, Otniel, cred ca nu e locul lor aici si stim cu totii ca poti mai mult de-atat. Cum bine stim cu totii ca forta argumentului nu sta nici in in atacul la persoana, nici in suportul ironiei.

            • Marius David zice:

              asta face parte din apucăturile noastre ale românilor,
              ne pricepem la toate,
              de ce nu am fi în stare și să predicăm toți,
              să fim toți profeți,
              de, România este palma Maicii Domnului,
              cînd Dumnezeu a creat Pămîntul i s-a lipit mîna ultima dată de România, de asta are forma unei palme și munții Carpați s-au născut prin lipirea pămîtului de mîna lui Dumnezeu,
              E grădina Maicii Domnului, mai ceva ca Muntele Athos și Vaticanul ar trebui să fie undeva pe lîngă Casa Poporului

          • Domnule Adrian, am spus că vorbește artistul Dan Puric, nu actorul Dan Puric. Și chiar dacă aș fi spus că vorbește actorul Dan Puric, nu însemna că vreau să spun că joacă un rol, că spune replici ale altcuiva dintr-o piesă fantezistă.

            Într-un fel forbește un jurist, un diplomat, un literat, un literat-fost diplomat cum este Andrei Pleșu, și așa mai departe. Dan Puric are propriul stil pe care trebuie să îl luam ca atare.

            Noi toți avem o părere despre orice. Nu spune nimeni, și în primul rând ar trebui să nu o spunem noi, că este o părere competentă. Dan Puric nu vorbește ca un specialist. Vorbește ca un om. Un om care a văzut mulți oameni, în multe ipostaze. Un om care a vorbit de multe ori în fața oamenilor și, prin actul său, a sintetizat ce este omenescul astăzi.

            El alege din realitate o felie. Ca mulții alții. Și în aceiași felie, el vede unele lucruri acolo unde alții văd alte lucruri. Este o formă de supraviețuire. Nu e înțeleasă? Foarte bine, nici nu e necesar să fie înțeleasă. E subiectivă, personală până la urmă.

            Dar de aici până la categorisiri dure de „prostie incurabilă și fără rest” este o cale lungă plină de pietre murdare de sânge.

            • Adrian zice:

              as putea sa va reproduc cateva afirmatii ale lui Dan Puric fata de care „pietrele murdare de sange” lui Otniel par niste biete fire de nisip inrosite cu suc de rodie. Sa vorbesti in saptamana Pastelui, intr-un mediu cvasireligios, despre „jegosii care ne conduc” vi se pare o felie roz-bombon (am ales o „felie” mai „cuminte”)? Dansul are dreptul la parabole si metafore, are dreptul la propiul stil – altii nu. Dansul are voie sa fie dreptcredincios manios (uneori chiar psihanalizabil), altii nu. Mai ales in conferintele pe care le tine prin tara, Dan Puric nu are deloc un discurs de domnisoara de pension. Stie sa „dea” – asa ca trebuie sa aiba si capacitatea de a incasa, daca tot a acceptat sa urce in ring.
              Dan Puric nu a sintetizat nimic, nu face decat sa reproduca sabloane la moda pana in ianuarie 1941. Nu e de mirare ca multi dintre admiratorii dansului au o atitudine de decemviri.
              Admit ca la discursul antinational al unor hiperproeuropeni e nevoie si de o contrareplica in balanta. Ma astept insa ca o astfel de replica sa fie construita rational, nu doar ca un exercitiu actoricesc. Poti sa raspunzi rational la ceea ce este formulat rational – altfel nu-ti mai ramane decat ironia. Din cate constat, ironia fata de ceea ce cred si afirma altii nu ii este deloc straina celui pe care il admirati.
              Sigur, fiecare cu gusturile lui. Cineva poate considera roaba cu claxon o creatie originala. Dar nu trebuie sa se mire si sa considere jignitor faptul ca pe un santier de constructii roaba cu claxon provoaca hohote de ras.
              Imi pareti un om capabil sa inteleaga mai mult decat ofera Dan Puric. Cautati contextul citatelor pe care le „ciuguleste” domnia sa si va veti convinge singur de neadecvarea lor.
              Sper ca Dan Puric sa fie doar o etapa in formarea dumneavoastra ca intelectual.
              Avem o goraza de carti exceptionale de citit, motiv pentru care nu mai avem timp nici macar pentru cartile bune sau foarte bune.
              Fiti sigur ca in particular Otniel este mai putin „dur” decat pare. Cand scriem, toti parem mai iacobini decat in realitate.

            • Trebuie să vă spun că nu îmi place deloc felul în care înțelegeți să purtați această dezbatere.

              Haideți să nu ne luam la întrecere cu cine a spus ce. Vereș vs. Puric. Nu sunt aici pentru a oferi justificări pentru fiecare afirmație a lui Puric. Eu am criticat afirmațiile făcute de Vereș care merg dincolo de discursul lui Puric. De la babele analfabete pentru că nu cunosc limba engleză (e gogomănie extrem de dură, dacă mă întrebați pe mine), la statutul de bolnav mintal al lui Puric pentru o simplă metaforă (marea de dincolo de dealuri), și până la distincția (de multe ori cu o agendă în spate) ortodoxie-ortodoxism.

              Eu nu duritatea lui domnului Vereș am criticat-o, ci conținutul și argumentele sale. Nu mai insist, fiindcă în ceea ce îl privește pe dânsul, eticheta mea a fost pusă. Norocul meu că știu limba engleză, altfel nu stătea de vorbă cu un analfabet.

              Legat de „jegoșii” care ne conduc, eu personal cred că se potriveau și cuvinte mai dure. Mântuitorul a biciut niște jegoși și i-a dat afară din templu. E adevărat, nu a făcut asta în săptămâna Paștelui. Nu?

              Dar cum am spus, nu sunt aici să îl justific pe Puric. După sfaturile legate de formarea mea intelectulă, dacă cunoașteți și un psihiatru bun, v-aș fi pe deplin recunoscător. Și eu și Dan Puric.

              • Adrian zice:

                Mantuitorul a murit pentru cei pe care i-a biciuit. Nu mai comparati ce nu se poate compara. Argumentele astea nu merg nici la o scoala duminiciala, chiar daca merg de minune pe la intrunirile camarazilor ascoristi, aia care canta versuri de genul „avem doar gloante pentru tradatori”. Cel mai recent am auzit acest argument la dreptcredinciosul Gigi Becali.
                Legat de retorica legionaroida a lui Dan Puric, si eu cred ca se potriveau cuvinte si mai dure decat cele folosite de Otiniel Veres.
                Nu intentionez sa ma iau la intrecere cu dvs., concuram in sporturi diferite.
                Nici mie nu imi place felul in care dvs. intelegeti ca se poarte purta o dezbatere (sau cum intelegeti sa recenzati un text despre cultul sfintilor). Mai exact, sunteti obisnuit cu „dezbaterile” monologale, in care argumentul consta intr-o poezioara recitata (cu talent) cu degetul aratator indreptat spre tavan.

                Vad ca priviti cu suficienta sfaturile mele legate de formarea dvs. intelectuala.
                Imi cer scuze pentru bunele intentii si pentru ca v-am supraapreciat. Se pare ca nu va priesc replicile politicoase. In consecinta, continuati sa va de-formati, alaturandu-va cu entuziasm grupului celor care scriu mai mult decat citesc si gandesc.
                In alta ordine de idei, ar fi corect sa nu va mai lipiti linkuri catre blogul propriu fara sa cereti voie proprietarului acestui blog. Stiu ca era cam singurul mod prin care puteam afla ca aveti blog, dar, in cazul dvs., ma asteptam ca scopul sa nu scuze mijloacele.

                Nu de psihiatru aveti dvs. nevoie, ci de un tratat de logica. Din pacate, dintr-o astfel de carte Dan Puric nu obisnuieste sa citeze.

              • Deci acum initră și A.S.C.O.R. în vizor. Fantastic.

                Mă bucur oricând să aflu lucruri despre mine. Mai ales de la oameni care nu mă cunosc. Cu ce sunt obișnuit, cu ce nu. Ce mă deformează și ce ar trebui să mă formeze. Ce doctori trebuie să consult, ce manuale trebuie să citesc. Ce este corect să fac, din punct de vedere internautic.

                Și, ca și capac, aflu că scriu mai mult decât gândesc.

                Nu v-am dat niciun sfat. Nimănui nu îi face plăcere să primească sfaturi fără să le ceară. Nu știu ce considerați dumneavoastră că demonstrați prin o asemenea atitudine, dar eu consider că este absolut ironică acuzația de suficiență pe care mi-o aduceți.

              • L.I. zice:

                dar dvs dle Adrian cand ati fost amagit de fenomenul metanoia ati tinut in sertar manualul de logica? ca de logica si memorie era nevoie sa nu cadeti in plasa unor asa zisi impostori spirituali.

              • Ionut-Andrei Purel zice:

                poate fi acuzat de credulitate (sau naivitate) – a inferat logic ca un crestin are o etica crestina

              • Adrian zice:

                da, mi-am suspendat logica de dragul unor prietenii vechi in care am crezut. Afectivitatea a batut pentru moment logica, iar memoria cuprindea la acea data niste prietenii frumoase. Ideea este ca m-am trezit dupa vreo cateva luni. La altii dureaza mult mai mult. Nu mi-e rusine sa-mi asum greselile. Daca cineva e mai destept ca mine, va invata ceva din asta.

              • Marian zice:

                Las-o balta ! Chiar nu se merita sa-ti tocesti tastatura pentru gusturile indoielnice ale cuiva .Oare cunoaste cineva faptul ca Dan Puric este { in afara de ATF} si absolvent de Teologie ? Culmea este ca discursurile lui Puric plac in special acelor ” copii saraci si sceptici , ai plebei proletare ” … { aia care mai exista in Romania} , chiar mai mult decat place „intelectualilor ” ! A fost de vreo doua ori invitatul fratelui pastor Ion Bochian in biserica pe unde ma duc cateodata , iar fratii i-au ascultat expunerea intr-o tacere si cu un respect absolut …religios !

    • Marian zice:

      @ Claudia ..Iti multumesc pentru aceste cuvinte de bun simt , in numele acelora ce au fost catalogati drept nebuni deoarece au indraznit sa-si strige nemultumirile in strada .

      • marinelblaj zice:

        Marian, iartă-mă, şcolile de teologie nu „produc” automat şi teologi!
        Apropo, verbul „a merita” nu este reflexiv decât în cazuri de genul „tinerii aceştia se merită unul pe altul”. Nu de alta, dar… merită să scriem corect măcar când vorbim despre intelectuali! 😉

        • şi eu am vrut să fac observaţia aceasta a scrierii corecte (vezi şi mai jos „dacă şti”), dar m-am temut că iar o să fiu catalogat mîndru 🙂 din păcate se pare că a scrie corect a ajuns motiv de mîndrie, în loc de semn al normalităţii. şi vorbim aici totuşi de prezenţa într-un spaţiu public de discuţie (fie el virtual), nu de omul de la ţară care nu are vreme să parcurgă cărţi de gramatică

        • Marian zice:

          Eu nu fac parte dintre ” intelectuali „! 😀 Sunt doar unul dintre ” copiii saraci si sceptici ai plebei proletare ” si nu-mi pare rau si nu-mi este rusine sa recunosc asta 😡 !

          • marinelblaj zice:

            Marian dragă, nu trebuie să te simţi jignit. O atenţionare nu strică nimănui! Primesc şi eu! Dar pentru a scrie corect nu trebuie să posezi „titlul” de intelectual. După cum nici „copil sărac…” nu este un titlu de glorie!

            • Marian zice:

              Poate ca n-o fi dar…sint cuvintele unui prieten iar acesta le-a rostit cu atata vreme in urma incat…chiar ma mandresc cu acest ” titlu ” ! Fara falsa mandrie .

        • Marian zice:

          @marinelblaj Merci pentru lectia de gramatica insa….la anii mei chiar nu ma mai intereseaza amanunte de genul asta , chiar daca este vorba despre un ” spatiu public …fie si virtual ” si cu riscul de a te deranja pe dumneata …fie si vizual . Cat despre scolile de teologie …aici chiar ai dreptate : <> ! 😉 Daca n-ai chemare pentru asa ceva…mai bine te lasi pagubas ! Chemarea , harul….nu se invata in nici o scoala de teologie . Pot doar sa va amintesc { cu respect si umilinta pentru cunostiintele dv.stra gramaticale} cuvintele parintelui Galeriu referitoare la Dan Puric :<>.

          • Marian zice:

            @ marinelblaj Vad ca nu mi-a iesit ce doream asa incat revin : ” Acest tanar este mai aproape de Dumnezeu decat eram eu la varsta pe care o are el azi !” Acestea sint cuvintele parintelui Galeriu referitoare la Dan Puric si daca nici el nu stia ce spune…

            • Marius David zice:

              nu, cîteodată nici părintele GAleriu nu știa ce spune.
              Fiecdare avem dreptul nostru la prostii, deși se spune că despre morți numai de bine.
              să vedeți ce etimologie făcea la cuvîntul Antropos părintele Galeriu, o frumusețe, nu alta, dar cu totul fals.
              Prostie în toată regula.
              Sîntem oameni, deci avem fiecare dreptul la propriile noastre greșeli.
              Chiar și eu greșesc și spun prostii din neveghere, believe it or not… 🙂

              • Marian zice:

                Am mers pe ideea ca totusi este vorba de un profesor …asta in afara faptului ca era si preot . Nu sunt eu cel mai in masura sa-l critic pe domnul profesor si preot Galeriu indiferent cate greseli ar fi facut .De fapt n-am dreptul sa critic pe nimeni .

              • Marius David zice:

                eu am dreptul pentru că am studiat limbi clasice, este de competența mea,
                ideea este că fiecare să își vadă de competențele lui,
                cînd preotul GAleriu își depășea competențele spunea prostii,
                precum face Puric, precum fac eu, dacă vorbesc de fizica cuantică (Doamne ferește, nu în contextul femeilor… precum magistrul Puric)
                asta este.
                ascult cu plăcere un mecanic vorbind despre motoare, un frizer vorbind despre șampoane și un preot vorbind despre cele sfinte,
                despre etimologii vom asculta filologii,
                de asemenea, dacă DEX-ul este bun sau rău, tot pe filologi trebuie să-i lăsăm să vorovească 🙂

          • marinelblaj zice:

            Îmi pare rău că nu ai înţeles, Marian. Mai ales că nici anii mei nu sunt chiar puţini. Nu dau lecţii nimănui, nici măcar de gramatică. Atenţionez doar, aşa cum sunt şi eu atenţionat şi le mulţumesc celor care o fac, fără să mă simt jignit! Cât despre chemare… mulţi chemaţi, puţini aleşi… o ştim cu toţii. Mai greu e cu aceia care au impresia că sunt chemaţi…
            Părintele Galeriu avea dreptate dacă ar fi spus acel lucru despre oricare. Oricine este foarte aproape de Dumnezeu, dar puţini sunt cei care realizează asta! Comparaţiile de acest gen sunt de foarte multe ori repere faţă de care nu poţi să te raportezi niciodată. Îmi amintesc versurile unui cântec: „Eşti doar la o rugăciune distanţă de mine, Doamne!”

            • Marian zice:

              Pe acest blog am nimerit total intamplator …prin blogul lui Marius Bota .Am crezut ca-i vorba despre un blog al unui crestin , unde de regula si cei ce viziteaza blogul sant tot crestini …. adica frati in Domnul .Nu ma asteptam sa decopar ca de fapt aici se discuta critic la adresa cuiva ce n-are alta vina decat aceea ca…are priza , prin discursurile lui la unii oameni ce-s satui de becalisme , de otevisme , sau de ….manelisme . De asemenea nu ma asteptam sa vi dumneata sau altcineva sa-mi dati lectii de gramatica …chiar daca L.I. este absolventa de filologie .Nu ” ma simt jignit ” ci doar putin dezamagit de primirea pe care mi-o fac niste oameni pe care ma bucuram ca i-am intalnit fie si virtual .Spui dumneata ca „oricine este foarte aproape de Dumnezeu „…te rog sa-mi dai voie sa te contrazic : Dumnezeu este aproape de oricine iar Lumina Sa este pentru toti cu singura conditie , s-o accepte ! Sigur ca da…atunci cand Dan Puric aluneca spre dreapta extrema in discursurile sale …acest lucru nu-mi place insa tin criticile pentru mine .Este ceva normal ca cei ce n-au trait perioadele negre ale istoriei omenirii sa le doreasca si sa le ridice in slavi insa mi se pare la fel de normal ca cei ce au trait acele vremi sa ia o anume pozitie contra acestora . Totusi Dan Puric , in mai toate one man show-urile pe care le prezinta al lauda pe DUmnezeu si Slava Lui . Al preamareste pe Isus Cristos precum si jertfa Sa si atunci …mi se pare normal sa-l respect pe acest om si sa sar in apararea sa cam asa cum a facut ” Adrian „, iar cand dau de cate unul ce spune ca nu-l deosebeste pe Salam de Dan Puric…atunci chiar ma simt jignit ! De unde sa stiu ca-i vorba despre un ” facator ” de cultura ?Eu in ceea ce ma priveste am spus de la inceput ca nu fac parte dintre intelectuali ci din clasa …vulgului { vorba lui Madalin Voicu } din clasa „plebei proletare ” …asa cum bine spunea un prieten in urma cu mai multi ani ! Am tastat foarte mult asa incat …scuze .

              • marinelblaj zice:

                Dumneavoastră ţineţi cu tot dinsdinsul să vă simţiţi ofensat pentru acea atenţionare. Cu tot riscul de a vă ofensa din nou, vă sugerez să vă gândiţi dacă nu cumva uşurinţa cu care vă simţiţi ofensat şi jignit la o simplă corectură nu ascunde cumva o oarecare doză de mândrie! Nu faceţi, vă rog, confuzie între lecţiile de gramatică şi o simplă corectură.
                N-aş vrea să intru în polemică pe tema apropierii de Dumnezeu cu cineva care este atât de uşor de dezamăgit, dar aş sugera o lectură a capitolului 12 din Evrei. Am mai spus-o, ideea aceasta a lui Dumnezeu care ne caută, ne „curtează” mereu este o dovadă de egocentrism.
                Îmi pare rău că pentru dumneavoastră a fi creştin este sinonim cu aprobarea a orice numai de dragul de a nu avea o altă părere, a admite erori doar de dragul unei presupuse unităţi etc.
                Nu ştiu la cine v-aţi referit când aţi scris despre cei care au trăit perioade negre, dar bănuiesc că în niciun caz nu la Dan Puric, care este cu câţiva ani mai tânăr decât mine. Sper că nu v-aţi referit la perioadele Evului mediu, căci despre acele vorbim cu toţii doar din cărţi!
                Faptul că Puric Îl laudă şi Îl (nu Âl – sic!) preamăreşte pe Domnul Isus nu este suficient. Mai contează uneori şi cum şi pentru ce face un om asta. Ori, tocmai aici este problema lui Dan Puric: scopul. Nu vă lăsaţi înşelat doar pentru că vi se pare că vă este aproape „plebei proletare” (apropo, au trecut vremurile în care această poziţie era un titlu de glorie!). Iar dacă este cineva care îl pune alături de Salam, lăsaţi-l pe el să se simtă jignit, căci altfel vă puteţi auto-suspecta de o oarecare idolatrizare!
                P.S. Vedeţi că rândurile scrise de acel Adrian sunt o… ironie buzoiană. Am „muşcat” şi eu momeala! 😀
                În rest, rămâneţi cu pacea Lui care întrece orice pricepere!

        • Agnusstick zice:

          Păi dacă școlile de teologie nu produc automat teologi (și mă tem că putem aplica un rationament inductiv în mai toate domeniile), cum s-ar putea aplica practic dezideratul cenzurării opiniilor necompetente? Mai ales într-o grădină maaaaare ca România, unde se taie frunze la câini și se vând castraveți grădinarilor… O primă măsură eficientă pare a fi desființarea dialogului public, ca să creăm un mediu propice plantărilor de bisericuțe și forumuri exclusiviste ale competenților peer-reviewed. În grădina noastră, singura chestie similară care chiar a funcționat a fost socialismul. Devin tot mai nostalgic…

  6. Camix zice:

    Pe mine nu m-a interesat niciodată așa-zisul ”fenomen” Puric, dar de câte ori i-am auzit discursurile am găsit lucruri demne de ținut minte, lucruri importante. Pe mine nu mă interesează vâlva care se face în jurul lui, actor fiind, dar mă interesează ceea ce are de spus și felul în care le spune. Nu mă interesează cine îl admiră și cât de intelectual este sau cât de manelist (mă rog, dacă vi se pare că suportă comparația cu manelele, fiecare are dreptul la părerea lui); pe mine mă interesează ce are de dat celorlalți oameni. Mie a avut ce să-mi dea, iar eu am avut ce lua de la el, așa că îmi place.

    • Gabriel zice:

      imi spune si mie careva in cateva cuvinte cine este acesta Dan Puric, sa inteleg si eu despre ce vorbiti? Sau mai bine sa nu ma intereseze?

      • Marian zice:

        Sa te intereseze frate Gabriel , sa te intereseze ! Putina cultura nu strica nimanui chiar daca -i ” goala de continut „!Macar daca romanii ar fi stat sa asculte numai discursurile lui Dan Puric in locul celor ale lui….Gigi Becali !

      • Camix zice:

        Gabriel, nu e absolut necesar să te intereseze doar pentru că a ajuns să se discute (prea) aprins despre el și despre activitățile lui. Dar dacă te va interesa, cel mai bine ar fi să-l auzi sau să-l citești. Fără să mai vezi comentariile unora sau altora despre el înainte; oricum cred ai văzut deja cam prea multe ca să poți porni cu prejudecăți zero în construirea unei reacții proprii; dar merită și așa. Cea mai ușoară variantă e să cauți niște discursuri pe youtube, sunt.

    • Marius David zice:

      și mie a avut ce să-mi dea, cîteva pantomime foarte reușite.
      Dan Puric este absolut extraodinar cînd …. TACE.

      • Gabriel zice:

        Am ascultat si eu putin pe youtube si dupa cateva minute am obosit. Parca ii este gura motorizata.

      • Camix zice:

        Deci rămânem doar cu lucrurile în care suntem competenți. Limbile clasice and that will be all? Cam puțin, dar să vedem.

        • Marius David zice:

          rămînem la lucurile în care ne-am probat competența, dacă vrem să ne exprimăm în public, cum ar fi conferințe, predici, profeții, etc.
          Pentru celelalte … există blogurile 🙂
          acolo putem să ne dăm măsura amatorismelor noastre cît dorim, dacă ne lasă comentatorii 🙂
          și acum… sînt lucruri în care ne putem proba competența prin școală-diplome, limbile clasice în cazul meu, limba engleză în cazul tău, sînt alte lucurri în care ne-am cîștigat competența prin experiență, tată și soț în cazul meu, de vreo 22 de ani, pastor de vreo 18, predicator de vreo 25 și ceva…
          sînt altele în care le cîștigăm acum, sîntem în progres, învățăm tot timpul,
          sînteți de acord că dintre toți cîți v-ați adunat aici știu cele mai multe despre lăute și pot face distincția imediat între lăuta renascentistă și cea barocă și o theorbă?
          sînteți de acord că mă pricep un pic mai bine ca alții la biciclete, spre exemplu?
          că știu care este diferența dintre o chitară bună și una proastă
          că știu cîte ceva despre scrisul „la nivel on-line”, vorba veselului Dorin Picioruș?
          deci.. avem mai multe nivele-niveluri (să vedem acu care este pluralul 🙂 ) de compenteță și mai multe domenii în care putem funcționa ca autoritate parțială pentru alții.
          Ah, prea puțini știu cum este să te dai cu parapanta, spre exemplu,
          aș putea fi autoritate pentru cîțiva dintre cei de aici pentru că mi-am riscat șalele ca să îmi cîștig această competență.

          Și încă ceva… te rog nu confunda competențele în dauna calificării.
          Puric este calificat să fie actor. Este competent în cîteva alte lucurri.
          În filozofia medievală și modernă și în fizica cuantică nu cred că este competent.
          Spun, nu cred, pentru că nici eu nu sînt competent acolo, dar îmi cred prietneii compentenți.

          • Camix zice:

            Eu cred că e riscant să procedezi așa. Fiecare își va putea ”lua” în felul acesta mai multe competențe decât ar fi cazul dacă are publicul care să-l aprobe sau cel puțin să nu-l dezaprobe (vorbesc la modul general). Însă aprobarea și dezaprobarea oamenilor poate avea cu totul alte motivații decât realitatea sau argumentele.

            Și încă ceva: eu am auzit oameni competenți fără să-mi transmită nimic; foarte buni, de altfel. Competența nu e decât un potențial, unul dintre mai mulții factori care pot ajuta cu ceva pe celălalt. Dar nu e vreo garanție și nu reprezintă totul.

            • Marius David zice:

              da, sigur că este riscant, dar așa cum bine observi, competența se creează într-un spațiu al dialogului, al comunicării și comuniunii,
              poate să fie cineva calificat să fie mecanic, dar va fi numit mecanic bun de clienții mulțumiți … există mecanici fără diplome, care fac o treabă excelentă, alții cu școli profesionale te lasă baltă.
              La fel, o școală de teologie nu produce automat pastori competenți, așa cum o școală de filologie nu produce traducători buni sau profesori buni.
              Copiii din clasa în care predai sînt pînă la urmă ultima probă a competenței tale. Sînt ei calificați sau competenți să îți dea notă de trecere ca profesor bun? Nu! Sînt părinții lor? Nu!
              Și totuși așa funcționează, după cum vezi.
              Noi putem pretinde una și alta, pînă la urmă onoratul și ignorantul public simțește, la fel ca marmotili lu Divertis, simțește, domle… competența și face quink, quink…

              imediat a sîmțit, domle,
              vezi minutul 4:22

              pînă la urmă timpul, istoria, comunitatea, acestea ne vor selecta ariile de competență mai bine decît vom fi făcut-o noi în CV-uri.
              Ai observat cumva că nici un copil de clasa a V-a nu poate fi păcălit de un profesor incompetent?
              De unde știu ei?
              nu de profesori care nu au charismă, ci de profesori incompetenți epistemic,
              nu-s păcăliți nici de cei simpatici măcar, dar care nu știu materia

            • Camix zice:

              Na, bun, și atunci cum rămâne cu publicul pe care îl are Dan Puric? Se pare că un mare număr de oameni îl consideră competent în ceva sau chiar mai multe de merge să îl asculte fără să fie obligați. Descalificăm publicul și spunem că e un public prost, naiv, manelist? Că, la urma urmei, de acolo pornise postarea: de la sălile pline pe care le adună el, de la fenomenul care ar fi.

              • Marius David zice:

                da, exact, asta este miza, pentru dînșii este competent, deci și-l merită, așa cum fiecare își merită auditoriul.
                Tocmai asta sesizam aici, că există și o minoritate, care se extrage din mulțimea de intelectălăi care au citit Shogun la pachet cu Congresul al XVI-lea al PCR și care cumpărau cărți din snobism, care nu se extaziază la Dan Puric și îl consideră incompetent.
                Asta este miza în fond, nu-i așa? Cîntărețul de manele este competent pntru cei care îl invită la nunta lor, este competent să le ofere ce doresc.
                LA fel este și aici.
                Poate să se chinuie directorul conservatoruli din Iași sau București să îi convingă că omul este incompetent dintr-un anumit punct de vedere muzical…
                DAr eu am dreptul să spn… NU ASCULT ASTFEL DE MANELE… și pot argumenta apoi de ce.
                Da, există și posibilitatea de a descalifica publicul. Tocmai asta am făcut.

              • Marius David zice:

                a propos de descalificat publicul,
                adevărul nu se votează cu majoritate.
                de aceea spunem că există sfere de competență și cercuri de competență, topică de competență etc.
                Dacă te bagi într-un circ sau într-o casă de jocuri mă tem că sferele de competență, ariile de expertiză vor fi definite în funcție de cerințele locului și de publicul frecventator.
                De asemenea, Diogene își făcuse un public al lui, deși făcea măscări dintre cele de nepomenit în public.
                Din nou aș dori să trimit la cartea lui Bockenski, Ce este Autoritatea? Una dintre micile cărți mari ale generației noastre.
                Cred că se potrivește foarte bine ca lectură în acest context al triadelor de genul
                autoritate-competență-calificare
                expertiză-experiență-abilitare

              • Camix zice:

                Eu înțeleg ce îmi spui, dar consider că te contrazici în situațiunea de față.
                Totul se reduce, de fapt, la admirația sau lipsa de admirație față de omul/ evenimentul/ cartea sau ce-o fi să fie. Și argumentele se schimbă în funcție asta. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar pur și simplu asta cred. Dacă îți place vorbitorul, publicul care îl aplaudă îl poate ”confirma” în poziția sa de admirat, intelectual etc.; dacă nu-ți place vorbitorul, atunci nici publicul care îl aplaudă nu are vreo greutate în ceea ce alege, își merită admiratul, însă e descalificat.

                Sigur că ai dreptul să spui pe cine preferi și de ce. Dar cred că evaluarea trebuie făcută în contextul pretențiilor emise de om, nu în afara lor ca ea să fie și relevantă; corect interpretate, în funcție de natura textului vorbit/ scris, nu trecând peste ea. Plus încă niște criterii la care mă gândesc..

                Gata, că am obosit și mă așteaptă lucrul. 🙂 Știu că nu vei fi de acord, dar nu e mare problemă. Dacă unii consideră că e mediocru să-mi placă de cine îmi place, so be it, nu am pretenții, mergem înainte.

              • Marius David zice:

                nu, eu n-am pomenit termenul admirație aici.
                am vorbit despre calificare, credibilitate etc.
                și depsre o relație dialogică, în care ambii parteneri pun cîte ceva. Nu redu totul la admirație și entuziasm.
                Relația dintre actor și pubblic este una mult mai complexă, precum relația dintre predicator și enoriași, dintre profesor și student.
                Am vorbit despre competență, indifirent că îmi place sau îl admir sau nu.
                Despre calificare, despre experiență și expertiză și despre un public, de asemenea, calificat sau descalificat și descalificant.

                Tocmai aici este problema. Omul pretinde ce nu este. Se pretinde fizician și filozof, cînd este doar un vorbăreș, se pretinde predicator și retor, pe cînd este doar actor.
                Cine evaluează asta?

                Eu spun că tocmai așa ne paște pericolu mediocratizării intelectuale, atunci cînd spunem… ei, și ce dacă minte, omul este fermecător oricum.
                Și ce dacă nu dă citatul corect sau nu dă credit cui trebuie, dar eu am avut de învățat din asta…
                Mie mi-a folosit,
                este un soi de egotism care se poate întoarce tocmai împotriva celui care se lasă ademenit de astfel de sirene.

                Deci… NU OBOSI să gîndești complex!

              • Agnusstick zice:

                Deci (ca să zic așa) rămân acestea trei: căutarea opiniei competente, demascarea incompetenței și dragostea de adevăr. Pare să lipsească ceva: oferirea opiniei competente, mai ales când îți este cerută și agora geme de ciondăneli fără orizont. Dacă opinia competentă poate fi administrată fără anestezie, exact ca și demascarea incompetenței, ar fi și mai grozav. Da, ăsta este un reproș. Pentru că poziția unui competent se poate apăra prin evitarea etalării opiniilor sale, care l-ar face imediat o țintă și l-ar scoate din cercul încrederii unei părți din auditoriu. Accentul pe demascare ar putea dura la nesfârșit, dar înseamnă jumătate de curaj cu alibiul înțelepciunii strategice. Plus alte alibiuri convenabile, care intră prin cumul la o evanghelie paralelă a evitării unor valențe ale adevărului. De pildă, ideea că pe bloguri nu se poate clarifica orice, oricum și oricui mi se pare doar un alibi. A trimite pe cineva sa citească o bibliografie e benefic, dar lipsește exact sinteza pe care maestrul o poate face cu mult folos pentru ucenici. Iar dacă ideile din metri întregi de bibliotecă nu pot fi condensate în câteva fraze care să fertilizeze nesfârșitul detaliilor, atunci cititul poate fi lăsat pe seama calculatoarelor. Da, dragă Marius, avem nevoie mult mai des și mai fără anestezii de opinia ta competentă.

              • cleen-ket zice:

                clinchetul unui pahar de sampanie la acest comment!

  7. AdidelaBuzau zice:

    Domnule Veres, nu cunoasteti specificul local si, inevitabil, va scapa ceva care tine de fibra noastra ancestrala, a celor nascuti si crescuti pe plaiurile buzoiene. Pentru ca prin ceea ce ati scris nu in domnul Dan Puric ati lovit, ci in noi, zecile si sutele de mii de buzoieni care traim si simtim buzoieneste.
    Ati mers macar o data in viata cu personalul de Nehoiasu, ati tremurat vreodata de frig in dreptul liniei 20?
    Ati gustat dumneavoastra vreodata din tuica de Pruneni, ati mirosit macar covrigii de Buzau, au simtit papilele dvs. gustative inefabilul gust al carnatilor de Plescoi?
    Ati trait dumnevoastra vreodata euforia unui chef pe muzica de Benone Sinuleascu, stiti dumneavoastra cum e cand se rupe inima in tine ascultand melodia “Trenul vietii” cantata de inegalabilul Costel Geambasu? Ai suferit vreodata pe acordurile lui Bujaverca?
    Stii dumneata ce inseamna sa furi mireasa si sa ceri o rascumparare in sticle de vin, ai habar dumneata cum e sa imbeti gaina si sa o agati asa in bradul miresei?
    Esti mata capabil sa simti frumusetea si gingasia unor versuri ca acestea: “Cat e Siriul de mare/ N-are drumuri mergatoare/ N-are drumuri mergatoare/ Numai apa curgatoare/ S-ai Buzau, Buzau…”?
    Ai dansat mata la vreo hora traditionala, sa-l vezi pe Costica Baldaru cum transpira tragand de burduful acordeonului si sa astepti cu nerabdare bataia cordiala cu tambre si pari de dupa acordurile finale?
    Sunt sigur ca nu!
    Numai vicisitudinile istoriei si nesansa unor vecini rai si lacomi (gazarii in vest, ardelenii si ungurii in nord, moldovenii in est si ciulinii ialomiteni in sud) nu au permis ca Buzau sa ajunga acolo unde ii este locul.
    Forza Gloria!

  8. Nu-mi place deloc de D.Puric ! habar nu are pe ce lume trăieşte. Spun asta pînă nici nu am citit articolul d-lui Vereş.
    Nu pot distinge între Salam şi D.Puric.
    Tare nu am poftă să mai scriu ceva de o vreme încoace, dar aşa mă gîdilă să-l portretizez un pic pe d-l puricos…

    • Marian zice:

      Ce demonstratie de cultura….Salam si Dan Puric ! „Mama ei de scoala , ca trec toti …prin ea „! Daca sti de unde-i citatul imi retrag spusele , pe cuvant de pionier ! 😉

      • Mariane, nu mai folosi termenul de „cultură”(în afara faptului dacă-l vei lega de „cultura de cartofi”, „cultura de ceapă” etc.) fiindcă te papă cu tot cu citatele „culturale” pe care le foloseşti cu atîta haz !
        Eu fac/creez cultură, mai mult decît faptul că ştiu ce înseamnă chestia aia !

        • Marian zice:

          Cu respect si umilinta va cer iertare stimate Gabriel Baloi , am scris si eu…ce m-a indemnat inima , vazand ca nu faceti deosebire intre Salam si Dan Puric .Cat despre chestia cu ” eu fac/creez cultura” , acest simpla afirmatie distruge tot ce nu ma indoiesc ca ati creeat , in materie de cultura de-a lungul timpului .Iar faptul ca , stiti ” ce inseamna chestia aia ” contribuie din plin la acest lucru . Cat despre ” citatele culturale pe care le folosesc cu atata haz „…ramane cum am stabilit 😉

          • Domnule Marian, am fost un pic ironic şi cu haz, aşa cum şi dumneavoastră nu aţi pregetat să ironizaţi, chiar dacă nu am făcut-o în termeni culturali. Deci, sîntem chit ! 🙂
            În treacăt spus, există multe privinţe în care se pot face diverse asemănări pe lumea asta, o lume manipulată fără milă de diverşi mici vrăjitori; şi asta fiindcă mulţi cred în făcături.

            • Marian zice:

              Fara resentimente frate Baloi ! Am crezut ca foto de la gavatar este facatura si sincer sa fiu … chiar am luat de buna chestia cu punerea de egalitate intre Salam si Puric .

  9. Darius zice:

    Comentariul acesta era pentru XXXX dar cred ca nu e rau sa stiti si dvs:

    XXXXXX

    Pe fundalul unor neintelegeri, de comun acord, Metanoia a decis sa se desparta de Barbosu in termeni crestinesti.

    XXXXX

    EDITAT DE MODERATOR

    • Marius David zice:

      Stimate Darius,

      Știu ce se întîmplă la Arad.
      Nu mă bag în scandalul acela.
      este trist,
      este o palmă dată mărturiei creștine evanghelice în acel oraș.
      Ce am avut de spus i-am spus în scris și cu martori la vremea respectivă lui Cristian Bărbosu.
      L-am avertizat și i-am spus că banii, mîndria și minciuna îl vor doborî la un moment dat.
      Am martori în acest sens. Mircea Dudaș a fost de față ca mediator în conflictul creat atunci între mine și Cristian Bărbosu.
      Am procedat biblic atunci.
      Povestea este încheiată.
      Să mă ferească Dumnezeu să mai dau în cineva care este deja căzut și umilit, părăsit deja de foștii și (pseudo)-prieteni și frați.
      Cristi Bărbosu este vrednic de toată compasiunea nostră acum, mai ales dacă va găsi calea pocăinței.
      Este păcat că atîtea daruri se risipesc și …
      pe noi ceilalți.
      Să ne ferească Dumnezeu să credem că stăm tari.
      Cel ce CREDE că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
      Dumnezeu să se îndure.
      Vă rog să nu mai reveniți cu păreri și comentarii legate de biserica Metanoia din Arad.
      Dacă la un moment dat voi scrie ceva spre învățătura noastră a tuturor pastorilor tineri si în floarea vîrstei, lecții din aceste întîmplări, vă voi anunța.

      cu adîncă întristare.
      mc

  10. szromulus zice:

    Ma uimeste profunzimea polemicii dintre pro si contra pureci 🙂 . Nu il pot considera un om de cultura, un om cu valente profunde in ceea ce exprima, ci mai degraba il vad ca un semi-comic pe care am placerea de a-l viziona pe youtube de doua ori pe an dar nu mai mult de 5 minute 🙂 .

    Priza la public se datoreaza probabil aurei lui de a fi in contrast cu cele doua emisfere media – a celor ultra-incruntati care discuta si fac politica in tara (nu stiu daca ce se intampla la noi in tara se poate numi politica, dar ma rog…) si a babelor agresate de personaje turmentate, depresive in urma masurilor guvernamentale abuzive – fapte desigur prezentate pe canalele de stiri celebre 🙂

  11. Claudia zice:

    Poate părea într-adevăr ciudată încrâncenarea cu care s-au purtat aceste discuţii, încrâncenare care a măturat ca un tăvălug şi alte persoane, deşi nu ele constituiau subiectul discuţiei. Tăvălugul a trecut în primul rând peste persoana dlui Vereş. Un text propus de dumnealui, în opinia unora, este aprioric numai bun de aruncat la coş.

    Da, textul d-lui Vereş începe cu concluzii. În mod cinstit dumnealui ne spune opinia pe care o are asupra persoanei şi operei d-lui Puric. Această opinie şi-a format-o, din câte înţeleg, din analiza mai multor împrejurări în care a luat contact cu ideile d-lui Puric. Nu cred că este cazul să ne ceară dreptul de a şi-o exprima. Şi nici nu suntem forţaţi să ne-o asumăm. Suntem invitaţi să judecăm singuri, pentru că ni se explică şi logica prin care s-a ajuns aici.

    Corolarul justeţei acestor opinii îşi află oglindirea în analiza cărţii „Omul frumos”; nu este propriu-zis o analiză, dar suntem conduşi prin carte prin eşafodajul citatelor şi al comentariilor lor spre verdictul ante-postulat. Am folosit intenţionat aceşti termeni pentru că verdictul este cu adevărat unul final; cel puţin pentru acest moment temporal. Oricine se poate schimba. Chiar şi dl. Puric. (Şi asta cred că o acceptă şi dl. Vereş, chiar dacă nu o exprimă).

    Domnul Cristian Pascu spune: „Haideți să nu ne luam la întrecere cu cine a spus ce. Vereș vs. Puric. Nu sunt aici pentru a oferi justificări pentru fiecare afirmație a lui Puric. Eu am criticat afirmațiile făcute de Vereș care merg dincolo de discursul lui Puric. De la babele analfabete pentru că nu cunosc limba engleză (e gogomănie extrem de dură, dacă mă întrebați pe mine), la statutul de bolnav mintal al lui Puric pentru o simplă metaforă (marea de dincolo de dealuri), și până la distincția (de multe ori cu o agendă în spate) ortodoxie-ortodoxism.”

    Domnul Cristian, vă înţeleg ataşamentul faţă de Dan Puric prin faptul că proveniţi din aceeaşi micro-cultură, care vă ajută şi să percepeţi altfel discursul dlui Puric. Dar domnul Puric ne vorbeşte şi nouă, ar trebui să folosească o limbă comună. Într-un fel o face, vorbind limba comună a ortodoxismului. Nu pot să spun a ortodoxiei, pentru că, deşi nu cunosc exhaustiv doctrina ortodoxă, nu pot crede că învăţătura ortodoxă originară este identică cu ortodoxismul – ideologie prin care s-a tras spuza pe turta preferată.

    Pentru că nu am citit cartea, mă rezum să analizez două fragmente din articol, vizavi de cele mai invocate argumente ale dvs. referitor la caracterul tendenţios şi distorsionarea manifestate de dl. Vereş.

    Primul fragment preluat din articol: „În copilărie, setea de libertate se traducea în dorinţa de a trece dincolo de munţii din jurul localităţii natale: „Munţii, care erau acolo, nişte munţi superbi, la Nehoiu … Credeam că după munţii aceia trebuie să fie marea. Şi asta o cred şi acum, cu toate că nu este adevărat, dar pentru mine mai tare decît adevărul este credinţa (subl. mea)” (p. 23)!!! Lăsăm aceste cuvinte în seama celor cu o diplomă de specialitate în psihiatrie.”

    Sunt convinsă că sunteţi legat sufleteşte de Nehoiu şi de oamenii acelor locuri. Dar nu acestea – sau munţii sau marea – sunt aduse în discuţie. Afirmaţia – pentru mine mai tare decît adevărul este credinţa – este cea care pune semne de întrebare (de aceea este şi subliniată; a dispărut sublinierea, dar se poate vedea în original). Această afirmaţie ar fi o metaforă frumoasă, dacă nu ar fi periculoasă! Că ar putea constitui simptom de boală psihică, e adevărat (chiar dacă un diagnostic nu se pune pe baza unui singur simptom).
    Credinţa, în calitate de concept pare bună, este temelia creştinătăţii şi a creştinilor, dar creştinii cred în Adevăr nu în himere!

    Fragment preluat din articol: “O altă experienţă a actorului, petrecută peste Atlantic, în zborul spre SUA, unde alături de Dan Puric se afla şi „un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, înfofolite, legate, grase, cu paporniţe, de parcă mergeau cu rata”. Se poate observa îngroşarea liniilor descrierii, deoarece cu cît imaginea e mai grotescă, cu atît semnificaţia e mai profundă. Cum era de aşteptat, unele dintre babe nu erau doar prost îmbrăcate, ci şi analfabete, astfel că au apelat la profet pentru a le completa nişte chestionare informative. „Am avut sentimentul că tot avionul dădea teză la limba română. În starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuţe lîngă mine, care mi-au spus cinstit: ‘Scrie-ne şi nouă, maică, aici, că noi nu ştim nimic!’ Şi astfel, eu le întrebam din chestionar şi ele îmi răspundeau din inimă: Cînd te-ai născut, mamă? – 1877 – Cîţi copii ai? – 11. Şi-aşa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independenţa României” (p. 118).”

    Trecând peste numărul băbuţelor pomenite mai sus – deşi îmi pare greu de crezut că avionul era plin de ele, în citatul din „Omul frumos” apare expresia – „aveam impresia că tot avionul dă teză la limba română”. Nu se stipulează foarte clar dacă dl.Puric completa în română sau engleză, aşa cum susţineţi dumneavoastră, deşi mie mi se pare că se sugerează româna, dar dacă bunica cu care stătea de vorbă era născută la 1877 – aşa încât i-a permis d-lui Puric să ia contact cu Independenţa României – nu ştiu cine a urcat-o în avion, că trebuia să aibă mult peste 100 de ani! Pentru ca dl. Puric să poată lua în faţa noastră contact cu istoria, a trebuit să inventeze una… sau un avion plin de istorii. Apoi, chestionarele se completează în avion? Te sui cu paporniţa în avion? Eu nu pot să pretind că sunt foarte plimbată cu avionul, dar nu am văzut niciodată măcar o băbuţă asemănătoare cu cele care au umplut avionul d-lui Puric. Probabil că am ajuns prin aeroporturi după ce au plecat toate…

    La aşa exagerări, dl.Vereş nici nu trebuia să scrie nimic, doar să dea citatele.

    Ceea ce mi se pare mie că nu au înţeles unii este că aici nu se analiza o poezie sau o floare din punct de vedere estetic, nici măcar o pantomimă, unde fiecare putea să rămână cu părerile proprii. S-au analizat un text şi nişte idei susţinute şi propagate sistematic de un om, care, chiar şi indirect, ne afectează pe toţi. Apoi indiferent ce formaţie ai, când vrei să-i influenţezi pe cei din jur, şi o faci, că doar sălile-ţi sunt pline şi cărţile vândute, trebuie să-ţi asumi tot ceea ce se naşte din asta. Motivaţia de a vinde orice şi cu orice preţ pentru a supravieţui este diabolică…

    Şi mai este un aspect destul de periculos legat de psihologia maselor. Un personaj cu priză mare la public, conştient de forţa pe care o are, ar trebui să fie foarte grijuliu pentru că vrea-nu-vrea manipulează. Iar domnul Puric s-ar putea să fie prea conştient de asta.

  12. szromulus zice:

    Dupa o dezbatere atat de ampla despre purici si teoriile semi-comice ale lui Dan luate mult prea in serios si mult prea departe de intentia cu care el le-a exprimat am impresia ca-cultura si ca-stiinta au plecat din Romania (la export) cum isi dorea tovarasul Nicolae Ceausesc sa marim productia la export 🙂 . Raportam s-a exportat… toata… inteligenta in conformitate cu directivele planului cincinal!

  13. Erotică.

    Să manipulezi înseamnă să creezi plăcere, să exciţi fiinţa umană, s-o faci voluptoasă natural, adică să-i oferi plăcere în simţurile cele mai adînci ale firii ei, fiinţa umană fiind ahtiată să audă de la altul ce ea nu poate judeca şi rosti singură(indiferent de soiul şi conţinutul rostirii) şi este deprinsă rău să nu refuleze nimic prin propria-i gîndire, ci prin gîndirea şi rostirea altuia fiind obişnuită să devină constant ameţită hormonal, neraţională şi numai bine pregătită de hîrjoneala emoţională ce i se pregăteşte de către prestidigitator; iar dacă cineva face asta, îl vor căuta masele/fiinţele cu patul pentru a le excita încontinuare mentalul erotic şi vor plăti oricît pentru plăcere nerumegată, fiindcă le place gîdilarea în fire, le place orgasmul simţit/trăit (care, prin concept, e nejudecat/neraţional), iar asta se întîmplă fiindcă masele sînt vulnerabile raţional, mentalul popular devenind cu ajutorul unor astfel de oameni mai degrabă o zonă erogenă, decît una raţională, aşa încît trebuie să le fie gîndită şi rumegată hrana de altul şi de alţii.
    La asta se ajunge în special în societăţile de moravuri, puternic cantonate într-o (i)moralitate izvorîtă din obiceiuri proaste şi tradiţii asemenea, exact aşa cum este aşezată societatea românească → campioană şi deţinătoare a titlului mondial la categoria „eros mental”.
    Mase largi din societăţile actuale nu judecă cu capul, ci fac sex cu (i)raţionalul.
    Părţi întinse din societatea românească sînt ca o cocotă fără minte, dar posesoare mîndre de eros mental.
    (Atenţie ! nu mă refer la orice persoană care îl ascultă sau îl place pe D.Puric, ci la acele persoane care înghit fără să rumege)

  14. Claudia zice:

    Domnul Gabriel, eu nu aş fi fost chiar atât de carnală în descrieri 🙂 .

    Un spectacol, o conferinţă, un eveniment… îţi poate produce o bucurie – bucuria spectacolului – o plăcere estetică. În anumite limite este absolut normală şi chiar de dorit – trebuie „să ne mai şi râdem”.

    Odată cu bucuria estetică, însă, se pot produce şi schimbări de mentalitate – individuală şi colectivă. Este adevărat că în starea de euforie mentalitatea se schimbă mai uşor, ideile noi sunt acceptate mai „pe nemestecate” şi mai sunt şi valorizate pozitiv pentru că sunt asociate cu starea de bine trăită în timpul însuşirii lor (spectacolul), când te-ai simţit una cu scena şi cu oamenii care stăteau în întuneric împreună cu tine (dar nu e musai să se petreacă pe întuneric, ba e chiar mai periculos în lumină, pentru că îţi asumi identitatea şi proprietatea ideilor).

    O precizare – euforia nu este produsă neapărat de lucruri pozitive, ci şi de cele negative sau chiar aparent neutre, când ajung să ducă la o stare de excitare-activare psihică.

    Mentalitatea are două faţete, care derivă una din cealaltă. Atitudinile mentale (ceea ce gândeşti şi simţi faţă de cineva sau ceva), convingerile, determină conduita socială, comportamentele. Dacă cineva (poţi fi chiar tu acela) reuşeşte să-ţi schimbe convingerile, va rezulta şi o schimbare de comportament. De aceea şi Cuvântul ne spune să unim cu credinţa noastră fapta! Credinţa nu se vede, fapta ta; fapta este oglindirea, întruchiparea a ceea ce crezi. Recitiţi vă rog 2Petru:5-8 sau mai bine 3-12; este un veritabil curs de psihologie. (dar nu confundaţi Biblia cu un manual de psihologie 🙂 ). Este o înlănţuire fantastică, o chimie a evenimentelor, o reacţie în lanţ care se petrece respectând o anumită succesiune care duce la o ciclicitate sau mai degrabă la o spirală pe verticală. În funcţie de calitatea convingerilor spirala se îndreaptă în sus sau în jos…

    Dar, să revin. Cu referire strict la sentimentul naţional şi direcţia în care pare să fie mişcat de dl. Puric, acum nu te simţi prieten exclusiv doar cu râul şi ramul românesc (Eminescu, Scrisoarea III), până şi Dumnezeu este mai aproape de tine, îţi acordă o atenţie specială. Şi asta (din păcate) nu este tradus în termeni de responsabilitate – să te porţi mai bine, că îi dai socoteală chiar lui Dumnezeu, ci este interpretat egocentrat, în termeni de favoritism personal şi naţional.

    Dincolo de sentimentele religioase, faptul că ai devenit mai conştient de starea „eu mi-s român”, nu ar fi negativă în sine dacă ar determina o unire a forţelor, un front comun, o sumeţire a întregii naţiuni şi o revărsare de energii în plan practic care să schimbe realmente în bine faţa ţării. Din păcate nu se întâmplă asta. Dar ceva tot se întâmplă pentru unii. Se simt mai români chiar decât alţi români… şi pot ajunge să persecute. Nu sunt capabili de energii uriaşe, dar au suficientă energie ca să găsească „ţapi ispăşitori” pentru mizeria în care simt că se bălăcesc; să găsească „ţapi ispăşitori” asupra cărora să canalizeze energia pe care au primit-o şi o simt, dar nu o pot transpune în ceva mai măreţ.

    Nu luaţi ceea ce am scris în termeni absoluţi, ci în cazuri particulare. Este grav, însă, când aceste cazuri particulare coagulează. Şi este posibil… Istoria ne învaţă că s-a întâmplat şi se mai poate întâmpla.

    (Nu pot să afirm cu convingere că asta se întâmplă în cazul dlui Puric, pentru că am mai spus, nu l-am citit şi nu l-am ascultat. Dar asta am înţeles eu din ceea ce am citit mai sus, din citate. Dacă este adevărat, ceea ce am scris este foarte posibil să se întâmple în realitate).

    • Claudia zice:

      Erată: a se citi – Credinţa nu se vede, fapta ta – Credinţa nu se vede, fapta da.

    • N-aş zice tocmai carnal, ci, ridiculizînd şi dînd defapt la o parte substanţa(trupul), nu am făcut decît să înlătur învelişul, iubit mai de toată lumea, ca să ajung la necunoscutul din interior.

      D.Puric se ocupă de interioare.
      Pentru asta se foloseşte de mijloace speciale, căutînd să prezinte sfaturi şi învăţături în balanţe orizontale, însă cu atît mai periculoase cu cît sînt cucuiate în planuri verticale pentru a le imprima un plus de credibilitate.
      El vede în necesităţile sufleteşti ale oamenilor mijloacele de relevare şi inoculare a propriei fericiri, prin urmare el înfăţişîndu-se drept făuritor de fericiri, un fel de mic zeu care-şi revendică tămîia de la proprii închinători.

      Dacă vrei să li-L aduci pe Dumnezeu oamenilor, iar nu doar să-ţi cucuiezi învăţătura în ideea divinului, vei insista în prezentarea modelului de urmat pentru fiecare om pentru a ajunge la fericire din Fapte 8:26-40, al marelui gentleman cu suflet nobiliar, supranumit famenul etiopian.
      D.P. caută totdeauna orizonturi răzleţe şi drumuri paralele, lăsînd de înţeles că prin orizonturile factice ridicate de el totdeauna există şi un drum, o scăpare, o alternativă etică „de salvare” a societăţii, însă care numai la Dumnezeu şi la al Său plan salvator nu duce. Nu face decît să împrindă un fel de virtuţi impuse de teama „de a nu ni se lua ce ne aparţine ca naţiune”, de a nu pierde ce am agonisit, oferind, astfel, suporturi artificiale de menţinere a societăţii în aceleaşi tradiţii şi trepte sociale moarte, cu consecinţa finală a pierderii oamenilor pentru veşnicie.
      Nu am disponibilitatea să-i analizez discursurile, nici timp acum.

  15. Vlad zice:

    Apara-ne Doamne de intelectuali (autentici neaparat, crestini mai ales), ca de purici(diletanti, nu dilematici, si artisti pe deasupra) stim sa ne ferim si noi!

  16. Octavian zice:

    Reclama pe site-ul librariei online elefant.ro:
    Dan Puric:
    Un actor remarcabil,
    un scriitor popular.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.