ntrebarea noastră generală este: cum poate fi universitatea noastră o universitate propriu-zis catolică sau creştină? Cum ar arăta o astfel de universitate? Această întrebare este cu adevărat dificilă în trei sensuri. În primul rînd, după cum au arătat Chuck Wilber şi alţii, nu avem niciun model contemporan[1] în această privinţă.

sursa http://logodatabases.com/

Nu ne putem uita la Princeton (oricît de mult o iubim şi admirăm) pentru a vedea cum fac ei lucrurile, ca tipar pentru noi. De fapt, adevărul e chiar invers. Una dintre lecţiile care trebuie să fie învăţate din ultima cuvîntare a lui George Marsden este că Princeton e, într-un mod important, un proiect eşuat: la un moment dat era sau îşi propunea să fie ori continuă să fie o universitate creştină, la fel ca noi; acel scop, din păcate, nu a fost realizat. Astfel că nu putem lua Princeton-ul drept model; în loc de aceasta, trebuie să încercăm să învăţăm din greşelile sale. În al doilea rînd, dacă ceea ce dorim este o universitate catolică sau creştină, trebuie, după cum a subliniat Nathan Hatch, să îndrăznim a fi diferiţi, a ne urma propria cale, a ne asuma riscurile implicate în aventurarea în teritorii nemarcate şi neexplorate. Nu este uşor; există presiuni enorme pentru conformare. (Dar este universitatea noastră, în cele din urmă, şi nu trebuie să urmăm turma).

Şi în al treilea rînd, aceasta este o chestiune variată şi complexă; trebuie să fie gîndită în legătură cu educaţia postuniversitară şi universitară; trebuie să ne gîndim la nevoia tipului de dialog menţionat de Craig Lent – atît despre nevoia unui astfel de dialog, cît şi despre subiectele potrivite; trebuie să ne gîndim la curriculum, la relaţiile cu alte universităţi îndreptate în aceeaşi direcţie ca noi, precum şi la relaţii cu universităţile aflate în direcţii diferite; trebuie să ne gîndim la modul în care toate acestea afectează politica angajărilor; trebuie să ne gîndim la aceste lucruri şi la o mie altele.

 

Citește mai departe AICI