După un recent diagnostic devastator, Domnul a hotărît ASTFEL.
Vom reveni cu date legate de înmormîntare.
Serviciul de înmormîntare va începe la ora 10.30, 5 mai. Slujba va avea loc în Biserica în care a slujit fratele Ștefănuți. Detalii via pastor Marian Ghiță.
Citește în continuare
Sfîntu Pixel este o nouă biserică.
Dar nu este una obişnuită. Este una virtuală. Adică există şi nu prea.
Biserica este o fiinţă istorico-escatologică (Mireasa Mirelui), divino-umană (Trupul Capului), care nu-şi are rost pe pămînt dacă nu s-ar pregăti pentru Ospăţul ceresc, Nunta Mielului.
Deci Mireasa stă şi se coafează, în camera fecioarelor, se pregăteşte să se arate „fără pată şi zbîrcitură” pentru întîlnirea faţă către faţă şi gură căte gură cu Mirele Ei.
Dar pregătirea aceasta este prin întîlnirea faţă căte faţă şi gură către gură, trup lîngă trup, prin prezenţă nemediată a tuturor mădularelor Ei-Lui. Adică nu poate fi în-fiinţată o biserică „la distanţă”, electronizată şi intermendiată. Biserica este constituită ontologic prin prezenţa în biserica locală, ipostaziere a Bisericii universale al lui Cristos.
Iată deci că ce nu poate fi teologhisit, poate fi imaginat, ceea ce nu poate fiinţa, există.
O biserică electronică, virtuală. La sfîntu Pixel… Boooon! Excelent.
Adică stai acasă, în faţa computerului şi cînţi, te rogi, meditezi, liturghiseşti poartă a altarului fiind ecranul pătrat al computerului. 1800 de oameni deja şi în creştere
Curat meşteşug de neduhovnicire să nu te vezi la chip şi să ai comuniune.
Rîsu-plînsu.
Un coleg a modificat unul dintre imnurile noastre in felul urmator…
In cartea de cintari va apare varianta
„ce bine cind pixelii cu dulce gugalesc
si-n dragoste si pace ei stau si chatuiesc
Ca bitzii ce se varsa prin fir sau wireless
Si bine-chatuirea cadea-va tot mai des”
Varianta de mai sus suporta ajustari.
Virtual puteti participa fiecare
Niciodată. Am văzut „talibani”, fanatici, sclifosiţi, moftangii, dar n-am văzut credincioşi proşti. Credinţa nu este un dar „de la natură”, nu este o chestie care „îţi vine” natural.
Credinţa, nădejdea şi dragostea, (1 Cor. 13) toate trei se comportă la fel. Fiecare dintre ele ţin de voinţă, determinare, disciplină şi muuuultă…. minte! Oamenii cu-minţi pot iubi, spera şi crede. În această ordine.
Dacă nu iubeşti, faci doar sex, dacă nu nădăjduieşti, disperi şi singura alternativă a disperatului este înşelarea simţurilor prin orice fel de stupefiant dar… dacă nu crezi, crezi. Orice om crede. Nu exsită fiinţă umană care să nu creadă.
Luna mai, încep căldurile. Creierii se pot cloci. Atunci voi iniția două rubrici noi: imagini incomode și texte incomode. Astfel salvăm neuronii.
În facultate am avut un prieten verde, admirator mare al cămășilor negre (la guler). Era mare admirator al legionarilor din anii 30, unul dintre cei contaminați deja de noua mișcare legionară românească, care căpătase amploare în anii 90.
I-am dat citate din Țuțea, căruia, vorba unui prieten: cei fără de minte i-au băgat mințile în cap în pușcărie… cum să devii antimsemit, ce Isus s-a născut la Fălticeni, spunea bătrînul.
În sfîrșit, după multe discuții și multă muncă de convingere, m-am lăsat păgubaș.
Uitaţi-vă la ASTA, dacă nu credeţi… . Da, poţi să vezi stele luminînd pătrat, stele roşii, dar este deja o evidenţă că norii de pe Saturn îşi păstrează forma hexagonală în mod misterios, iată AICI…
La asta ce să mai zicem? Tot joc de lumini? Tot manipulare de lentile?
De asta şi Evanghelia este scrisă ca un “blog”. Isus şi-a petrecut foarte interesant timpul. În aparenţă pierdea timp cu carul, dădea senzaţia că ar fi avut vreme grămadă la dispoziţie, deşi avea de mîntuit o lume întreagă în cam trei ani şi jumătate.
Scandalos, absolut scandalos.
De unde o fi avut atîta timp să stea de vorbă cu toţi rataţii? cu toate ratatele, cu toţi damnaţii, cu toate păcătoasele?
De unde o fi avut atîta timp de simpozioanele alea (în sens etimologic, sym-posion, a băut împreună cu ei…). A mîncat şi a băut cu ei şi a stat pînă tîrziu la nimic altceva… decît … discuţii. Discuţii, discuţii, discuţii, discuţii.
Drd. Ciprian Simuţ aşează un comentariu foarte interesant şi consistent în dreptul postării despre baptiştii din România, iată ce ne spune despre cele două grupări din Anglia din jurul anilor 1640.
Henry C. Vedder este unul dintre primii istorici ai miscarii baptiste. El sustine ca John Smyth si Thomas Helwys sunt “proto-baptisti” (ghilimelele imi apartin…cu toate riscurile asumate), ei nefiind baptisti in termeni moderni. Asta inseamna ca Smyth si Helwys nu aveau formulate dogme clare cu privire la botez. Nici unul dintre ei nu s-a botezat prin imersiune. Nici chiar membrii congregatiei lor, cu care au plecat din Gainsborough in Amsterdam, nu au fost botezati prin imersiune. Atat Smyth cat si Helwys au fost atrasi de doctrinele menonite. Smyth a trecut in scurt timp la menoniti, pe cand Helwys s-a intors in Anglia. Din acestia doi s-a nascut baptistii generalisti (arminieni) care credeau in ispasirea generala. Totusi, baptistii generalisti s-au format in Anglia, ca un al doilea val. Baptistii particularisti (calvinisti), care credeau in ispasirea limitata, s-au nascut din bisericile separatiste din Londra.
A venit primăvara. Buuun! Şi fetele mele au ieşit după cumpărături. Haine! Dar au dat peste „ţoale” pentru „ţoape”.
Am dat iama prin cîteva magazine din Oradea după una alta. În unele magazine am avut senzaţia că trebuie pus felinarul roşu la portic, un suport era cu fuste pentru centuriste, celălalt cu tricouri pentru discotecă sau sala de fitness.
Atunci de ce mă mir cînd mă întreabă prietenii străini… „da, de ce sînt atît de multe femei care se îmbracă ca nişte stricate la voi … ”
Am văzut şi nişte tocuri absolut inutile. Soţia mea s-a întrebat cum se poate conduce cu asemenea turnuri crescute în talpă.
În sfîrşit… Am căutat îmbrăcăminte şi am găsit numai dezbrăcăminte. Plecatul la Viena după îmbrăcăminte nu mai este un moft, este o necesitate.
Vorba unui rector al unei mari universităţi din ţară „Trebuie să facem gestul patriotic de a emigra!”
John Jarvie a „developat” o nouă metodă de susţinere pentru chitara clasică. Argumentele lui? Vedeţi mai jos:
De asemenea, cred că am auzit una dintre cele mai bune interpretări ale Catedralei, îi mulţumesc lui Vasilis pentru indicaţie.
UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
DOMENIUL: MUZICA
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIE MUZICALA
CONCURS DE COMPOZIŢIE
EDIŢIA I- 2010
Concursul se adreseaza tinerilor compozitori, studenti la studii universitare de licenta, Masterat, la catedra de Pedagogie muzicala.
Concursul are ca obiect lucrari vocale sau instrumentale, cu texte religioase, de la lieduri la lucrari corale pe patru voci,cu sau fara acompaniament.
Fiecare concurrent poate prezenta una sau mai multe compoziţii proprii.
Citește în continuare
Locotenent colonel R Allen West, care a fost în structurile de comandă ale trupelor din Irak are un discurs cel puţin „interesant”, dacă nu scandalos pentru unii, aplaudabil pentru alţii. West oferă un punct de vedere care penetrează mai puţin în media americană, în general, şi europeană, în special.
Dragi prieteni,
Avem bucuria sa va invitam la un nou concert al Stagiunii de Muzica Veche –
„Es soll nur Silvius die Laute spielen!”
Concertul va fi sustinut de lautistul Caius Hera si avea loc
in seara zilei de vineri, 30 aprilie, ora 19
in Sala Bizantina a Palatului Cercului Militar National.
In program:
Sylvius Leopold Weiss
Suita in Fa Major, Ms. Dresda, fol. 1-5
Suita in re minor, Ms. Dresda, fol. 25-31
Suita in Do Major, Ms. Dresda, fol. 61-67
L-am cunoscut pe pastorul Iosif Ştefănuţi în vremea care a urmat după decesul tatălui meu. Atunci, vreme de cinci ani, au fost trimişi mai mulţi pastori să predice în Biserica din Iaşi, printre care şi fratele Iosif.
Stimati prieteni, astăzi am primit un email prin care ni se cere ajutorul într-o altă situaţie specială. Pastorul Iosif Stefănuţi de la Brăila, om greu încercat pînă acum, este din nou în suferinţă.
A fost diagnosticat cu melanom multiplu în formă avansată şi va intra într-un tratament extrem de dur. El însuşi şi familia sa au nevoie de rugăciune.
Plecasem într-o vacanţă scurtă într-un sat din jurul Huşilor de Iaşi. Eram cu prieteni, Sebastian, violoncelistul, Iulian, chitaristul, Costel, electronistul, Corina, Marta, Gabi…
Am petrecut studiind Epistola lui Marcu în ascuns, aşa cum se făcea pe atunci. Radio? Nimic! Televizor? Nimic. Şi dacă am fi avut, la ce ne-ar fi folosit? Oricum autorităţile de atunci au anunţat prea tîrziu.
Dar… eram la numai 600 de km de Cernobîl şi a fost soare, cald, aşa că am stat cu toţii pe pături, afară.
Era totuşi ceva ciudat, poate că am proiectat mai apoi, după ştiinţa de evenimente, peisajul.
Voicu Bojan Copyright
Ceva înrudit cu băţul lui Chapman.
Dragi compatrioţi şi coblogări!
În urmă cu două săptămîni am fost la o nuntă. Acolo pianistul Adrian Crişan a interpretat o bucată muzicală în timpul unui moment de aşteptare a mirilor.
L-am rugat la sfîrşit să îmi spună ce a interpretat. N-a ştiut să îmi spună titlul clar, dar mi-a scris bucata pe o bucată de şerveţel. E şerveţel! Da!
Iată:
Vă mai amintiţi de Cristia 2009?A fost o experienţă extraordinară.
Mi-am adus aminte acum de cel mai bun cîntec
Am ascultat în dezbaterile pentru alegerile prezidenţiale răspunsul la întrebarea:
„Ce faptă bună aţi făcut?”
Mircea Geoană a spus că nu şi-a dat soacra afară din casă. N-am înţeles niciodată dacă atunci a vrut să fie funny sau a fost serios. Am ajuns la concluzia, după cum a urmat istoria lui Decembrie că a fost doar neinspirat ca şi în alte cazuri.
Domnul Traian Băsescu a spus că a botezat un copil musulman. Inspirat ca întotdeauna.
Ca baptist tresar cînd aud cuvîntul „botez” şi salut orice convertire autentică la creştinism… orice convertire în urma înţelegerii conceptelor şi preceptelor creştine. Dar nu despre asta este vorba.
Acum am înţeles că domnul Traian Băsescu, preşedintele republicii, botează un prinţ. Ce fel de prinţ, fiul fiului cui? Aceasta este din nou o altă discuţie… dar nu pot să nu mă întreb ce semnificaţie politică are gestul domnului Traian Băsescu. M-am gîndit, am întors-o pe toate părţile, n-am găsit niciun fel de răspuns.
Să fie o răscumpărare a relaţiilor cu Moharnia? Nu cred! Cine ştie istoria Casei de România ştie ce spun.
Să fie în ciuda Majestăţii Sale, Regelui? Se poate!
Să fie în ciuda A.S. Prinţului Radu Duda? Şi asta se poate!
În următoarea sesiune din cadrul serilor Iris, după ce am explorat Cîntarea Cîntărilor propunînd o altă cheie hermenutică de interpretare pentru ceea ce ne-a părut a fi mai degrabă cînt de jale decît o celebrare a dragostei romantice, vom încerca să căutăm din nou dragostea începînd cu Geneza şi sfîrşind cu 1 Corinteni 13.
Foarte simpatic anunţul lui Beni! 🙂
A propos… varianta video a sesiunii trecute este deja on line.
Există în Scripturi dragostea romantică sau aceasta este o creaţie a modernităţii?
Duminică seara, la ora 18, la Biserica Iris din Cluj, ne vom întîlni din nou pentru a a discuta despre „Dragostea romantică”. Iată textul din care ne vom inspira, după o scurtă revizitare a Genezei.
De-aş vorbi în limbile oamenilor şi [chiar] ale îngerilor,
iar dragoste nu am,
sunt aramă sunătoare sau chimval jeluitor.
2 Şi de-aş avea [darul profeţiei]
şi aş şti toate tainele
şi toată cunoaşterea
şi de-aş avea toată credinţa,
încât să mut munţii din loc,
iar dragoste nu am,
nimic nu sunt.
3 Şi de mi-aş împărţi toate averile mele
şi mi-aş da trupul, ca să fiu ars,
iar dragoste nu am,
nimic nu-mi foloseşte.
4 Dragostea rabdă îndelung,
dragostea e binevoitoare,
nu pizmuieşte;
dragostea nu se laudă,
nu se trufeşte,
5 nu se poartă necuviincios,
nu caută [numai] la ale sale,
nu-i sare ţandăra,
trece peste răul care i s-a făcut,
6 nu se bucură de nedreptate,
ci se bucură-mpreună de adevăr.
7 Pe toate le îndură,
pe toate le crede,
pe toate le rabdă.
8 Dragostea nu cade niciodată.
Astăzi în cursul serii cinci studenţi ai Universităţii Emanuel au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie.
Acum sînt în Terapie Intensivă şi sînt pregătiţi pentru operaţii succesive.
Cei cinci au nevoie de sînge. Una dintre grupele de sînge este destul de rară, „A negativ”, aşa mi s-a spus.
Jason Ma are un cîntecel. Este unul dintre acele ear-worm, îţi rămîne în ureche prin ritm şi muzicalitate. La un moment dat spune Love is God! God is Love! schimbînd numele predicativ cu subiectul.
În mai toate limbile indoeuropene regulile numelui predicativ-subiect funcţionează cam la fel. NP nu este interschimbabil cu S. Se schimbă sensul. Ce credeţi?
Alexandru Anastasiu cîntă o bucată fascinantă la vibrafon. Am fost curios să văd cine este compozitorul.
Am aflat că a fost un elev excepţional, elevul lui Chopin, că este născut la Sebeş, Muhlbach, în România, şi că a murit la numai 15 ani.
Să mai întreb sau nu? De ce?
Nu, mai bine un „cîntec fără cuvinte” în interpretarea unei românce:
Paul O’Dette este, alături de Hopkinson Smith, unul dintre cei mai mari lutenişti ai momentului. A înregistrat un CD cu Harmonia Mundi.
Interpretarea sa este extraordinară, ca de obicei, aşa spun specialiştii şi amatorii de pe grupul de discuţii legat de lăută.
Şi totuşi… înregistrarea este într-adevăr oribilă. PArcă aş fi înregistrat eu în baie cu reportofonul de 100 de dolari.
Am mai amintit de Miki. Este un alt chitarist convertit la lăuta renascentistă, precum Caius Hera, Cristi Lazăr sau personaje mai cunoscute precum Julian Bream, Sting.
Iată-l acum în cele două ipostaze, de chitarist şi de lutenist.
Mi-au adus aminte de o întîlnire providenţială cu unul dintre cei mai calzi profesori pe care i-am întîlnit, prof. Alan Kreider de la Universitatea din Oxford.
Un suflet de o curăţie rară, o minte strălucită, un istoric respectabil, un credincios de-o pioşenie greu de găsit pe acele meleaguri. Era menonit. După o discuţie cu dînsul, în 1999, m-am retras în camera de la Regent Park şi am scris acest articolaş. E multă speculaţie, dar are notiţe de subsol, ca să pară academic 🙂
Am pus locaţia şi dedicaţia ca să îmi aduc aminte circumstanţele scrierii, că oricum „m-am dat mare” că fusei la Oxford 🙂 De ce numai alţii?
Iată acum îi fac o „dedicăţie” şi lui Aurelian, vajnic războinic netalibanic pentru cauza relevanţei. 🙂 Sper să devenim prieteni şi să ne înţelegem mai bine motivaţiile unul altuia. Aurelian, primeşte cu toată dragostea şi sinceritatea, că la Os Guiness n-am ajuns încă.. E împrumutată şi e scuuumpăăăă … rău!
După seria de argumente şi după susţinerea foarte „ştiinţifică” şi de o parte şi de alta, iată un duş rece, prea rece, cred eu.
Ana a murit. Nu este o frază din clasa I cînd învăţam să scriem „Ana are mere”. Numele Anei era hiperutilizat în toate cărţuliile, de la Alfabetul acelor vremuri şi pînă la cursurile de retorică.
Ana a murit. DAr… Ana are prieteni. Aceasta este fraza pe care ar trebui să o punem în noile alfabetare. Orice blogger care nu ştie să scrie ar trebui să încerce să tasteze de mai multe ori „Ana are prieteni”.
Dacă intraţi pe ACEST LINK veţi descoperi o lume fascinantă de adevăraţi prieteni. De invidiat Ana.
Citiţi comentariile şi posturile dinainte de ziua de 15. La vîrsta mea veţi zîmbi cu îngăduintă „Ehe, bă, tată, ce ştiţi voi!!!”.
Citiţi posturile de după ziua de 15.04.2007.
Am făcut armata, am crescut copii, am văzut destule şi totuşi îmi este imposibil să nu citesc cu lacrimi în ochi reacţiile unei comunităţi uimitoare. I-am iubit pe fiecare dintre cei care încă i-au mai scris Anei pe HI5 deşi este moartă. După „Virginia Tech” mai există lucruri foarte frumoase!
Cine spune că tinerii de azi sînt nesimţiţi? Ajunge să simtă fiorul morţii şi devin cei mai de nădejde prieteni. Continuaţi să scrieţi, dragii mei, continuaţi să scrieţi, chiar dacă Ana nu mai are claviatura calculatorului în faţă, continuaţi să scrieţi pentru cei care i-au fost apropiaţi. Vă rog eu din suflet din inima de tată de adolescentă! Acestea sînt florile noastre de biţi şi pixeli. Să folosim blestemăţiile astea de calculatoare şi pentru altceva decît …
LAter update! NU-I IRONIC … „Ana hasn’t updated their status in a while…” (2010)
Iată ce ne anunţă colegii de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică:
În lumea contemporană e nevoie de dialog. Preambulul dezvoltării critice a oricăror concepte filosofice sau teologice este schimbul de idei şi împărtăşirea opiniilor de către cei interesaţi.
Cu speranţa că aceştia vor fi tot mai mulţi şi mai buni, vă invităm luni 19 aprilie 2010, ora 17,30 la sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică (cu intrare dinspre B-dul General Magheru) la întâlnirea dedicată Convorbirilor teologice organizate sub forma de
Theo-Café
pe tema:
Europa, teritoriu de misiune?!
Ionatan Piroşca aştepta cu nerăbdare lansarea ultimului său volum Trecerea prin icoană. Ar fi trebuit să se întîmple pe 24 aprilie. Era atît de prins, visa cu ochii deschişi, iar în ultimele zile vorbeam despre ziua cu pricina. Cine vine, cine nu vine, invitaţii, pregătiri ca de nuntă.
Ieri am sunat să îi dau răspunsul…
Prea tîrziu. Ionatan era deja cu un picior trecut prin ramă. Se furişa oarecum vesel dincolo… ca un copil ghiduş, aşteptînd clipa în care nu sîntem atenţi, cu un colţ de zîmbet poznaş …
Prea devreme! N-a mai putut aştepta călăreţul de pe calul galben încă o săptămînă?
Ştia că este ultimul său proiect şi acela la care ţinea cel mai mult. Se ambiţionase, chiar dacă era în suferinţe cumplite, să scrie cîteva versuri cu plecare de la fiecare verset din cartea Iov. Ştia că i se strînge funia la par şi totuşi depăna scripturile în cuvinte, ca să ne lase moşteniri. Se grăbea cumsecade precum unul care are toată veşnicia în faţă.
„Cît Domnul îmi dă viaţă vreau să scriu poezie … eu asta fac!” mi-a spus cu voce stinsă.
Îi iubesc pe oameni aşa cum sunt şi îmi place să mă joc. Dacă e vreun scrânciob undeva, hop şi eu! Haideţi să ne legănăm împreună, ca o cobiliţă pe umărul lui Dumnezeu…!
Iontan Piroşca
Al Tău bal
Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.
Ionatan a plantat un măr în livada poeziei evanghelice româneşti, un măr care face roade spre vindecarea verbelor derivate din adjectivele şi substantivele cele mai nemişcătoare; spre vindecarea substantivelor înţepenite prin formule golite de vioiciunea metaforică, dar care încep să se mişte sub condeiul lui cu o iuţeală verboasă fulgerîndă.
Îngerii lui Ionatan îngeresc şi ferestrele ferestruiesc, mişcătoarele împietresc şi nemişcatele umblă nestingherite. Ionatan ne-a învăţat „tabla înmulţirii cu cerul” şi ecuaţiile cu două nume necunoscute, ne-a reparat „ferestrele Împărăţiei” şi ne-a învăţat comerţul cu ghimpi în schimbul iertării, ne-a arătat cum ar trebui să „trecem prin icoană” sau care sînt cele mai potrivite litere pentru a scrie „poema iubirii”, dar „cu faţa la cruce”, în linişte, o „linişte dintre două tăceri”
„Bă, băiatule, bă!” (regat)
„Ce faci, fă?” (regat)
„Făi fetico!” (exact aşa! „făi” – prahova, valea călugărească-tătaru)
„Ci faci, băi!” (mold, urban, Iaşi, pentru că rural este „Şi faşi, ăi sau uăi!”)
„Mă, copile!” sau „Măi! copile”
Interjecţiile, cel puţin aşa le clasează dicţionarele noastre, iată interjecţiile-particulă care dau culoarea uliţelor satelor noastre, autobuzelor de navetişti, apartamentelor de bloc, expresii ale familiarităţii în agresiune.
„Bă, hahalero!” cum sună în gura războinicului luminii? Îîîî?
De unde vin acestea?
La Editura Făclia din Oradea, a apărut o nouă carte care poate informa o discuţie veche: disputa dintre arminieni şi calvinişti.
Iată AICI recomentările şi cuprinsul:
Zilele trecute am dat un interviu pentru Oglindanet. Sînt cîteva chestiuni care merită discutate în detaliu. Spaţiul de pe Oglindanet nu ne-a permis să ne intindem prea mult la vorbă, dar reacţii seminale există deja pentru o continuare a discuţiei.
……..
Prin ce se individualizează Biserica baptistă în spaţiul protestant?
Baptiştii au apărut ca o mişcare desprinsă în aparenţă din Reforma radicală. Li se spune „neoprotestanţi”. Este greşit. Baptiştii sunt protestanţi. Mişcarea baptistă a apărut în secolul al XVI-lea. În anul 1609 apare prima biserică baptistă la Amsterdam. Cred că este important de precizat faptul că baptiştii nu sunt „reformatori”, adică nu fac parte din mişcarea de Reformă a Bisericii Catolice. Baptiştii sunt mai degrabă „revizionişti”. Ei nu se identifică cu mişcarea lui Luther şi Calvin, care răspund unor probleme şi practici teologice apărute în Biserica Catolică; baptiştii se referă întotdeauna la Biserica Primară, iar în practică şi ethos încearcă o reîntoarcere la principiile şi practicile Bisericii aşa cum sunt acestea descrise în Faptele Apostolilor. Din această pricină baptiştii reprezintă adesea un grup separat şi faţă de bisericile tradiţionale, dar şi faţă de bisericile care s-au născut din Reformă.
………
Puteţi enumera şi descrie, pe scurt, elementele distinctive şi definitorii ale Bisericii baptiste? Citește în continuare
A venit primăvara. Abia aştept să urmăresc zborul albinelor la urdiniş, să văd bondarii, pe care altădată îi prindeam şi îi legam cu aţă de papiotă ca să ne zboare pe deasupra capetelor. Nimic mai liniştitor, dacă este departe şi fără ac, nimic mai îngrijorător decît sunetul aripilor de viespe, albine, bondari de pădure.
Una dintre cele bucăţile muzicale care mă fascinează la fiecare ascultare este Bondarul lui Korsakov.
Iată o prima interpretare
Zubin Mehta cu Berlinezii, varianta pentru orchestră.
Acum suprizele
