Donare de sînge pentru tinerii care au fost implicaţi în accident – UPDATE şi nevoie nouă

Familiile celor cinci tineri mulţumesc tuturor celor care au venit la centrul de transfuzie, peste 40 de persoane în această dimineaţă dintre care 28 de studenţi ai Universităţii Emanuel din Oradea, participanţi la grupul Fabrica de Bărbaţi, dar şi surprinzător de multe fete.

Din păcate Centrul de Colectare de Sînge şi Transfuzie din Oradea nu a putut procesa numărul foarte mare de donatori astăzi. Au fost oprite doar 20 de persoane, cu prioritate cei care au grupa A 2 negativ, restul fiind reprogramate în următoarele zile.

Pentru programare se poate folosi numărul de telefon 0259434752. Recoltările se fac între 8 şi 11 dimineaţa. Centrul se află înainte de spitalul judeţean, pe strada Louis Pasteur.

Pentru urgenţă s-au folosit resursele spitalului, iar pentru grupa A 2 negativ s-a apelat la resursele de sînge de la Marghita.

Este nevoie în continure de donare de sînge, dar sugestiile operatorilor de la centru au fost următoarele:

1. Să se facă programare din timp şi să vină maxim 10 persoane. Dacă sînt donatori noi, atunci trebuie făcută cîntărirea şi primele analize.

2. Nu are rost să se prezinte pentru donaţie persoane sub 60 de kg şi care, chiar dacă trec testul greutăţii, suferă de anemie.

3. Cei care vor dona sînge vor beneficia de o serie de analize gratuite, de aceea este nevoie să aştepte un timp de o oră şi jumătate pînă la recoltare, dacă centrul este foarte aglomerat.

4. Cei care vin la recoltare trebuie să fie în repaus alimentar de cu seară, iar în ziua precedentă să nu fi mîncat foarte greu (cîrnaţi, rîntaşuri etc.)

Între timp a apărut o nevoie nouă:

Doi dintre tineri au nevoie de o tijă specială pentru femur. Fiecare dintre tije costă 1500 de roni. Familiile ar aprecia ajutorul pentru achiziţionarea acestor tije. Fiind accident de circulaţie, unele cheltuieli nu sînt acoperite de asigurare.

LATER UPDATE

I-am vizitat astăzi pe toţi cei cinci.

1. Cristi Panea este probabil în starea cea mai bună. A suportat cu bine operaţia la umăr şi fixarea mîinii în cele două locuri.

2. Colegul lui mai mare, Claudiu Rarău, aflat în Terapie intensivă, are nevoie încă de rugăciuni. Probabil la ora aceasta este încă în operaţia pentru femur.

3. Ghiţă Trufan, şoferul, are nevoie de rugăciunile noastre pentru liniştirea stării de spirit. Sentimentele de vinovăţie împletite cu cele de mare responsabilitate se împletesc. El a fost conştient tot timpul, a văzut tot accidentul, n-a intrat în comă şi trăieşte în continuare coşmarul accidentului. Şi el va suferi o operaţie complexă la femur.

4. Ionuţ Trufan, fratele lui mai mare, este bine, cu multiple contuzii, o coastă ruptă, iar gîtul are nevoie de fixaţie pînă la vindecarea completă.

5. Petre Pop este rănit la mînă şi luni va intra în operaţia de reconstrucţie plastică a hemifeţei drepte jos. Este rănită pleapa de jos, nu cea de sus, ceea ce măreşte şansele unei operaţii reuşite. Să ne rugăm pentru înţelepciunea plasticienilor şi pentru găsirea celei mai bune soluţii de grefare şi reconstrucţie.

Mulţumiri tuturor celor interesaţi de cei cinci, tuturor celor interesaţi să îi viziteze.

Recomandarea mea este să nu îi vizităm prea des şi prea multe persoane. Aceste vizite sînt extrem de solicitante atît fizic cît şi emoţional pentru cei aflaţi în starea lor.

De asemenea, personalul a început să fie foarte stresat de mulţimea de vizitatori care se adresează celor 5 bolnavi din spital. Este admirabilă solidaritatea comunităţii noastre şi merită apreciată, dar trebuie să manifestăm, de asemenea, cumpătare în toate lucrurile.

Explicaţiile aşteptate de vizitatori, reamintirea accidentului, umilinţa trupului lovit, neputinţa, toate acestea creează un complex de factori care pot lucra mai mult rău decît bine.

Rugăciunea de la distanţă, din moment ce familiile dînşilor sînt deja aproape, pot face mai mult bine decît vizitarea în exces.

Transmit încă o dată tuturor mulţumirile familiilor Panea, Trufan, Rarău şi Pop.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Anunturi, Fabrica de barbati, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Donare de sînge pentru tinerii care au fost implicaţi în accident – UPDATE şi nevoie nouă

  1. teodor44 zice:

    întrebarea este unde pot fi donaţi banii pentru tije dacă nu suntem din Oradea?
    Dumnezeu care le-a menţinut viaţa să-i şi însănătoşească.

    • Marius David zice:

      tocmai am vorbit cu MArcus,
      fratele Trufan va face un cont.
      Lucrurile se complică foarte tare.
      DEŞI SE PARE CĂ GHIŢĂ NU AVEA VITEZĂ… MAXIM 90… era în viteza 4,
      deocamdată asigurarea nu acoperă nimic, ambulanţă, spitalizare, tratament…

      două gropi… pentru cine merge spre Piatra Craiului e clar ce s-a întîmplat .. două gropi imense care ar trebui FOTOGRAFIATE URGENT, pînă nu se duc ăştia de la drumuri acolo… acele două gropi l-au aruncat.

      Cei de la drumuri ar trebui să despăgubească tot.

  2. Pingback: Dă o mînă de ajutor pentru studenții accidentați de la Universitatea Emanuel « România Evanghelică

  3. Pingback: Dă o mînă de ajutor pentru studenții accidentați de la Universitatea Emanuel « Oradea Evanghelică

  4. Pingback: Dă o mînă de ajutor pentru studenții accidentați de la Universitatea Emanuel « Bihorul Evanghelic

  5. Pingback: Accident rutier cu 5 studenți de la Universitatea Emanuel « Biserica Baptista Emanuel Oradea

  6. Micul teolog zice:

    Mulţumim pt tot. Akuma va intra ghiţa la operaţie. Va scriu k mana dreapta si din inima

  7. Esential zice:

    Din ce am vorbit si eu cu ei, am dedus ca vestea cea mai buna e ca au scapat cu viata….Mana Domnului a fost cu ei. E totusi o diferenta mare intre o cisterna si un autovehicul….

  8. Pingback: Update: cei cinci accidentaţi. Au avut viteză sau nu? « Marius Cruceru

  9. Daniela zice:

    E o grea incercare prin care au de trecut , dar eu sunt convinsa ca Domnul deja lucreaza in aceasta privinta pt ca simt ca sunt multi cei care se roaga pentru ei si El o sa asculte rugaciunile noastre.
    Petrica ,e verisorul meu , si chiar daca ma doara faptul ca a trecut prin acest accident , increderea mea este mare in Domnul si stiu ca operatia la fata o sa iasa perfect pt ca mainile care il vor opera sunt ale lui Dumnezeu. El va da intelepciune medicilor!
    Pe Ghita si Ionut de asemenea ii cunosc de cand eram mica ,chiar daca nu ne-am vazut de mult timp , si suntem la o distanta destul de mare , eu vreau sa le transmit prin intermediul acestei pagini ca Isus ii iubeste foarte mult si sa se increada tot mai mult in El , chiar si in momentele grele ale vietii.,,Pot totul in Hristos!” e un verset care ma ajuta mult , si sunt sigura ca si Ghita cu ajutorul Lui o sa poata trece peste acest ,,cosmar” al accidentului si sa nu se simta vinovat , …stiu ca asa vorbind e foarte usor , dar Incurajeaza-te si imbarbateaza-te!…zice Domnul. Grupul de rugaciune din Spania (Socuellamos) o sa ne rugam pt toti si daca e nevoie sa va ajutam pe plan financiar , o sa o facem si pe aceasta cu ajutorul Domnului. Pacea sa fie cu voi!

  10. Lucia zice:

    Si eu cred ca Ingerul Domnului a fost pe-aproape de ei, ca la o aruncatura de bat, i-a vegheat si le-a pazit viata, pentru ca are ceva de lucrat cu ei si prin ei. Deocamdata se afla in perioada de pregatire pentru a-l sluji pentru Dumnezeu, in special cei de la sectia Teologie. Acesta zic eu ca este si motivul pentru care cei implicati in lucrare, cei ce fac ceva pentru Dumnezeu, sunt de doua ori mai bine paziti.
    Domnul sa le dea vindecare grabnica si deplina, fara niciun fel de urmari fizice sau psihice si sa-i binecuvinteze.

  11. lucretia zice:

    deocamdata cred ca nimeni nu stie ce bine va scoate Domnul si din nenorocirea si durerea asta dar cred ca romani 2;28 ramane valabil !! Domnul sa-i intareasca,sa-i vindece si sa le descopere Planul LUI cu privire la ei !!ca nu degeaba i-a salvat de la moarte !! Domnul sa-ntareasca in credinta si incredere familiile lor !! frate Marius ne mai tineti la curent cu situatia sanatatii lor??

  12. lory zice:

    buna despre ce accident este vorba? unde sa petrecut?
    si de unde sunt ranitii…faM.RARAU…FAM TRUFAN? STIE CINEVA? UN RASP VA ROG.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.