Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Buna ziua! Dupa o lunga si bine motivata absenta, imi pare bine ca pot insfarsit sa iau legatura cu d-voastra. Motivul lipsei mele a fost simplu: munca, scoala, examene de bacalaureat si cumpararea unei masini, toate la un loc au format un zid intre mine si lumea de care imi era atat de dor.
Lumea e patrata… ba chiar cubica. Te lovesti de peste tot cu capul de un zid fie economic, fie psihologic, fie etic si te lasi condus de acei oameni pentru care te daruiesti ca ei sa te dea de un alt perete. Viata e un cub. Precum Saturn care este incadrat de norii sai, asa si noi suntem incadrati de noi insine si propriile conceptii atat de schimbatoare, dar totusi atat de lente privind mentalitatea actuala.
Atunci, de ce ne mai miram? Noi suntem Saturn si traim in cubul nostru!
draga Alexandru, credeam că ne-ai uitat, 🙂
sper ca ti-ai realizat toate planurile cu bine.
Ai dreptate, viaţa este pătrată, dar VA FI cubică…
Trebuie să fie o evoluţie între cele două stări. Ne mişcăm în mai puţine dimensiuni decît ne vom mişca.
Oricum este mai bine decît să ne învîrtim în … cerc, nu-i aşa?
Sfera este disperantă.
Colţul umbrit este fascinant…. cine ştie ce te poate aştepta într-un colţ.
Într-o sferă nu poţi construi cu multe locaşuri… cum ne spune Mîntuitorul în Ioan 14, într-un cub, da.
Cercul din cate stiu reprezinta perfectiunea… prin simplul fapt ca nu te vei lovi niciodata de nimic 😀 . Am auzit un mit spus de un batran acum ceva timp. Spunea ca lumea e patrata sa te dai cu capul de fiecare coltisor. Iar spiritele… pai ele fac cercuri in jurul tau fara sa se loveasca de ceva. Aici facea aluzie la perisabil si nemuritor. E o idee fascinanta, caci imaginandu-ti un patrat cu un cerc inauntru observi ca cercul se incadreaza perfect in patrat exceptand colturile. De acolo ne dam noi cu capul, iar acolo nu va exista niciodata perfectiune. Caci noi traim in colturile noastre… iar Dumnezeu in mijlocul Universului nostru. Ne pazeste dar nu ne cuprinde, caci altfel am vrea sa devenim ca El. Este o idee fascinanta! Ce parere aveti?
da, mi se pare o idee foarte seminală.
Păi nu acesta este obiectivul lui Dumnezeu cu noi cîteodată… să ne dăm cu capul de pragul de sus, de cel de jos, ca să ne intre minţile în cap.