Băţu lu Chapman – cadou de ziua mea

Chapman Stick. Asta chiar că o putem încerca de unii singuri acasă, nu-i aşa? Dar a fost ideea lui!

Iată-l pe inventator explicînd conceptul?

sursa youtube rocketscientists

și cîntînd în 1983

sursa youtube guitararts

Să vedem cum sună!

sursa youtube fboxberger

sursa youtube tvmusic

sursa youtube bobculbertson

sursa youtube mathiassorofprojects

sursa youtube kobbiklo

sursa youtube rpmartino

sursa youtube Thrak007

sursa youtube stikmstr

sursa youtube akinum

şi desertul AICI.

Vezi AICI şi locul acestui instrument într-o galerie a celor mai ciudate instrumente.

Se fac discuri, sînt deja instrumentişti care s-au remarcat la acest instrument.

Pare ceva demn de interes, dar fără curent electric… nu faci nimic!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Chitara, instrumentul săptămînii, Muzica, Schimb de iutuburi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Băţu lu Chapman – cadou de ziua mea

  1. Calin zice:

    Uite-l folosit si intr un concert, apare mai evident pe la minutul 3.40. Ii fain sunetul pe care-l scoate, bine ca aici nu se aude dar in alte piese Iona suna fff bine:

    Si apropos, inca o data La Multi Ani!

  2. Calin zice:

    scuze ca revin…nu doresc sa inund thread-ul dar in piesa asta chiar ca se aude si se vede mai bine „batul”. Extraordinar!!!

  3. guitarschizofrenic zice:

    ce a fost de spus, cred ca s a spus! mai dau si eu un clip al lui greg howard, am vazut ca cel cu demonstratia e deja sus!

    mi se pare un muzician care a inteles foarte bine posibilitatile chapman stick ului.
    si inca un clip cu King Crimson, o piesa foarte draguta cu Tony Levin la chapman stick.

  4. adrian zice:

    Care este principiul de functionare al acestei „jucarii”?

  5. cornelm zice:

    La multi ani binecuvantati de Domnul, frate Marius

  6. dorin zice:

    Foarte corecta definiţia dată de guitarschizofrenic.
    Ar fi de sesizat faptul că, de când cu „electrificarea” muzicii, sursele sonore s-au diversificat într-atâta încât apucându-mă, la îndemnul cuiva de „inventariat” stadiul actual la care a ajuns diversitatea instrumentelor pe care Dumnezeu le-a îngăduit omului, sunt la faza de „a mă lua cu mâinile de cap”.
    Pentru că
    La şcoală am învăţat că există un număr de categorii de instrumente
    Că acestea au „evoluat” de-a lungul vremii d.p.d.v. tehnic.
    Cu ajutorul lor au fost inventate o seamă de capodopere.
    Că diversele instrumente au intrat în diferite asocieri, inclusiv cu vocea umană, mixându-se în fel şi chip (orchestraţia)
    Azi oricine poate accesa, la fel ca mine, youtoube şi dă peste cea mai cumplită, complexă, ameninţătoare şi agresivă ofertă de muzică de toate felurile.
    Şi atunci încep întrebările. De la cele simple: Care-i bună ? De ce aia şi nu alta? Ce-i de ascultat: ceva cunoscut, sau, tot timpul noutăţi ? De ce o muzică interpretată de un interpret este altfel decât aceaşi muzică interpretată de alt interpret. De ce în port popular tibetan şi nu în frac sau blugi ? De ce totul în cca 10 minute. Apoi s-ar putea întreba şi ce legătură are textul cu linia melodică, sau cu ritmul sau cu armonia, sau cu costumul ori mimica interpretului.Dar ce legătură este între text, muzică şi imagine sau mişcare…. etc. etc.
    Până aici a fost o mare paranteză care a început după primele două fraze. In postarea aceasta doream doar să subliniez faptul că una este instrumentul care produce sunetele, altă „mâncare de peşte” este cel care-l mânuieşte (şi dacă veţi urmări clipuri cu BĂŢUL o să constataţi că unii îl ţin ca gâtul unei chitare, alţii ca gâtul unui violoncel fără ca asta să schimbe ceva în sonoritatea realizată). Mai departe nu mai este decât un pas: Tehnologia. Am văzut şi auzit variante amplificate electric pentru practic orice sursă sonoră, de la vocea umană la didgeridoo, de la percuţie la solz de peşte ori drâmbă, indiferent din ce cultură sau de ce denumire exotică poartă. Practic la urechile noastre şi prin ele la sufletul şi mintea noastră ajunge rezultatul tehnologiei, a gradului de dezvoltare a acestuia şi a măiestriei celor care o mânuiesc. Poate să cânte un rapsod popular minunat dacă captarea sunetului e defectuoasă, sau preluarea, sau prelucrarea, sau transpunerea sau multiplicare,sau…..

    cu compasiune
    dorin

    • Marius David zice:

      Mulţumim pentru intervenţie.
      tocmai de asta am pus întrebarea de azi. eram la un moment dat într-o biserică. Cînta un grup. M-am întrebat ce s-ar fi intîmplat dacă s-ar fi oprit curetntul electric.
      au avut scule că le-au trebuit 40 de minute să le aranjeze şi apio tot 40 să le strîngă.
      foarte bune observaţiile legate de tehnică.
      se par că în tehnica cîntatului la chitară se vede o mutaţie, dinspre griff jos, perpendicular aproape pe trup, spre paralel, poziţia de violoncel

      • dorin zice:

        Pozitia „da gamba”, ca la violoncel sau „da braccio” ca la vioara este aleasa in functie de o multime de date dintre cele mai aleatoare, care tin inclusiv de manualitatea instrumentistului. Ba, unii tin instrumentul invers decit „normalii”, vioara sau chitara ]n partea dreapta. Totul se schimba, la fel ca la cei care joaca tenis cu mina stinga. Norocul nostru, al ascultatorilor este ca indiferent daca e pe dreapta ori pe stinga, reyultatul sonor conteaza. Am vazut spectacole de opera in care cintaretul a intonat o arie ingrozitor de grea d.p.d.v. tehnic intr-o pozitie complet dezavantajanta, culcat pe spate cu capul catre public. Dar nu numai aceasta i-a adus aprecieri deosebite.
        In interventia mea anterioara am folosit intr-un loc mult mai mult decit un singur punct. Acolo ar fi trebuit sa adaug lungul drum al sunetului de pe conserva, de pe suportul pe care este inregistrat, catre urechea ascultatorului. Aici intervin o multime de etaje ca pot sa ajute sau sa distruga sunetul. Nu cred ca nu s-a remarcat faptul ca o multime dintre tineri asculta muzica cu ajutorul telefoului mobil. Ce poate fi mai meschin decit difuzorul celularului. .Dar daca-i trendy…. In tineretea mea (era undeva prin mileniul trecut) era la fel de modern sa ascult muzica de pe „transzistor”, adica de pe un radio portativ. Ideal ar fi ca inregistrarile sa fie facute cu o tehnica cit mai contemporana si ascultate, la fel, cu aparatura cit mai performanta.

        • Marius David zice:

          imi place foaqrte mult idee asta de „CONSERVA SONORA”, adica inregistrarea.. sunete conservate ca in conservele de legume…

          • guitarschizofrenic zice:

            vad ca domnul Dorin a ridicat o problema care ma „macina” si pe mine: evolutia instrumentelor. au aparut in ultimii ani o multime de „instrumente”. poate nu instrumente in sine dar modalitati de a abuza de sunet (a se vedea dozele MIDI). chiar e necesar? cu siguranta ca e interesant o vioara electrica sau chitara cu midi insa cat de eficient e sunetul. daca e sa ne uitam la o vioara traditionala nu putem sa spunem ca e mai mult decat o cutie de lemn (vorbele unui lutier celebru) insa ce cutie!!! anumite lucruri au fost facute perfect din punct de vedere muzical.
            legat de inregistrare, ce frumoas e procesul inregistrari in sine, dar pe de alta parte cat de sec este. sunt recunoscator celor care au filmat masterclasul cu Casals (din postarea Hard Rock) insa ma intreb cum a sunat pentru cei din sala violoncelul lui Casals?
            un interviu cu maestrul Celibidache mai jos. in a doua jumatate ridica problema inregistrarii. dupa ce am urmarit interviul am inteles si mai mult ce inseamna sa fi „in sala” cand se face muzica.

            • Marius David zice:

              da, uite o dezbatere buna.. doza versus cutia de rezonanta.
              am trait experienta aceasta
              o chitara de doi bani, cu o doza buna care scoate sunete incredibile fata de o chitara de lutier, care scoate sunete gituite numai pentru ca nuj poate intra in competitie cu sala.

          • dorin zice:

            Numai ca muzica nu e nici pe note nici in aer, nici macar pe disc sau pe firul prin care ajunge la difuzoare. Cred ca ea nu pluteste prin aer. Alea toate-s vibratii si alte fenomene fizice. Muzica e in sufletul celui care o imagineaza, a celui care o reimagineaza prin interpretare, dar mai ales in sufletul celor care o asculta. Ce se intimpla intre timp e treaba fizicienilor a inginerilor, a muzicienilor etc. Asa ca vai de stomacul celor care se hranesc exclusiv cu conserve, fie ele cele mai bio sau de cea mai aleasa firma. Tot mincare facuta de tine sau de cineva drag tie, pentru tine e mai buna, e facuta special pentru tine si in principoiu dupa gustul tau.
            Termenul de conserva sonora ii apartine marelui conservator, adica unul care a cules spre a conserva perisabilul B Bartok.

            • Marius David zice:

              Copiii mei au simtit diferenta asta cind am fost la ultimul concert pe care l-ati avut la ORadea, diferenta dintre muzica de pe conserva si muzica live intr-un ansamblu atit de mare.
              A fost o experienta de neuitat, mai ales datorita lucrarilor alese.

  7. andra zice:

    Stiu ca-i cam tarziu dar La Multi Ani, frate Marius! Domnul sa va binecuvinteze! 🙂

  8. frandes zice:

    De când am intrat în Galaxia Edison Marconi, sau a intrat electricitatea în muzică, au apărut personaje noi in drumul muzicii de la creatorul acesteia la beneficiarul ei. Ma refer la muzica facuta pentru oameni. Au fost mai multe etape. Ele au aparut in timp dar coexistă. Una a fost cea in care cineva isi cinta lui insusi sau unui apropiat. Este cazul pastorilor sau a mamei care-si adoarme copilul, sau a celui care cinta in baie in timp ce face dus. O alta situatie este cea in care este nevoie de mai multi participanti pentru a sonoriza imaginatia muzicala a unuia sau a tuturor celor care participa la actiunea respectiva. Este cazul multor formatii contemporane muzica usoara, sau cea de pe vremea preclasicismului in care, probabil din cauza succesiunii rapide de noi evenimente care trebuiau sonorizate, erau notate doar repere vagi (vezi basul cifrat, un sistem de stenografie armonica). De altfel a existat o perioada indelungata in care notarea muzicii a incercat sa fie pusa la punct. Se considera ca a inceput in Europa dinaintea secolului X si procesul nu s-a terminat nici in zilele noastre. De notarea grafică a muzicii era nevoie pentru ca ideile sonore sa poata fi transmise la distanta si sa ramina peste timp. Compozitorul nu mai era nevoit sa fie in acelasi timp si in acelasi loc cu interpretul sau interpretii muzicii sale. In această situaţie,de partea cealalta a lantului comunicational compozitor–interpret–ascultator, există, în continuare condiţionarea ca interpretul să fie în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu publicul căruia i se adresează. Ceea ce a făcut electrificarea în modul de fiinţare a muzicii a fost desfiinţarea tuturor condiţionărilor. Acum nu numai că nu trebuie să fi contemporan cu compozitorul, dar nu mai trebuie să fi contemporan nici cu interpretul şi evident nu mai eşti condiţionat de un spaţiu comun cu aceştia. Pentru ca aceast lanţ comunicaţional să poată să funcţioneze au apărut o mulţime de mediatori tehnici şi pe partea dintre interpret şi fixarea pe suport material a producţiei sale şi pe partea de redare a ceea ce este fixat pe un suport material (fonograma). Mai mult a apărut marketingul produsului sonor, adica posibilitatea de manipulare a consumului acestuia (reclama). Va daţi seama lesne cât de „mic” a devenit interpretul, fie solist ori colectiv, în circulaţia operei de artă muzicală. Nici măcar compozitorul nu mai are ultimul cuvânt în răspândirea muzicii sale.
    Un rol foarte important insă l-au căpătat, pe drept, cei care se ocupă de captarea sunetului, de toaletarea lui şi mai ales de „depunerea” lui pe un suport material sau virtual. Doar de foarte puţină vreme se face o şcoală specială pentru aceşti ingineri sau maeştrii de sunet. Din nefericire nu se face nici un fel de şcolarizare pentru cei care utilizează aparatura de decodare a acestor conserve. Degeaba ai un aparat performant de practică muzicală. majoritatea folosesc doar butonul de pornire oprire şi potenţiometrul. Dar de aici incepe o altă discuţie care poate merge în foarte multe direcţii. Una ar fi cea în care putem problematiza calitatea compartimentelor tehnice din bisericile noastre dotate, de regula cu aparatură destul de performantă, dar cu personal a cărui principala calitate este tinereţea şi zelul, Alta ar fi cea care ar pune in discuţie conţinutul invăţământului muzical general în şcoli şi de ce nu si in familie. etc etc etc. Poate atunci vor incepe sa devina mai subtile intervenţiile tehnice brutale, si deranjante în drumul muzicii măcar cel de la interpret la publicul lui )aici ma refer doar la calitatea si cantitatea amplificarii (dar cuprinde şi amplasarea prizei sunetului, a calitatii microfoanelor folosite, a repetitiilor cu amplicare gindite pentru sala in care se afla public nu goala ca la repetitii, etc.

    dorin

  9. Pingback: Spaceman fretless « Marius Cruceru

  10. Pingback: Bătul lui Chapman, întrebările unui “prost”, Mojic şi Mitocan, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.