Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Din punct de vedere tehnic, nu pot să observ foarte bine dacă Bream se ajustează de sprijinirea poigne-ului cu degetul mic pe instrument! poate mă lămuriți!
Iar în ceea ce privește interpretarea îmi place mai mult Hopkinson Smith. Am remarcat cu ușurință modul cum conduce melodia, dând importanță unor pasaje prin dinamica pe care o construiește.
chestia cu poigne-ul este specifică lăutei, Bream nu o foloseşte pentru că nu cîntă istoric
Bream e super super chitaristic, tehnica e aceasi si se aude la fel!!! nu sprijina degetul mic de fata lautei cum face Smith. cred totusi ca tehnica aceasta defectuoasa a fost dusa la extrem. degetelul pe tablia instrumentului a fost o tehnica folosita si de carcasi si sor si e posibil aguado. in primul rand iti anchilozeaza mana si poate duce la inflamatii serioase ale articulatilor dupa multe ore de exercitiu. iti imobilizeaza mana intr o singura pozitie si degetele nu mai poti sa le misti liber. nu in ultimul rand orice atinge fata lautei/chitarei schimba modul in care fata vibreaza si instrumentul nu mai suna asa cum a fost conceput.
piesele sunt diferite nu se pot compara compozitorii. cred ca Smith interpreteaza bwv 1006a si nu 1006. desi transcriptia a fost facuta de Bach remarc de fiecare data diferentele in interpretari lauta/vioara. fiind scrisa mai intai pentru vioara ar trebuii interpretata „mai violonistic” zic eu…
Bream este chiar bun, foarte bun, dar la chitară. La lăută ce face el este un compromis. Tehnica pe tăblie este istorică şi am încercat deja. La lăută se cîntă bine doar aşa ca Smith din pricina faptului că degetul mare este tras în spate, ai volum la bass. Degetul este foarte tensionat şi aşa se realizează profunzimea sunetului.
Este exact invers decît la chitara. La chitară eşti aproape perpendicular cu corzile, la lăută, paralel, la chitară policele este în faţa, spre grif, la lăută este spre cordar, totul este invers.
Nu, nu-i adevărat, dacă cunoşti tehnica nu te anchilozează, cînd ne întîlnim îţi voi arăta, poate voi avea şi lăuta cu mine. L achitara da, dar la lăută, nu.
sunt de acord cu tehnica degetului mare. daca se ciupeste paralel se pierde din sunet. dar asta a fost o sistematizare a thenicii propusa de Segovia. se stie ca Segovia dispretuia tot ce insemna chitara folk (populara) flamenco atat repertoriu cat si tehnica. incerca sa creeze diferente in toate si in special cand era vorba de tehnica, el a popularizat ideea Ca Chitara clasica e diferita in constructie de chitara flamenco (fapt neadevarat la origini lutieri cum ar fi Torres si Gonzales sau Manuel Ramirez nu faceau vreo diferenta intre ele). unde vroiam sa ajung… in flamenco exista mai multe tehnici de ciupire cu degetul mare paralel cu corzile, tehnici care dau un bas profund. scoala lui Segovia s a dus si unele tehnici de acest gen au inceput sa fie folosite de mainstream ul chitaristilor. dar cu degetelul mic pe fata tot nu m ati convins!!! am incercat si eu mai demult si… nu mi a placut, ma simteam imobilizat!
scriu a doua oara comentariul, că mi-a dispărut prima data.
pe scurt
1. la început nu era difertă construcţia, dar acum este, am văzut şi studiat pe viu chitări originale flamenco, eclise mai scurte, lemn diferit, brasajul mi s-a părut diferit după sunet, chiar tipurile de corzi cu tensiunea diferită.
2. Da, te cred c ă înţepeneşti pentru că poziţia mîinii este diferită complet. Asta este una, apoi distanţa dintre suprafaţa rezonantă şi corzi este diferită de la lăută la chitară. Cristi Lazăr îmi spunea că a pus nişte cărţi, le-a lipit de chitară ca să poată cînta ca la lăută la chitară pentru exerciţiu. Aşa nu-ţi înţepeneşte mîna, la chitară nu ai nevoie de acel sprijin de balans, la lăută este absolut necesar. Nu-i un moft, Care lutenist crezi că şi-ar păta lăuta de transpiraţia degetului numai de moft?
3. Da, bassul cu policele tensionat are altă culoare.
trebuie să îţi arăt neapărat
sunt sigur ca nu e un moft. nu am intentionat sa sune asa. referitor la chitarele flamenco acum constructia lor difera as putea sa spun foarte mult de cea a chitarelor clasice. in trecut insa lutierii nu diferentiau, un lutier istoric Richard Brune a scris ceva pe tema asta. si eu sunt adeptul policelui tensionat, pe chitara bineinteles ca lauta nu am!
draga GS. stiu ce vrei sa spui, lasa ca ne intilnim noi, vedem cum este si la chitara si la lauta
s-ar putea ca luni sa ne vedem, daca ai un piculet de timp.
un link cu una din lautele lui julian bream (de vanzare!) pozele sunt foarte dragute.
http://www.kentguitarclassics.com/classical-guitars/luc-breton/luc-breton-of-lausannes-switzerland
draga Gs, m-am bucurat să ne întîlnim!
Mulţumesc pentru link, da, pozele sînt faorte drăguţe… dar nu mă tentează… 🙂
Pingback: Hopkinson Smith vine în România « "Looting for Truth"
Pingback: Hopkinson Smith în Romania « Marius Cruceru
Pingback: Miki Szekely un chitarist convertit la lăută « Marius Cruceru