Marius Cruceru

Pe 13 octombrie 2020 se împlinesc 100 de ani de la nașterea bunicului meu. Unul din episoadele care i-a fost foarte greu tatălui meu să-l scrie se găsește mai jos. Prezintă iertarea fără de care el, și deci și eu (Beni), nu am fi existat. Dar iertarea și iubirea bunicului meu a schimbat istoria familiei noastre pentru toate generațiile viitoare.

Vestea l-a lovit ca un fulger. Cum a putut să-i facă așa ceva? Ceea ce îl motivase să treacă prin toate casnele lagărului era tocmai gândul la soția lui. O iubea nespus și, dintre toți, ea îi lipsise cel mai mult de când fusese arestat. Chiar dacă refuzase să se pocăiască, tata nu renunțase să se roage pentru ea.

Vizitele la Slatina la sediul Securității au fost obligatorii imediat după ce s-a întors de la canal. De la început a fost informat cu privire la ce așteptau de la el:

-să nu părăsească localitatea de reședință timp de 5 ani

-să declare sincer și fără să ascundă nimic din tot ce se întâmpla în sat, în biserică și în afara ei

-să nu vorbească împotriva partidului sau a conducerii comuniste

-să nu povestească sub nicio formă ce s-a întâmplat la canal

-în fiecare a doua vineri din lună trebuia să fie la sediul securității din Slatina, la ora 8

-să înceteze cu activitățile subversive împotriva statului

-să nu mai facă „propagandă religioasă”

-să nu organizeze și nici să nu participe la întâlnirile din afara bisericii

-să devină informatorul lor prin angajament semnat.

Omul care se ocupa de cazul tatălui meu era un ofițer de Securitate de origine evreiască pe…

La scurt timp după ce a venit de la canal, tata a fost chemat la postul de miliție din comună. S-a dus acolo cu inima liniștită, dar mama a trecut din nou prin amintirea arestării lui. În momentul în care a ajuns acolo, l-a întâmpinat șeful de post care l-a privit cu asprime și i-a zis pe un ton foarte arțăgos:

Zilele astea m-am mai uitat pe dosarul bunicului meu. Deși mi se pare o pierdere totală de timp, resurse și energie ce au făcut comuniștii pentru a monitoriza cât mai mulți cetățeni, măcar ne-am ales și noi cu informații despre cei dragi și chiar dacă nu exista facebook, notele informative ne-au ajutat în această privință.
Numele care i-a fost dat bunicului meu a fost „Predicatorul.” Iată câteva note informative din dosaul său:

„În cea ce privește pe numitul Cruceru Florea nu se abate de la legili statului cu nimic, nu vorbește nimic în afară de credință și nu se antrenează în discuți(i) mari cu oameni(i).”

Acest text este parte a unei cărți despre viața bunicului meu, Florea Cruceru. Chiar astăzi se împlinesc 70 de ani de la arestarea lui.

Imediat după ce a avut loc discuția cu cei cinci popi, s-au petrecut unele schimbări care tatălui meu nu i s-au părut deloc suspecte. Pentru el făceau parte din cotidianul zilelor acelea. Își vedea de treabă la câmp, prin curte, lucra cu hărnicie și cânta foarte mult. Cântările de la Oastea Domnului îi erau tare dragi și fie le fluiera, fie le cânta. Iarba creștea frumos, fusese o primăvară frumoasă cu ploi la timp și aștepta vara ca să o cosească pentru cele două capre. Vara era aproape. Dar a observant că de foarte multe ori jandarmii veneau și stăteau de vorbă cu vecinii, iar unii dintre ei au avut curajul să-i spună că, de fapt, îi întrebau despre feciorii lui Cruceru, dar mai ales întrebau…

Când a venit noaptea, i-au urcat într-un camion militar pe cei 200 de bărbați și au plecat spre gara Pitești. Într-o margine, pe o linie separată, i-au coborât din camion și i-au urcat pe toți într-un vagon. De jur împrejur erau soldați cu arme automate care aveau ordin să tragă la orice încercare de evadare. În mod normal, într-un compartiment încăpeau 8 persoane. Erau zece compartimente și au băgat câte 20 de condamnați în fiecare. Vagonul a fost atașat la urma unui tren de călători care circula pe ruta Pitești-București. Dimineața a ajuns în Gara de Nord. Ferestrele vagonului fuseseră vopsite ca să nu se vadă nimic dinăuntru afară și invers. Pe exterior erau montate grilaje groase, din bare de fier, care nu puteau fi date jos decât cu aparatul de tăiat cu oxigen. Patru soldați, militari în termen, păzeau vagonul fiind puși câte doi la fiecare capăt.

Deținuții erau…

Pregătind articolul ăsta în februarie am fost curioasă să aflu și părerea altora privind lucrurile pe care orice femeie trebuie să le știe despre bani; așa că l-am întrebat pe Mr. Google: ce ar trebui să știe o femeie despre bani?

Spre marea mea surprindere, după o primă căutare nu am găsit niciun articol care să aibă titlul dorit de mine. Cel mai atractiv răspuns pe care l-am găsit vorbea despre lucrurile pe care femeile le cumpără cel mai des: articole vestimentare, accesorii, obiecte decorative. Și mi s-a părut (atât de) trist și superficial! Oare relația noastră cu banii se rezumă doar la atât? Totul e doar goană după vânt?

Cred că putem mai bine de atât. Nu spun că e greșit să te îngrijești de lucrurile de aici dar cred că mai este ceva.

Ce ar trebui tu, draga mea, să știi despre bani mai întâi?

Trecuseră 4 luni de când Florea Cruceru ajunsese la Capul Midia, numit de cei peste 10.000 de condamnați lagărul morții. Așa cum și-a dorit de la început, și cum s-a și rugat de când fusese arestat, a găsit un număr însemnat de credincioși evanghelici care erau deja în lagăr, iar în perioada cât a stat acolo (1950-1951) s-au tot adăugat. Unii erau eliberați, alții veneau, iar o parte din ei mureau în lagăr de foame, bătăi, boală sau muncă epuizantă fără hrana necesară.  După ce l-a găsit pe Roșculț Costea (pe care l-a văzut rugându-se înainte de ceea ce comuniștii numeau prânz) acesta l-a introdus pastorului baptist Bîcu Ioan, pastor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timișoara, lângă care a dormit mare parte din detenție (l-am cunoscut personal în 1970), fratelui Fronius Martin (un credincios baptist sas din Brașov), pastorului penticostal Pop Ionaș de la Cluj alături de care tata…