Disciplinele spirituale – IV. Disciplina simplității/simplificării

”Acolo unde este comoara voastră,

acolo este și inima voastră…”

– Cristos

Cea mai mare bogăție din lume

este să trăiești mulțumit cu puțin

 – Platon

Simplitatea este

cea mai mare sofisticare

– Leondardo da Vinci

sursa imaginii Edictum Dei

Lucrurile ne dau de lucru, ne ocupă în primul rînd mintea, apoi modul în care gîndim ne determină viața, programele de fiecare zi, tipul de relații în care intrăm. Trăim într-o vreme în care timpul trece foarte repede, deși am cîștigat ore bune prin inventarea iluminatului public; spațiul s-a micșorat, datorită inventării mijloacelor de deplasare rapidă; sîntem cea mai informată generație din istorie. Accesul la timp, la deplasare și informație ne inundă viața cu programe multe, persoane multe, obiecte, instrumente de administrare a timpului, informației și spațiului: ceasuri, telefoane, computere, tablete, mașini.

Copleșiți sub atîtea poveri, deși avem o calitate mai mare a vieții fizice (bios), sîntem tot mai deteriorați pe interior, în viața lăuntrică (zoe). Am putea oare să găsim drumul înapoi, fără a pierde avantajele date de tehnologie?

Ajungerea la simplitate este un proces. Ne naștem cu dorința și instinctul complexității, pentru că sîntem creați de un Creator Care a creat organisme atît de complexe și sîntem creați după chipul și asemănarea Sa, dar acest instinct se pervertește în dorința de complicații. În loc să ne dezvoltăm în mod natural în adîncime, ne dezvoltăm ca o baltă lată și puturoasă, pe orizontală, înghițind în viața noastră tot mai mult și mai multe. Într-o lume a duplicității și a întortochelilor de gînduri, într-o lume a cumulărilor, în care mîna se transformă în greblă, creștinul este chemat să meargă contra curentului și de această dată, spre simplitate și simplificare, prin eliberarea de poverile care îl vor apăsa prea greu pentru alergarea în cursa credinței.

Duplicitatea și ”prea mult”-ul, lăcomia de lucruri și lăcomia de acceptare, dorința de fățărie și dorințele de aprovizionare peste măsură fac toate parte din patologia care trebuie vindecată prin disciplina simplității/simplificării. Simplitatea trebuie manifestată în relația cu obiectele, cu cele nemișcate, inanimatele și simplificarea,în relație cu activitățile și relațiile, cu cele mișcătoare și animate.

Cum se poate face aceasta? Învățînd să spunem NU programelor fără sens, întîlnirilor inutile, persoanelor toxice, învățînd să ne identificăm adevăratele nevoi, să facem deosebire între nevoile false și cele reale și să învățăm apoi să spunem NU celor care ne înșală și ne împovărează viața. Această disciplină trebuie să ne modifice modul în care facem listele de cumpărături și modul în care interacționăm pe rețelele de socializare. Din păcate am descoperit destul de tîrziu acest minunat cuvînt din limba română. Abia după ce, la 36 de ani, am ajuns la fibrilație atrială paroxistică, am învățat că în dulcele grai al amabilului, disponibilului și ospitalierului român există și cuvîntul NU! A învăța cînd să spunem NU (ispitei de a cumpăra impulsiv ceva, de a accepta o invitație, de a face o mișcare financiară riscantă) reprezintă nu numai o chestiune de sănătate fizică și mentală, ci și de igienă spirituală.

Fățăria (nu fățărnicia, ci fățăria – dorința de a promova o imagine publică falsă, neadevărată) sau duplicitatea este un atac direct în privința relației cu Dumnezeu, aprovizionarea în exces este un atac contra credinței în Pantocrator. Din această pricină disciplina simplității este crucială, este atît de importantă încît filtrează celelalte discipline, lăuntrice față de cele exterioare, fiind piciorul central al unui imaginar Menorah al disciplinelor în totalitatea lor. Voi reveni în următorul articol la această imagine!

Dacă avem în minte Candelabrul Cortului și Templului, dinspre partea stîngă se agață disciplinele lăuntrice, studiul, stăruința în rugăciune și solitudinea, discipline prin care ne facem ordine în sine, ne umplem de Cuvînt, dialogăm cu Domnul, stăm în singurătate pentru a definitiva cele două și pentru a ne reașeza sinele față de Dumnezeu și ceilalți. Prin disciplina simplificării și simplității ne pregătim să deschidem ușile și ferestrele către lume. Ne pregătim să reintrăm în posesia prejmuirilor noastre într-un mod nou. Cu suflet eliberat, sub o stăpînire nouă, a Domnului, noi înșine devenind stăpîni ai timpului nostru, spațiului nostru, programelor noastre, obiectelor noastre.

Citește mai departe pe Edictum Dei AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.