Tăcerea ciocanelor și tăcerea Mielului (R)

Domnul ne-a dăruit o Scriptură care poate fi imaginată, dar şi auzită. Există sonotopuri ale Noului Testament, despre care s-a scris şi vorbit cu multă ştiinţă, există şi sonotopuri ale Vechiului Testament. Putem vorbi chiar de o ”sonosfera” a Sfintelor Scripturi, care reprezintă totalitatea sunetelor pe care le putem „auzi” prin imaginaţie şi credinţă atunci cînd ne apropiem de textul sfînt. (Definițiile și conceptele aparțin Dr. Dorin Frandeș.)

Să ne îndreptăm spre o primă scenă, din Vechiul Testament:

1 Regi 6:7 Când era zidit templul, la zidirea lui au întrebuinţat pietre cioplite, lucrate mai dinainte. Aşa că nici ciocan, nici topor, nici orice altă unealtă de fier nu s-au auzit la zidirea lui.

Cînd a fost zidit Templul lui Solomon a fost tăcere. Uneltele nu au fost auzite. Nici un fel de bătaie, plescăit, troznet de cioplire, fier pe fier, fier pe lemn, fier pe piatră, piatră de piatră. Templul pentru Dumnezeu a fost construit într-o tăcere din care s-a auzit mai apoi strigătul de laudă însoţit de jertfele mieilor şi mugetul boilor sacrificaţi la dedicare.

autor Iurie Cojocaru

autor Iurie Cojocaru

Cînd a fost zidit Templul mîntuirii noastre în Domnul Isus Cristos, nu s-a auzit Mielul care a fost dus la tăiere pentru noi şi pentru a noastră mîntuire. Mielul a tăcut.

Isaia 53:7 Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8 El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, cu toate că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.

Mielul a tăcut, dar ciocanele au bătut în Trupul sfînt. La construirea Noului Templu al Mîntuirii noastre s-a auzit ciocanul pe fier şi fierul a intrat în carne şi în lemn, dar Mielul a tăcut. Sonosfera răstignirii este plină de zgomot, de urale, de huiduieli, de bocete, de plînset, scrîşnete de scripeţi, dar dincolo de acestea răsună cuvintele de pe cruce, şapte cuvinte care sfîşie inimile pămînteşti şi Cerul.

Şi Învierea a fost nezgomotoasă, fără asistenţă, discretă, fără mecanisme, scripeţi şi ciocane, care să forţeze rostogolirea pietrei. Dumnezeu a fost subtil şi tăcut la cel mai mare eveniment al omenităţii.

Acum, zidind Biserica Sa, după Învierea Domnului şi Revărsarea Duhului Sfînt, dragi credincioşi, pietre vii în Templul Domnului, Domnul Dumnezeu Tatăl, prin Domnul Cristos şi prin Duhul Sfînt de viaţă Dătătorul, ne lucrează, dar tot fără bătaie, ne ciopleşte fără zgomot.

Templul, Noua Zidire, Biserica este construit din pietre vii ca mine şi ca tine, cioplite şi montate în loc sigur în Trupul Său. Nici Trupul Său, Biserica, nu mai este străpuns prin bătăie de cuie. Acum este străpuns de Dragoste şi Pocăinţă.

De acest Paște să ne lăsăm străpunşi în inimă de părerea de rău pentru păcate, dar să strigăm de bucurie pentru că am primit Lumina Mîntuirii. Noi, Trupul Său, zidiţi împreună, să cerem unitate şi dragostea care ne poate lega fără cuie şi scoabe într-o singură clădire care să arate Slava Sa. Ciocanele lui Dumnezeu bat fără zgomot în noi. Fără sunet să creștem precum mlădițele în Viță și pe mai departe spre Cincizecime.

(text reluat)

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Tăcerea ciocanelor și tăcerea Mielului (R)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.