continuare de AICI

”Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!”  – Filipeni 4:4. Dacă Apostolul a putut striga aceste cuvinte din pușcărie, de ce nu vom putea noi? Bucuria noastră nu este legată nici de creșterile și scăderile burselor, nici de prețul petrolului sau ieftinirea materialelor de construcție, bucuria noastră este legată de Cel care nu se schimbă și nu se împuținează: Domnul. Gîndiți-vă la lucrurile de sus, ne spune același Apostol, nu la cele de pe pămînt. Steinhardt a scris după pușcărie nu un jurnal al frustrărilor și resentimentelor, ci un Jurnal al fericirii. Dragostea, bucuria, pacea, tustrele și altele sînt roade ale Duhului Sfînt, semne de neșters ale mîntuitului. Și dacă ne va merge mai prost în următorii ani, bucuria trebuie să ne crească pentru că ne apropiem zi de zi de Izvorîtorul oricărei bucurii.

”Blîndețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape!” – Filipeni 4:5. Blîndețea este capacitatea de a renunța atunci cînd nu este nevoie de renunți, atunci cînd ai dreptul de a lua, de a avea, de a pedepsi. Blîndețea lui Moise, de altfel un criminal cu acte în regulă, a fost dovedită atunci cînd Dumnezeu i-a făcut o ofertă greu de refuzat. Să înceapă un popor nou cu tine? Dumnezeul lui Avram? Și totuși … atunci a renunțat în favoarea poporului și aceasta i s-a socotit blîndețe. În următoarea perioadă va trebui să renunțăm, va trebui să învățăm să renunțăm la ce socotim cu drept de apucat: confort, poziție, loc la rînd, promovări, recompense, concedii, a doua mașină, casă de vacanță, hobby-uri (btw, în această perioadă grea mi-am vîndut arcul, o parte dintre bicicletele de colecție, o parte dintre instrumentele de colecție, mașina și altele). Capacitatea noastră de a renunța în socoteala celor care nu ar aștepta niciodată vreo favoare din partea noastră să fie re-cunoscută de toți. Prin aceasta ar trebui creștinii să devină de cunoscut și de invidiat. Dacă Domnul este aproape, finalul istoriei este aproape, atunci pentru ce să fim tentați de atîta acumulare? Ferice de cei blînzi căci ei vor moșteni pămîntul. Ferice de cei care știu să renunțe, căci a lor vor fi toate lucrurile după care nu vor mai tînji.

”Nu vă îngrijorați de nimic”, ci aduceți la cunoștința Domnului … Filipeni 4:6. M-am înțeles de ce prima criză a fost cea a hîrtiei iginienice, dar cînd am văzut că dispare făina și drojdia atunci m-am îngrijorat. Recunosc! Ne-am rugat, am aruncat asupra Lui această îngrijorare și …  am avut drojdie și făină. Cînd n-am mai avut drojdie am făcut maia. Cînd n-am mai avut făină, am făcut mămăligă. Apostolul, căruia nu i s-a ascultat rugăciunea de a fi eliberat de țepușul din carne, apostolul care n-a fost eliberat și a murit martir, același ne spune … și să ne bucurăm și să nu ne îngrijorăm, dar mai cu sîrg să ne rugăm, chiar dacă rugăciunile nu ne vor fi ascultate. Iar atunci cînd auzim șoapta Duhului: harul meu îți este de ajuns, să ne rugăm și cu mulțumiri.

”Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere,  vă va păzi inimile și gîndurile” în Domnul Filipeni 4:7. Dacă aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre, căpătăm pace. Eu mă culc și adorm în pace, ne spune psalmistul în psalmul 4. Este o pace de neînțeles, pe care numai Mîntuitorul ne-a promis-o, o pace pe care lumea nu o poate da și nici nu o poate înțelege. Acest soi de pace nu se poate imita, nu se poate obține prin medicație sau tratament, este o pace care își are izvorul dincolo de noi înșine, dincolo de puterea noastră de autosugestie sau de puterea cuiva de a ne face masaje psihice. Este pacea care vine din partea Păstorului nostru cel Mare, și noi sîntem turma pășunii Lui, și anume că El Însuși va avea grijă de noi. De ce să ne pierdem bucuria, pacea, seninătatea, cînd atîtea rînduri de martiri au murit cu zîmbetul pe buze în vremuri mai triste și mai nenorocite decît ale noastre?

”Încolo…. aceea să vă însuflețească ” – Filipeni 4:8 Sistemul de valori al lui Dumnezeu nu s-a schimbat. Odată cu venirea lui Cristos în lume am văzut ce este bun, drept și adevărat. Întrupat am văzut. Tot ce este adevărat, dar noi Îl știm pe Cel care este Calea, Adevărul și Viața; tot ce este vrednic de cinste, noi Îl cunoaștem pe Cel vrednic de Slavă; tot ce este drept, noi Îl cunoaștem pe Singurul Drept; tot ce este curat, noi Îl știm pe Cel care este de trei ori Sfînt; tot ce este vrednic de iubit, Îl știm pe Cel care este Dragoste; tot ce este vrednic de primit… și Cine ar fi mai vrednic să ne locuiască decît Cristosul nostru în noi, nădejde a slavei? Orice faptă bună, făcută în numele Lui și chiar pregătită de El înainte, că să umblăm în ea, orice laudă, adresată numai Lui … aceste lucruri nu se schimbă. Negocierile la limita moralității, compromisul ”minor” ca modalitate de supraviețuire, micile noastre măgării cotidiene, toate acestea vor reveni la normal … într-un nouă normalitate. … ”toată lumea trebuie să trăiască, să se descurce cumva”. Există însă lucruri pe care trebuie să le păstrăm intacte și aceasta este o axiologie cristocentrică. Oh, și dacă chiar nu nimerim, dacă nu știm să deosebim stînga de dreapta și nu ne-am dezvoltat o axiologie creștină, atunci avem modele!

Va urma