”Nu știu alții cum sînt … dar eu cînd mă gîndesc … ” – așa îmi vine să încep această postare, cu celebrul anacolut din începutul Amintirilor din Copilărie …
Disclaimer/Întîmpinare
Ceea ce este mai jos nu reprezintă o serie de afirmații teologice valabile pentru alții sau judecabile instituțional, nu este schiță de predică, reprezintă doar cîteva convingeri personale decantate în timp. Este în fond, o filă de jurnal. Judecați astfel!
Nu știu ce au decis alții, dar vă spun ce am decis eu în dreptul meu, fără pretenția că am epuizat teologal subiectul, fără pretenția că am monopolul adevărului. Este înțelegerea mea limitată și limita libertății mele în Cristos cu privire la acest subiect/ritual/practică eclesială.
autor Iurie Cojocaru
Am discutat astăzi cu Natalia și ea m-a întrebat:
Și totuși cum va fi cu Cina Domnului în viitor, dacă această stare se prelungește? Ne este foame de părtășie!
Ei, cred că acest cuvînt este cheie: comuniune, părtășie!
Poate fi acesta imitat, simulat, transferat din spațiul comun al comuniunii spre spațiul privat? Da, noi evanghelicii avem o liturgică (care este superbă, dar lipsește cu desăvîrșire) destul de relaxată, prea relaxată, după a mea părere. Noi chiar sîntem în stare să dăm Cina Domnului peste șervetul de pe care tocmai am strîns furculițele înfipte în oul fiert. Unde au hodinit micii și muștarul poate apărea imediat vinul euharistic.
Care este oare distanța dintre spațiul comuniunii și spațiul comun? Trebuie acest interval păstrat, cultivat? Cît de mare ar trebui să fie tensiunea între spațiul și timpul liturgic, între masa pe care așezăm elementele Cinei și strachina proprie?
Noi sîntem oameni de la țară acum. Am fost pastor de oraș mic un timp bun. Acum ne-am mutat cu membralitatea între oameni simpli, la țară, într-un sătuc ascuns între dealuri, în care argumentele bunului simț de lovesc în ”numele Tatălui” mai bine decît complicate manuale de dogmatică și raționamente care trec pe la Paștele Evreiesc cu ocolire prin sistemul de jertfe iudaic (A propos, dacă tot păstrăm tiparul iudaic, n-ar trebui să ne cultivăm răbdarea mai mult și să facem anual ritualul? Dreptul de a tăia paștele nu era pe atunci discriminatoriu, de asemenea? ). Fraților de la Mierlău nu le trebuie multă filozofare să înțeleagă anumite chestiuni de bun simț. Există lucruri clarificate după un instinct eclesial bine conturat.
Iată deci:
Asta am înțeles eu, că pentru a SĂVÎRȘI (și nu la întîmplare am ales verbul) Cina Domnului, Comuniunea Euharistică, trebuie îndeplinite cîteva condiții care se întrevăd din textele pauline și cîteva condiții care vin din practica bisericească și tradiția (da, tradiția, că și noi protestanții avem tradiție) reformată:
- SINCRONIZAREA – Cred că este necesar ca ipostaza locală (pentru că Biserica Universală se ipostaziază necesarmente local) a Trupului lui Cristos să fie în același timp laolaltă. Da, asta se poate realiza și pe internet, cu binecuvîntări on line. Dar ..
- SINTOPIZAREA – Sintopia sau sintopizarea înseamnă adunarea tuturor membrilor unei biserici locale ÎN ACELAȘI LOC (top). Da, Scripturile ne spun că erau TOȚI (la insistența unui prieten pun tot pasajul scriptura v. 46. ”Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima” – cu mențiunea că atunci creștinii nu aveau cadrul eclesial definit, ci numai cadrul ritualic la Templu) ÎMPREUNĂ, adică în același timp, în același loc și așa frîngeau Cuvîntul și Pîinea. Sicronizarea și sintopizarea ne adună și ne propulsează în timpul și spațiul liturgic, iar liturgicul este opus privatului. Profanul, etimologic vorbind, este ce este în fața și afara templului. Este oximoronic să spui că am ținut o leitourgia acasă. Aceasta este o formă de profanare, tehnic vorbind. Acelea sînt ierurgii eventual, cînd duci spațiul eclesial, cînd îl extinzi, cînd îl întinzi către spațiul privat (vezi dusul Cinei la bolnavi, cît mai aproape de momentul euharistic, cît mai aproape de spațiul eclesial – în parohie!). Tocmai ieșirea din spațiul privat (dar, de, n-avem noi cunoștințe de chestiuni din astea complicate, noi dăm înainte cu Wurmbrand, de parcă precedentul R.W. și condițiile în care s-a luat Euharistia la Pitești sînt normative pentru noi astăzi în situația de acum…) tocmai ieșirea dinspre familie spre spațiul eclesial, mușcarea din cele ale noastre și dăruirea către ce este al tuturor, tocmai aici este direcția în care se mișcă și respiră Biserica. Nu luăm ce este al nostru, privat, familial să-l vulgarizăm (să-l arătăm poporului, vulgului, am folosit cuvîntul în sensul etimologic) și nu ne familiarizăm (aducem tămîie în casă ca să ne parfumăm cu lucrul liturgic) eclesialul. ”Ce n-aveți case în care să mîncați?” … întreabă Apostolul. Iată că în eclesiologia medie, pe care o găsim în epistolele pauline, față de eclesiologia timpurie, din Fapte, evanghelii și Iacov, separația privat-public, familiar – liturgic începe să apară și chiar să fie în tensiune. Ideea că … ”primii creștini n-aveau nicio problemă să o facă prin case, în familii”…. este o eroare hermeneutică, inconsecventă practic. Așa cum am spus, încă din primul secol apar evoluții liturgice și ceea ce s-a făcut la un moment nu s-a mai făcut și nu se mai face acum. A spune fraze de genul: ”ce-aș mai vrea să fie ca în biserica primară!” cere condiția unei abdicări de la onestitatea teologică și exegetică. Ești sigur? Chiar? În neclaritățile teologice de atunci? Fără Noul Testament pînă în 284 după Cristos? Ah, și ți-ai vinde tot ca să pui împreună? Să fim serioși! Faptul că s-a făcut o dată, precedentul, nu este legiferant pentru posteritate ca în justiție. Precedentul poate prezenta tocmai excepția de neatins.
- SINERGIA – Eh, am putea la un moment dat forța lucrurile. Sîntem totuși în același loc, on line, facem cumva și redefinim spațiul eclesial ca un spațiu circumscris de parole și politici de participare asumate. Dar sinergia (nu a faptelor, că este pleonasm), împreună-lucrarea (așteptați-vă unii pe alții)… crearea acelui moment în care tragem cu ochiul în stînga în dreapta, privindu-ne frații, privind elementele, împreună-lucrarea oficiantului cu cei care sînt slujiți, toată această sinergie necesită spațiu liturgic și timp liturgic, sintopic și sincronic. Argumentul de tip … da, da Richard Wurmbrand, cum și-a dat Cina singur cu nimic…. În primul rînd să vă văd pe voi după 12-13 ani de izolare. Apoi mai discutăm. Au trecut abia 2 luni de cînd n-am dat păhărelele? S-ar putea să mai treacă două! Chiar așa de mare este panica? Există culte care dau Împărtășania o dată sau de două ori pe an. Dacă ne este foame de Cristos, Pîinea și Apa Vieții, Vinul cel Bun din Butucul lui David, Îl avem în fiecare zi cu noi? Chiar așa ne arde buza dacă nu luăm o lună cele două elemente? Și apoi sînteți gata să împărtășiți chiar TOATE concluziile teologice ale lui R.W.? Dacă este un personaj carismatic și fascinant chiar îi imităm toate faptele? Precedentul istoric în cazul cuiva, în situații excepționale, nu creează reguli dogmatice și liturgice pentru comunități întregi în ALTE situații excepționale. Și aici trebuie să admitem că nu ne-am mai confruntat cu așa ceva niciodată. Avem nevoie de orientare teologică la calm și de minte limpede, nu de heirupisme eclesiale. De fapt această poartă deschisă spre privatizarea actelor de cult ne duce spre un hău al practicii eclesiale, pe care puțini îl intuiesc. O poartă deschisă la urgență acum, fără a gîndi holistic și în perspectivă ne poate deschide capcane în care ai noștri copii și nepoți se vor scufunda ca în mlaștini mișcătoare.
- SOLEMNITATEA – Da, solemnitatea! Domnul Însuși ne-a spus că ne va invita la ceva masă asemenea, dar numai în Împărăția Sa. Apostolul Pavel în 1 Corinteni 11 scrie tocmai împotriva faptului că cei din Corint coborau ritualul la nivel de chermeză, îi amendează că desolemnizau masa Domnului, îmbătîndu-se. Transformînd paharul Domnului în paharul dracilor, invitînd în agapa fraților obiceiurile și atmosfera din agora sau din casă. Avem nevoie de ritualuri, dragii mei. Sîntem ființe ritualice. Acum cînd totul devine familiar, cînd ce trebuie să stea afară este adus în casă, cînd ce trebuie să stea în casă este dus afară, cînd inversăm categoriile, vorbind despre minunea ”înmulțirii hîrtiei igienice”, desacralizăm simboluri și ne ducem pe sofa amvonul, acum cred că trebuie să mergem în sensul opus mișcării pendulului și să răscumpărăm ritualul. Protestanții au nevoie mai mult ca oricînd de răscumpărarea și implementarea, pentru că unii n-au vizitat niciodată concepte precum: spațiu liturgic, timp liturgic, ritual! Iar pentru noi ideea de symbolon nu reprezintă nimic mai mult decît funcția înlocuitoare semiotică a unui semn de circulație, un simplu reminder, un jalnic sprijin anamnetic. Noi sîntem cei care am inventat ideea de ”stat la o cafea cu Isus Cel în Blugi”, noi sîntem cei care ne tragem de brăcinari cu Sfînta Treime, într-o grotescă horă a unei penibile familiarități. ”Duceți pînă la capăt Mîntuirea voastră cu frică și cutremur” nu mai rezonează în capul generației care crede că poate totul oricînd, oriunde numai pentru că, vorba unui prieten, îi poate răspunde pe twitter lui Trump. Apelul meu nu este unul teologic în primul rînd, ci practic. Teleologic. Ne uităm la scop, ne uităm la final, ne uităm la capătul de drum și văzînd capătul spre care ne îndreptăm cred că am ajuns cel puțin noi ca familie și biserică că trebuie să ne schimbăm traiectoria.
- SENZORIALUL – Da, senzorialul. Sîntem ființe senzoriale. Avem nevoie de vizual, de auditiv, de miros, de gust, de elementul ținut în mînă, dar și de fața și prezența celuilalt. Cina Domnului, Euharistia este un ritual comunitar, dialogic, petrecut sincronic, sintopic, sinergic și solemn. Este tocmai despre celălalt, străinul făcut frate, nu este vorba despre soț-soție-copii, despre relațiile de sînge natural, ci TOCMAI DESPRE o altă consagvinitate. În Cina Domnului, care NU ESTE ZIDITĂ PE masa Pascală, nu sărbătoresc cu cel din casă, ci celebrez ALTERITATEA dusă la extrem: dușmanul, prigonitorul făcut frate. Mă uit la paharul cu roșeața din el și îmi dau seama că sînt frate de Sînge, Sîngele Domnului, cu cel antipatic și nesuferit din fața mea, din dreapta mea. Petru nu-și ia Cina cu nevastă-sa și soacră-sa, ci cu Saul, prigonitorul și ucigașul, transformat în Paul. Prezența celuilalt, care mă deranjează, dar pe care SÎNT OBLIGAT SĂ ÎL SUPORT, să îl iubesc… asta sărbătoresc și celebrez la Cina Domnului. Relația imposibilă. De ce să închid asta la cei din familia mea, pe care chiar și păgînii îi pot iubi? Faptul că și eu și el sîntem invitați într-un mod imposibil, de un Rege Imposibil, la o Nuntă Imposibilă, în care Mirele moare și noi sărbătorim Moartea Lui, pîinea care se frînge și văd cum se frînge … apoi zîmbim și ne bucurăm de Învierea Lui, aceasta este parte din chemarea la Masa Lui, preînchipuire a Mesei de la Nunta Lui.
De aceea astăzi n-am luat Cina acasă, printre blidele noastre, pe scaunele noastre, cu consangvinii noștri.
Pentru că n-am putut să respiram același aer, în același timp, în același loc, cu frații și surorile din Mierlău, pentru că n-am putut să sintopizăm, să ne sincronizăm, să fim în deplină sinergie, să simțim, vedem, auzim, să ne bucurăm senzorial și solemn de familia lui Cristos.
Marius Cruceru 
Mulțumesc Marius pentru gânduri. Merita sorbite până la fund. Serios.
Pingback: Cel puțin 5 motive pentru care astăzi, fiind pastor ordinat, n-am luat totuși Cina Domnului (Euharistia) în familie | Ciprian Barsan
Cum spuneam, am sorbit până la fund doar că acolo am rămas cu un gust amar…acel Campus Crusade nu-și avea locul acolo și acum.
Ba și-l avea. E reducerea la absurd pentru cei de nivelul lui Stănilă.
Măcar atât de-ar pricepe.
Multumim si tot respectul pt clarificari. Intr-adevar cine nu vrea sa priceapa o va da inainte cu Wurbrand(tot respectul pentru memoria lui).Sa fi-ti binecuvantat impreuna cu casa Dvs.
Analiza facuta la superlativ cu limpezimea si profunzimea gandirii unui carturar pe care-l respect. Multa lumina si autoritate de sus in slujba Regelui!
frate te incurci mult in teologie fara sa-ti dai seama de simplitatea cuvantului lui Dumnezeu transmis prin fiul sau .Nu degeaba vorbeste scriptur ca va rataciti ca nu cunoasteti cuvantul nici puterea lui Dumnezeu nu e nimeni obligat sa accepte teoria ta fiecare are intelege cuvantul in felul cum a primit cuvantul si pe Dumnezeu .Pavel vorbea de niste crestini ca ei nu au cunoscut in felul acela pe Dumnezeu
stimabile, dvs. vă încurcați în gramatică mai întîi. După ce o rezolvați pe asta, faceți următorul pas. Pînă la critica teologică mai aveți vreo 250 de trepte. Nu discut aceste lucruri cu oameni care au probleme la capitolul bun simț.
Nu vă supărați pe Stănilă. E expresia neoprotestantismului pur, în care fiecăruia îi trăznește teologia după cum îi vine. Între astfel de oameni trebuie să faceți dvs. rânduială. Și mă tem că nu se mai poate. Hățurile au fost scăpate de multă vreme. Acum doar culegem ce a fost semanat. Un creștin ortodox, fie el analfabet, (nu neapărat baba lui Țuțea) n-ar fi gândit în vecii vecilor că și-ar putea lua de unul singur Euharistia acasă … ca să nu mai vorbim de cola și biscuiți…
În urmă cu mulți ani am cunoscut un tip care îmi spunea cum a fost botezat sub duș. A ținut să-mi precizeze că dușul nu avea pară iar el, bineînțeles, nu avea slip. Presupun că nici „botezătorul” lui nu avea slip. Omul nu glumea deloc… iar când a sesizat că eu mă uit la el ca la girafă (tocmai pentru că am sesizat că vorbea serios) a ținut să precizeze că nu e nebun.
Am plecat scărpinându-mă în cap…
vreo 10 like-uri pntru comentariul asta! 🙂
Mulțam frumos!
Ca o mențiune care nu are legătură cu subiectul discutat, vreau să vă spun că am urmărit
– în mare – temele pe care le-ați postat pe aici și pe facebook și am sesizat câteva modificări de substanță în percepția dvs. asupra acestui fenomen al pandemiei. Dacă la început erați foarte aplecat pe izolare, statul acasă, pericol de moarte, factori de risc etc acum începeți și dvs. să vedeți lucrurile puțin mai nuanțat și să reacționați ferm la ideea străinului cercel de a-i separa complet pe bătrâni de familiile lor și de a-i izola pe cei între 40 și 65 de ani. Că, mai exact, începem să vedem mai pe larg faptul că, în toată mizeria asta numită pandemie, „ sfara e mai mare ca jumara” și că, cel mai probabil, pandemia este planificată pentru a fi un motiv în resetarea ordinii mondiale sau …
…. mai probabil, parte a unui război care se duce peste capetele noastre între trei mari forțe cu tendințe globaliste: Uniunea Eurasiatică ( Rusia, China, India etc. dar și Brazilia sau Venezuela – acei BRICS), un „Consorțiu” globalist care intenționează o dictatură mondială socialistă sub conducerea unui guvern unic – cu Islamul ( sub forma unui Califat) impărțit in sferele de influență a primelor doua forțe. ”Consorțiul”, care controlează politica SUA (până la venirea lui Trump) și a UE, este format din marii bancheri și capitaliști care se manifestă în Grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relații Externe și Comisia Trilaterară….
În contextul acestei pandemii circulă doua teorii. Prima se referă la faptul că ordinea mondială manifestată în ultimii 30 de ani, cu o civilizație deschisă, globalistă, neomarxistă, multiculturalistă, consumeristă etc, s-a sfârșit iar locul ei va fi luat de o ordine a identităților naționale, a economiilor autarhice, suveranism etc. Cealaltă teorie (Jacques Attali vorbește despre un viitor hiperimperiu, hiperconflict și o hiperdemocrație instituită sub dominația unui guvern mondial unic) sugerează că pandemia e un preambul al unei globalizări și mai accentuate și a demarării unui proces de instaurare unui guvern „mondial” (probabil într-o primă etapă sub forma acelui hiperimperiu) instituit de data asta cu sprijinul populației…
Indiferent de câștigător, condamnații la moarte ai acestui război sunt, după prof. Olavo de Carvalho, comunitățile creștine de pretutindeni, conservatorismul american și națiunea iudaică… Repet. Condamnați la moarte, nu la fericire. Asta înseamnă că ne așteaptă vremuri cumplite. Sigur, sunt de acord cu Chesterton când spune cum creștinismul a fost aruncat la câini și că de fiecare dată câinii au murit, însă nu e totuna ce vom face atunci când câinii vor începe să muște – la propriu – din noi.
Problema e infiorător de complexă… și nu-mi imaginez că o epuizez eu aici!!! Abia o zgâriem la suprafață. Insă, obsevând precepția dvs mai nuanțată, am îndrăznit să vă bag sub ochi (și) aceste gânduri.
Un creștin, care este profesor, trebuie să fie pus la punct din mai multe puncte de vedere. Iar bibliografia de mai jos sugerează unul din ele.
Dacă tot gândiți mai nuanțat, poate că ar fi cazul să mergeți mai departe cu înțelegerea fenomenului pandemiei și în direcția asta:
Cărțile.
https://humanitas.ro/humanitas/carte/statele-unite-%C8%99i-noua-ordine-mondial%C4%83
https://carturesti.ro/carte/scurta-istorie-a-viitorului-449535
și Aleksandr Dughin.
https://flux.md/stiri/aleksandr-dugin-ordinea-post-globala-inevitabilul#
Un apendice. Steve Bannon, (un reprezentant al conservatorismului american… condamnat la moarte) cu referire la elita mondială și la Henry Kissinger (un reprezentant de frunte al „Consorțiului”)
De la minutul 13 până la 19.
Doamne ajută să ințelegem mai bine ce se întâmplă peste capetele noastre. E singurul lucru pe care îl putem face.
PS. Poate că după ce cițiți ar fi mai bine să ștergeți postul acesta…. Sănătate.
de ce să șterg?
Da, balansez între îngrijorare (mama mea are 72 de ani) și scepticism.
Am spus și astăzi: dacă miza sănătății mele este pierderea libertății, mai bine mor de gripă, decît cu aripile libertății frînte.
Am luptat ca soldat în 1989 pentru libertate. Nu vreau să fiu înghesuit acum într-un ghetto în numele unor farseori, pseudo-savanți, care ne manipulează destinele și care ne distrug viața.
Ne distrug Zoe (viața spirituală) în numele biosului (vieții biologice)
@ Iosif Barna
Acel site citat de dvs. (flux md) lasa loc si pentru multa dezinformare.
De fapt, cind gasesti pe un site stiri de tipul urmatoarelor de mai jos, trebuie sa sune repede clopotelul ratiunii. Acel site promoveaza fake-news (stiti false) sau aproape false.
– APOCALIPSA 5G ( Subtitrare în Limba Română )
– Reputat chirurg cere ”Jos antenele GSM de pe blocuri – radiații nocive, impact devastator”
– Angajat ONU: Tehnologia 5G inseamna razboi impotriva umanitatii
– Bill Gates ar fi trimis kituri de testare deja infectate
– Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului
– Legea Vaccinării Obligatorii: 50 de medici cer să fie respinsă
Aceste titluri sint selectate dintre ultimele care au aparut in bara de recente (flux de stiri)…nici nu mai e necesar sa continui cu cercetarile.
Referitor la articolul citat, da, pare in regula, fiind vorba doar de niste preospectiuni, nu de certitudini.
Nu contest ce spuneți, însă sper că nu veți face greșeala de a exclude conținutul prin decredibilizarea sursei, pornind de la premisa generalizată ca site-ul respectiv împrăștie știri false. E o altă formă a ad hominemului care, pentru un om rațional, așa cum spuneți, e o eroare chiar mai gravă decât citirea unei știri false.
Articolul semnat de Dughin l-am postat fără să fiu interesat absolut deloc de numele site-ului care l-a publicat. Am făcut asta pentru că în prealabil am citit dezbaterea dintre el și prof. Carvalho și am văzut cum gândesc acești oameni. Sigur, nu îmi imaginez că dezbaterea lor să fi epuizat subiectul iar eu, cititorul, să înțeleg până la ultimul detaliu dedesubturile războiului dintre globaliști și suveraniști. Însă totuși, dezbaterea respectivă conține mult mai multă informație credibilă decât un articol scris de un terț pe tema respectivă. Când omul care participă la o astfel de dezbatere e cel mai important gânditor al eurasianismului și omul de încredere al lui Putin, eu mă gândesc de două ori înainte de a expedia vorbele lui ca simplă propagandă sau dezinformare.
Mult mai important îmi pare că ar fi tocmai nimerit să cumpăr și celelalte cărți scrise de Dughin care au fost traduse în lb. română. Citind ceea ce scrie în mod asumat, pot observa direct de la sursă cum gândesc acești „programatori sociali” ai lumii noastre
La fel am procedat cu Attali. Dacă Dughin e un exponent al conservatorismului suveranist războinic, Attali e un ideolog al globalismului. Și încă unul important. La fel trebuie procedat cu Marcuse, Horkheimer, Lukacs, Kalergi sau alți ideologi care ne-au pecetluit soarta. Sunt sătul de propagandă. Și n-am altă posibilitate de a mă informa corect decât dacă le citesc acestor programatori sociali cărțile – chiar dacă lectura unor astfel de cărți îmi va întoarce mațele pe dos.
În ce privește articolul semnat de Dughin, firește că e o „prospecțiune”, a unei noi ordini mondiale suveraniste. Insă, așa cum actuala ordine mondială sexomarxistă și actuala Uniune Europeană au început să fie clocite încă din perioada interbelică, imi pot imagina fără să greșesc prea mult, că și aceste prospectiuni suveraniste enunțate de Dughin sunt „clocite” de multă vreme. Or, de vreme ce globalismul și suveranismul sunt antagonice, mă aștept ca, fie una din ele o va elimina pe cealaltă ( aici sunt posibile orice metode, inclusiv această pandemie sau un viitor război mondial cu consecințe inimaginabile) fie vor conviețui amândouă separate printr-o noua cortină de fier. Dar amandouă nu pot conviețui în același timp și sub același raport.
În ce mă privește sunt sigur că pandemia asta e parte a unui război pe care mulți dintre noi, din fericire, nu-l vedem. Sper să nu se transforme într-un altfel de război. Pe acela îl va vedea oricine.
Ps. Aș fi preferat ca acel post să nu fie postat pentru că e la modă în România ca atunci când te prezinți a fi un creștin, familist și iubitor al leagănului copilăriei tale (a se citi iubitor de țară) – ba încă dacă mai ai și nesăbuința să pomenești numele lui Dughin – să fii rapid catalogat că ești dughinist, putinist și ortodox retardat care se opune civilizației și progresului.
Parafrazându-l pe Steinhardt, aș spune și eu că „mii de draci mă furnică” când văd astfel de „argumente” .
Multumesc pentru raspuns!
Aveti dreptate din punctul de vedere al culegerii informatiilor din surse laice.
{{Totusi In cazul informarii in domeniul spiritual, in Biblie gasim ca nu trebuie sa ne adapam decit din ape curate – orice dubiu asupra persoanei care transmite informatia va arunca automat dubii asupra invataturii sale. Da, exista si adevaruri printre lăturile aruncate de unii, dar noi sintem chemati sa ii dam la o parte cu totul. – insa asta e cu totul alta discutie}}.
Pe de alta parte, nu imi sta in caracter sa argumentez ad hominem cind cineva prezinta niste lucruri, fie personale, fie citate. Discut ceea ce este prezentat.
De restul ar trebui sa se ocupe constiinta intrelocutorului.
Deci pe partea asta sper ca sintem intelesi. 🙂
Cred, insa, ca sinteti de acord cu mine ca cititori trebuie sa fie avertizati intr-un fel asupra diferitelor surse dubioase, atunci cind sint mentionate (cam aceasta era intentia comentariului meu).
toti erau nelipsiti de la templu dar nu toi incapeau in aceasi casa ci fiecare la casele lor corect
Cina Domnului ”NU ESTE ZIDITĂ PE masa Pascală”, dar este zidită pe tiparul Pascal?… Sau este o simplă coincidență faptul că Mielul care ridică păcatul lumii a fost jertfit de Paște?
este sau nu o fractură între legămîntul cel vechi, în sîngele mieilor și LEGĂMÎNTUL CEL NOu, ÎN SÎNGELE LUI? Mîntuitorul o spune: acesta este sîngele legămîntului celui nou. Nu? Care este legătura între ce vedeți la Cină, în fiecare săptămînă, lună și Cina Pascală, o dată pe an? Care este ”meniul” acolo? Care este meniul aici? Frîngeți miel cumva la Cina Domnului? Pîine și vin? Ierburi amare? Forma este schimbată, conținutul este redefinit, avem de-a face cu o fractură și un nou început. El a rupt perdeaua, a intrat în Sfînta Sfintelor, s-a declarat MAre Preot, deși nu era de viță preoțească et c. Unde vedeți continuarea? Cina pascală este doar o umbră a lucrurilor care vor fi fost deplin de-săvîrșite în Cristos!
Cina Pascală este una și Tiparul Pascal este altceva. Eu m-am referit la Tiparul Pascal iar Dvs. în răspuns v-ați referit din nou la Cina Pascală. Dar până la urmă ”meniul” este același, așa că Cina Domnului este zidită pe Tiparul Pascal, pentru simplul motiv că Tiparul Pascal anticipează Cina Domului la fel cum Vechiul Legământ anticipează Noul Legământ, așa că eu nu văd nici o fractură între cele două Legăminte ci o perfectă armonie, nu degeaba Domnul Isus ”a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, [celor doi ucenici, în drum spre Emaus] în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”
Dar revenind la ”meniu”…
ATUNCI:
-trupul mielului trebuia jertfit și mâncat, iar sângele trebuia pus pe ușiorii ușii, pentru ca mânia lui Dumnezeu să treacă ”pe lângă” ei;
ACUM:
-Trupul Domnului Isus, ”Mielul care ridică păcatul lumii” și care a fost jertfit de Paște, trebuie ”mâncat”, pentru că ”omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), iar Sângele Lui trebuie ”băut”, adică pus de către noi pe ”ușiorii” sufletului, pentru ca mânia lui Dumnezeu să treacă pe lângă noi;
”53Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
54Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
55Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
56Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.” (Ioan 6)
…dar ”Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” (Ioan 6:60)
Pentru că ați fost de multe ori pe la Iris, având ”irisul” deschis… un mesaj la subiect: https://www.youtube.com/watch?v=NjUHP6BwzRQ
da, am ascultat mesajul. Îmi permit, cu simpatie și dragoste față de fratele Beni, să nu fiu de acord cu unele dintre argumentele dînsului.
Pingback: Cel puțin 5 motive, fiind pastor ordinat, n-am luat totuși Cina Domnului (Euharistia) în familie – Noutati Crestine
In Fapte 2 ne arata cum se ia cina acasă. In Corinteni cum se ia ca si biserica, in ambele cazuri ci respect si cercetare duhovniceasca. Atâta controversa in lumea evanghelica.Mai nou am vazut in scrierile multor frati ca ,, cina a devenit un act al sfinteniei, cine asteapta este sfant ,,
Ca si cand nu trebuie sa ne sfintim mereu.Si uite asa a reusit diavolul sa indepateze pe crestini de cel mai frumos si placut ,, act ,, părtășia cu Hristos si frații ( familia ) si culmea, in numele sfințirii. Sa ne trezim frati scumpi ca biserica a ajuns un loc al poeziilor si cântecelor ,, despre Isus ,, dar fara impact si relevanta in societate.
Cu respect si dragoste un Domnul.
Ce spuneți de hotărârea Bisericii Iris și de interpretarea dată de fr. Beni Fărăgău? Este și dumnealui inclus în ironiile dvs?
PAce, nu știu care este hotărîrea bisericii Iris, pentru că nu am urmărit. Nu mi-aș permite să îl ironizez pe fratele Beni Fărăgău în nicio instanță. Ce am avut de comunicat ÎNTOTDEAUNA cu dumnealui nu i-am comunicat indirect, ci direct, față către față, cu tot respectul pentru unul de la care am avut de învățat cum să studiez Scripturile încă din anul 1986, cînd l-am cunoscut. Că s-a întîmplat ca uneori să nu fiu de acord cu ce spune dînsul? Da, s-a întîmplat. Atunci am rezolvat direct.
Eu am ciupit excesele. Aberațiile.
Atitudinea d-lui Cruceru m-a intristat mult…Obisnuiam sa il ascult/citesc de cate ori aveam prilejul. Insa, de cand a devenit personificarea expresiei „cunostintele inganfa”, il evit. Nu gasesc la dansul nicio dovada a dragostei ziditoare si asta e teribil de trist… Sa (ai pretentia ca) Il cunosti pe Domnul si cu toate astea sa iti permiti ironii ieftine…e urat, tare urat. Iar „cainii de paza” care simt nevoia sa raspunda obraznic celor care nu au aceeasi viziune cu d-l Cruceru, iare si dansii se considera a fi proprietari unici ai harului?
Haideti sa ne punem pe genunchi, ca e mare nevoie de smerenie si inimi curate, nu de astfel de atitudini!!
Stimata Amedeia Neamțu, îmi pare rău că sînteți dezamăgită, dar probabil este mai bine așa. În acest fel, dezamăgiți de oameni, ne legăm tot mai mult de Dumnezeu. El nu dezamăgește niciodată.
Da, cunoștințele pot îngîmfa (cu m, nu cu n – a propos de cunoștințe 🙂 )
Îmi pare rău că nu găsiți chiar NICIO DOVADĂ A dragostei ziditoare. Încerc și eu ce pot.
Uneori și demolarea este o dovadă de dragoste, nu v-ați gîndit la asta?
Așa zic și eu, haideți să ne punem pe genunchi și să nu ne mai etichetăm așa de rapid frații, mai ales că n-am stat nicio secundă la aceeași masă, ca să ne cunoaștem îndeajuns pentru a pune etichete așa de ușor.
Și o întrebare pentru dvs., stimată Amedeia Neamțu, chiar credeți că a eticheta pe frații dvs. ”cîini de pază” este cea mai pură dovadă de dragoste ziditoare? Nu cumva faceți tocmai greșeale pe care o vedeți la altul? Nu cumva și dvs. ironizați ieftin prin asemenea apelative? Ce părere aveți?
În rest … vă doresc sărbători binecuvîntate!
Bine punctat. Problema la noi la protestanti este ca prea trivializam niste lucruri, vorba fratelui iosif Tohn, prea credem ca Dumnezeu este daddy (si daca e daddy, ne permitem multe…).
De curand am citit o carte de apologetica catolica. Buna carte. Un punct care mi-a dat de gandit a fost cel al transubstantierii. Un punct asupra caruia mai demult cugetam. Noi neoprotestantii luam Cina Domnului mult prea usor. Domnul Isus spune acesta este trupul Meu, si acesta este sangele Meu. Sigur, noi protestantii ne grabim sa adaugam ca sensul este metaforic, dar oare ?
Și Thomas Merton, bun teolog catolic, a sfârșit prin a încerca să împace creștinismul cu budismul Zen, după câteva întâlniri edificatoare cu ”sfinția sa” Dalai Lama… totul pe fondul misticismului, acolo unde totul este posibil pentru că misticismul nu este chestionabil, și nu e chestionabil pentru că în misticism comunicarea cu divinitatea se face prin ”revelație directă, intuiție, extaz” (conform DEX) și nu prin Scriptură, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cina Domnului trebuie înțeleasă (și poate fi înțeleasă) din Scriptură și nu dintr-o carte de apologetică catolică, chiar dacă este o ”bună carte”… sau baptistă (fie ea și ”Mărturisirea de credință”)…
Si eu cred ca Biblia este singurul indreptar pe calea credintei. Tocmai din aceasta cauza tind sa fiu de acord cu catolicii in acest punct, pentru ca exista o baza biblica solida, si in concordanta cu interpretarea literala folosita de evanghelici.
Un articol bun care aduce lumina celor care cauta calauzire in mod sincer. Multumim frate Marius pentru argumentarea punctului dvs de vedere!
Sofism de tip jurnalistic. Ne jucăm cu cuvinte. Asta se întâmplă când ne pricepem la litere și nu la oameni.
eh, facem și noi ce putem și cu ce ne pricepem. Eu cunosc numai pe Unul care se pricepe la oameni. Mai cunoașteți dvs. pe alții? El i-a făcut, deci se pricepe… În rest, astfel de critici scuipate printre dinți fără argumente nu prea mă interesează. DAcă aveți ceva de spus consistent, vă ascult.
Pingback: Răspuns doamnei C. M. în dreptul articolului meu despre Cina Domnului | Marius Cruceru