Am ajuns astăzi să ascult această bucată de vreo 20 de ori. Citesc partitura acum pentru prima dată. În topul meu personal Missa în Si Minor era pe locul întîi oricum. Dar acum redescopăr, citind partitura, geniul bachian și mai ales mă fascinează modul în care conduce linia de bass. Citesc, îngîn, mă ”crucesc” la fiecare măsură și o iau de la capăt.

Atmosfera este grea și senină în același timp, sensibilă și apăsătoare, șerpuită și dreaptă, strălucitoare, cu speranța învierii și dureroasă în așteptarea mormîntului. Previziunea învierii stăruie în dialogul dintre voci, odată cu tensiunea dintre acestea. Modul în care motivul este preluat de fiecare voce de la cealaltă parcă arată modul în care sîngele se scurge pe cruce, de pe cruce, pe pămînt, de pe pămînt, sub pămînt, făcînd sfinții din Evanghelia după Matei să se scoale, să învie.

Iată ce lucruri frumoase există dincolo de toate bîjbîielile noastre teologale.

și analiza!