Binecuvîntată fii, pandemie!

Este scris: ”binecuvîntați, nu blestemați!”. De asemenea, ni s-a spus: ”Blagosloviți pe vrăjmașii voștri, că de iubit știm să îi iubim pe casnicii noștri, acel lucru și păgînii îl pot face!” Noi trebuie să fim altfel, să îi binecuvîntăm pe ai noștri vrăjmași!

Virusul acesta ne este dușman. Dar, ca orice dușman, ne va fi învățat o mulțime de lucruri. De aceea, să îl binecuvîntăm!

Mi-a venit această idee, pentru că mi-am adus aminte titlul filmului Binecuvîntată fii, închisoare! Ce idee măreață! Și așa n-avem ce face! Putem învăța ceva de la Victor Frankl acum, în aceste vremuri. Să ne întoarcem răul spre bine. Vorba unui biciclist: ”plouă, dar mă bucur, pentru că, și dacă eu nu mă bucur, tot plouă!” Să binecuvîntăm ploaia! Ne ia ceva și ne dăruiește altceva.

Iată! Binecuvîntată fii, tu …. pandemie, pentru că:

 

  1. Ne-ai învățat să prețuim ceea ce ne era atît de la îndemînă și ce am luat ca pe un ”lucru de apucat”: libertatea de deplasare, de asociere, bucuria întîlnirilor cu cei dragi și chiar cu dușmanii, restaurantele, aglomerațiile plăcute sau zgomotoase, concertele, cumpărăturile (ah, cît le-am urît înainte!), vacanțele, călătoriile, vederea feței celuilalt, căldura mîinilor întinse, statul la taclale cu prietenii, îmbrățișările, clasele pline de gureșii copii, sălile pline de studenți …
  2. Ne-ai arătat că sunt lucruri pe care nu le-am fi imaginat niciodată pierdute, dar pe care, iată, le-am pierdut. Oh, cît ne lipsesc dusul și întorsul, plecatul și venitul, exercițiul alterității, însingurarea ca disciplină spirituală voită, nu obligată, vederea apropiaților și străinilor, copiii jucîndu-se liberi unii cu alții în parcuri, încercînd să prindă porumbeii, fețele fără măști, mîinile fără mănuși …
  3. Ne-ai pus în fața unei oglinzi ca să descoperim cine sîntem cu adevărat atunci cînd rămînem singuri sau cînd rămînem cu ai noștri. Ne-ai dat ”masca” jos de pe fața de soți buni, părinți buni. Ne-ai scos din cap autoînșelarea și miturile despre perfecțiunea familiilor noastre. Ne-ai arătat unora dintre noi alegeri și căi noi de a ne suporta pe noi înșine și de a deveni o prezență suportabilă pentru cei pe care îi iubim!
  4. Ne-ai adus mai aproape bunicii, bătrînii. Ne-ai învățat să îi prețuim pentru că sînt și pentru ce fac. Ce ne-am fi făcut fără ei, acum cînd ne-au copleșit copiii acasă, copii pe care îi basculam la școală și ”scăpam” de ei cîteva ore cît eram la lucru?!
  5. Ne-ai dezgolit de senzația de control și putere asupra propriilor noastre destine. Da, recunoaștem, sîntem amețiți! Ne ții cu stînga și lovești cu dreapta și … cînd obosești, o iei de la capăt. Sîntem înfrînți! Ne luptăm cu un virus care a suferit peste 30 de mutații. Nădăjduim la un vaccin, care ne va păzi cam șase luni sau pînă la următoarea mutație …
  6. Ne-ai făcut de rîs puterile lumii, fie ele financiare, politice, medicale. Le stă așa de bine năuci! Nu i-am văzut niciodată în halul ăsta. Așa erau de fapt, dar se acopereau foarte bine. Și lor le-ai dat masca jos, punîndu-le și lor masca albastră. Prin aceea parcă se vede mult mai bine incompetența acoperită cu lozinci, neștiința mascată de diplome. Autorități medicale care își fabrică rapoartele, nobeliști care se contrazic radical, bănuieli de subraportări, de supraraportări…. Suedia, cu strategia ei, Anglia se bîlbîie, Germania merge înainte (dar cu ai noștri sparangheliști), Italia este lăsată baltă de Uniune. Toate afirmațiile despre solidaritatea europeană, despre ajutor reciproc ni s-au dovedit simple fraze goale de sens acum. Îți mulțumim că ne-ai scos vulpile din vizuini … Ai prăbușit uriași, i-ai ridicat pe alții, care vor deveni monștri… Vreo soră de-a ta, însă, îi va doborî și pe aceia. Ce fragili sîntem! Ce construcție de bețe de chibrit este întreaga civilizație occidentală! Ce puține știm despre lume și despre noi înșine!
  7. Ne-ai făcut să ne săturăm pînă peste cap de on-line, de ecrane, de vederea celor dragi în două dimensiuni, de privirea naturii prin sticlă … și, dat fiind efectul de pendul, tînjim acum după tot ce putem respira, atinge, îmbrățișa, adică după viața reală, după lume așa cum ne-a fost dată, după păduri, după parcuri, chiar și după fumătorii aceia de la masa vecină, care ne iritau cu pufăielile și glumele lor …
  8. Ne-ai învățat că putem trăi și altfel decît pînă acum. Da, știm, ne-ai schimbat viața definitiv. Vorbim deja de o nouă normalitate. Care va fi aceea? Ne-ai făcut de rîs proiecțiile și creativitatea. Sociologi cu ștaif și publicații bine plasate stau și se bîlbîie, pentru că ”fenomenul este încă în desfășurare și nu poate fi studiat pînă nu se oprește”. Da, ne-ai fracturat cultura pe care o idolatrizam și ne înghesui spre un nou ciclu civilizațional! Bravo, virusule! Nici măcar un război mondial n-ar fi reușit asta!
  9. Oh, da, și asta … ehe! Ne-ai deschis ochii asupra proorocilor orbi, profeților închipuiți, asupra vindecăreților și taumaturgilor de toate soiurile. Nici lumea religioasă nu va mai fi la fel. Slavă Domnului! Devenisem căldicei, ușor de dus, ușor de păcălit. Știu, este o boală mai gravă decît cea pe care ne-ai adus-o tu: aceasta este prostia. Este perenă! Pe aceea niciun vaccin nu o omoară! N-o subestimez! Acești șarlatani nu se vor scufunda. Vor pluti pe valurile lăcomiei și naivității și mai departe, dar unii se vor trezi. Îți mulțumim!
  10. Ne-ai înțepenit planeta pentru cîteva luni! Cine s-ar fi gîndit! Cine și-ar fi imaginat avioane care nu mai zboară (niciun aeroport n-a fost proiectat pentru a ține toate avioanele la sol), drumurile libere de mașini, pămîntul respirînd mai liber după 100 de ani… cine și-ar fi imaginat! Ne-ai oprit pămîntul ca să auzim rostirea tunătoare a Scripturilor: ”Opriți-vă! Și să știți cu Eu sînt Dumnezeu!”. Înțepeniți sîntem și vom mai rămîne mai multă vreme. Panicați precum fazanii și iepurii în farurile mașinii noaptea, așteptînd lovitura fatală sau urmărind calea să fugim gîfîind. Și cît vom rămîne înțepeniți așa? Pînă la vaccin? Care ne va apăra șase luni? După care vine frate-tău, mai puternic și ne înțepenește din nou? Ne infectăm toți pe rînd și scapă cine poate? Ce dileme urîcioase!
  11. Ne-ai arătat că lumea orweliană poate fi astăzi și mîine. Îți mulțumim că le-ai dat și copiilor și nepoților noștri gustul comunismului. Am încercat noi să le explicăm ce înseamnă libertatea și pentru ce am ieșit în 1989 din case, dar tot nu înțelegeau. Acum înțeleg că este mai bine să mori de gripă decît cu aripile libertății frînte. Acum înțeleg care este miza alegerii între ZOE (viața spirituală) și BIOS (viața biologică). Acum pricep, sărmanii, că poți să îți pierzi viața biologică, dar primejdia mai mare este să îți pierzi sufletul, pentru a-ți salva un rest jalnic de viață, petrecut precum canarul Phoenix-ilor în colivie. Au înțeles că balanța de acum nu este numai între sănătate și libertate. Cine le-ar fi putut da această lecție mai bine?
  12. Ne-ai învățat copiii să prețuiască cartea, lecțiile de la școală, ”plictiseala” din clasă, explicațiile profesorilor și, în același timp, ne-ai ridicat disprețul și scuipăturile de pe fața noastră a homeschoolerilor. Ce lovitură măiastră, ca la biliard!
  13. Ne-ai învățat să deosebim sursele, să citim cu atenție, să căutăm cine spune ce, să fim mai atenți să nu fim manipulați, să ne păstrăm echilibrul, calmul, să nu ne dăm în vînt nici după panicarzi, dar nici după sceptici, ne-ai învățat să ne alegem mai bine formatorii de opinie închipuiți, influencerii de facebook și cum se mai numesc ei.
  14. Ne-ai dat pe față ipocriziile despre care numai vorbeam pe șoptite, dar acum le avem cu dovezi clare, despuiate și spălate cu furtunul cu presiune: orice viață este importantă, să stăm în case, ca să ne salvăm bătrînii, dar lăsăm deschise clinicile pentru avorturi? Aglomerații permise, adunări închise, înghesuieli tolerate pe aeroport, mai mult de cinci într-un loc în natură … nu se poate? Dubla măsură acum se vede cu totul desfrunzită! Sîntem sau nu darwiniști? Sîntem sau nu prea mulți pe planetă? De ce să nu stăm la liber, fără niciun fel de restricții și rămîn exemplarele cele mai tari în viață?

Oh … și cîte ar mai fi!

Las lista binecuvîntărilor deschisă …

 

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Gînduri, inventarul stricaciunilor spirituale, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Binecuvîntată fii, pandemie!

  1. Pingback: Binecuvîntată fii, pandemie! — Marius Cruceru – Blog Creștin Ardelean Viorel

  2. Petrică Rădulescu zice:

    Fiți binecuvântat !!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.