Ce mai citim în pandemie: ”Arta predicării” de Martyn Lloyd-Jones

Mulți dintre noi predicăm acum on-line. Există multe lucruri care se schimbă, dar acestea țin de metodă, atmosferă, răspuns, comunicare facială, gestică, dar conținutul? Acesta este cel mai important.

Iată o carte care ne-ar putea ajuta să devenim predicatori mai buni.

 

sursa gramma.ro

sursa gramma.ro

Dr. Martyn Lloyd-Jones a slujit, pentru mai bine de 30 de ani, la Westminster Chapel în Londra. Până astăzi el este considerat unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului XX. În lucrarea de față sunt redate sub  formă de eseu prelegerile pe tema esenței predicării puternice, pe care Martyn Lloyd-Jones le-a ținut în fața studenților de la Westminster Theological Seminary în primăvara anului 1969.

Devenit un clasic al vremurilor noastre, volumul apără supremația predicării pe care nu o vede înlocuită cu nimic altceva. Autorul îi provoacă pe predicatori să își ia în serios chemarea, pentru că cea mai urgentă nevoie a Bisericii contemporane este predicarea adevărată.

Lloyd-Jones oferă sfaturi practice cu privire la pregătirea predicii și împărtășește gândurile extrase din îndelunga experiență cu privire la forma mesajului, folosirea umorului, chemările la altar și relația predicatorului cu adunarea.

Dacă poți avea doar o carte pe tema predicării, atunci ar trebui să fie aceasta. Cartea pe care o ții în mână a modelat generații întregi de predicatori și învățători și își va continua lucrarea multă vreme de aici încolo.

Cuprins

1 Supremația predicării
2 De neînlocuit
3 Predica și predicarea
4 Forma predicii
5 Actul predicării
6 Predicatorul
7 Adunarea
8 Caracterul mesajului
9 Pregătirea predicatorului
10 Pregătirea predicii
11 Forma predicii
12 Ilustrații, elocvență, umor
13 Ce trebuie evitat
14 Chemările la o decizie
15 Capcanele și farmecul predicării
16 „Dovezi date de Duhul și de putere” 

Cartea aceasta este un adevărat antidot! Astăzi, când o mulțime de așa-ziși predicatori au dus predicarea în derizoriu, avem nevoie să auzim din nou ce este cu adevărat o predică și cum arată un predicator veritabil.
– John Piper

Martyn Lloyd-Jones a fost unul dintre darurile extraordinare pe care Dumnezeu le-a oferit Bisericii în secolul al XX-lea.
– Mark Dever

sursa

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Cărţi de citit, Mitraliera cu cărţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.