De obicei nu iau în seamă prea tare cereri de ajutor care vin prin email cu diferite poveşti catastrofice. Cea de mai jos este reală. Verificată.
Suntem o familie cu trei copii,ultimul dintre ei se numeste Matia si s-a nascut la 20 august 2oo9.In urma cu 3 luni si jumatate i-a iesit la gurita ceva ca o basicuta si ne-am dus la medic.Ni s-a spus ca ii erupe un dintisor insa buba in scurt timp a luat proportii enorme. Am ajuns la spitalul Marie-Curie Bucuresti si ni s-au facut investigatii; a rezultat ca e vorba de o tumoare mandibulara .A fost operat la Spitalul Maxilo-facial in Bucuresti in data de 3 Decembrie Am asteptat biopsia.Diagnosticul este tumora neuroectodermica.A trecut mai bine de o luna si jumatate de la operatie si tumora creste in disperare.Am mers la o noua consultatie la medicii care l-au operat(prof dr Bucur Alexandru,dr Dinca ).Medicii ne-au spus ca nu se mai poate intervenii in tara si avem nevoie urgenta sa mergem in strainatate pt o interventie.Costul e foarte mare ,nu ne permitem iar tumoarea il mutileaza. Avem mare nevoie de ajutor si va multumim mult pt orice sprijin. Atasam la mesaj cateva fotografii …
Nr cont banca Transilvania : RO56BTRL01101201P25108XX
Vă mai amintiți filmul Rain Man cu Dustin Hoffman? Dustin trăiește, Kim a plecat.
Este o expresie aici în Bihor, numai aici am auzit-o. Cînd vrei să spui despre cineva că este nenorocit spui… E fiu ploii.
Iată un copil care ar fi putut cu adevărat fi un fiul al nimănui, nenorocit într-o instituție, care i-ar fi distrus orice posibilitate de relaționare față de lume. Un medic, în graba lui spre jocul de golf i-a dat un diagnostic descurajant chiar și pentru cei mai iubitori părinți. Tatăl lui Kim merită un monument. Kim însuşi i-a încurajat pe mulţi, deşi a suferit de o boală foarte rară.
Sîmbăta trecută am stat de vorbă la o masă, am glumit, am rîs, mi-a spus că vrea să fie mai aproape de Fabrica de bărbați, asculta cu nesaț muzica lăutei și a harfei, pe care le adusesem cu mine, parcă în tînjirea şi căutarea cerului. A venit şi s-a uitat de aproape la ambele instrumente (sînt sigur că deja a început şcoala de acordaj acum pentru lăutele lui Dumnezeu şi harfele dinaintea Tronului…)
Am stat la ospăț, prefigurînd ospățul la care ne vom reîntîlni. Cine ar fi bănuit, printre glumele noastre, printre hohotele de rîs sănătos, că astăzi vom plînge.
Mi-am sunat prietenii care ne-au înconjurat masa atunci. Bărbați în toată firea, cu noduri în gît și pauzeu lungi, în care își căutau vocea, mi-au spus același lucru… NU MAI ESTE…
Nu-i adevărat, fraților….
În urmă cu trei ani, cînd mama soției a trecut spre Domnul, același strigăt l-am auzit în casă:
-MAMA NU MAI ESTE!
- Ba este, draga mea, i-am spus atunci soției, ESTE, mama noastră există, numai că s-a mutat în altă parte.
La marea judecată a lui Dumnezeu pentru blogării din toată lumea, vor fi chemaţi şi cîţiva blogări mai speciali, Dumnezeu îi va lua ca martori împotriva noastră, a tuturor celor care scriu mai mult de 80 e cuvinte pe minut şi ideile necumpănite destul şi cuvintele nemăsurate se scurg de sub frunte fără judecată şi bună stăpînire.
La marea judecată vor fi chemaţi blogării care şi-au scris blogul cu nasul.
Dezvăluirile despre adevărata istorie a românilor continuă în Evenimentul Zilei. O altă istorie cutremurătoare AICI despre vitejia, bunătatea, ospitalitatea, dragostea creștinească a românilor…
A propos, acest fel de istorii ne vindecă și de afirmații de genul acesta: înainte era mai bine, bunicu era mai bun, înainte oamenii erau mai temători de Dumnezeu, cu mai mult bun simț.
Se pare că Marcu, dar nu asta este întrebarea cea mai importantă.
Cine este bărbatul gol aşezat între cer şi pămînt şi de ce contează ce I se întîmplă Lui?
Cine este Cel care a îndurat ruşinea?
Cine este Cel spînzurat precum şarpele de aramă în pustie?
Cine este Cel care face pace între Cer şi Pămînt, depărtat fiind de pămînt prin lemn, depărtat fiind de Cer prin păcatul pe care îl poartă?
Cine este Cel care, ridicîndu-Se în mîinile perforate să respire, îşi freacă spatele bătut de lemnul plin de aşchii, şi cade, sprijinit fiind în picioarele străpunse?
Cine este Cel care se luptă pentru fiecare gură de aer, ridicîndu-se spre Cer din genunchi, lăsîndu-se spre pămînt din braţe?
Cine este bărbatul gol şi ruşinat, dezvelit şi sîngeriu?
Că s-au dusc casele, nu-i pagubă, nici de bisericile-monument, nu-i aşa de mare pagubă, se refac, că s-au dus … ei, aceasta este pierderea.
Am văzut pompieri, voluntari, s-a vorbit de acte de eroism şi generozitate, de bunătate şi solidaritate, de oameni săritori, care au sărit să împartă cornuri, apă, corturi.
În toate pozele acestea n-am văzut preoţii şi pastorii.
Unde este Biserica în toată tragedia asta?
Nu s-a dărîmat în clădirile Ei.
Matei 5:13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.
15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.
16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Ieri am primit un telefon care mi-a umplut inima de durere. Un fost student, dar ucenic apropiat, care m-a însoţit ani de zile în misiuni şi în formarea pastorală, mi-a cerut să ne rugăm pentru Republica Moldova.
Populaţia tînără este foarte descurajată şi nu înţelege cum, după atîtea dezamăgiri, după ce fiul lui Voronin a “făcut legea” ca un mafiot în capitală, după ce ţara a fost adusă în pragul colapsului economic, partidul comunist a cîştigat din nou.
El era sigur de fraudarea alegerilor.
I-am spus atunci: Dacă este aşa, la comunişti este o singură cale, revolta populară.
Mi-a spus: o să o facem! Asta ne pregătim deja să facem. Read the rest of this entry »
Aşa ar suna o temă proastă dată de un profesor prost.
La sesiunea de comunicări ştiiţifice de la Universitatea Emanuel, Chipul lui Dumnezeu în om, care a avut loc la sfîrşitul săptămîni trecute, am avut o discuţie foarte interesantă referitoare la cele două şcoli de antropologie şi soteriologie, cea estică şi cea vestică.
Simplificarea este şcolărească şi didactică atunci cînd vorbim de două şcoli care îşi au rădăcinile în perioada patristică: cea orientală, care presupune faptul că omul a pierdut asemănarea, dar şi-a pierdut chipul, creat fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi cea occidentală, via Augustin-Calvin, care presupune pierderea completă, degradarea totală a omului, atît în chip cît şi în asemănare.
Discuţia a fost vioaie şi am campat asupra versetelor din Geneza cu biblistul nostru dr. Dan Botica.
Este acolo în Geneza 1:26-27 un paralelism sinonimic ebraic de la care a plecat toată problema? (în versetul 27 avem numai chipul… deci s-ar putea deduce că toate speculaţiile care pornesc de la 26 nu-şi au fundament).
De ce nu? Voi înfiinţa o asociaţie pentru dreptul omului de a chinui şi schingiui animalele în următoarea ordine: ţînţari, gîndaci de bucătărie, şoareci de hambar, şobolani de beci, pisici de casă şi cîini de curte, cai de car şi vaci de lapte.
De ce nu? Omul este liber să îşi chinuie animalele după buna poftă a inimii lui. Cine şi ce treabă are dacă vreau să tai membrele unui animal din scurt, coada la cîine, urechile la pisică sau să produc un avort vacii pentru a obţine o foaie de pergament pentru pus pe masa din sufragerie? Pinguinii, de ce nu? Să vedem dacă este adevărat că au frac.
Vă adresez pentru prima dată o astfel de scrisoare. Am ezitat de-a lungul anilor să vă scriu. Am aruncat nenumărate foi în coş, încercînd cumva să trec dincolo de formula de adresare. N-am ştiut cum să vă numesc, Domnule, ca pe un Preşedinte, Înalţimea Voastră, pentru că sînteţi Împărat, Majestate, Regele Meu? Vă rog frumos să mă iertaţi că nu găsesc titlul potrivit pentru a mă apropia de Dumneavoastră.
Pînă şi “Dumneavoastră” mi se pare prea slab apelativ pentru protocolul cerut de Curtea Majestăţii Voastre.
Vă rog să îmi permiteţi să mă apropii ca un Rob…Vierme vorbitor, tîrîndu-mă la picioarele Dumneavoastră doar ca să vă spun două vorbe.
Am avut ocazia în anii din urmă să Îl cunosc pe Alteţa Sa, Prinţul Moştenitor, Fiul. Sînt puţine cuvintele prin care aş putea descrie binele pe care mi L-a făcut. Voiam să vă mulţumesc pentru că mi-a salvat viaţa. Am ezitat pînă acum să vă comunic sentimentele mele tocmai din pricina acestui fapt, nu voiam să comit un delict de protocol. Vă mulţumesc că L-aţi trimis şi aţi riscat atît de mult împreună cu Înălţimea Sa, Duhul.
Mă cunoaşteţi prea bine. Gîndul îmi este pătruns dinainte de a fi căpătat formă în inima mea… de aceea nu pot să spun mai multe pentru a nu vă stîrni mînia.
Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
http://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Publicat de Marius David 
