Arhive pe categorii: Scrisori către Dumnezeu

Psalmul 6 (P)

Ţi-am făcut temelie de binecuvîntări, Ziduri de apărare, din gînguritul pruncilor de ţîţă Acoperişul, din laudele celor albiţi de zile, Şi uşori şi ferestruici din cîntări, Vino dar, Doamne, de locuieşte, în mijlocul laudelor, aşa cum ne-ai promis…

Publicat în Pătrăţoşenii, Re-psalmodieri, Scrisori către Dumnezeu | 4 comentarii

Creştinism sau Isusism?

Am mai spus-o cu alte ocazii şi îi toc sistematic pe studenţii de la orele de Patristică clasică: „Protestanţii sînt în primejdia de a cădea în isusism, părăsind creştinismul trinitar tradiţional.Văd scris pe toate gardurile: umbli cu Isus, Îl ai … Continuă lectura

Publicat în Analize, Biserica Baptista, Citate, Dezbatere, Gînduri, In-text-esant, Meditaţii, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 79 comentarii

După 19 ani s-a trezit din comă… dacă-l euthanasia?! (P)

Îi mulţumim lui Daniel că ne-a trimis la reportajul BBC care poate fi vizionat aici. Vezi şi site-ul BBC-ului. Povestea e pe cît de simplă, pe atît de zguduitoare.

Publicat în Întrebările lui Ghiţă, Fabrica de barbati, Oameni, Perplexităţi, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu | 22 comentarii

“Pînă şi dracilor li se face lehamite…”

Draga Marius, Cred ca ai incercat sentimentul coplesitor de neplacut de a te simti singurul om cu capul pe umeri la un anumit moment, intr-un anumit loc. Cumva crezi ca ceilalti sint orbiti dintr-o cauza sau alta, bijbiind prin intuneric, … Continuă lectura

Publicat în Adrianisme, Biserica Baptista, In-text-esant, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 97 comentarii

Texte incomode: “Caut un om”

Ezechiel 22:24 „Fiul omului, spune Ierusalimului: „Eşti o ţară necurăţită şi neudată de ploaie în ziua mâniei.” 25 Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui, ca să înghită sufletele, ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna … Continuă lectura

Publicat în In-text-esant, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 81 comentarii

Nimeni nu rîde de Dumnezeu…

No one laughs at God in a hospital No one laughs at God in a war No ones laughing at God When theyre starving or freezing or so very poor  

Publicat în Muzica, Schimb de iutuburi, Scrisori către Dumnezeu | 8 comentarii

Ionatan a trecut dincolo de icoană… prin Icoană

Ionatan Piroşca aştepta cu nerăbdare lansarea ultimului său volum Trecerea prin icoană. Ar fi trebuit să se întîmple pe 24 aprilie. Era atît de prins, visa cu ochii deschişi, iar în ultimele zile vorbeam despre ziua cu pricina. Cine vine, … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu | 40 comentarii

Unde mergea președintele Poloniei?

Sînt pe drum, dar am aflat de faptul că președintele Poloniei a decedat într-un accident aviatic stupid. Ce ironie!!! Știți unde mergea? Să rememoreze masacrul de al Katyn. Ce s-a întîmplat acolo? Iată:

Publicat în Adrianisme, Fabrica de barbati, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 49 comentarii

„Opriţi camera” „Bunicul meu…militar” (P)

„Stoooop! Nu aşa! Opriţi totul, mi s-a terminat filmul… Aşteptaţi puţin să reluăm. Nu… tu ăla, mai dramatic, braţul mai sus, nu ridica aşa de sus mîna. Nu vă uitaţi la mine… Uitaţi-vă la el. O grimasă… ….. Aşa…. Acum … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Întrebările lui Ghiţă, Dezbatere, dulce Românie, Eyesavers, Fabrica de barbati, Imagine-aţie, lacrima din colțul ochiului, Perplexităţi, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 47 comentarii

Negarea Holocaustului (P)

Am mai spus-o. Românii sînt al doilea neam din istorie, probabil, în topul celor care au omorît evrei. Ieşenilor trebuie să le fie ruşine pînă vor recunoaşte public şi îşi vor cere iertare pentru Pogromul care a rămas în istorie … Continuă lectura

Publicat în Întrebările lui Ghiţă, Dezbatere, dulce Românie, Fabrica de barbati, intrebările lui Naum, lacrima din colțul ochiului, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 49 comentarii

Ajutor pentru Matia – UPDATE CONT şi SECOND UPDATE

De obicei nu iau în seamă prea tare cereri de ajutor care vin prin email cu diferite poveşti catastrofice. Cea de mai jos este reală. Verificată. Suntem o familie cu trei copii,ultimul dintre ei se numeste Matia si s-a nascut … Continuă lectura

Publicat în Anunturi, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 47 comentarii

The Real Rain Man – „Fiul ploii”

Vă mai amintiți filmul Rain Man cu Dustin Hoffman? Dustin trăiește, Kim a plecat. Este o expresie aici în Bihor, numai aici am auzit-o. Cînd vrei să spui despre cineva că este nenorocit spui… E fiu ploii. Iată un copil … Continuă lectura

Publicat în Fabrica de barbati, lacrima din colțul ochiului, Meditaţii, Oameni, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 6 comentarii

….. nu mai este!

Așa am primit vestea despre moartea unui nou, foarte nou prieten și drag frate în Cristos: prin SMS. Este a doua oară cînd primesc vestea morții cuiva în acest fel, pe ecranul telefonului, fără față , fără voce, în tăcere … Continuă lectura

Publicat în Amintiri, Fabrica de barbati, Gînduri, Meditaţii, Oameni, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 24 comentarii

De pus la blogroll – blog scris cu nasul

La marea judecată a lui Dumnezeu pentru blogării din toată lumea, vor fi chemaţi şi cîţiva blogări mai speciali, Dumnezeu îi va lua ca martori împotriva noastră, a tuturor celor care scriu mai mult de 80 e cuvinte pe minut … Continuă lectura

Publicat în Blogroll, Fabrica de barbati, Oameni, Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 21 comentarii

Adevărata istorie a românilor …

Dezvăluirile despre adevărata istorie a românilor continuă în Evenimentul Zilei. O altă istorie cutremurătoare AICI despre vitejia, bunătatea, ospitalitatea, dragostea creștinească a românilor… A propos, acest fel de istorii ne vindecă și de afirmații de genul acesta: înainte era mai … Continuă lectura

Publicat în dulce Românie, In-text-esant, Oameni, Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii | 23 comentarii

Rugăciunea unei feţite (de postul vinerii)

Doamne, Doamne, Anul acesta te rog frumos să trimiţi Tu hăinuţe pentru toate femeile dezbrăcate care sînt în calculatorul lui tăticu!

Publicat în Biserica Baptista, Eyesavers, Fabrica de barbati, Scrisori către Dumnezeu | 5 comentarii

Who’s the naked guy?

Cine este bărbatul gol care a fugit? Asta se întreabă John Piper pe blogul său. Cine este? Se pare că Marcu, dar nu asta este întrebarea cea mai importantă. Cine este bărbatul gol aşezat între cer şi pămînt şi de … Continuă lectura

Publicat în Gînduri, Meditaţii, Scrisori către Dumnezeu | Lasă un comentariu

Cutremurul italian

În imagini emoţionante. AICI. Că s-au dusc casele, nu-i pagubă, nici de bisericile-monument, nu-i aşa de mare pagubă, se refac, că s-au dus … ei, aceasta este pierderea. Am văzut pompieri, voluntari, s-a vorbit de acte de eroism şi generozitate, … Continuă lectura

Publicat în Gînduri, Imagine-aţie, Meditaţii, Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu | 2 comentarii

Ce avem în Republica Moldova? „Adio” sau „Cu Domnul”?

Ieri am primit un telefon care mi-a umplut inima de durere. Un fost student, dar ucenic apropiat, care m-a însoţit ani de zile în misiuni şi în formarea pastorală, mi-a cerut să ne rugăm pentru Republica Moldova. Populaţia tînără este … Continuă lectura

Publicat în Oameni, Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu | 12 comentarii

Omul este bun!

„Omul este bun!” Argumentaţi şi daţi trei exemple Aşa ar suna o temă proastă dată de un profesor prost. La sesiunea de comunicări ştiiţifice de la Universitatea Emanuel, Chipul lui Dumnezeu în om, care a avut loc la sfîrşitul săptămîni … Continuă lectura

Publicat în In-text-esant, Meditaţii, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Scrisori către Dumnezeu, Visătorul de vise | 27 comentarii

Să chinuim animalele!

De ce nu? Voi înfiinţa o asociaţie pentru dreptul omului de a chinui şi schingiui animalele în următoarea ordine: ţînţari, gîndaci de bucătărie, şoareci de hambar, şobolani de beci, pisici de casă şi cîini de curte, cai de car şi … Continuă lectura

Publicat în Gînduri, Meditaţii, Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu | 10 comentarii

Post-ziua mamelor: Stalin, femeile, khmerii roşii şi sîngele din pămînt

Pentru ce a ucis Stalin vreo 20 de milioane de conaţionali… în vreo 20 de ani? Pentru că Stalin a fost soldat? Pentru ce Mamele românce au ucis peste 20 de milioane de prunci tot cam în 20 de ani

Publicat în Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu | 45 comentarii

Stimate Domnule…

Stimate Domnule … Dumnezeu Vă adresez pentru prima dată o astfel de scrisoare. Am ezitat de-a lungul anilor să vă scriu. Am aruncat nenumărate foi în coş, încercînd cumva să trec dincolo de formula de adresare. N-am ştiut cum să … Continuă lectura

Publicat în Meditaţii, Re-psalmodieri, Scrisori către Dumnezeu | 53 comentarii