Cândva în România – 3 (guest post Marinel Blaj)

Continuare de AICI.

Între timp au început să iasă câţiva vecini de etaj, printre care şi bătrânul contabil şef. Şi el era de părere că ar trebui să forţăm uşa. S-a dus şi a adus cu el o şurubelniţă lungă şi groasă. N-a fost mare lucru să băgăm şurubelniţa în dreptul yalei şi să forţăm. Când uşa a sărit din încuietoare, un val de caldură şi duhoare ne-a izbit în faţă… Am încremenit o secundă, apoi am dat buzna înăuntru…

E greu de descris ce aveam în faţa ochilor. Toţi trei dormeau. Aşa ni s-a părut până am întors privirea în colţul de după uşă, unde dormea bunica. Era un morman negru, imens. Am încremenit. N-am mai putut decât să gem…

– Eugen…

Eugen era prăbuşit în genunchi. Se uita buimac la mama şi la Flavius. Amândoi păreau că dorm liniştiţi. Dacă n-ar fi fost buzele vineţii…

Ce a urmat nu-mi mai amintesc… Vag, îmi aduc aminte de o asistentă medicală care ne-a făcut la amândoi câte o injecţie, apoi nişte brancardieri care au dus trupurile în nişte pături, un miliţian care ne-a scos din casă şi a pus un sigiliu pe uşă… O femeie cu batic pe cap care ne-a chemat să dormim la ei… Am refuzat…

……………………………………………….

A urmat o anchetă. Cu declaraţii la miliţie. Medicul legist ne-a spus că moartea survenise ca urmare a lipsei de oxigen, în somn…

– Măcar să ştiţi că nu s-au chinuit…

Au trecut, pur şi simplu, din somn în moarte…

Am aflat la miliţie că, profitând de puţina apă caldă care se dădea la robinet doar de două ori pe săptămână, făcuseră baie. Au pus pe flacăra de la aragaz o cărămidă de şamotă, să nu le fie frig. Caloriferele nu funcţionau decât o oră pe zi. Încet, încet, flacăra a consumat oxigenul din cameră…

În timp ce stăteam la un birou şi încercam să scriu declaraţia privind felul în care am intrat în garsonieră, ochii mi-au căzut pe un titlu de o şchioapă din ziarul „Steagul roşu”: „Încă trei victime ale neglijenţei”! Am văzut negru înaintea ochilor. Am urlat din toate puterile ieşind pe coridor şi blestemând comuniştii cu Ceauşescu lor cu tot! Un miliţiam bătrân m-a luat pe sus şi m-a băgat într-un birou, spunându-mi:

– Eşti nebun? N-ajunge tragedia asta? Vrei să nu mai vezi soarele?

Nu-mi mai păsa. Nu mai voiam să văd nimic. Nici soarele, nimic… Îi uram pe toţi… Frigul îndurat în cutiile acelea de garsoniere, lipsa apei… zăpada cărată din stradă şi topită în cadă… asta era comunismul care îi ucisese. Au murit fiindcă au vrut să fie curaţi şi să nu moară de frig. Ulterior am aflat că fusese al şaptesprezecelea caz în acel blestemat noiembrie, în Braşov…

Nu ne-au dat autorizaţie pentru procesiune religioasă. Ne-au obligat să închiriem nişte autobuze pe care le-a plătit biserica şi a trebuit aşa să mergem la cimitir. Mi s-a spus că au fost câteva sute de oameni. Eu nu-mi mai aduc aminte decât de trei gropi negre şi urâte cum nu e nimic mai urât pe lumea asta şi de trei cutii de lemn. N-am vorbit cu nimeni, deşi mulţi mi-au vorbit. Nu ştiu ce… Îmi sfărâmam, pur şi simplu, măselele şi aşteptam să se sfârşească mai repede, să rămân doar eu şi Eugen acolo…

……………………………………………………

Stau în biserica aceea micuţă şi sărăcăcioasă, privind cu obsesie spre capacele de pe sicrie şi mă simt parcă străin de ele, de oamenii din jur, de lume, de noaptea care începe să cadă… Chiar sunt un străin… La o pianină, o fată cântă ceva, încet…

„Spuneţi mamei mele, că-n cer şi eu voi fi…”

Melodia aceasta m-a obsedat ani la rând. Ani cu mii de zile şi mai ales de nopţi nedormite pline de întrebări.

Până când într-o zi mi s-au deschis ochii. Atunci am fredonat, descătuşat… „Spuneţi mamei mele, că-n cer şi eu voi fi…”

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, Fabrica de barbati, intrebările lui Naum, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Perplexităţi, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Cândva în România – 3 (guest post Marinel Blaj)

  1. ACIDUZZU zice:

    Frate Marinel,

    „Până când într-o zi mi s-au deschis ochii. Atunci am fredonat, descătuşat… „Spuneţi mamei mele, că-n cer şi eu voi fi…”

    Am citit si rascitit, aproape pe nerasuflate marturia postata pe acest blog si m-am cutremurat.
    Apoi, coborand adanc treptele uimirii am exclamat: „Doamne, de unde atat putere…?”
    Raspunsul l-am gasit aproape imediat: DINTR-O NADEJDE CARE NU INSEALA ! (Romani 5:3-5; Evrei 6:17-20).
    Doar aici gasim motivatia nadajduirii intr-o reintalnire intr-o…lume mai buna !
    „Spuneti mamei mele ca-n cer si eu voi fi !”
    (Apocalipsa 7:14-17; Apocalipsa 21:3-4).

    Domnul sa va mangaie si sa va binecuvinteze pentru toate prin care vi s-a ingaduit sa treceti sau treceti cu familia. El sa va intereasca si mai mult in nadejde pentru vremurile viitoare ! Amin !

    • Marinel zice:

      Frate drag, dorinţa mea a fost ca istorisirea acestei tragedii să fie un prilej de meditaţie pentru (prea) mulţii nemulţumiţi de fraţii şi surorile lor de astăzi, de bisericile lor şi, în general cam de… tot! Nu este atât de mult povestea mea, cât povestea celor dragi pe care i-am pierdut atunci. Deşi cunosc multe alte istorii cu preţuri mari plătite pentru credinţă, ceea ce mi-au arătat bunica, mama şi frăţiorul meu a fost, aşa cum spuneţi, acea nădejde care nu înşeală. Peste timp, deşi puteam să fiu un răzvrătit, să mă consider „nedreptăţit” d Dumnezeu, tocmai tragedia aceasta şi nădejdea învăţată de la ei a determinat întoarcerea mea definitivă la Domnul ! Fiţi binecuvântat!

      • ACIDUZZU zice:

        @Marinel,
        Am intuit si acest scop scontat prin publicarea acestei adevarate istorii de credinta si cred ca este binevenita atat pentru imbarbatarea celor intristati cat si pentru blanda dojana si plina de dragoste prin continutul istoriei relatate, a celor ce sunt nemultumiti de fratii si surorile de partasie sa aprecieze faptul ca suntem ingaduiti si pentru a ne purta poverile si sarcinile unii altora. (Galateni 6:2; Filipeni 2:1-5) Pentru ca numai „dragostea lui Hristos ne strange…”
        Cu binecuvantari sfinte,
        ACIDUZZU

  2. Pot sa preiau pentru volumul „amintiri cu sfinti“ ?
    Sper sa nu par mercantil
    Daniel Branzai

  3. Marinel zice:

    Frate Daniel,
    Nu se pune deloc problema mercantilismului. Ceea ce e istorie aparţine tuturor. Singurul lucru care mă preocupă este să nu fie considerată istoria mea, fiindcă este istoria LOR. A celor dragi ai mei care au ştiut să rămână lângă Domnul şi în vremuri ca acelea! Am sa va scriu in privat pentru mai multe detalii. Fiti binecuvantat!

  4. Cristina zice:

    Mi-a plans sufletul citind… si am inteles inca odata cat de adevarate sunt cuvintele „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere … mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună”.

    • Marinel zice:

      Cristina, ani la rând au încercat fratele meu Flavius, mama şi bunica mea să mă convingă să văd „ce bun este Domnul” şi inima mea a fost tot de piatră. Mai bună a devenit abia după întristarea aceasta prin care i-am pierdut. I-am pierdut pentru o vreme, căci, dacă nu ne-am putut bucura aici, am acum nădejda că ne vom bucura în ceruri!

    • Marius David zice:

      Mă bucur că măcar pentru o zi blogul meu a putut fi o casă de jale.

  5. Impresionanta marturie. Oameni care au lasat totul pentru Domnul. Avem nevoie sa fim astfel de oameni, care sa confirmam cu viata noastra ceea ce spunem si predicam celorlalti.

    • Marinel zice:

      Da, kristallherz, avem nevoie SĂ FIM! Mare nevoie! Din păcate, prea adesea vorbim lucruri mari şi nu suntem în stare să facem lucruri mărunte. Cele mai celebre discursuri au fost cele rostite pe câmpul de luptă!

  6. Excelenta marturia! In ciuda triplei tragedii, razbate un final glorios!
    (desi imaginea de profil a ramas tot un ochi lacrimand …)

    Soli Deo Gloria!

  7. Alex Pop zice:

    Presimteam ca s-a intimplat ceva rau cind am citit finalul episodului doi – dar nu banuiam sa fie atit de tragic.
    „Victime ale neglijentei”… ce bine stiau sa puna sare pe rana comunistii. Stim ca ei n-ar fi avut taria sa recunoasca cine sint adevaratii vinovati – si anume acei care au adus comunismul in Romania, cei care l-au promovat, cei care l-au sustinut dar si cei`care au stat nepasatori si nu au luat nici o atitudine cind aproapele lor era persecutat.
    Domnul sa va vindece pe deplin sufletul si ranile suferite atunci. Sa va dea puterea sa iertati pe deplin si sa va ajute sa ne spuneti mai multe despre acele vremuri, despre ce s-a intimplat “cindva in Romania”.
    Generatiile care vin au dreptul sa stie adevarul.

    P.S. Ce mult va iubeste Dumnezeu daca a ingaduit o asa tragedie sa aiba loc, stiind ca prin ea o sa va apropiati mai mult de El.

    • Marinel zice:

      Frate Alex, sufletul e vindecat… au rămas cicatricile, dar ele sunt pentru ca, aşa cum spuneţi, generaţiile care vin să vadă, ca să ştie adevărul! Da, Domnul mă iubeşte şi eu Îl iubesc. El merită, eu nu!

  8. nami zice:

    Intr-un comentariu ati spus ca tragedii mai mari ca si cea precizata de dv vi s-a intamplat si atunci m-am intrebat: ce poate fi mai groaznic decat sa-ti privesti copilul zbatandu-se in „ghiarele” bolii?!
    Ei, citindu-va marturia am inteles ca pot sa fie si mai mari tragedii.
    O Doamne.
    Este ceva sfasietor.
    Domnul sa va binecuvinteze.

    • Marinel zice:

      Soră dragă, atunci a fost cu mult mai greu,,, n-aveam credinţă… Cu fiul meu a fost multă credinţă! Şi s-a văzut! Aş fi ipocrit să spun că n-a fost greu, dar… „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” Să vă binecuvânteze Domnul şi pe dumneavoastră!

  9. Mira zice:

    M-a impresionat mult aceasta marturie ,as vrea sa aud si in zilele noastre ca sunt asemenea frati care lasa in urma lor marturia unei credinte puternice si adevarate in Domnul Isus.
    Dumnezeu sa va binecuvintrze in continuare cu mult har si putere de a sta tare in credinta.

  10. Marinel zice:

    Sunt şi în zilele noastre astfel de oameni, numai că nu-i ştim noi. Dar îi ştie Domnul. Cât priveşte urarea dumneavoastră… „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?”
    Nici vorbă… Eu rămân la… „Spuneţi mamei mele, că-n cer şi eu voi fi…”

  11. camix zice:

    Marinel, să fii binecuvîntat şi mai departe cu aceeaşi putere, aceeaşi iubire!

  12. Simi zice:

    Draga Marinel,
    Astazi am aflat ca ai scris ceva pe blog despre cei dragi ai tai. Am fost surprins sa citesc ceea ce scrii.Ma grabesc sa-ti scriu si eu ,crezand parca ca vei citi mai repede.
    Iti scriu din USA. Sint unul mdin cei citzva ce a cunoscut foarte bine pe mama ta bunica ta si fratele tau Flavius. Am fost impreuna la inmormantarea lor in Nov 1985. De atunci nu mai stiu nimic despre voi. Am plecat imediat dupa inmormantarea lor. Stiu multe detalii despre viata lor la Brasov .Am petrecut impreuna cu citzva prieteni mult timp in casa sorei Letitia si sora Didi.Flavius a fost preferatul nostru al tuturor. Am vorbit de cateva ori cu Lucian insa cam atat. Poate ca ar fi interesant sa dai voie si celor ce au cunoscut aceasta famile sa scrie ceea ce stiu si ei. In orce caz , moartea lor a fost si este inca o mare enigma si pentru noi. Am fost atunci si sintem si astazi convinsi ca asa a vrut Dumnezeu. Dar foarte interesanta povestea acestor oameni.
    Te salut cu drag frate Marinel. Ma bucur sa-ti spune frate acum.
    V.S
    svaly2000@yahoo.com

    • marinelblaj zice:

      Draga frate Simi,
      Abia astăzi am ajuns să citesc mesajul tău şi îmi cer iertare că răspuns aşa de târziu. Am să-ţi scriu zilele acestea în privat la adresa de e-mail dată. Deşi nu îmi amintesc de nimeni cu exactitate la acea tragedie (aşa cum am scris, probabil starea de şoc a fost de vină), m-aş bucura nespus să luăm legătura şi să aflu mai multe de la cineva care i-a cunoscut mai îndeaproape pe bunica, mama şi Flavius!
      Şi eu ma bucur, îţi dai seama, că acum suntem fraţi! Domnul să te binecuvânteze!

  13. Lidia zice:

    Multumesc lui Simi care mi-a trimis acest articol. Am vrut sa adaug ca si eu am fost printre cei ce iau cunoscut bine, si eu am batut la usa garsonierei lor in acele zile de tacere. Am vorbit cu unul din voi la tel. inca inainte de sosirea voastra in Brasov. Ma bucur sa aud ca acum esti copilul Domnului. Bunica ta a fost o femeie inteleapta. Eram tinara pe vremea aceea, mi-a dat ea odata un sfat pe care si in ziua de azi, dupa aprox. 26 de ani mi-l amintesc f. bine.
    Multa binecuvintare!

    • Marinel zice:

      Iartă-mă, soră Lidia, că îţi răspund abia acum, dar am lipsit câteva zile bune… Nu îmi amintesc prea multe detalii despre persoanele care au fost în preajma noastră în vâltoarea acelor evenimente. Şocul a fost prea mare… Ceea ce este ciudat este că îmi aduc însă aminte foarte bine cum o chema pe surioara care a cântat „Spuneţi mamei mele”, cântarea care mi-a rămas şi-mi va rămâne mereu în minte; o chema Mihaela. Doar numele mi-l amintesc… I-am promis lui Simi că îi voi scrie şi am să o fac zilele acestea. Poate luăm legătura prin el. Mulţumesc pentru cuvintele despre bunica mea. Păcat că eu n-am fost atunci suficient de înţelept ca să apreciez înţelepciunea ei! Multă binecuvântare îţi doresc şi eu!

    • Marius David zice:

      Mă bucur că v-aţi regăsit acum.

  14. Lidia zice:

    Banuiesc ca a fost Mihaela Mirica (acum Muresan).
    Adresa mea este lidial28@hotmail.com

  15. Simi zice:

    Salutari de la cei de departe. Daca-mi trimiti adresa ta de e-mail iti voi scrie
    Thank you
    V.S

    • Marinel zice:

      Mulţumesc. Am trimis chiar acum un mail la adresa pe care mi-ai dat-o în postarea ta din 28 iulie. Sper să-l primeşti şi să putem ţine legătura.
      Mult har şi binecuvântare vă doresc tuturor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.