Aceeaşi întrebare iar şi iar: „Cum poate un Dumnezeu bun să îngăduie răul?”

Zilele trecute, după uciderea cumplită a unor oameni care l-au slujit pe Dumnezeu mai mult de 50 de ani, un student m-a întrebat „Cum de se poate întrîmpla aşa ceva? De ce îngăduie Dumnezeu răul oamenilor buni?”

N-am un răspuns direct la întrebarea aceasta, de fapt … am primit unul Duminică, dar să pornim cu întrebarea clasică şi cu un posibil răspuns:

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, intrebările lui Naum, Perplexităţi, Pt. studenţii mei, Scrisori către Dumnezeu, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Aceeaşi întrebare iar şi iar: „Cum poate un Dumnezeu bun să îngăduie răul?”

  1. marinelblaj zice:

    Întrebarea care ar trebui pusă cred că ar fi mai degrabă „Cum poate să fie Dumnezeu atât de bun încât să ne ierte (şi) asemenea întrebări?”

    • Katia zice:

      … din care se intelege ca d-voastra stiti de ce ingaduie Dumnezeu raul peste oameni buni. Eu nu stiu, imi puteti explica si mie, va rog?

      • marinelblaj zice:

        Katia, nu ştiu dacă ştiu, dar sunt gata să încerc să caut un posibil răspuns dacă îmi indici tu un om bun!

        • Katia zice:

          Toti sunt mai buni ca mine. Sau poate gresesc? De rai ce erau a ingaduit Dumnezeu o astfel de trecere in moarte?

          • marinelblaj zice:

            Dar niciunul suficient de bun ca să-l vadă şi Dumnezeu bun! Sunt multe lucruri pe care nu le putem înţelege şi, dacă am avea toate răspunsurile, la ce am mai avea nevoie de Dumnezeu? Poate că nu ai citit pe acest blog, dar caută „Cândva în România”… Vei înţelege mai multe şi îmi vei înţelege altfel intervenţia!

            • Katia zice:

              O experienta teribila. Sigur ca intelegeti mai bine ce inseamna pierderea brusca a mai multor oameni dragi, a persoanelor din familie. Si e vorba de o situatie in care nici macar nu ai pe cine anume sa dai vina! Pe cine ati fi putut lua la rost?

              Dar acum e putin diferita grozavia. E un omulet care a avut puterea de a lua vietile celor doi, in mod sangeros. E socul mare sa afli ce poate ingadui Dumnezeu si sa incepi sa-L cunosti prin loviturile pe care le da. Oricum, daca aflu vreodata de ce si cum a putut ingadui asemenea fapte, promit sa vin sa va spun.

              • marinelblaj zice:

                Katia, grozăviile sunt ÎNTOTDEAUNA diferite! Şi dacă grozăviile ar fi absolut identice, felul în care le percepem este diferit. Şi la aflarea teribilei veşti despre moartea tragică a fratelui şi surorii Pintican am traversat aceleaşi sentimente ca acum 27 de ani: revoltă, derută…
                Sper din tot sufletul să ajungem împreună acolo Sus, unde vom afla TOATE răspunsurile!
                Eu nu mă tem de întrebări… mă tem de răspunsuri!
                Oricum, mulţumesc pentru promisiune! Fii binecuvântată!
                P.S. Ştiu că nu-i frumos, dar te invidiez pentru insulele pe care le-ai vizitat şi la care eu doar am visat! 😀

              • E socul mare sa afli ce poate ingadui Dumnezeu si sa incepi sa-L cunosti prin loviturile pe care le da.

                O asemenea lovitura nu o da Dumnezeu. Nu El i-a pus in cap unui om sa omoare. Asta este lovitura lui Satana. Chiar trebuie pus in carca Domnului tot ceea ce face Satana? E incredibil!

              • Katia zice:

                Ucenicul Toma se plimba printre noi 🙂 Ce e incredibil? Ca sa ajunga Diavolul sa dea lovitura, inseamna ca Dumnezeu i-a permis-o!

              • Katia zice:

                A, toate au un pret, pana si vazutul de insule. Ati avea un pachet mai mare de invidiat, doar ca partea intunecoasa nu e la vedere. Totul e mai frumos in imaginatie decat in realitate :). Daca ajungeti aici, bucuroasa sa va fiu ghid.

              • otnielveres zice:

                nu este tocmai un răspuns la întrebarea de ce îngăduie Dumnezeu răul, dar am ajuns să văd – pe urmele lui Calvin la acest punct – că tot răul acesta mă îndreaptă mai mult spre Dumnezeu. Cu cît văd mai multă nedreptate şi răutate în lume, cu atît mai mult văd necesitatea absolută a unui legiuitor şi a unuia care va răsplăti binele şi răul, altfel nu văd cum pot integra acest rău într-o viaţă cu sens. tot răul acesta mă apropie astfel mai mult de Dumnezeu care într-o zi va răsplăti într-o zi tuturor. Imago Dei din noi strigă spre acest Creator şi Legiuitor de fiecare dată cînd vedem răul.
                deoarece, punînd această întrebare (din orice perspectivă am pune-o, atee, creştină), nu căutăm de fapt un sens al vieţii?

                dincolo de toate însă, cred că trebuie să ne acceptăm pur şi simplu limitele în a înţelege toate lucrurile, rămînînd în acelaşi timp convinşi că Dumnezeu nu este un Dumnezeu haotic, nici iraţional, nici nu este luat prin surprindere de „păcătoşenia păcatului”, conducînd toate lucrurile spre ţinta lor. (vorba din Proverbe, chiar şi cel rău este făcut spre pieirea lui – parafrazat).

              • marinelblaj zice:

                Mulţumesc, Katia. Dacă voi ajunge…
                Ştiu cum e cu imaginaţia… Te scuteşte de multe lucruri mai puţin frumoase. E, totuşi, un avantaj să ajungi să vezi lumea la o vârstă mai înaintată! Te păcăleşte mai greu! Plus că nu mai eşti luat pe nepregătite, mai ales dacă ai fost înainte „cu gândul şi cu ochii pe harta Europei” (vorba lui Minulescu) 😀

      • Se pleaca de la o ipoteza gresita si atunci bineinteles ca se va ajunge si la raspunsuri gresite.
        Sa presupunem ca un om rau isi pune in gand sa omoare un alt om al lui Dumnezeu dintr-un motiv sau altul. Omul rau este indemnat de diavol la o asemenea actiune. Ce ar trebui sa faca Dumnezeu? Sa il trazneasca pe acel om in momentul cand acesta si-a propus sa faca rau? Va ganditi ce ar fi daca Dumnezeu ne-ar trazni pentru fiecare lucru rau pe care il facem? Chiar asa, ar trebui sa facem un exercitiu de imaginatie: cum ar fi daca Dumnezeu ar pedepsi orice fapta rea a oricarui om. Plus ca acel om care azi omoara poate maine este capabil sa asculte de Dumnezeu si sa ajunga un Pavel.
        Dumnezeu ii poate avertiza pe oamenii buni astfel incat acestia sa stie din timp ce urmeaza sa se intample. Asta ar fi cea mai buna metoda si interesant este ca Dumnezeu chiar asta face. Ideea e ca in biserica de azi nu mai sunt invatati oamenii cum sa asculte de Duhul Sfant. El este cel care ne spune ce urmeaza sa se intample.
        Mai mult de atat, nu numai ca nu sunt invatati crestinii cum sa asculte glasul Duhului Sfant ci sunt invatati ca astfel de lucruri nu mai exista azi. Urmarea este cea pe care o vedem cu totii: oamenii buni patesc lucruri rele si noi restul punem intrebari aberante in ceea ce Il priveste pe Dumnezeu.

      • Dar exista oameni buni? Unde?

  2. Neingaduirea raului este echivalenta cu suprimarea libertatii.

    A opri pe cineva de la savarsirea raului nu face decat sa previna suferinta, dar nu si raul. Raul este deja savarsit, este in intentia si dorinta de a savarsi raul.

    Raul este absenta binelui. Ura este absenta dragostei. In absenta dragostei, sufletul este bolnav, sufera. Un om care sufera este rau, ii este rau. Un om care nu are dragoste este un om rau fiindca un om nu se poate opri din a actiona, din a gandi, din a vorbi. Si tot ce face, gandeste sau spune, in lipsa dragostei este rautate.

    Spunea un sfant parinte ca tot ceea ce facem fara Dumnezeu, este pacat. Cuvant greu, indraznesc sa spun eu.

    Tot raul pleaca din mandrie, fiindca mandria alunga dragostea si duce la rautate.

    De ce ingaduie Dumnezeu mandria?

  3. strongindependentwoman zice:

    Aud mereu si mereu aceleasi intrebari in mediile evanghelice, fie ca vin din interior fie ca vin din exterior. Raspunsul mi se pare (poate sunt eu prea simpla in gandire…) simplu! Raul ni-l facem unul altuia: pacatuim impotriva celor din jur sau se pacatuieste impotriva noastra. Daca Dumnezeu nu ar lasa contextul in care sa putem sa pacatuim, sfintirea ar fi imposibila. Voia Lui care ne permite sa alegem binele are ca urmare faptul ca nu ne poate trage cate o palma peste mana cand vrem sa facem raul. Oamenii astia – pe care ii regret, desi nu i-am cunoscut, si a caror moarte este pretioasa si valoroasa in ochii mei in adevaratul sens al cuvantului – au murit pentru ca Dumnezeu a permis criminalului respectiv sa aiba o optiune: sa ucida sau sa nu ucida. Dumnezeu nu ne va opri niciodata de la a pacatui. Care sunt urmarile pacatelor? Crimele, violurile, minciunile, inchiarea la idoli, da! Si ne afecteaza pe toti – da! Cum poate sa isi inchipuie cineva conceptul de mantuire FARA sa fie pacate (si deci, logic, urmari ale pacatelor) in lumea asta, eu nu pot sa inteleg.
    Repet ceea ce am scris pe blog: intrebarea mea nu este cum poate un Dumnezeu bun sa lase lucruri rele sa se intample oamenilor RAI („caci toti au pacatuit…” – un mic detaliu pe care nu trebuie sa il uitam…), ci cum poate un Dumnezeu DREPT sa mantuiasca un singur pacatos, macar?
    Intrebarea asta face din ce in ce mai putin sens in capul meu… Poate devin banala in abordarea subiectului, nu stiu… dar chiar nu mi se pare ca intrebarea asta are substanta…

  4. kro zice:

    Traim intr-o lume dominata de pacat si rau. Noi (copiii Domnului) suntem calatori prin aceasta lume. Drumeti. Raul si pacatul din lume are consecinte si asupra noastra, asupra „cortului nostru pamantesc”. Ar putea Dumnezeu sa impiedice ca raul din lumea aceasta sa ii afecteze si pe copiii Lui? Da, sigur ca da. Si o va face. Dar nu acum. In curand. Daca ar fi oprit raul rasfrant in fam.Pitican, de ce nu ar opri raul din casa prietenilor mei (copiii Domnului) care au un copil cu boala autoimuna si moare incet, de ce nu ar fi oprit raul din alte si alte exemple. Pentru ca nu este acesta planul Lui Dumnezeu. El il va opri si ne va scapa, pe toti o data. Dar nu inca. Pana atunci sa ne aratam credinciosia fata de o dragoste asa de mare si fara sa mai punem intrebari sa credem cu tarie ca Dumnezeu este bun si drept in ciuda oricaror logici omenesti. Fiti binecuvantati.

  5. Andrei zice:

    Pentru Katia,
    Psalmul 14 si 15.
    „2 Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.
    3 Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.”

    Coloseni 3
    „3 Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
    6 Din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
    7 Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, cînd trăiaţi în aceste păcate.”
    (aici am gasit eu rezolvarea la aparenta inecuatie a psalmului 14 si 15)

    Exista o judecata si o manie a lui Dumnezeu raului si exista consecinte naturale ale raului. Si eu imi pedepsesc copiii, si le si zic: „nu umbla la priza, nu te duce langa aragaz, mai putine desene”. Daca se joaca cu chibrite, s-ar putea sa se arda, dar nu eu il ard.

    Si bineinteles sunt si incercarile si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere (Filipeni 4:7).

    Dar, cum imi place sa zic, si in special pastorilor (celor tineri, unde imi permit: „Sa dai din gura e cel mai simplu lucru”, sa aiba greutate cuvintele tale e cu totul alta poveste.)

    • Katia zice:

      Dupa fapta si rasplata, nu? Pana la urma, pare ca ne cam platim pacatele. Sigur ca toti avem datorii, dar nu stiu daca familia in necaz ar putea fi mangaiata prin aceste versete. Erau ei mai rai? Reintreb. Cu totii suntem surprinsi atunci cand vedem pe cine alege Dumnezeu sa suporte o pedeapsa atat de grea. Nu cred ca incercarea e o domnisoara cu probleme de vedere sa nu stie peste cine se duce. Marea linistire provine din faptul ca Dumnezeu – Colosul care planeaza si totusi oamenii incearca sa-l sustina cu proptele – El, singurul stie ce incercari si peste cine sa le trimita. Tot El da si puterea de a trece peste, cu biruinta.

      • Andrei zice:

        Nu am zis dupa fapta si rasplata. Va rog sa-mi aratati unde am spus asta. Daca vrea cineva sa-si plateasca pacatele, are libertatea sa incerce.

  6. Gabriel Băloi zice:

    Iată ce spune şi Sf. Ioan Gură de Aur, în „Cuvinte Alese” :

    3. Despre încercările celor drepţi – pag.16
    „Ades aud zicându-se : Dacă Dumnezeu ar iubi pe cei săraci , n-ar îngădui ca ei să fie săraci. Alţii, văzând un om căzut pradă unei neputinţe, unei boli lungi, întreabă : Ce s-au făcut milosteniile acestora? Ce bunele lor fapte?
    Ca nu cumva să cădeţi într-o asemenea greşeală, să cercetăm în amănunţime această chestie.
    De vreme ce nici un om înţelept n-ar putea să dispreţuiască binele şi să îndrăgească răul, cum îndrăzni-vom să punem în sarcina Domnului asemenea gânduri? Cum să credem că Dumnezeu poate dispreţui pe cei ce se află în sărăcie, chiar virtuoşi, şi iubi pe cei ce sunt în îmbuibare, chiar stricaţi fiind ? Cum să ridicăm o asemenea blasfemie şi să nu ne dăm seama de grozăvia judecăţii noastre ?
    Ca să depărtăm o asemenea greşeală, băgaţi bine de seamă ceea ce-i place lui Dumnezeu şi ceea ce nu. Pe cine iubeşte El ? Pe cel care ascultă de poruncile Lui………
    Căci în încercări se arată semnele prieteniei dumnezeieşti şi nu în îndestulări pământeşti.
    N-aţi băgat de seamă, chiar în lumea aceasta, că prietenii căpeteniilor de oaste sunt acei care, în lupte, stau cei dintâi în bătaia primejdiilor, primesc răniri, sunt trimişi în depărtate iscodiri ?
    N-aţi auzit oare că Domnul încearcă pe cel pe care-l iubeşte, şi că loveşte cu nuiaua pe fiecare din cei ce şi-i alege de copii ai Săi ?
    Dar mulţi se poticnesc de cele ce văd. Greşeala nu-i în ceea ce văd, ci în propria lor puţinătate de minte. Nu aici ne vine răsplata pentru truda noastră. Aici munca, dincolo, premiile şi cununile.
    Nu căutaţi, aşadar, în ceasul luptelor, în ziua bătăliei, pacea şi huzurul…Nu amestecaţi vremile…”

    4. De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi. – pag.17
    „Zice-va cineva : Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi. Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează ? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti , de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului? Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult. De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări? Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni.
    Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii. Dacă, dimpotrivă, n-ar pedepsi pe nici un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept , răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L-ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?
    Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi – şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere. Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinstaşte pe unii buni, ca să atragă , prin dulceaţa acestei cinstiri şi pe alţii la dragostea de virtute ; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.
    Iată pentru ce Dumnezeu pedepseşte pe unii şi nu pedepseşte pe alţii. El slujeşte astfel şi celor pe care-i pedepseşte, spălând răutatea unora şi făcând pe alţii mai înţelepţi prin pedepsirea acelora…”

  7. eu nu inteleg ceva si mai ciudat!Daca odata m-am intors de la mari pacate, ma rog de ani de zile cu ravna,am devenit mult mai smerita, mai buna, tin post, etc, de ce lasa lovituri atat de mari de la cel rau in continuare?M-au dat afara de la servici prin minciuna si nedreptate, cand Dumnzeu stie ca nu am bani sa ma intretin in strainatate, m-au izolat oamenii rai de prieteni, de cunostinte (vorbesc de oameni influenti care au puterea sa imi faca rau si nu stiu de ce), CE POT SA FAC MAI MULT DECAT POT?

  8. marinelblaj zice:

    Andreea, să ne amintim de Pavel. Nu avem relatări exacte, dar se pare că toate relele care i s-au întâmplat (prigoniri, boală, judecată nedreaptă etc) au fost după întoarcerea lui la Domnul, după dedicarea trup şi suflet pentru propovăduirea Împărăţiei. Înainte era „cineva”. În ochii oamenilor. După, a devenit „cineva” în ochii lui Dumnezeu!
    A rămâne lângă Domnul când toate sunt „bine-mersi” este foarte simplu. A dovedi credincioşie, loialitate, recunoştinţă pentru jertfa Lui în vremuri de încercare, tulburi… acesta este un lucru ce nu e la îndemâna oricui.
    Poate că ar trebui să privim şi dintr-o perspectivă mai simplă: putem să-I fim recunoscători lui Dumnezeu că poartă mai mult de grijă VEŞNICIEI noastre decât VREMELNICIEI noastre? Atunci am înţeles cu adevărat că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.
    Mă întreb oare ce vor fi gândit creştinii care, ţinându-şi pruncii în braţe în arenele romane, priveau la animalele flămânde ce urmau să-i sfâşie?
    P.S. Toate aceste lucruri ţi le scrie un om care se află de trei ani de zile în această situaţie, în condiţiile în care pierderea serviciului s-a petrecut în timp ce luptam, cu credinţă, pentru salvarea fiului meu din ghearele cancerului! Lupt în continuare pentru viaţa de aici, dar cu privirea aţintită spre Cel ce îmi va da într-o zi toate răspunsurile!
    Atât pot să răspund. Puţin, suficient, util, inutil?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.