Zilele acestea am fost întrebat ce este cu #REZIST-ul meu. Da, este adevărat, l-am confiscat, așa cum a fost confiscat și deja arhiuzatul Je suis. În urmă cu trei zile a apărut ceva de genul Je suis Chirică! De ce nu?
#REZIST-ul meu este alternativa și continuarea totuși, dar pe altă direcție, a ceea ce s-a întîmplat zilele acestea în România. Cred că trebuie să #REZISTĂM în România, dar la ce, cum, pentru cît timp?
Dacă se schimbă un guvern și, chiar dacă se fac anticipate, se schimbă ceva radical, așa cum așteaptă generația ieșită în stradă zilele acestea? Noi avem cancer și luăm aspirină pentru gripă, sîntem în putrefacție și folosim make-up în straturi groase, instituțiile sînt praf, dar noi schimbăm doar funcționarii din vîrf, de la vedere, învățămîntul este cu 10 ani în urmă, ne spune chiar ministrul, dar sîntem mîndri că am trecut de la 6 cd-uri, pe care este încărcată materia, la un stick de memorie. Progres vizibil! Bravo!
Chiar crede cineva că după 3 săptămîni de ieșit în stradă clasa politică va fi învățat ceva? Nu! O vor lua de la capăt. Se vor regrupa! Toți! Așa cum spunea cineva, numărul 13 ne va bîntui și în continuare. Va fi un număr simbolic. Miza este prea mare. Nu se vor lăsa doar cu impresia de scenă. Nici unii, nici alții, nici stînga, nici dreapta, nici puterea, nici opoziția. Mai știe cumva cineva care este diferența de program și intenție dintre acestea? Mă tem că blestemul unui popor lăsat de Dumnezeu în voia minții lui blestemate este că nu mai poate deosebi binele de rău, stînga de dreapta, fie acestea și politice. Chiar credem cumva că un corupt mai mic are dreptul să strige împotriva unui corupt mai mare și coruptul mai mic să fie transformat în înger și că aceasta este speranța, soluția, luminița de la capătul tunelului? Nu, este chiar locomotiva cinismului și a deznădăjduirii, care ne va lovi în următorii doi ani. Sîntem în situația aceluia căruia i s-au dat doar două alegeri. Ori sărută un porc pe rît ori înghite o broască dintr-o singură înghițitură. Unii au sărutat porcul rujat, închizînd ochii, alții au învelit broasca în miere, făcînd actul cît mai scurt.
Știm cu toții, să nu fim naivi, romantismul revoluționar se va duce. Cei care au ieșit în stradă, dezamăgiți în următorii doi ani de ambele aripi politice (da, chiar și de Iohannis!), se vor retrage în cinismul cel mai acid, din păcate.
Mă tem, de asemenea, că și generația #REZIST-ului se va obișnui cu demonul lui ”lasă, tată, că merge și așa… ” și cu alți demoni ai Balcanilor.
Cum vom continua? Eu am ales să continui cu 40 de zile de post pentru diferitele boli spirituale. Ale mele, ale poporului meu, ale contemporaneității. Și după aceste 40 de zile, sper să continui altfel încă 40 de ani, dacă mă ține Dumnezeu.
Deci ce facem? În urmă cu ceva timp am început de aici.
Citește în continuare →
Poţi trimite mai departe asta:
(
Marius Cruceru 