Marius Cruceru

6. Pastorul nu este preot. Statutul liturgic şi eclesial al pastorului nu este compatibil cu cel al preotului din bisericile tradiţionale. Pastorul nu este unic oficiant al liturghiei, el coliturghiseşte cu restul comunităţii pe care îi consideră asemenea lui, preoţi, în virtutea conceptului de preoţie universală. Pastorul nu este un mijlocitor între oameni şi Dumnezeu, nici un administrator al tainelor, nu este econom al misterelor. Statutul de pastor nu presupune nici un fel de distincţie şi diferenţiere ontologică între el şi restul enoriaşilor, nu este nici măcar primul între egali. Prin hirotonie nu este trecut într-un alt „ordo”, de aceea nu putem folosi absolut deloc cuvîntul „ordinare”, pentru că ordinatio vine pe filieră catolică şi tocmai acesta presupune, instaurarea unui alt ordo eclesial, după modelul preoţilor şi leviţilor din VT. ( Trebuie să facem vorbire mult mai serios despre limbajul nostru tehnic teologic şi confuziile pe care le seamănă lipsa de cunoaştere în domeniul acesta – ordinare, simbolul pentru Cina Domnului etc. dar efectele lipsei de prelucrare a limbajului teologic sînt devastatoare.) Puţini dintre evanghelici ştiu ce presupune ordinarea în teologia catolică şi hirotonia în mediul ortodox. Fiecare dintre acestea presupune crearea unei categorii speciale de creştini. Unii teologi extremişti susţin chiar faptul că în iad nu poate intra nici un preot tocmai datorită harului pe care îl poartă. De asemenea, această paradigmă a preoţilor din VT nu se aplică deloc pastorilor (nici calificările de acolo… dacă s-ar aplica atunci cei care chelesc n-ar trebui să mai fie pastori… ). Din aceste motive pastorii nu poartă veşminte speciale, reverendă, spre exemplu, iar cei care poartă astfel de veşminte în cultele neoprotestante le poartă nelegitim şi cu intenţii discutabile. (Nu discutăm aici cazul Wurbrandt şi de ce el purta reverendă. Nu mă refer la teologia pastorală luterană aici, discut doar ce nu este un pastor baptist.)

Citește în continuare →