Stimate Domnule … Dumnezeu
Vă adresez pentru prima dată o astfel de scrisoare. Am ezitat de-a lungul anilor să vă scriu. Am aruncat nenumărate foi în coş, încercînd cumva să trec dincolo de formula de adresare. N-am ştiut cum să vă numesc, Domnule, ca pe un Preşedinte, Înalţimea Voastră, pentru că sînteţi Împărat, Majestate, Regele Meu? Vă rog frumos să mă iertaţi că nu găsesc titlul potrivit pentru a mă apropia de Dumneavoastră.
Pînă şi „Dumneavoastră” mi se pare prea slab apelativ pentru protocolul cerut de Curtea Majestăţii Voastre.
Vă rog să îmi permiteţi să mă apropii ca un Rob…Vierme vorbitor, tîrîndu-mă la picioarele Dumneavoastră doar ca să vă spun două vorbe.
Am avut ocazia în anii din urmă să Îl cunosc pe Alteţa Sa, Prinţul Moştenitor, Fiul. Sînt puţine cuvintele prin care aş putea descrie binele pe care mi L-a făcut. Voiam să vă mulţumesc pentru că mi-a salvat viaţa. Am ezitat pînă acum să vă comunic sentimentele mele tocmai din pricina acestui fapt, nu voiam să comit un delict de protocol. Vă mulţumesc că L-aţi trimis şi aţi riscat atît de mult împreună cu Înălţimea Sa, Duhul.
Mă cunoaşteţi prea bine. Gîndul îmi este pătruns dinainte de a fi căpătat formă în inima mea… de aceea nu pot să spun mai multe pentru a nu vă stîrni mînia.
Acesta a fost prima vorbă.
A doua vorbă… Îmi permiteţi vă rog să stau în palatul Dumneavoastră. Ştiu că sună foarte obraznic cererea mea, dar acesata este tot ce doresc. Fac tot ce-mi cereţi. Şterg praful şi fac curat, curăţ latrinele îngerilor, dacă vor fi avînd, ţin şi rînesc la grajdurile împărăţeşti pentru caii apocaliptici şi dau cu lac şi acordez lăutele Dumneavoastră, netezesc aripile heruvimilor şi pregătesc tămîile şi cărţile. Orice, numai să vă văd din cînd în cînd de departe şi măcar din Spate.
Alteţa voastră,
Maiestate,
Înalţimea voastră,
îmi permiteţi să închei cu ezitările şi să vă spun simplu …
Te iubesc, Doamne…
Cu plecăciuni şi sărutări de picioare,
Al vostru rob,
Păcătosul David
Marius Cruceru 
Interesantă idee, dar faza cu latrinele e prea… nu știu cum să-i zic.
Draga Emsal, probabil de-aia m-a asemănat nu ştiu ce prieten de-al lui Patrix cu Howard Stern….
Dacă îngerii ar avea latrine, le-aş curăţa… Cam asta-i ideea. Voluntar.
Nu cred că ai făcut armata. Dacă ai fi făcut armata ai fi înţeles metafora, cum este cu voluntariatul la latrine… Este o poveste întreagă.
În armată am trăit o parte din rai.
Prea frumos și emoționant, ca să mai poată fi comentat!
Se poate împrumuta scrisoarea? Pot s-o trimită și alții, pe aceeași?
Florentina, este copyleft, poţi să faci ce vrei cu textul. Se poate publica şi cu semnătură într-un volum de autor. Nu mă deranjează. Rugăciunile nu pot avea drept de copyright, pentru că niciodată nu sîntem right în faţa lui Dumnezeu cînd ne rugăm, nu-i aşa…
Duhul ne corectează rugăciunile ca să ajungă perfecte în faţa lui Dumnezeu. S-ar putea ca din toată scrisoarea asta să fi ajuns numai ultimuil rînd în faţa Tronului Măriei Sale, Dumnezeu!
Foarte interesanta perspectiva, niciodata nu m-am gandit sa Ii vorbesc lui Dumnezeu cu Dumneavoastra. Poate ca ar merita sa recuperam acest sentiment.
Stimate EMsal, Marius Cruceru spune „daca or fi avand” este o figura de stil care urmareste creionarea unei atmosfere terestre in cer cu scopul de a sublinia distanta dintre cele doua lumi.
Nu-i aşa că merită să încerci, Nicoleta? Incercaţi şi ceialalţi măcar rugăciujnea din seara asta să-I vorbim cu Dumneavoastră lui Dumnezeu. E vîjîitor sentimentul!
Mulţumesc de compliment, cel cu figura de stil…
Așa e. Adevăr grăiți. Însă pe mine așa de tare m-a copleșit scrisoarea, încât imediat mi-a venit s-o „iau” și s-o trimit și eu Aceluiași destinatar. Doar pentru că e grăitor de frumoasă, adevărată și… simplă, și pentru că exprimă, oarecum, și gândurile mele față de Destinatar. Până una-alta, am să i-o citesc fiului meu.
Florentina, aşa ar trebui să fie orice text care merită scris. Să verbalizeze gîndurile noastre ale tuturor şi să spui… Totdeauna am gîndit aşa, dar omul ăsta a spus-o aşa cum aş fi spus-o şi eu, numai că el a găsit primul cuvintele. aşa am impresia cînd citesc Steinhardt, Chesterton, Exupery, Augustin. Aceşti oameni au meritat să scrie .. pentru că scriau cuvinte scumpe pe materiale foarte scumpe.
Foarte frumoasă scrisoare! Chiar mă gândeam ce lesne ne adresăm lui Dumnezeu cu atâta familiaritate:Tu,Ţie…. iar între noi, oamenii, tare ne mai gratulăm cu pronume de politeţe. Ar merita să încercăm să fim mai respectoşi cu Tatăl nostru.
Mi-am amintit citind scrisoarea de mai sus, de o întâmplare cu un domn care, pe vremea comunismului, trecând în fiecare zi pe lângă o biserică, în drum spre servici, îşi ridica pălăria şi spunea respectuos: „Bună ziua, Doamne!”
Apropo de metafora cu „latrinele”. Mi-am amintit alta: cineva făcea o urare ca Dumnezeu să ne hărăzească la toţi un loc în Raiul Său, fie chiar şi după uşă, acolo unde ţine Sf. Petru mătura! Oriunde, numai cu Domnul să fim!
Alex, foarte frumos la suflet domnul de care vorbeşti tu. Părintele Cleopa spunea asta: să dea Dumnezeu să stăm măcar pe pragul Raiului.
ROMANI 8:
15. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!”
Daca as fi sigur, sigur ca nu este suparat pe mine desi motive ar fi destule,m-as simti in largul meu sa-i adresez o rugaciune(o inchinare)chiar si in scris,iar in titlul scrisorii cat si pe parcursul acesteia sa utilizez cu nesat apelativul: DRAGUL MEU SI SCUMPUL MEU TATA.
„Doamne, scoate din vocabularul meu bogat,
Toate vorbele ce-s de prisos, si ce-s pacat!
Nu-i depresie ce am…ca e nemultumire!
Scoate-ma din starea asta grea de nesimtire!
Nu e stresul ce ma chinuie…
E goana dupa vint!
Nu am criza de identitate, Doamne…
Ci am lipsa de „Cuvint” !”
Am pus un fragment dintr-o poezie care este o rugaciune de-a mea. Si cu durere am observat ca centrul de atentie in poezia mea era persoana mea.
Mi-a placut rugaciunea de mai sus pentruca toata lumina…toate cuvintele, toate ideile erau indreptate catre Tatal.
Gindul asta m-a umilit. Pina acum mi-a placut ce scrisesem…Astazi m-am rusinat…E asa de usor sa uiti ordinea reala a lucrurilor…Tata…iarta-ma!!!
Aveam si eu o astfel de rugaciune, nu a mea, printr-o agenta de adolescenta, cu tot felul de notite si insemnari… . M-a pus pe ganduri abordarea atunci ca si acum…cred ca ne-am obisnuit prea mult cu Dumnezeu, al harului, e adevarat, dar parca prea am primit totul de-a gata si ne permitem prea multe… .
Vorbeam zilele trecute cu cineva din Israel, incerca sa imi explice cum stau lucrurile pe acolo, cum se roaga si postesc evreii, cu cata reverenta si sfiala…(evreii ne-mesianici, sa le zic asa). Totusi, chiar daca noi suntem in perioada harului, cred ca avem nevoie de o cercetare.
Draga Livy, cu cît creştem în maturitate spirituală, cu atît ne cresc şi rugăciunile, nu?
Cînd eram copil gîndeam şi mă rugam ca un copil, acum m-am făcut om mare.
Cînd eram copil, Dumnezeu era mai mic, acum m-am făcut om mare şi Dumnezeul meu este mai mare, mai Domn, mai Împărat.
La fel, Rodica, acelaşi lucru spun.
La fel, V.D. Filip, acelaşi lucru şi pentru tine.
Sigur, Domnul ne dă Duhul care ne dă voie să îi spunem Tată, dar Tată, nu TAti, lasă-l pe Mirele să se apropie, nu-i sări tu în gît, lasă-L pe El să ne curteze, nu-i face tu cu ochiul, lasă-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu şi pe Fiul să fie cinstit şi înălţat.
Încearcă măcar o dată să Îi vorbeşti lui Dumnezeu cu Dumnneavoastră, dacă nu încerci măcar o dată să îl tutuieşti pe poliţistul din mijlocul străzii care îţi ia carnetul. 🙂
Respectul care vine din dragoste este insasi respectul ce ni l-a oferit si noua Dumnezeu. Omenirea s-a departat si s-a afundat tot mai mult in mocirla oricat de mult Dumnezeu ne-a „curtat” . Iar Dumnezeu ne-a cautat si s-a aplecat dupa noi tot mai mult. De acolo unde Dumnezeu ne-a gasit si ne scoata mereu mi-as dori sa-i sar la piept, sa-l cuprind, sa-l imbratisez si sa raman asa copilul Lui. e cel mai sigur loc si cel mai placut.mai mult ca sigur ca mi-ar da voie sa-mi exprim dragostea spunandu-i chiar tati meu drag si scumpul meu.
Daca Domnul Isus ar fi venit la noi intr-o reverenta rigida, ar fi aratat precum papa ori ceilalti popi catolici si ortodocsi, ori ca un pastor neo imbracat in roba neagra de judecator la botezuri. ar mai fi aratat ca un pastor neo de pe vremea raposatului care accepta sa primeasca legitimizarea si acordul ateilor prin carnetul acela rosu si blestemat a lui Iuda Iscarioteanul si ne-ar mai fi adus si reverenta dictatoriala a politicului pe cap pt ca sa poata sa activeze in functie. Cand veti intelege iubitii mei frati conducatori in ale religiei cata flexibilitate in dragoste si daruire a demonstrat Dumnezeu in fata noastra a pacatosilor care aiurim de atata reverenta?
Aiurim de nereverenta poate!
Am dat pe send din greseala…deci continui ideea.
Dumnezeu nu ne mai fascineaza,nu mai suntem indragostiti de El,nu mai avem frica de El.
Maretia si semerenia Lui,atribute pe care nu le gaeseti niciunde,nicaieri impreuna,ar trebui sa ne copleseasca in asa fel,incat,asemeni lui sfantului Ioan,Sfantului Pavel,sa cadem la pamant coplesiti de atata maretie,intr-o inchinare plina de smerenie,de adorare.
Draga V.D. Filip, s-ar putea să fie o chestiune de gusturi, dar pentru mine un Dumnezeu Roz-Bombon nu se prea potriveşte, nici un Cristos blond, blîndoc, cîrlionţat şi cu ochi albaştri. Să mi se ierte, s-ar putea ca tu să fii mai aproape de Domnul, eu încă mă apropii cu teamă ca poporul de muntele în flăcări. Prefer să mă apropii aşa şi să mi se zică… Vino, Fiule, decît să mă înfig în FAţa-I şi să-mi spună, Du-te , nu M-ai văzut încă la Faţă.
PEntru mine creştinismul este un pic mai aspru şi în culori fără roz în paletă, mai puţin drăgălaş şi fără clăbuci, mai puţin diminutivat.
Drăgălăşeniile astea cu Dumnezeu Însuşi le înţeleg, dar nu le prea practic, e prea dulceag şi simt că fac diabet cînd văd limbajul acesta plin de hipocorisme la adresa lui Dumnezeu, s-ar putea ca eu să fiu aşa pentru că am crescut fără tată, cine ştie…
Înţeleg ce spui şi despre reverendă, deşi Scriptura vorbeşte de Mantia Lui, de Brîul lui, înţeleg, dar Dumnezeu n-a venit la noi nici îmbrăcat ca un clown, nici în slip. S-ar putea ca pentru tine Isusul tău să fie uşor de imaginat în blugi, unii şi L-au imaginat cu cercel în nas, relevant, jucînd „popa prostu” cu noi, sau, de ce nu, „cruce”…
Nu prea cred, cinstit să fiu, că aiurim de prea multă reverenţă. Nu mi se pare… S-ar putea să trăim cu un idolaş prea flexibil, cu un Isusuţ prea simpatic şi prea drăgostos. Daţi cinste Fiului, ca să nu se mînie. Este al doilea Psalm, dragul meu!
Dragostea şi dreptate, mînia şi dragostea, El ca Hoţ şi ca Mire, toate acestea sînt în aceeaşi Biblie. Citeşte întreaga Scriptură, prietene, nu doar „versetul de aur al Bibliei”, Ioan 3:16, care este într-un context extrem de dur şi de ironic.
Domnul să ne dea înţelepciune şi unuia şi altuia. Dacă tu eşti prea aproape, să nu te frigi, dacă eu sînt prea departe, să nu îngheţ.
Astept continuarea cu scrisoarea catre Mos Craciun…
Poate el raspunde 😉
Am ascultat predica aceasta in care vorbeati despre ce fel de Isus avem, pe care ati tinut-o la tineret in Irirs.Una din cele mai bune pe care le-am auzit vreodata.Poate ar fi interesant sa postati descrierea aceea pe care o facea pastorul acela negru Regelui sau.Cred ca ar fi foarte de folos.Sau mai bine sa asculte predica pe care ati tinut-o.Se gaseste pe http://www.tineretiris.ro nu mai stiu exact care sesiune.Se merita.Marturisesc ca nu am putut sa ma mai trag de sireturi cu Isus dupa ce am ascultat-o.Tot ce am putut face a fost sa cad plangand la picioarele Lui.Poate ca asta este si cea mai corecta atitudine fata de El.
Fiti binecuvantat frate Marius si fii binecuvantat Duhule Sfant care ai inspirat acele cuvinte
Se spune ca o minte treaza,da valoare fiecarui lucru pe care il infaptuim .
am gasit in Biblie o pilda ce se refera la adevarata reverenta, o reverenta intre un tata si fiu
LUCA 15:
20. Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.
21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
Mai solemna, mai dreapta si duioasa si totodata mai naturala reverenta nu am intalnit nicaieri. Reverenta fara iz de inchistare in doctrina si reguli, fara trucuri, scamatorii si taxari, fara altare de simboluri fara rost, etc. O reverenta pur si simplu pe altarul dragostei si al reconcilierii.
Sa nu-i fi trecut prin cap tatalui ca fiul sau fiind in asemenea zdrente s-ar putea sa aibe si vreo exema si de ce nu chiar lepra?
d-le M. Cruceru ! O singura data am imbracat un pantalon de blugi si aceasta datorita faptului ca i-am primit cadou de la un frate al meu de pe alte meleaguri. Nici nu va dati seama cat ma simt de incomod in blugi. La randul meu si eu i-am dat cadou mai departe. Apoi, o informatie in plus despre mine nu cred ca strica. Cand vad in bis. surorile cele in varsta cat si pe cele tinere cu capul acoperit, simt ca respir aer de sarbatoare. Apoi inca o informatie si gata. Ascult cu drag predicile dvs pe RVE asemenea celorlalti frati: Paul Negrut, Vladimir Pustan, Petrica Vidu, etc. Mi-am pierdut odata cumpatul pur si simplu cand s-a predicat ceva de lopata denumita „inima lui stalin”. nu am retinul cine a fost predicatorul. eram prea tulburat. Am aprecieri deosebite pt predicile tuturor ce participa pe RVE. Aici ma simt eu cel mai bine sa le ascult. GBY all!este bine sa retineti un lucru. Cand nu sunteti pe traseul Bibliei nu scapati de mine cu toata admiratia ce o am pt voi.
frate Cruceru ! Nu stiu daca am merite sa ma numesc frate cu dvs. Vreau sa va povestesc ceva frumos din viata mea. Nu o fac catusi de putin cu mandrie pt a ma scoate in evidenta. O fac cu o bucurie imensurabila ca Dumnezeu a lucrat in viata mea intr-un chip asa de minunat, de frumos. am un nesat deosebit sa impartasesc cu dvs si cu ceilalti cititori aceasta bucurie. as dori sa mai lucreze Dumnezeu asa in fiecare zi. nu stiu cum vede Dumnezeu aceasta dorinta a mea. era pe timpul cand bis baptista si penty avea program sambata seara si duminica dimineata de la h 9-14.si pe atunci se tinea sc duminicala de la h 10-11.intr-o sambata seara eram singur in camera mea si la lumina lampii de carte m-am plecat in rugaciune si am deschis Biblia la intamplare. s-a deschis la invierea lui Lazar. a doua zi duminica, interesant si locul unde eram asezat atunci in bis, fratele ce tinea ora de sc duminicala si care avea un stil deosebit sa produca concurenta intre tineri si batrani alegand un tanr sau o tanara sa se roage la incepitul scolii si un batran sau o batrana la sfarsit si tot asa si sa raspunda la intrebari, pune intrebarea: „cand a facut Domnul Isus o minune si s-au dus sa-l parasca…?” avand proaspat in memorie textul citit cu o seara inainte, nici nu apucase fratele sa termine de pus intrebarea si am fost deja in picioare si am dat raspunsul. daca v-as putea povesti cate intamplari minunate au fost in viata mea doar cu citirea Bibliei, nu va vine sa credeti. pacat ca nu am avut posibilitati sa inregistrez ce figura inmarmurita a avut acel frate si nu numai el ci si tatal meu si altii. pt mine acel lucru nu a fost o simpla coincidenta. nu avea cum sa fie. daca as putea sa demonstrez Tatalui ceresc si prin fapta cat ma bucur de existenta Lui si ca il iubesc as fi fericit. nu am cum sa masor iubirea Lui decat prin jertfa Domnului Isus. am povestit ce mi s-a intamplat cu citirea Bibliei sa incurajez si pe altii sa o citeasca. acea minune a fost un impuls mare pt mine sa o citesc si mai mult. 🙂
Draga Miamdatseama, eşti cinic, dar ignorant. A răspuns deja înainte de a-I fi scris vreunul dintre noi. Are vreo 66 de scrisori deja. Citeşte-le şi va veni şi pe la tine …
Ben O, descrierea aceea se găseşte pe celălalt blog pe care l-am avut, pe Pătrăţosu, cu trei încercări de traducere.
http://patratosu.wordpress.com/2008/01/13/this-is-not-my-jesus/
http://patratosu.wordpress.com/2008/01/14/pink-jesus/
http://patratosu.wordpress.com/2008/01/17/lectie-de-retorica-incerca-cineva-o-traducere/
toate au legătură cu asta.
Amin, Viorica,
Draga V.D. Filip, ai fost harnic,
uită-te şi tu peste link-urile alea, te vor ajuta.
despre postările tale.
1. aceea este o pildă. O pildă surprinde un SINGUR aspect. Mai gîndeşte-te. Tot într-o pildă Domnul este descris ca un HOŢ care vine noaptea. Ca un păstor care alungă caprele.
2. nu sînt d-le, sînt „fratele”. Nu-i păcat să iei blugi. Am purtat şi port şi eu. La altceva mă refeream eu. De ce ai fost tulburat de Inima lui Stalin? Aşa se chema lopata aia. Am folosit-o şi eu, este o lopată specială, nu-i păstrată, are formă de pană de mandolină. Care-i supăarerae şi şocul?
3. Sigur, dar nu înţeleg ce nu a fost pe traseul Bibliei. Simt un pic de îngîmfare în vorbele tale. Tu eşti pe traseul Bibliei şi poţi corecta pe ceilalţi care nu sînt. Periculoasă situaţie.
Seamană cu vorba „eu şi cu Dumnezeu formăm majoritatea.. „. S-ar putea să fi nimerit într-un loc greşit. Aici nu încurajez deloc această atitudine păguboasă în primul rînd pentru tine.
4. LA fel de păguboasă este fundamentarea pe astfel de experieţe personale. Nu dispreţuiesc astfel de experienţe, dar, dacă îţi formezi imaginea despre Dummnezeu şi chiar doctrine din experienţe personale şi întîmplări fericite, atunci eşti pe o cale periculoasă.
Îţi mulţumim că ne-ai împărtăşit experienţa ta.
Dar…
Eu sînt pentur citirea regulată şi la rînd a Bibliei.
Deschiderea la întîmplare a Bibliei mi-a salvat viaţa, cu toate astea nu sînt pentru a face o practică din asta.
Excelent, ai ştiut lecţia de la şcoala Duminicală. Nu este absolut nimic extraordinar în asta. Asta ar trebui să fie normalul, nu crezi?
Dar, slavă Domnului că ţi-a produs bucurie şi întărire în credinţă acest lucru!
frate Cruceru! pana nu apuci sa mai definesti cu atata usurinta vreun alt frate ca fiind cinic te-as ruga sa recitesti ultimul mesaj ce l-ai scris sa te pui in pielea acelui cinic si iti vei da seama cat de cinic, de ironic, si de dispretuitor esti d-ta. si pe de-asupra cat de pagubos. as intelege din acest mesaj ce l-ai scris ca noi astia mici, in momentul in care nu avem blagoslovire d-tale cu indrumarile, ramanem paralizati spirituali si poate nici Dumnezeu nu poate trece peste regulile din capul d-tale sa mai faca ceva pt noi. imi aduc aminte ca pe un amvon scria: noi predicam pe Hristos cel rastignit. sper ca daca esti un crestin adevarat tre sa-l predici de la amvon pe Hristos cel rastignit nu lopata lui stalin. cu atat mai mult la un post de radio evanghelic. nu stiu daca este si crestin, intrucat am vazut ca lipseste ora de rugaciune acolo. suntem foarte spirituali. aceasta fiindca suntem asa de academici si ne fataim si noi pe bloguri cu cateva neologisme? si tragem concluzia rapid ca cineva nu a citit Biblia la rand. Sa fii d-ta sanatos numai cat am citit eu Biblia la rand si imi vei multumi din toata inima pt urare. (EDITAT……)
draga V.D. Filip, fiecare cu slăbiciunile lui, eu devin ironic cînd simt ironie. Mă abţin cu greutate de la cinism. Mai devin autoironic şi ironic cînd simt firea mea pămîntească sau cînd interlocutorul nu prea vrea să dialogeze, ci să monologeze, nu vrea să asculte ce spun, ci îi place să se audă vorbind, fără a da nici cea mai mică atenţie celuilalt. Pentru mine ironia este o modalitate de restaurare a capacităţii de atenţie. La fel ca la Domnul Isus, care a fost foarte ironic,după cum bine ştii, dacă citeşti Biblia la rînd.
Se pare că am scris degeaba ceea ce am scris mai sus.
Nu am ştire ca cineva să fi predicat despre lopata lui Stalin, nu mai fac referire la celelalte aberaţii…
Apoi, pentru că eşti obraznic pe ultimele rînduri ţi le-am editat cu hărnicie.
Nu mai permit ce am permis pe pătrăţosu, unde fiecare putea să arunce în mine cu orice.
Se pare că ai nimerit într-un loc care nu-ţi prieşte.
Mergi în pace şi lasă-ne aşa mai slabi spirituali decît dumneata. Din cei aproape cîteva sute de comentatori de pe Pătrăţosu am mai văzut aşa ceva şi acum ştiu cum să mă feresc….
Cu bine!
sper ca mai ai ceva energie sa te gandesti la indelunga rabdare. si cand dezamagirea si durerea te impinge sa abandunezi pe cineva, iubirea te intoarce din drum si nu te lasa pana nu mai incecerci odata . si inca odata si pana ajungem in imparatia Tatalui numai asa ceva o sa se intample. din pacate Biblia nu ne da si masura la indelunga rabdare. Iti spun aceasta fiindca din aceasta traiesc pur si simplu . din intoarceri din drum asa cum spuneam. te rog frumos in Numele Domnului Isus sa ma ierti daca te-am ranit si rugamintea mea este sa fii atent la isteriile noastre fiindca vin de undeca din vreo durere, din vreo usturime si mai incearca sa legi niste rani chiar daca efortul a fost epuizant. Domnul Isus sa te rasplateasca daca faci asta, Amin!
sigur, V.D. Filip, dovadă este că mă întorc din nou şi din nou…. Ceea ce scriseşi a fost o jignire mai mare decît îţi imaginezi pentru că s-a întîmplat să îmi asum rol de lider în vreme de persecuţie.
Nu ştiu cîţi ani ai, dar tatăl meu a fost ucis de securitate, unchiul a făcut puşcărie, iar în 1985 am început să predic evanghelia, am fost dat afară din UTC pentru asta, am transportat biblii cu riscul de a intra în şcoala de corecţie şi am început să conduc grupuri de studiu biblic ilegale în 1986-1987 pînă în 1989.
Am fost anchetat de securitate şi ameninţat cu trimiterea la mina înaintea de terminarea liceului şi chiar cu moartea. În 1989, în armată fiind, după declanşarea revoluţiei am fost pus sub stare de arest pentru instigare.
Ştiu mai multe despre persecuţie decît îţi imaginezi, de aceea ţi-am tăiat fără milă cuvintele pe care le-ai scăpat aşa de uşor.
Sper să putem continua un dialog în termeni duhovniceşti şi creştineşti, dacă hotărăşti să rămîi printre noi.
sigur ca vreau. ma simt bine. sunt cam alergic la rigiditati. si recunoaste si d-ta doza de rigiditate. eu imi doresc mult sa-l cinstesc pe Dumnezeu din dragoste. daca apostolul Pavel a spus ca ne putem lauda in Domnul, si el s-a laudat cu suferinte mai mult, as putea si eu sa fac de cunoscut ceeace a facut si apostolul Pavel si dvs. dar sa impartasesc niste specte doar, nu sa ma laud. de va fi nevoie o voi face pe privat doar cu dvs. si rudele mele au trecut prin asa ceva, si viata mea a fost pusa in pericol de nenumarate ori, dar tocmai din ceeace am vazut si prin ce am trecut fac isterie cand viata, situatia spirituala este pusa in pericol in locuri unde te astepti sa cauti un refugiu. am avut parte si in bis si in afara ei de duritati, de absurditati. in biserica proptele din deal in vale au fost cele mai multe. si ma gandesc ca celui cazut intre talhari nu i s-a pretins reverenta. aici am vrut sa ajung.sper ca orientarea dvs se va concentra asupra celor cazuti, cu alta inima. aceasta cred ca este chiar datoria dvs si apoi sa schimbati mentalitati pt a putea cei cazuti sa se tina bine in Domnul. Inteleg ca in limbajul romanesc cel mai greu de exprimat este: „te iubesc” si „iarta-ma, imi pare rau” dar lipsa acestor exprimari intre crestini este o problema mare. de aici pleaca toata hiba. si cand ma gandesc ca in vechime fratii se numeau sfinti intre ei…!!!?!!! nu stiu daca ai trecut prin talazul tradarii cand vezi ca lupta dinafara bisericii este orientata spre dezbinarea, dezmembrarea si imprastierea membrilor familiilor in tara noastra, inclusiv familiilor crestine, biserica este neputincioasa sa se opuna in acest sens dar ramai perplex cand ajungi la concluzia ca si-a adus aportul le dezastru. imediat dupa revolutie, intr-un oras din vestul tarii,membrii unei familii de crestini baptisti au fost gasiti morti in apartamentul lor. nimeni nu a deascoperit cauza pana in ziua de astazi, biserica poate a si uitat acel eveniment si nu mai intereseaza pe nimeni nimic cum nu i-a interesat nici pana atunci. a tre sa astept atatia ani, sa se vada in decursul timpului atatea nenorociri ca poate voi reusi sa ridic un semn de intrebare pt crestini? ma opresc deocamdata aici. nu sunt ruda cu acea fam si nu ia-m cunoscut . am aflat evenimentul din mass-media pe atunci.
de imi aduc bine aminte de relatarile dvs pe Rve , ari fost repartizat sa slujiti la Constanta. v-as ruga sunt foarte interesat sa-mi comunicati si mie de aflati ori daca cunoasteti amanunte despre fratele Tanasache fost conducator de adunare in comunitatea penticostala din Constanta de la km 5. Moartea lui prematura imi este suspecta. Pe timpul raposatului fratii penticostali au mers in bis la fratii baptisti, biserica situata la vreo 2 strazi in apropiere de bis penty.
Draga V.D. Filip, mă confunzi, eu am fost în armată la Topraisar-Constanţa, fratele Doru Hnatiuc a fost repartizat pentru slujire la constanţa.
Nu ştiu amănunte despre fratele Tănăsache.
Rigiditatea nu este sinonimă cu numele meu, draga V.D. Filip. Mai stai pe aici, mai vezi pe fostul blog Pătrăţosu şi te vei convinge.
În rest, aşa cum am spus, Domnul să ne ajute.
numai bine…. şi de bine să auzim!
Intrau multi la Patratosu,ca la ei acasa,cu bocancii plini de noroi,se stergeau inauntru,in loc sa o faca afara.
Parca a revenit sculandu-se din morminte,un aer de superioritate.La cei f.tineri mai este de inteles,
e boala generatiei internet,unde lovesti si fugi,sau lovesti si iar lovesti,nesimtind nimic,tu cel in cauza.
Nu prinde bine unuia care are deja niste ani de la Domnul.
M-am bucurat,ca intrand in discutie pe privat,cu un tanar de aici,a inteles imediat,ca trebuie sa aiba un ton adecvat,desi nu fusese chiar atat de pornit.
Intotdeauna ma uit cu cine vorbesc si unde ma aflu,la mine acasa sau la celalat.Si nu numai atat.
Daca voebesc cu profesorul meu,apoi nu ma adresez ca si elevului.
Pe elev vreau sa-l invat,dar profesorul ma invata el pe mine. 🙂
scz. aveti dreptate. am confundat. mi-am adus aminte intr-adevar ca frate Doru slujeste acolo. ok. si chiar daca a fost putina rigiditate din nebagare de seama m-am convins in schimb de multa flexibilitate prin faptul ca aveti un blog, un loc din care comunicati si cu mititeii de noi. 🙂 S-auzim de bine!
elisa te-as ruga daca vrei sa-mi spui ceva sa imi spui direct fara sa bati seaua. doresc sa inteleg mai bine ce vrei sa-mi spui. inteleg ca esti de-a casei si Domnul Dumnezeu sa toarne peste casa ta toate binecuvantarile si sa va ajute sa-i slujiti Lui, Amin!
Promit ca nu ma supar. Chiar imi iubesc fratii si poate am ajuns sa devin cam mizerabil fiindca mi-a fost necaz ca nu sunt primit sa fiu inteles. Am ramas ca un popa-prostu cand am vazut ca la mine totul este luat gresit. poate ai rabdare sa mai citesti odata primul meu mesaj.
Să ne liniştim sufletele pentru mîine. Este prea frumoasă Ziua Domnului… ziua întîi.
ok , va doresc o zi binecuvantata! ma refer la cea de maine. si lu elisa ii doresc sa nu devina profesoara trecand prin ce am trecut eu. ma rog Domnului sa se poarte bland cu ea. nu aveam intentii sa dau lectii. iar acum la despartire,nu stiu de ne vom mai reintalni, va doresc noapte buna! mult har si pace tuturor!
V.D. Filip, Elisa îţi poate deveni profesoară cel puţin la experienţa de viaţă, trust me! Domnul nu s-a purtat blînd cu ea, are dreptul să se uite înapoi, noi încă ne uităm înainte… Vezi, asta este fascinaţia şi pericolul internetului în acelaşi timp. Nu ai faţa celui care stă în spatele ecranului.
imi aduc aminte de un verset care spune sa nu numiti tata si invatator….si ma opresc atat. exemplu de la care nu gresim daca invatam este Domnul Isus. Primul gand ce-mi trece prin minte este ca nu cred ca voi putea sa fiu ca El vreodata fara ajutorul Lui chiar daca am invatat de la El ce tre sa fac si cum tre sa fac bine. Noi insa am putea sa ne stimulam in infaptuirea binelui si aceasta numai in masura in care Duhul Sfant a Lui Dumnezeu ne va umple de putere si de intelepciune. Primul pas este sa invatam si sa intelegem sa ne iubim pt a deveni cu adevarat ucenicii Domnului Isus. Oricum nu cunosc trecutul elisei. Ma referam de fapt la viitor. Sunt constient ca fratii nostri trec prin aceleasi necazuri ca si noi, cu toate ca in mintea noastra cel putin in a mea tind mereu sa consider ca a mele sunt diferite totusi. Si simtindu-le pe pielea mea, categiruc mai amare,mai intense decat ale altora. Cu drag si stima V D Filip!
Frate Cruceru. Indiferent cum imi va fi interpretata alegerea, nu cred ca voi mai participa pe blogul dvs. Nu pt ca m-as simti incomodat, deranjat. Traiesc cu impresia ca nu a fost benefica cu ceva aparitia mea aici. Am incercat sa repar ce am gresit. Ce nu am reusit, il rog Pe Tatal ceresc sa repare El. Nu vreau sa ne mai duielam si simt ca parca ne indreptam intr-acolo. GBY! Bye!
Draga V D Filip, poate că este mai bine aşa, în primul rînd pentru tine şi zidirea ta spirituală.
Domnul să te binecuvînteze!
Draga frate ceva nu functioneaza in rugaciunea dumitale.primul cuvant mi-a adus in minteceva .In biserica din orasul meu era un frate care la un moment dat incepuse sa predice cu apelativul stimati frati, stimatilor,s.a.m.d. Era un frate considerat serios si de baza in biserica dar a cazut amarnic. Si atunci ne-am intrebat cu totii cum s-a putut intampla asa ceva. Dorinta de a ne arata cat de intelectuali suntem este probabil una dintre cele mai mari curse pentru predicatori. Cuvantul ne indeamna sa ne incredem in Domnul din toata inima si sa nu ne bizuim pe intelepciunea noastra. Am fost invatati de mici sa venim cu incredere inaintea lui Dumnezeu ca inaintea unui tata in simplitatea care ne caracterizeaza pe fiecare muritor. Treburile se complica atunci cand devenim sofisticati,prea inalti, prea sfinti, prea fericiti etc. Zicala era :respecta sa fii respectat; noi am schimbat-o egoistic :respect doar pentru a fi respectat. V-am scris aceasta doar ca idee de meditat datorita unei amintiri amare si va rog sa nu mi-o luati in nume de rau. Dupa ce veti citi puteti sa-mi stergeti postatia. Sa ne smerim in sinceritate inaintea lui Dumnezeu ca la vremea lui, nu a noastra,El sa ne inalte Amin!
DRagă Dorin, vi s-a răspuns deja, Eu zic să mai citiţi o dată această rugăciune. Cred că n-aţi înţeles ce am scris. Ar fi trebuit să pun o avertizare: LITERATURĂ.
Nu este dorinţa nimănui de a se arăta intelectual. Intelectual eşti sau nu eşti, nu te poţi preface, nici nu te poţi ascunde.
Intelectul este povară, lucidicatea este o cruce, pe care o doresc tuturor sau celor mai mulţi.
Nu este o mîndrie să fim proşti şi nici nu este unact de spiritualitate să fim inculţi şi necitiţi, iar stilul şi literalitatea sînt chestiuni pe care le-au cultivat şi apostolul PAvel şi apostolul Ioan. Dacă nu sînteţi convis de asta, mai citiţi Scripturile.
Eu vă propuneam doar un exerciţiu. Nu trebuie să vă abţineţi de la a veni cu îndrăzneală înaintea Domului ca şi mai înainte, dar puteţi face cel puţin o dată o rugăciune începînd cu Dumneavoastră Doamne,
Nu pierdeţinimic, nu-iaşa?
Stimate domnule Dorin, cu tot respectul, se pare ca nu ati inteles spiritul acestei postari. Nu trebuie sa fim educati in filologie ca sa vedem care este indemnul autorului: sa ii spunem lui Dumnezeu ca il iubim la persoana a II-a singular.
Draga Nicoleta, mulţumesc pentru răspnsul dat lui Dorin.
Cu siguranta Dumnezeu merita tot respectul si reverenta din partea celor ce se incred in El,nu numai in rugaciune ci in fiecare aspect al vietii,intre cele doua rugaciuni.Deasemeni nu doar vocabularul romanesc,contine cuvinte alese pe care I l-e putem adresa lui Dumnezeu,ci si vorbitorii altor limbi.Acum ca veni vorba de alte limbi,ce-ar fi sa n-e uitam in greaca?in special la Rom 8:15 si Gal 4:6.
Draga Cristi B.,
bine ai venit!
Foarte bună remarca ta. Respectul îl arătăm nu numai prin vorbe.
În ambele texte, Cristi, se vorbeşte despre faptul că Duhul ne îndemnă să îi spunem tată, dar se ridică o problemă foarte importantă în exegeză şi anume exegeza proiectivă
Ce se întîmplă?
Noi preluăm relaţiile dintre noi, spre exemplu relaţiile dintre tine şi fiul tău, relaţiile impregnate de cultura noastră şi le proiectăm pe relaţia dintre Pavel şi Timotei, dinre Pavel şi Dumnezeu.
Greşit, greşit, greşit
Chiar în cultura noastră românească, spre exemplu, în casa soţiei mele cei 10 copii nu se adresau părinţilor cu Tu, ci cu matale, cu dumneata, adică un dumneavoastră popular.
dacă ne ducem cu 2000 de ani în urmă şi spre Orient, respectul faţă de părinţi, faţă de TAtă în mod special nu seamănă cu nimic din ceea ce practicăm noi astăzi.
Faptul că noi ne alintăm azi cu „tati, bă tată, tu” etc. nu este deloc relevant pntru interpretarea acestor texte.
IDeea din aceste texte este că noi acum facem parte din neamul lui Dumnezeu, că ne dp voie să ne numim moştenitori, că ni s-a modificat statutul din străini, robi, în fii, dar nicidecum că ni se încurajează familiaritatea cu Dumnezeu.
Concluzie?
Nu transferaţi relaţiile şi, în general, aşezămintele noastre culturale în cultara Noului Testament aşa de uşor.
Dorin,
Am inteles din acest post, sa ne bucuram,ca ne putem adresa astfel lui Dumnezeu,ca in maretia Lui,ne ingaduie acest lucru,de a fi apropiati,daca suntem intr-adevar apropiatii LUI!
..ca ne-am obisnuit cu ideea de a-I spune TATA(dar ne lipsete adevarata „cadere la pamant” ca a lui Ioan,Daniel,Paveletc.)dar nu ne adresam de multe ori,ca unui TATA ceresc,caruia in reverenta Ii spunem astfel.
Cred ca nu se face aici caz de respectul pe care il dam cuiva,ca sa-l primim inapoi,nu stiu de unde ati inteles asta??????Cine a cerut respect?dimpotriva,e vorba de smerirea noastra in fata acestui Dumnezeu Mare,atat de Mare,dar caruia noi nu-I mai vedem maretia.
Elisa, mulşumesc pentru răspunsul dat lui Dorin. Da, trebuie să pricepem faptul că El ne dă voie să îi spunem AVA, adică TAtă, prin Duhul înfierii ca un mare pogorământ. Acesta este harul.
De dragul tau(dvs) frate Cruceru am sa ma adresez Domnului Dumnezeu, adica Tatalui nostru care este in ceruri cu Dumneavoastra. Nu vad nimic gresit in aceasta cum nu vad nimic gresit ca este Taticutu meu al mai scump care m-a creat in universul acesta si care doreste sa am viata vesnica si sa fiu una in El prin Domnul Isus si prin Duhul Sfant. Ma gandesc ca daca ne invartim prea mult la acest aspect ne impotmolim undeva la un nivel pe care ar tre sa-l depasim. A ne darui Lui cu totul, aceasta fiind dorinta Lui, cuprinde si acest aspect al cinstei, al reverentei. A fi in stare sa ne dam viata pt El si pt fratii nostri se pare ca e cam greu daca nu chiar imposibil de nu ne pregateste El pt aceasta, nu ar fi alta cinste si iubire mai mare. Discutand cu cineva asupra unui verset care spune ca noi tre sa ne dam viata pt frati asa cum a facut Domnul nostru Isus, a incercat sa-mi explice ca noi dam ajutor fratilor oridecateori este nevoie, daruim din banii nostri, etc, etc…ori mesajul mi separe destul de clar: nu sa ne dam DIN viata noastra, DIN drepturile noastre ci sa fim in stare la nevoie sa ne dam viata la propriu. Dvs v-ati pus viata in pericol cand ati distribuit Biblii. Putea fara doar si poate sa va coste viata. Spuneti-ne si noua cum ati ajuns aceasta performanta, pls. Mai mult. Am observat ca si eu am fost in situatie ca aceasta, iar satana a cautat si mai tare sa ma cearna. a gasit noi forme prin care sa-mi pretinda sa-mi daruiesc viata. Mi s-a cerut un examen si mai dur cautand, doar doar va gasi modalitati sau persoane carora sa nu fiu dispus a face lucrul acesta. Ma mai gandeesc la un aspect si anume ca in vechime poate nu se cunostea termenul acesta de reverenta, in lb romana nu era cel cu dvs, in alte limbi nu se cunosc poate decat tu, fara un pronume de politete, insa cinstea si reverenta, esenta ei consta in faptul de consacrare deplina Lui Dumnezeu. As avea o rugaminte sa aprofundati putin aceasta tema fiindca stiu ca puteti, tinand cont si de aspectul cand Petru este sa zic asa inaltat in slavi: i se da cheia imparatiei cerurilor,i se spune ca el este piatra pe care va fi zidita biserica, etc , etc, si ajunge in postura sa i se spuna :” ‘napoia mea satano”. ma intereseaza acest aspect fiindca nu-mi strica sa stiu parerile si altora pt a avea o relate corecta si cu Dumnezeu si cu fratii. poate fortez ideea putin cam necuviincios, dar daca petru ar fi zis: da Doamne, du-te si mori ca aceasta este misiunea Ta…si sa pun fata in fata acesta atitudine si cu a fratilor Domnului Isus cand ii spune sa se arate lumii fiindca nici ei nu credeau si poate erau deja agasati de sfaturile Lui oare care ar fi calea de mijloc, cea potrivita, corecta in diferite momente cruciale? Petru poate a tinut foarte mult la Domnul Isus si pt el ar fi insemnand o pierdere irecuperabila sa nu mai fie cu el pe pamant, iar dintr-un anumit sentiment bun, face o gafa pt care este amendat rau.
voiam sa mai aduc in discutie inca in exemplu. de ce Domnul Isus nu a fost macar putin mai dur cu femeile cand il plangeau la cruce? locuitorilor Ierusalimului in schimb le spune: plangeti-va pe voi si pe copii vostri
Pingback: Stimate Domnule Dumnezeu, Ce au mîncat Adam şi Eva?, De ce i-a trebuit lui Adam “ajutor potrivit”? « La patratosu