Să începem apofatic, pornind de la negaţii: Ce nu este ceva ca să descoperim mai apoi ce este, dacă ne va ajuta cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi cunoaşterea tradiţiei vieţii eclesiale?
1. Păstorul nu este profesor. Mulţi confundă catedra cu amvonul şi invers. În ultimii ani a avut loc în România un fenomen îmbucurător. Din ce în ce mai mulţi pastori şi-au continuat studiile şi unii dintre aceştia au făcut o slujbă excelentă în Academia. Statistica în privinţa masteratelor şi doctoratelor este foarte încurajatoare, dar… amvonul nu este locul în care predăm lecţii. Eclesia este informată de Academia, Academia este sub autoritatea Eclesiei, dar între cele două trebuie păstrată distanţa. Pastorirea nu presupune în primul rînd predare. Include şi transmiterea predaniei, a mărturisirii de credinţă, cere caticheza, dar apucăturile didactice trebuie descurajate. Folosirea Powerpointului în timpul predicării poate fi un ajutor excelent. Folosit prost, poate fi o piedică în primirea mesajului din Scripturi. Powerpointul este unul dintre acele poduri care facilitează tranziţia de la homilie la lecţie, de la predicare la predare. Echilibrul e greu de găsit. Predicarea, susţin în continuare, nu exclude predarea în sensul unor lecţii ale adevărurilor de credinţă, dar foarte mult contează dozajele, tonul, şi, probabil, atitudinea este cea mai importantă. La amvon trebuie să urcăm ca simpli slujitori ai Cuvîntului împovăraţi cu responsabilităţi imense şi nu cu aerul de atotştiutori. Cel mai important lucru este ca pastorul să nu se vadă pe sine în roba de profesor şi, frustrat că nu are acces la catedre celebre, să îşi reverse izvoarele de înaltă ştiinţă printre neologisme inutile în capul bieţilor ascultători. Un astfel de păstor nu va sta des între oameni, va sta mult între cărţi, nu va păstori turma, ci numai neuronii. Şi-a greşit vocaţia, este un învăţător, dar nu trebuie hirotonisit ca pastor.
2. Păstorul nu este un retor. Ce mare confuzie? Cum hirotonim ca pastori retori! Abilitatea retorică nu califică pe cineva pentru slujba de păstor. Buni vorbitori, după ce au fost hirotoniţi, au regretat amarnic faptul că s-au lăsat duşi spre un domeniu spre care nu sînt calificaţi deloc. Mai mult au regretat bisericile cînd au staţionat în amvonul lor predicatori care erau foarte buni predicatori itineranţi, dar care nu au nici darul, nici chemarea de a fi pastori. De multe ori candidatul la funcţia de pastor crede că se poate califica doar pentru că este „bun de gură”. Şi John MAjor, Bill Clinton, Petre Roman sau BArack Obama, chiar şi Ion Iliescu sînt buni de gură, dar nu sînt păstori. Păstorul nu este în primul rînd un vorbitor în public. Acela poate avea o strălucită carieră politică, o excelentă carieră academică, dar păstorirea nu se face cu metonimii, sinecdoce şi cu captationes benevolentiae. Ştiu că pare şocantă afirmaţia aceasta şi voi încerca să argumentez: păstorirea nu presupune nici măcar amvonul ca prim instrument de păstorire cu prioritate. Triste experienţe au avut aceia care au crezut că pot păstori biserica din amvoane. Nicicum. Bisericile nu pot fi păstorite doar printr-un discurs de 40-50 de minute la 168 de ore, discurs din care uităm marea majoritate a celor vorbe. Păstorirea, în general, nu se face prin vorbe, ci prin prezenţă. Vorbitorul, din nou, s-ar putea să fie un evanghelist ratat, un învăţător ratat, un profet ratat, dar nu un reuşit pastor.
3. Păstorul nu este un şef de instituţie. Deşi unii se poartă aşa, păstorii nu sînt directori, patroni, şefi de servicii, conducători de instituţie. Ordinarea unor oameni care au fost înainte ingineri-şefi prin intreprinderile comuniste a adus în cultele noastre apucături care sînt departe de ştergarul Domnului. Păstorul nu este nici măcar vizionarul şi strategul sau agentul de P.R. al unei comunităţi. Vorbe de genul: „V-am spus şi n-aţi executat? Dau cu voi de pămînt…. vreau să vină la mine portarul şi administratorul… vă mănînc” n-au ce căuta în birourile pastorale şi nu trebuie să fie auzite nici prin microfoanele telefoanelor noastre. Spilcuirea proprie, prea marea grijă pentru cum arătăm şi cum arată birourile noastre, mă gîndesc acum la o regretabilă pierdere a echilibrului în acest domeniu, nu la neglijenţă vestimentară şi de atmosferă, o asemenea prea mare grijă poate comunica lipsa atitudinii de slujitor şi cîştigarea unei mari încrederi în sine. S-ar putea ca asemenea oameni să fie excelenţi organizatori, slujba lor este diaconatul. Îşi pot exersa darurile naturale şi autoritatea în domenii administrative, păstrîndu-şi statutul de pastroni de firme şi de directori în afara bisericii, dacă asta le este chemarea şi asta le place, dar un import al caracteristicilor unei asemenea poziţii în biserică este nu numai de nedorit, dar de respins cu mare hotărîre. Păstorul, de asemenea, n-ar trebui să semneze pe acte ca şef de instituţie. Cîţi n-au fost păcăliţi astfel şi traşi prin tribunale în perioada comunistă. Mai trebuie să spunem că păstorul nu are funcţia reprezentativă de genul Preşedinte al unei comunităţi, cum ar fi preşedintele comitetului de bloc? Păstorul este între oameni, nu peste oameni.
4. Păstorul nu este om de afaceri. Nu mai insist, dar parte din cauzele deteriorării cumplite a imaginii pastorilor din România pot fi plasate în faptul că unii păstori s-au apucat după Revoluţie de tot felul de afaceri. Repet: tot felul de afaceri, de la fundaţii pentru înscris maşini pînă la afaceri în toată regula. Statutul de om de afaceri este incompatibil cu cel de păstor, după părerea mea, deşi statutul de păstor nu exclude o altă profesie. Eu însumi nu-mi cîştig pîinea de la biserică în primul rînd, ci sînt un „făcător de corturi”. Lucrez într-o universitate şi fac munca pastorală pe lîngă această meserie. Participarea în viaţa de afaceri a păstorilor creează multe conflicte de interese şi, dată fiind legislaţia din România, neclară şi atît de fluidă, este aproape imposibil să fereşti compromisul, este aproape imposibil să nu intri în dialoguri neprincipiale cu garda financiară. Dar imaginaţi-vă un contract de afaceri care iese prost între firma păstorului şi cea a unui membru din biserică. Cine mai mediază atunci între cei doi? Păstorul, de asemenea, nu este agent de vînzări şi comis voiajor. Nici soţiile acestora! Firme de genul Forever Living, Gano, Avon şi alte firme de vînzări care funcţionează în sistem piramidal vînează oameni care au autoritate spirituală pentru a-i folosi în vînzarea acestor produse. Aşa se întîmplă că multe soţii de păstori au devenit agenţi de vînzări în virtutea statutului lor de „coane-preotese”, aşa cum, mai grav, păstori sînt implicaţi în astfel de chestiuni. Utilizarea autorităţii publice şi imaginii publice a „feţei bisericeşti” pentru un cîştig de o clipă mi se pare o tranzacţie de nedorit, pierderile sînt mult mai mari decît ne imaginăm. Păstorul stă între oameni, nu între produse pentru oameni.
5. Păstorul nu poate fi politician. Nu am spus că nu poate fi implicat în viaţa cetăţii. Asistăm la o situaţie paradoxală: unii păstori s-au lăsat tentaţi de mirajul politicii şi au intrat în scena politică (nu mai spun cîte deservicii le-a adus asta imaginii personale, dar şi bisericilor), dar bisericile lor sînt tot mai puţin implicate în viaţa cetăţii. Tăcuţi în privinţa chestiunilor fundamentale de etică (problema avortului, fecundării in vitro, clonării) sîntem zgomotoşi în campaniile electorale. Păstori care s-au implicat în politică şi-au pierdut creditul în faţa propriilor enoriaşi şi nu numai. Căutînd să plăcem şefilor de partid şi oamenilor de influenţă din oraş, ne putem trezi că am neglijat să facem plăcerea Domnului şi să căutăm interesul celor păstoriţi. Mi-este dat să zîmbesc cu amar gîndindu-mă la ultimele evenimente politice din Rromînika. Imaginaţi-vă pe cineva care a fost cu un partid, în secret a făcut reclamă şi campanie unui alt partid, şi-a ridicat pe toţi şefii partidului-tată în cap, dar, riscînd a continuat să meargă pe calea duplicităţii, pentru ca apoi să descopere cu amar că tot partidul-tată a cîştigat şi că, la împărţiri, partidul pentru care a făcut campanie a rămas pe dinafară… Ce penibil, nu-i aşa? Poate fi acesta autoritate spirituală şi conducător bisericesc cînd oameni din lume îl varsă afară din gură? (Scenariul este aproape imaginar! Nu vă gîndiţi la persoane concrete… ) Probabil că vom căpăta mai mult respect şi mai multă influenţă în viaţa cetăţii dacă ne vom face cu adevărat slujba de păstori şi dacă vom renunţa la imaginea de politruci spilcuiţi, cu simţ pentru mişcări de culise, cu intuiţie şi inteligenţă socială, dar cu puţină inimă pentru bolnavi, îndureraţi şi loviţi de păcat. Datoria noastră este să stăm la căpătîie de paturi de spital şi la capăt de sicriu, în faţa mirilor şi cu braţele încărcate de copii la binecuvîntare, datoria noatră este să stăm în amvoane, nu la tribunele politice. Aşa să ne ajute Domnul, Marele Păstor… că ne-a dat exemplul cel mai bun.
Va urma…
Marius Cruceru 
Frumos ce ati scris, indealist insa. Daca bisericile ar trai sub un clopot de sticla probabil ca toate aceste nu-uri erau realitate. dar independent de orice insemnatate spirituala are Biserica, inteleasa in termeni de comunitate locala, aceasta este o comunitate de oameni care are nevoie de sefi, conducatori, finantisti etc. In rolurile astea se rijeaza, de cele mai multe ori, personalul din comitet. Poate ca exista si cazuri in care pastorul este una din cele enumerate de dvs dar, de cele mai multe ori, el este un cumul a tot ce ati spus plus multe altele. Ce intristeaza cel mai tare este faptul ca Biserica a devenit un mijloc prin care se ajunge la diferite pozitii si prin care sunt intretinute pozitiile acelea.
da, primesc mustrareaca am cam abuzat de blogul tau cu trimiterea acelor intrebari+glume, dar se pare ca unii le-au apreciat
ti-am spus eu ca iar iriti pe careva?
foarte iritant ce-ai scris aici pentru unii pe care ii cunosc eu personal…
E adevarat, si la noi in biserica pastorul nu mai este demult printre oameni, este doar la amvon, e foarte putin sa stai cu enoriasi doar vineri seara o ora si duminica 2 servicii. Cred ca este om moda ca sa fii pastor si sa locuiesti la oras si sa vii in weekend la biserica, dar la noi nici in weekend, pentru ca sambata se intoarce inapoi la Oradea. Solutia cred ca este comunicarea, poate sa se formeze un grup care sa preia sarcina pastorului, dar si asa e greu pentru ca membrii bisericii raspund diferit cand pastorul este de fata si cand altcineva din biserica se implinca.
De ce se practica pastorirea la distanta?oare turma sta intr-un loc si pastorul in altul?Cum ar putea face asta un pastor de oi?Cine l-ar plati pentru slujba lui,cum ar apara oile de lupii rapitori?
Or fi si cazuri exceptionale,cand distanta este mica,dar la Caransebes unul dintre pastori sta la Hateg,a refuzat din capul locului sa stea in localitate,nefiind un satuc,langa un oras, ci doua orase diferite, nu inteleg..de fapt
„poete ca inteleg prea bine” . 🙂
Nu e pstor!
Mi-a tihnit sa citesc cele scrise. Ati articulat foarte bine princincipii cu care sunt perfect de acord, le rumeg de mult in minte dar n-as fi putut sa le spun atat de bine.
Astept continuarea. Un punct care poate ar merita dezbatut, desi probabil se refera doar la pastorii din pozitile cultice superioare e – Pastorul nu e Papa (ce postuleaza)
Felicitari
draga Elisa, într-un fel şi eu păstoresc biserica de la distanţă, stau la Oradea, păstoresc la Aleşd, acesta nu este o situaţie normală. Normal este ca pastorul să stea în parohie. Obligatoriu. SE perpetuează o patologie, acesta este şi cauza pentru care bisericile noastre nu cresc.
Eu însă nu mă consider pastor full time, eu slujesc în primul rînd la universitatea Emanuel şi îi slujesc pe fraţii din Aleşd cum pot, iar ei sînt foarte drăguţi să accepte o slujire pe un sfert de măsură, dar nu sînt fericit cu acestă situaţie. colegul meu a stat în parohie şapte ani.
Andrei, nu este rău că este doar de la amvon, atunci nu este pastor, este un învăţător. Nici asta nu este rău, dacă se pregăteşte şi dă învăţătură, Biblia chiar are un titlul separat şi special pentru asta, dar nu este păstor în înţelegera mea cel care nu se implică în vieţile oamenilor, ci numai predică. Şi eu sînt în această situţie. Sînt un învăţător-păstor, nu un pastor pur sînge. Mulţumeşte Domnului dacă predică Scripturile.
SE pot delega sarcini patorale, sigur, şi membrilor din comitet. Noi am încercat un astfel de proiect şi a dat ceva rezultate. Colegul l-a numit Proiectul IEtro.
Patrix, stai liniştit… văd că este destulă linişte aici şi se discută calm, rar şi civilizat.
Ciprian Muşat, da, este un pic idelialist, recunosc, este prea teoretic, recunosc, dar este o încercare de articulare a unei teologii pastorale personale, în lumina experienţei de aproape 15 ani ca pastor, de 24 de ani de lucru în biserică, de predicare.
Dar mai departe şi de realitate şi de scriptură este ce ai scris tu, Ciprian, no offense.
Spui
„mnatate spirituala are Biserica, inteleasa in termeni de comunitate locala, aceasta este o comunitate de oameni care are nevoie de sefi, conducatori, finantisti etc. In rolurile astea se rijeaza, de cele mai multe ori, personalul din comitet. Poate ca exista si cazuri in care pastorul este una din cele enumerate de dvs dar, de cele mai multe ori, el este un cumul a tot ce ati spus plus multe altele. Ce intristeaza cel mai tare este faptul ca Biserica a devenit un mijloc prin care se ajunge la diferite pozitii si prin care sunt intretinute pozitiile acelea.”
Tind să te contrazic, Biserica nu are nevoie de şefi, oamenii cu daruri în finanţe şi alte daruri pot sluji foarte bine în comitet, dar nu trebuie să fie hirotonisiţi păstori.
Aici ai dreptate, pentru unii, rataţi în alte domenii, biserica a devenit singurul loc în care pot să se afirme şi în care îşi pot manifesta puterea sau în care pot deveni cunoscuţi şi apreciaţi.
La toate testele din societate cad, dar în biserică sînt vedete.
Mă mănîncă pe suflet cînd aud „dacă aş fi vrut aş fi fost solist la televiziune sau şef de … etc . dar ….”.
Oamenii aceştia nu şi-au probat competenţa nici în faţa lumii, nici în faţa bisericii, de aceea avem destui impostori care solicită autoritate spirituală. Din acestă pricină biserica nu mai acordă autoritate spirituală nici celor ce se califică…
Să ne rugăm pentru păstori şi biserici … să ne rugăm şi pentru cei care au fost ordinaţi din greşeală omenească şi fără chemare…
Draga George, bine zis, bine că mi-ai amintit, da un pastor nu este papa, el este un slujitor angajat de comitet şi care dă socoteală comitetului. Aşa am încercat să îi obişnuiesc pe fraţii din Aleşd, că păstorul nu este cel care face şi desface, deşi am făcut atît de multe greşeli… Îi mulţumesc lui Dumnezeu zilnic că mă rabdă… soţia, copiii, biserica….
Crede-mă că din durere proprie am scris aceste rînduri.
Un pastor trebuie sa fie un om al rugaciuni.
Un pastor lasa cele 99 de oi si o cauta pe cea ratacita
Un pastor leaga rana oitei o ia in brate si o duce la turma
Unde sint predicile acelea inflacarate?
Avem nevoie de multi predicatori sa fie ,,oameni buni si zelosi”
Isaia a fost unul dintre acestea;”Vai de mine!Sint pierdit ca sint un om cu buze necurate !”
Ap.Pavel a fost si el unul tot cu ,,Vai” Vai de mine daca nu vestesc Evanghelia!
Atitudinea acesta dupa marturie are ceva in dorul dupa cistigarea de suflete.
…..
De acord, Biserica, in termeni Nou Testamentali, nu are nevoie de sefi si nici de celelalte slujbe si astfel de oameni nu ar trebui sa ajunga in functii spirituale. Biserica, cea intalnita in seculul XXI, printre noi, nu ar avea nici ea nevoie de astfel de oameni dar ei s-au format in timp, exista, au preluat conducerea dupa 89, au prins valul sponsorizarilor, al constructiilor de tot felul, al ajutoarelor. Inteleg ca sunteti pastor si va apreciez pentru efortul depus fie numai si prin gandul la aceste aspecte ale pastoratiei. Dar, din experienta mea, sunt prea multe cazurile in care pastorii au ajuns sa fie un cumul al tuturor aspectelor enumerate de dvs. incat sa mai avem speranta ca va putea sa fie altfel (si o privire aruncata generatiei care vine imi intareste aceasta pesimista concluzie).
Dincolo de cei care nu au reusit sa faca performanta in afara zidurilor bisericilor dar care au gasit acolo o buna oportunitate pentru a fi cineva, am intalnit si numeroase cazuri dintre cei care nu au incercat niciodata sa fie in alta parte performanti, au iubit biserica, au luptat pentru ea. Dar au stat tot timpul cu ochii peste gard, gandindu-se ce ar fi putut fi acolo. Poate ca pentru multi comunismul a fost o piedica, odata ce el a fost dat la o parte calea catre apreciere seculara fiind deschisa. Se poate observa lucrul acesta asa de usor din intaietatea pe care ei o dau, in biserica, celor straini de biserica, aflati in vizita si pozitionati la diverse nivele in mediul laic. Uneori sunt mai apreciati primarii, parlamentarii, medicii si avocatii, judecatorii si oamenii de afaceri laici decat o sora batrana, credincioasa toata viata dumneaei. Si asta este pur si simplu gresit.
draga Ciprian,
îţi înţeleg amărăciunea, nu te lăsa doborît de ea. Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după fapta şi lucrarea lui.
Înţeleg ce spui despre ambele categorii de oameni, despre parveniţi şi despre timizi, fiecare vom da socoteală. Domnul nu m-a aşezat judecător peste lucrarea altora. Pot să observ şi să încerc să trag concluzii pentru mine…. uneori nu reuşesc să trag decît … confuzii, dar cu timpul am obserat că atît viaţa de credinţă cît şi viaţa de lucrare sînt extrem de simple… foarte simple. Tot ce trebuie să faci este să păstrezi legătura cu Domnul.
Îţi voi povesti mîiine despre sora bătrînă.
Credeţi că aceleaşi restricţii/autolimitări se impun şi pentru un prezbiter/diacon?
Ce pozitie ar trebui sa aiba un pastor vizavi de ecumenism?
Cum vede oare o oaie pe pastorul turmii, m-am intrebat de multe ori? Si in pozitia de oaie mi-am permis sa trag niste concluzii.
In primul rind mi-ar place ca pastorul turmii din care fac parte sa stea atit de mult intre oi incit sa miroase a oile lui, si oriunde s-ar duce oamenii straini sa stie de unde vine…
Apoi mi-ar place sa aiba un „fluier”. Sa aiba puterea sa calmeze tuma; cind pasunea e verde si soarele sus si nu-i primejdie de nicaieri, sa nu tune si sa fulgere ca-n zilele ploioase sau ca in timpul primejdiei…ca nu-i nici judecator nici jandarm…e pastorul cel bun…sa ne cinte…
Mi-ar place sa aiba un spate puternic…si sa fie in stare sa ma care daca vreodata am nevoie sa fiu carata.
Mi-ar place sa aiba in jurul lui ciini de paza credinciosi si ascultatoti care sa dea ocolul turmii. Banuiesc ca El trebuie sa si-i aleaga si sa-i invete si sa lucreze impreuna cu ei. Misiunea lor ar fi sa tina oile impreuna?!nu sa muste si sa latre aiurea doar pentruca sint ciini…
Mi-ar place sa cred ca are si un magar …si o desaga pe magar…in caz ca trebuie sa care si alte greutati si nu le poate cara singur.
Mi-ar place sa am un pastor care se intereseaza si sa stie unde sint pasuni bune ca sa nu trebuiasca sa pasc printre scaieti si maracini…
Mi-ar place sa nu-mi vorbeasca latineste, sau greceste…ca sa inteleg si eu ce zice si mieluseii mei…oile nu prea le au cu limbile straine sau unele stiinte…
Si cel mai mult si mai important…mi-ar place sa foloseasca capatul de bita care are un cirlig, atunci cind trebuie sa ma aduca inapoi…nu alalalt capat …ca pina si o oaie proasta daca e lovita rau o ia la fuga incotro apuca…si se pierde de turma…
Felicitări pentru încă un subiect relevant…
Cred că s-ar putea comenta mult pe această temă. Vreau să menţionez două elemente esenţiale trecute de multe ori cu vederea şi de persoana chemată să sjujească şi de turma chemată să i se slujească.
Cred că sunt două lucruri care îi separă pe uni păstori de alţi, şi de ce nu, pe uni lucrători de alţi.
Prima/ul/ distincţie/ ar fi: Chemarea…. „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, …” Evrei 5:4 Dacă este chemat de Dzeu???….
„Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!:” Trebuie s-o vestesc!!!…
„Dacă zic, ‚Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în numele Lui!’ iată că în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.” (Ieremia 20:9). Nu pot să nu vorbesc în numele Lui. Şi ar trebui să mă oprescă când sunt tentat să vorbesc în numele meu personal….
Se aplică nu numai păstorilor, ei fiind doar o categorie de slujitori.
A doua distincţie ar fi: Consacrarea (pus de-o parte pentru..): nu cred ca există o atitudine mai importantă ca aceasta în slujire. Noi trebuie să slujim ca şi cum am sluji Domnului, pentru că vom întâlni oameni care sunt detestabili. Vom întâlni oameni nemulţumitori. Vom întâlni oameni care au pretenţii, care te fac să te simţi mizerabil în compania lor. Deci, dacă gândeşti: „Trebuie să-i slujesc,” vei ajunge să slujeşti cu amărăciune. Dar dacă gândeşti: „Eu îl slujesc pe Domnul,” atunci vei putea să slujeşti cu adevărat.
Oricare ar fi slujirea noastră, trebuie s-o facem ca pentru Domnul, ştiind că de la Domnul vom primi răsplata. Şi aş mai adăuga… tot El ne va şi judeca.
Succes tuturor în slujire…
Astept un post si despre „enoriasi.” Dupa cum observati, toata lumea stie precis cum trebuie sau cum nu trebuie sa fie un pastor. Aproape toti stiu cam cati copii ar trebui sa aiba, cat sa valoreze masina ce o conduce, ce cost sa aiba hainele, cum sa se tunda, de cate ori sa mearga si inca unde in concediu, la ce etaj sa locuiasca, etc. etc. Intrebarea mea: mai stie cineva ce este sau ce nu este un enorias? Da, sunt total de acord cu ce s-a scris, sunt de acord cu faptul ca „pestele de la cap se …” dar in acelasi timp stiu ca pestele se curata de la coada! 😉
Multumim lui Dumnezeu ca mai sunt si pastori demni de cinste .Dumnezeu cunoaste lacrimile si jertfa fiecaruia care lupta pentru a bloca avansul Satanei.Dumnezeu sa va binecuvinteze dragi pastori!
Viorica, mulţumim şi pentru critici şi pentru cuvintele frumoase, da, încă mai sînt oameni care îl slujesc pe Dumnezeu, eu sper că cei care nu-şi fac slujba sînt o minoritate. Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Scriu aceste materiale pentru a ne ajuta unii pe alţii să ne facem slujba mai bine, Azi am fost la o întîlnire cu pastorii tineri din Comunitatea noastră şi am fost foarte îjncurajat. Ei nu sînt viitorul comunităţii, ci prezentul ei. Silviu TAtu a prezentat un material excelent şi au fost discuţii ziditoare. Biseica este în jurul unor oameni buni.
Iota, va veni şi acel post. Ştiu despre ce vorbeşti, nu mai dau de un text scris de cineva pe tema asta… pastorul ideal.. era ceva funny..
Cornel, te-aş ruga să nu mai prescurtezi numele lui Dumnezeu, dacă se poate.. .. 🙂
Problema chemării este foarte complexă. Părerea mea este că cea cdare trebuie să simtă chemarea cuiva mai întîi este biserica şi apoi păstorul şi nu invers. Uneori simte cîte unul şi biserica n-are ce să facă…
Problema consacrării este mai complexă decît cea a chemării, în Biblie este simplă, noi am complicat-o.
Rodica, este faorte interesant ce descrii tu, da, păstorul ar trebui să „ia mirosul turmei…”, cum să facă asta? Crede-mă că şi eu stau şi mă întreb uneori. Probabil că prezenţa între ei este cea pe care mi-o doresc mai mult.
Poate voi povesti mîine ceva din slujba de păstor…
Frumos ce scrii tu!
TEo, vis a vis de ecumenism un păstor nu are o poziţie, el trebuie să manifeste dragoste. Să îşi susţină adevărul în care crede, dar în dragoste. Dragostea este singura soluţie. Eu sînt sceptic referitor la ecumenismul instituţional… dar am o grămadă de prieteni pe care îi îmbrăţişez cu dragoste în Cristos pentru că recunosc în ei acelaşi Cristos, indiferent de confesiune.
Emsal, pentru orice persoană care slujeşte în public, pentru toţi „episcopii” de un fel sau alltul pentru că eu cred că episcopatul este o familie de funcţiuni în biserică şi nu o funcţie aparte, pntru toţi episcopii, aşa cum se arată în 1 Timotei 3 se impune o disciplină, disciplina slujitorului, care nu mai face tot ce voieşte, ci face voia celui ce l-a angajat la oaste…
Si va sa zica „Păstorul este între oameni, nu peste oameni.”
si oamenii bogati din ekklesia sunt peste pastori …
Mi-a placut mult numarul .4 din articolul tau Marius.
Fii mult binecuvantat si din plin intarit de Duhul Domnului.
EL sa faca o diferenta prin viata si marturia ta in aceasta generatie.
Redau mai jos ..cateva idei ..din Abuzul spiritual (vezi blogul lui Alexandru)
(Alexandru
am taiat articoul tau, cei care doresc sa il citeasca il vor citi de pe blogul tau, Alexandru…
nu vreau sa devina obositoare lista de comentarii prin lungime… ) mc
Rodica ..cand il auzi ca vorbeste des, exagerat si excesiv, in :” latineste, aramaica, greceste, ebraica” e clar ca este o nevoie de afirmare sau o „importanta de sine”..
Fratiilor…sa va duc eu la original, la adevaratul sens….:D
Alexandru…mi-am expus doar parerile mele de oaie. Acum insa si oaia… cit e ea de oaie are responsabilitati…si judecata nu era una dintre ele…
Alexandru, sa stii ca si greaca si ebraica si toate celelalte isi au rolul lor chiar si in pastorala. Toate cele amintite de tine pot fi unelte foarte bune in pastorala, daca e sa privim predicarea ca o parte a acestei slujbe. Daca un pastor are capacitatea sa duca biserica „la original,” de ce nu? Nu cred ca exista traducere perfecta si nu cred(em) in canonizarea traducerilor! Chiar si Dumitru Cornilescu o mai comite! Daca nu crezi, iti pot arata „in original!” 😉
eu am vorbit de atitudine” fratilor ..in ebraica..” de fapt numai eu pot traduce, numai eu pot descifra tainele Evangheliei, numai eu pot dezvalui ceea ce este ascuns de mintile voastre…” ma refeream atunci cand foloseste des …aceasta tehnica, instrument.
Poate fi si simplu.
Sa ofere oamenilor sinonime sau intelesul lor de azi in limba audientei.
Da Alexandru, am inteles despre ce e vorba. Comentariul meu nu a vrut sa contrazica spusele tale ci doar sa nuanteze putin, evitand ineptia „Cornilescu Only.”
Priceput, Marius.
Multumesc.
draga Alexandru, mă bucur ca ai inţeles, de să faci tu trafic la blogul meu şi să nu-ţi faci la al tău 🙂
Micul Teolog, da, uneori se întîmplă aşa ca sponsorii să devină autorităţi nelegitime în Biserică din păcate.
Nu întotdeauna este afirmare de sine, dacă un păstor conduce comunitatea la greacă. Eu, ca profesor de greacă, întotdeauna îi sfătuiesc pe studenţi să nu se laude cu greaca, dar să citească textul în original şi să predice citindu-l în original, dar fără a menţiona asta în predică.
Rodica, oaia ascultă şi recunoaşte sau nu glasul păstorului, nu-i aşa, asta înseamnă că emite judecăţi, are alegeri, are alternative, nu ascultă glasul străinilor, ceea ce presupue judecată şi că oaia nu-i proastă!
De acord cu ce spui, Iota!
să citească textul în original şi să predice citindu-l în original, dar fără a menţiona asta în predică. – asa am vrut sa exprim si eu. dankee:)
Ohoho, crestimul, de unde ai luat acest text kilometric?
Incearca comentarii personale si mai scurte. Daca nu, fa-ti blog, te rog!
Pingback: “Comitetul Central”, Ce nu este un pastor?, De ce a creat-o Dumnezeu pe Eva? « La patratosu