Continui seria Ce (nu) este un păstor oarecum ciudat, cu un capitol care mi-a sosit spre recenzie din partea unui editor. Capitolul este dintr-o carte a lui John Piper în curs de apariţie. Sper că traducătoarea se va descurca cu termenii şi jocul de cuvinte pe care îl ştim din alte scrieri ale teologului atît de productiv.

Cred că fragmentul este o excelentă apologie pentru studierea limbilor clasice de către pastori. S-ar putea ca această postare să îmi fie luată ca o apologie pro domo, să ne fie luată, pentru că şi prietenul meu, editor al acestei cărţi este tot profesor de limbi biblice, dar ne asumăm riscul.

Avertizare: fragmentul de faţă este numai o schiţă de traducere, corecturi de stil, gramaticale şi de traducere încă se impun. Nu sînt de acord cu toate nuanţele traducerii, nici cu unele afirmaţii ale autorului „imprecizia în text este mama teologiei liberale”. Teologii liberali ai secolului trecut şi ai celui anterior au fost foarte buni cunoscători ai limbilor clasice. Nu-i putem acuza de ignoranţă.

Iată despre ce este vorba:

FRAȚILOR, BITZER ERA

BANCHER

Cu cât un teolog se separă mai mult

de textul de bază în Ebraică şi Greacă al Sfintei Scripturi,

cu atât mai mult se separă de sursa teologiei adevărate!

Şi teologia adevărată este fundaţia unei slujiri roditoare şi binecuvântate.

HEINRICH BITZER

Limbile sunt teaca ce conţine sabia Duhului;

sunt casca care conţine bijuteriile nepreţuite ale gândului antic;

sunt vasul care ţine vinul;

şi precum spune evanghelia, sunt coşurile

în care sunt ţinute pâinile şi peştii pentru a hrăni mulţimea….

Pe cât de dragă ne este tuturor evanghelia,

să ne luptăm din greu cu limbile ei.

MARTIN LUTHER

Scriptura în original merită din plin efortul tău,

şi îl va răsplăti din plin.

JOHN NEWTON

IN 1982, Baker Book House a republicat o carte din 1969 de lectură zilnică a Scripturii în Ebraică şi Greacă numită Light on the Path (Lumină pe Cărare). Pasajele erau scurte, şi era dat ajutor cu vocabularul pentru versetele în Ebraică. Scopul editorului, care a murit în 1980, a fost să ajute pastorii să îşi păstreze şi să îşi îmbunătăţească abilitatea de a interpreta Biblia din limbile originale.

Numele său era Heinrich Bitzer. Era bancher. Un bancher! Fraţilor, trebuie să fim mustraţi de către oi cu privire la responsabilitatea noastră ca păstori? Evident că aşa este. Pentru că cu siguranţă nu ne mustrăm şi încurajăm unii pe alţii să perseverăm în Greacă şi Ebraică. Şi cele mai multe Seminarii, atât evanghelice cât şi liberale, au comunicat prin sublinieri în planurile lor de studii, că a învăţa Greaca şi Ebraica ar putea să aibă o oarecare valoare pentru câţiva oameni rari dar este o muncă opţională pentru slujirea pastorală.

Am o datorie de plătit lui Heinrich Bitzer, şi aş vrea să o achit prin a ne îndemna pe toţi să cugetăm la teza lui: „Cu cât un teolog se separă mai mult de textul de bază în Ebraică şi Greacă al Sfintei Scripturi, cu atât mai mult se separă de sursa teologiei adevărate! Şi teologia adevărată este fundaţia unei slujiri roditoare şi binecuvântate.”[1]

Ce se întâmplă cu o denominaţie atunci când o cunoaştere utilă a limbilor Greacă şi Ebraică nu este preţuită şi încurajată pentru oficiul pastoral? Nu vreau să spun pur şi simplu oferită şi admirată. Vreau să spun preţuită, promovată, şi căutată.

Câteva lucruri se întâmplă pe măsură ce limbile originale ajung să fie neîntrebuinţate de către pastori. Întâi, siguranţa pastorilor de a determina înţelesul exact al textului Biblic scade. Şi siguranţa de a predica cu forţă merge împreună cu siguranţa de a interpreta riguros. Este dificil a predica săptămână după săptămână din întreaga sferă a revelaţiei lui Dumnezeu cu profunzime şi putere dacă eşti chinuit de incertitudine atunci când te aventurezi dincolo de generalităţile de bază ale evangheliei.

În al doilea rând, incertitudinea de a fi nevoit să depinzi de diferite traduceri – care întotdeauna implică multă interpretare – va tinde să descurajeze analiza textuală atentă în pregătirea predicii. Pentru că de îndată ce începi să tratezi detalii cruciale ca şi timpuri, conjugări, şi repetiţii de vocabular, realizezi că traducerile sunt prea diverse ca să asigure o bază sigură pentru aşa analiză. De exemplu, cele mai multe dintre traducerile moderne în Engleză (RSV, NIV, NASV, NLT) nu dau posibilitatea celui ce face expoziţia să vadă că „a avea roadă” în Romani 6: 22 se leagă cu „a aduce roadă” cinci versete mai târziu în Romani 7: 4.[2] Toate traduc Romani 6: 22 fără cuvântul roadă.[3]

Aşadar predicatorul se mulţumeşte deseori cu intenţia sau aroma generală a textului, iar din expoziţia lui lipseşte precizia şi claritatea care impresionează congregaţia cu Cuvântului lui Dumnezeu. Generalităţile plictisitoare sunt o cursă pentru multe amvoane.

Predicarea expozitivă, aşadar, ajunge neîntrebuinţată şi discreditată. Spun discreditată pentru că deseori tindem să ne protejăm de sarcini dificile prin a le minimaliza sau ignora importanţa. Aşadar ceea ce găsim în grupuri unde Greaca şi Ebraica nu sunt preţuite, urmărite şi promovate este că predicarea expozitivă – care dedică o bună parte din predică explicării înţelesului textului – nu este apreciată de către predicatori sau predată în seminarii.

Uneori aceasta este evident în denunţarea pe faţă a expoziţiei ca şi pedantă şi scolastică. Adeseori este o neglijare benignă; şi o accentuare a caracteristicilor predicării ca şi ordine, dicţie, ilustrare, şi relevanţă care îmbrânceşte nevoia de expoziţie textuală atentă.

Un alt rezultat când pastorii nu studiază Biblia în Greacă şi Ebraică este că ei, şi bisericile lor împreună cu ei, tind să devină oameni de mâna a doua. Cu cât este mai greu pentru noi să ajungem la semnificaţia originală a Bibliei, cu atât mai mult vom reveni la literatura secundară. In primul rând, este mai uşor de citit. De asemenea ne dă o înflăcărare superficială la gândul că „suntem la curent” în munca noastră. Şi ne pune la dispoziţie idei şi înţelegeri pe care nu le putem descoperi singuri din textul original.

Ne putem impresiona unul pe celălalt pentru un timp prin a include numele ultimei cărţi pe care am citit-o, dar hrana de mâna a doua nu va susţine şi adânci credinţa şi sfinţirea oamenilor noştri.

Slăbiciune în Greacă şi Ebraică dă naştere de asemenea impreciziei şi neglijenţei în exegeză. Iar imprecizia în exegeză este mama teologiei liberale.

Când pastori nu mai pot articula şi apăra o doctrină printr-un apel rezonabil şi atent la sensul original al textelor Biblice, vor tinde să devină tradiţionalişti închişi la minte care ţin strâns de ideile lor moştenite, sau pluralişti deschişi spre orice, care nu pun mare preţ pe formulările doctrinare. În ambele cazuri generaţiile următoare vor fi împovărate teologic şi susceptibili erorii.

Mai departe, atunci când nu reuşim să accentuăm folosirea limbilor Greacă şi Ebraică ca şi valori în funcţia pastorală, făurim un prezbiteriat de academicieni profesionişti. Predăm seminariilor şi universităţilor dimensiunile esenţiale ale responsabilităţii noastre ca presbiteri şi episcopi ai bisericilor. Sunt profund îndatorat seminariilor şi intelectualilor care cred în Biblie, umblă după lucrurile lui Dumnezeu (God-centered), slăvesc pe Hristos. Dar oare chiar a intenţionat Dumnezeu ca oamenii care interpretează Biblia cel mai minuţios să fie un pas mai departe de slujirea săptămânală a Cuvântului în biserică?

Fapte 20: 27 ne însărcinează pe noi cu proclamarea întregului „plan al lui Dumnezeu.” Dar noi privim tot mai mult la academicienii profesionişti în căutare de cărţi care să pună împreună piesele zimţate ale revelaţiei într-un tot unitar. Fapte 20: 28 ne însărcinează pe noi să fim atenţi la turmă şi să o păzim de lupi care se ridică în biserică şi vorbesc lucruri pervertite. Dar noi privim tot mai mult la specialiştii lingvişti şi istorici care să lupte lupta în locul nostru în cărţi şi articole. Am pierdut, din plin, viziunea Biblică a pastorului ca unul care este puternic în Scripturi, apt pentru a preda, competent în a respinge oponenţi, şi în stare să pătrundă la unitatea întregului plan al lui Dumnezeu. Este oare sănătos sau Biblic pentru biserică să cultive un grup de pastori (slabi în Cuvânt) şi un grup de profesori (puternici în Cuvânt)?

Una dintre cele mai mari tragedii în biserică astăzi este deprecierea funcţiei de pastor. Din seminarii până la sediile centrale ale denominaţiunilor, atmosfera şi tema prevalentă este managerială, organizaţională, şi psihologică. Şi astfel ne gândim să ne înălţăm supraaprecierea profesională! Sute de învăţători şi conducători plasează măiestria în Cuvânt pe primul loc cu buzele lor dar în programele lor academice, conferinţe, seminarii, şi exemplu personal, arată că nu este cel mai important lucru.

Un exemplu orbitor este natura programelor doctor of ministry de-a lungul ţării. Teoria este bună: studiile avansate sunt bune pentru a creea slujitori mai buni. Dar unde poţi face un D.Min. în limba Ebraică şi exegeză? Totuşi ce este mai important şi mai profund practic pentru oficiul de pastor decât să avansezi în exegeza în Greacă şi Ebraică prin care extragem comorile lui Dumnezeu?

Atunci de ce sute de pastori tineri şi de vârstă mijlocie dedică ani de efort în orice altceva în afara limbilor atunci când merg pentru studii avansate? Şi de ce nu oferă seminariile stimulente şi diplome pentru a-i ajuta pe pastori să menţină cea mai importantă îndemânare pastorală – exegeza sensului original al Scripturii?

Nu contează ce spunem despre ineranţa Bibliei, acţiunile noastre revelează convingerile noastre autentice despre centralitatea şi puterea ei.

Trebuie să ne recuperăm viziunea asupra oficiului pastoral – care îmbrăţişează, dacă nu altceva, pasiunea şi puterea de a înţelege revelaţia originală a lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm pentru ziua când pastorii îţi vor putea purta Noul Testament în Greacă la conferinţe şi seminarii fără să fie întâmpinaţi cu glume – ziua când aprecierea Cuvântului lui Dumnezeu şi exegeza atentă va fi atât de înaltă printre pastori încât aceia care nu au îndemânarea îi vor binecuvânta şi încuraja pe aceia care o au şi îi vor încuraja pe cei mai tineri să apuce ceea ce ei nu au apucat niciodată. O, pentru ziua când rugăciunea şi gramatica se vor întâlni cu mare combustie spirituală!

În 1829, George Mueller de douăzeci şi patru de ani, faimos pentru credinţa, rugăciunea şi orfelinatele lui, a scris:

Am studiat mult acum, în jur de 12 ore pe zi, în principal Ebraica … [şi] am încredinţat memoriei porţiuni din Vechiul Testament în Ebraică; şi aceasta am făcut-o cu rugăciune, deseori căzînd pe genunchi …. am privit la Domnul chiar şi în timp ce întorceam paginile dicţionarului meu Ebraic.[4]

În Arhivele Metodiste din Manchester puteţi vedea cele două volume ale Testamentului în Greacă ale evanghelistului George Whitefield însemnate din belşug cu adnotări pe spaţiul dintre pagini. Despre timpul său la Oxford a scris, „Deşi slab, adeseori am petrecut două ore în retragerea mea de seară şi m-am rugat deasupra Testamentului meu în Greacă şi deasupra excelentei cărţi Contemplations (Contemplaţii) de Bishop Hall, fiecare oră pe care sănătatea mi-a permis-o.”[5]

Luther a spus, „Dacă limbile nu m-ar fi convins cu privire la adevăratul sens al cuvântului, aş fi rămas poate încă un călugăr înlănţuit, angajat în a predica în linişte erori în felul Romei în obscuritatea unei mănăstiri; papa, sofiştii, şi imperiul lor anti-Creştin ar fi rămas nezdruncinat.”[6] În alte cuvinte, el atribuie răzbirea Reformei, puterii pătrunzătoare a limbilor originale.

Luther a vorbit împotriva contextului de o mie de ani de întuneric bisericesc fără Cuvânt atunci când a spus cu îndrăzneală, „Este sigur că dacă limbile nu rămân, Evanghelia trebuie să piară în final.”[7] El întreabă, „Întrebi ce folos este în a învăţa limbile…? Spui, ‘Putem să citim Biblia foarte bine în Germană?’ ” Iar el răspunde:

Fără limbi nu am fi putut primi Evanghelia. Limbile sunt teaca ce conţine sabia Duhului; sunt casca care conţine bijuteriile nepreţuite ale gândului antic; sunt vasul care ţine vinul; şi precum spune evanghelia, sunt coşurile în care sunt ţinute pâinile şi peştii pentru a hrăni mulţimea.

Dacă neglijăm literatura vom pierde evanghelia în final…. Oamenii au încetat să exploateze limbile nu mai devreme de când Creştinii au decăzut, până când chiar au căzut sub dominaţia de necontestat a papei. Dar această torţă a fost reaprinsă nu mai devreme decât acestă bufniţă papală a fugit cu un ţipăt într-un întuneric asemănător … În vremurile de odinioară părinţii se înşelau adeseori, pentru că erau ignoranţi în ce priveşte limbile şi în zilele noastre sunt unii care, precum Waldenses[8], nu văd limbile de nici un folos; dar chiar dacă doctrina lor este bună, au greşit deseori în adevăratul sens al textului sacru; sunt fără putere împotriva erorii, şi mă tem mult că credinţa lor nu va rămâne pură.[9]

Fraţilor, probabil viziunea poate să crească cu ajutorul vostru. Nu este niciodată prea târziu să învăţaţi limbile. Sunt oameni care încep după pensionare! Nu este o problemă de timp ci de valori. John Newton, autorul cântării „Măreţul Har” şi fost căpitan pe mare, a fost un pastor de pastori cu o dragoste atrăgătoare, blândă pentru oameni care, totuşi, au considerat că este important să înveţe limbile clasice. Odată a sfătuit un preot mai tânăr, „Scriptura în original merită din plin efortul tău, şi îl va răsplăti din plin.”[10] În ce priveşte anii de început de studiere a limbilor spune:

Nu trebuie să crezi că am dobândit, sau am ţintit vreodată la, o îndemânare culminantă în vreuna dintre acestea: … În Ebraică, pot să citesc Cărţile Istorice şi Psalmii cu o uşurinţă tolerabilă; dar, în cărţile Profetice şi părţile dificile, sunt frecvent obligat să recurg la dicţionare, etc. Oricum, ştiu atât de mult încât să fiu în stare, cu aşa ajutoare care sunt la îndemână, să judec pentru mine însumi sensul oricărui pasaj pe care am ocazia să în consult.[11]

Studii avansate sunt în curs peste tot. Să dăm atenţie cuvântului lui Martin Luter: „Pe cât de dragă ne este tuturor evanghelia, să ne luptăm din greu cu limbile ei.” Bitzer a făcut-o. Şi Bitzer era bancher!

---

[1] Heinrich Bitzer, ed., Light on the Path: Daily Scripture Readings in Hebrew and Greek (Lumină pe Cărare: Lectură Zilnică a Scripturii în Ebraică şi Greacă) (Grand Rapids, Mich.: Baker Book House, 1982), 10.

[2] Dintre traducerile moderne, ESV este una dintre puţinele care o redă corect.

[3] Traducerea în limba Română CNS, include cuvântul „roadă” în ambele versete Romani 6: 22 şi 7: 4. Nota traducătorului.

[4] George Mueller, Autobiography of George Mueller (Autobiografia lui George Mueller) (London: J. Nisbet and Co., 1906), 31.

[5] Arnold Dallimore, George Whitefield, vol. 1 (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1970), 77.

[6] W. Carlos Martyn, The Life and Times of Martin Luther (Viaţa şi Vremurile lui Martin Luther) (New York: American Tract Society, 1866), 474.

[7] Hugh T. Kerr, A Compend of Luther’s Theology (Un Compendiu a Teologiei lui Luther) (Philadelphia, Pa.: The Westminster Press, 1943), 17.

[8] Waldenses este o denominaţiune Creştină care a luat naştere în Evul Mediu şi mai apoi în secolul 16 s-a alipit Reformei. Nota traducătorului, sursă: Wikipendia The Free Encyclopedia.

[9] Martyn, The Life and Times of Martin Luther, 474-75.

[10] John Newton, The Works of the Rev. John Newton, (Lucrările Reverendului John Newton), vol. 1 (Edinburg: The Banner of Truth Trust, 1985), 143.

[11] Richard Cecil, Memoires of the Rev. John Newton (Memoriile Reverendului John Newton) în The Works of the Rev. John Newton, vol. 1, 49-50. Pentru povestirea vieţii şi lucrării lui Newton vezi John Piper, The Roots of Endurance: Invincible Perseverance in the Lives of John Newton, Charles Simeon, and William Wilberforce (Sursele Îndurării: Perseverenţa Invincibilă în Vieţile lui John Newton, Charles Simeon, şi William Wilberforce) (Wheaton, Ill.: Crossway Books, 2002).

Iată capitolul din original pentru comparaţie AICI.

Sugestii şi evaluări asupra traducerii sînt binevenite.

Cuprinsul cărţii este AICI.