Tupeu 2009

Topul este deja compromis, după părerea mea. Larry Flint a reuşit să ia prin surprindere chiar şi pe cei mai acriţi şi lipsiţi de optimism critici ai naturii umane.

S-ar putea să fie adevărat ce spune Steinhardt… Sînt două specii de oameni pe pămînt: cei care cred că se trag din maimuţă chiar se trag din maimuţă şi sînt o specie diferită faţă de de cei care cred că se trag din Dumnezeu şi care chiar cred că se trag din Dumnezeu…

„Ceva ce-mi trezeşte în memorie şi aceste cuvinte ale lui Leon Şestov: „Pare-se că există două teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane. Unii susţin că omul coboară din maimuţă, alţii că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu”.

Părerea mea că taxonomiei lui Steinhard i se cere completare… Mai există o a treia specie care se numesc Flint-stones. Ei se înrudesc cu Larry Flint şi au inima de piatră….

Unchiul meu, unchiul Florea, la 89 de ani spune: „Cred că am trăit prea mult… nu sînt supărat pe Dumnezeu că m-a ţinut atît în viaţă, dar am ajuns să văd lumea mult prea rea… s-a înrăit prea mult în ultimii ani… ”

Cred că sînt prea bătrîn… spun şi eu de azi încolo…

Iată isprava AICI.

Perpetuus Perplexitissimus

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 de răspunsuri la Tupeu 2009

  1. andyschoger zice:

    Un om a naufragiat o data pe o insula. A stat singur pe acea insula multi ani si mare i-a fost bucuria cand a vazut ca se apropie un vapor gandindu-se ca il salveaza. Din vapor, spre golful nisipos al insulei a venit un marinar cu niste ziare spunandu-i naufragiatului:
    – Capitanul vaporului m-a trimis sa iti dau aceste ziare sa citesti cam ce se mai intampla in lume, si apoi sa te hotarasti daca mai vrei sa fii salvat sau nu.
    …..
    Continuarea nu o stiu, dar poate fii banuita… la stirile pe care le aflam!

  2. iota zice:

    Andy, se pare ca e buna o insula la casa omului!

    Si apoi, ii buna si criza asta la ceva!Nu? Dar oricum, vorba romanului, „lucrul rau nu piere.”

    Tupeu 2009 ar mai fi sa li se dea banii! 😉

  3. BenO zice:

    Poate ca nu neaparat o noua specie de oameni ci un regres al „evolutiei” inspre instinctelele animalice,un fel de maimute vorbitoare, tarate mintal.
    Nu-mi vine sa cred lucrurile pe care le aud, dar intr-un fel, ma astept la un tot mai mare tupeu din acesta nesimtit si vulgar.Acum, culmea nu foarte mare ar fi ca congresul sa le aprobe cererea
    Iti vine sa te ascunzi in burta muntilor,sa fii izolat de lume.Sau si un naufragiu pe o insula suna tentant

  4. mihai h. zice:

    Astia sunt, veriga pierduta (missing link ) atit de mult cautata de Darwin , care cred ca l-ar fi determinat sa renunte la teoria evolutiei .
    Oricum industriile subventionate de guvernul amerian dau faliment.

  5. Rodica Botan zice:

    Cred ca „unchiu Florea” are dreptate pina la uRma.

    Am citit articolul si daca nu ar fi trist ar fi comic. Nici macar nu le trece prin cap ca ar putea exista posibilitatea ca oamenii sa devina mai morali si din pricina aia sa nu mai foloseasca serviciile lor…

    Moralitatea …viciul secolului…?!

    • Marius David zice:

      La ce foloseşte creştinismul, Rodica, cineva spunea că ne face mai morali, mai buni. Greşit! Nu la asta foloseşte. Creştinismul nu este o îmbunătăţire a rasei umane.
      Altul spunea cel mai mare folos al creştinătăţii este în inundaţii şi incendii, în cataclisme în general, pentru că atunci oamenii care sînt crescutţi într-o cultură creştină se ajută mai dihai. Adică dai telefon la Maica Tereza şi eşti ajutat mai bine decît de Pompieri şi Salvare…
      Greşit lucru, greşită perspectivă. Creştinismul nu are scopul de a ne face mai morali.
      Pe de altă parte, eu cred că Flint şi dacă nu este creştin ar fi putut dovedi minimul de simţire omenească în contextul în care mulţi dintre semenii lui îşi pierd casele în criza economică şi sînt nenorociţi de bănci… să clasăm cu bunăvoinţă, cu multă bunăvoinţă şi fără nici un fel de „ideologizare” industria porno la capitolul entertainment… şi în contextul ăsta, Flint rămîne amendabil..

  6. cristina zice:

    Cererea lui este politica, de PR. Cred ca stie si el si cei din congres ca ei nu sint pe lista cu cei care vor primi bani, dar cumva se foloseste de „gluma” asta ca sa-i aduca aminte presedintelui ca ei au votat cu el si acum, la rindul lui, presedintele sa nu-i uite si sa dea legi impotriva acestui fel de „companie”, cum a facut Bush.

  7. BenO zice:

    Phillip Yancey spunea:”Moralitatea in lipsa harului nu rezolva mai nimic”

  8. Marius David zice:

    Cristina, bun venit… da, cred că este de glumă, dar glumă proastă…

    BenO, Moralitatea în lipsa Harului nu este nimic, dar Harul nu poate fi fără Cristos…

    În consecinţă… Moralitatea în lipsa lui Cristos este absolut nimic…
    Dacă dai un pahar de apă unui însetat este o faptă bună.
    Dacă dai un pahar cu apă unui însetat, creştin fiind, în numele lui Cristos, este o faptă creştinească.

  9. Alex Androne zice:

    Ha, ha! Fără să ştiu că Steinhardt a spus ideea citată mai sus, am spus ceva asemănător unor elevi la o oră. Credeau că mă pun la încurcătură dacă mă întreabă ce părere am despre darwinism.
    – Credeţi că este adevărat?
    – Da, cred că este!
    – Păi cum, căci Biblia spune altceva?
    – Păi şi ce spune Biblia este foarte adevărat!
    – Şi-atunci? Ori una, ori alta!
    – Păi dacă mă uit la unii oameni care parcă doar ce s-au dat jos din copac, aşa frumos se poartă, pentru ei cred ca e valabil darwinismul. Alţii se poartă ca unii creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca fii ai lui Dumnezeu!

    Le-a plăcut ideea!

    Cred ca L.Flint e nimica toată, faţă de culmea tupeului foştilor parlamentari care cerşesc într-un mod penibil ….ajutorul de şomaj pt ca nu mai sunt în Parlament! Săracii de ei…Unii chiar fiind dintre cei mai bogaţi oameni din ţară!

  10. artzar zice:

    Business Week a fost prima publicatie care a vorbit despre asta inca din Decembrie. Am legat informatia de acolo cu o materialele unei conferinte a celor de la Princeton University, care vorbeau tocmai despre pornografie. Materialele sunt de citit si constituie o larga baza de documentare pentru abordarea subiectului in medii nereligioase. linkurile se gasesc la http://blog.punctul.com/2009/01/05/playboy-incepe-sa-sufere/

  11. Marius David zice:

    Artzar, bine ai venit! … voi citi chestiunile indicate de tine…

    Alex, eu zic că Flint este mai tare totuşi… pe ăia îi înţeleg, sînt oameni, sînt lacomi, înţeleg mecanismul.. La Flint nu înţeleg … este mult prea mult cinism.

  12. emsal zice:

    De-a dreptul revoltator!!!!!

  13. Cornel zice:

    De ce vă miraţi fraţilor?
    Doar este o industrie, la fel ca oricare altă industrie. Glumesc…
    Ce este cel mai trist este faptul că mulţi creştin contribuie la bunul mers al acestei afaceri Mincinoase. Chiar şi uni fraţi păstori îşi cumpără produsele acestei „distinse” industrii. Sau chiar nu ştiţi? Poate dărnicia la biserică a scăzut şi ei nu îşi mai pot permite luxul… Cum alt cumva să supravieţuiască industria p…..? Au nevoie de ajutor federal ”for bailout”.

    În altă ordine de idei. Cred că Flint a dorit să facă reclamă industriei pornografice prin această dolenaţă jenabilă. Cei ce intră în anonimat înşcenează, provoacă scandaluri ca să apară pe prima pagină. Să le plângă lumea de milă şi să înceapă să-i reviziteze.

    Ceea ce mă intrigă cel mai mult este faptul că nimeni nu se sesizează asupra asaltului acestei industrii pe toate canalele mass-media în România.

    Pentru cei care au postat: Hai să nu le plângem Americanilor de milă. Nu mai poţi deschide un ziar online fără să fii invadat de tot felul de imaginii scandaloase. Aici ar fi mult loc de manevre pentru trupele creştine ale Romancierilor de la nord de Dunăre. Presa centrală parcă este mai curată, având în vedere murdăria crasă care exsită, dar presa locală este tembelizată de tot felul de dezcreieraţi cu e-condei. Oare Biserica lui Cristos nu are nici un cuvânt de spus? Nu are obligaţia de-a atrage atenţia opiniei publice, OPC, etc? Nu s-ar putea implica în boicotarea unor cotidiene locale? Doar pentru că noi ne facem că nu vedem, nu înseamnă că nu există o violare de conştinţă şi moralitate prin tirurile mediatice ale mortierelor morţii. Eu aş propune pentru început boicotarea ziarului Bihoreanul din Ierusalimul baptist. Ce ziceţi?
    Dacă fiecare blogist creştin ar scrie cateva rânduri redacţiei ziarului în loc să ne izolăm şi să practicăm un ping-pong între site-rile creştine am contribui mult mai mult la asanarea morală din presă şi implicit din societate. Am deveni sarea din bucate nu sarea din salină, şi luminiţa care luminează în întunerec nu lumânarea care se topeşte sub lumina reflectoarelor. Unde dai şi unde crapă….

    Felicitări Marius… pentru încă un blog interesant. Cinste soţiei tale pentru sfaturile pe care ţi le-a dat şi pe care le-ai primit.

    • Marius David zice:

      draga Cornel, bine ai venit.
      Se poate să se întîmple ce spui tu, nu știu, este primejdios să aruncăm chestiunea la general… de genul… chiar și frați păstori… etc. Apreciez ironia, dar în cazul acesta este foarte periculoasă pentru că se aruncă blamul asupra tuturor.
      BA, se sesizeaza, cîțiva blogeri deja au sesizat fenomenul.

      IEri Domnul m/a cercetat încă o dată cu ps. 101, pe care l/a citit un student, pentru că de cînd am renunțat la tembelizor, citeam ziare on line și chiar ziare de gen România Liberă, Evenimentul zilei, Cotidianul, Gîndul scapă tot felul de prostii, ce să mai spun de Caru cu vedete și Faze tari de pe hotnews.
      Am hotărît să nu pun nimic rău înaintea ochilor mei, mai bine neinformat decît deformat.

      de săptămîna aceasta am renuțat și la hotnews și la alte mijloace de informare în locul televizorului… S/ar putea să fiu ultimul care află ce se întîmplă prin țară… dar sînt sigur că asta nu îmi va afecta calitatea predicilor… 🙂

  14. Cornel zice:

    Marius,
    Mă bucur de ceea ce scrii. Îţi vor afecta calitatea predicilor… vor fi mai bune.
    Ziceam la un moment dat că noi pregătim informaţia prin studiu, rugăciune, etc. dar, doar Dumnezeu prin Duhul Sfânt face ca materialul să se lipească de „perete”, şi nu „ca nuca de perete”. Lipirea are loc datorită curăţiei. Pe orice cutie cu adeziv scrie foarte clar: asigurăte ca suprafeţele de contact să fie „free of any impurities”. Succes la curăţit şi la …zidit.

  15. thisisnotme zice:

    Respectele mele pentru decizii personale de genul „no TV, no hotnews etc”. Ma intreb insa daca nu incepe sa semene cu atitudinea stramosilor neoprotestanti din primele decenii de functionare in Romania , de izolare de tot ce e „lumesc”. Un soi de semi-monahism redivivus.

    • Marius David zice:

      Draga Thisisnotme, problema necesită un răspuns mai amplu.
      tu spui
      „Respectele mele pentru decizii personale de genul “no TV, no hotnews etc”. Ma intreb insa daca nu incepe sa semene cu atitudinea stramosilor neoprotestanti din primele decenii de functionare in Romania , de izolare de tot ce e “lumesc”. Un soi de semi-monahism redivivus.”

      Cîteva idei
      1. şi ce dacă ar semăna… se pare că lor le-a mers mai bine… bisericile au crescut mai mult, oamenii erau mai bine formaţi, acum sînt mai bine informaţi, atît
      2. nu am renunţat la informare complet. Asta nu înseamnă că nu ascult radio. este mai bine, este fără imagini. Nu sînt deconectate. Nici monahii, BTW, nu erau deconectaţi de lume, asta este adevăratul monahism, să ştii ce se întîmplă în lume ca să te rogi pentru ea şi să acţionezti în ea. Ioan Paul al II-lea a fost în fond un monah…. şi uite ce s-a întîmplat cînd s-a întîlnit cu REagan şi cu Thacher…
      3. Cărţile sînt importante. generaţiile ecranelor de sticlă nu mai citesc. Eu am revenit la citit, la un ritm aproape la fel de intens ca cel din anii 15-25. La fel şi copii noştri…. Iar după ultimul scandal cu Minimaxul (vezi că ştiu ce se întîmplă în lume? 🙂 ) sînt foarte fericit că le-am scos tembelizorul. Atît îi mai lipsea fiului meu, să ştie ce să ceară în schimbul unui favor unei fetişcane….
      4. cred ca cea mai bună şansă de a fi relevanţi stă în diferenţă nu în asemănare, am scris despre asta.
      vezi aici

      https://mariuscruceru.ro/2008/06/03/intre-whiskey-ul-lui-churchill-si-vinul-lui-isus/

  16. livy zice:

    Copil fiind, am observat noi cei de acasa ca, dupa un anumit episod al desenelor animate parca suntem mai rai, ne certam, ne batem…noi copiii (si pe atunci erau inca desene mai „domestice”). Astfel ca am hotarat atunci sa punem tv-ul in cutie si e acolo de atunci.

    In familia mea acum, lasam deoparte tv-ul si ziarele (nu in totalitate, dar in majoritate), nu ca sa ne izolam de tot ce e lumesc, ci ca sa ne pastram mintea curata. Si, e adevarat, sunt stiri pe care le aflam ultimii, altele nu le aflam deloc, dar cred ca e mult mai bine asa, pentru ca, la urma urmei, ce pui in minte, aia macini toata ziua si toata noaptea, chiar.

    • Marius David zice:

      Livy, bine ai venit aici. Tom şi Jerry, dacă sîntem atenţi sînt desene animate extrem de violente, funny, dar violente. Fii pe pace, nu sîntem izolaţi de lume fără televizor, aflăm totul, uneori chiar înainte de a se întîmpla..
      Ai mare dreptate în privinţa lucurrilor pe care le punem în minte…

  17. livy zice:

    Multumesc! Total de acord in privinta Tom&Jerry…

  18. thisisnotme zice:

    „to be relevant means to live your Christian life self-sacrificially, ‘burning away’ visibly, and elevating God and yourself above the surrounding culture, hence evading the two extremes of secularization (which entails the watering down of doctrine) and of ghettoization (which entails a sectarian isolation, a perennial lack of visibility).”

    Cui se datoreaza cresterea neoprotestantilor din Romania e alt subiect.

    1.In citatul de mai sus se face referire la 2 pericole: secularizare si ghetoizare (izolare extrema). Parerea mea deocamdata e ca nici una nici alta nu sunt posibile decat la extreme si abia atunci sunt periculoase. E ca si cu nebunia de care se spune ca toti oamenii sufera in doze homeopatice, doar cei periculosi sunt identificati (si izolati).
    2.Ca o consecinta nu vad un pericol in cenzura ci in divinizarea ei. Nu ma pot abtine sa nu vad in ea decat rezultatul unei frici si nu vorbesc de cea care deschide mintea (inceputul intelepciunii) ci de cea care comanda vitei de aur.

    Cu „burning away” sunt mai mult decat 100 % de acord. Ce lemne intretin arderea mea ca individ depind de prea multe lucruri ca sa-mi ascund capul in nisip. Sau sa nu-l scot macar din cand in cand.

  19. PaulO zice:

    Thisisnotme, ne dai te rog sursa citatului tau? Multumesc!

  20. thisisnotme zice:

    E simplu . e din link-ul lui Marius la comentariul meu anterior.

  21. Patrix zice:

    Uite ce-ai pierdut, maestre, daca nu te informezi:

    o bomboana

    http://voices.washingtonpost.com/44/2009/01/14/rick_warren_reaches_out_to_gen.html?wprss=the-trail

    Sick!!!
    Magar daca tacea!

  22. Marius David zice:

    Şi la ce ţi-a folosit, Patrix, că te-ai informat? Eşti mai fericit? Ai rezolvat problema lor? Să mă bucur eu că am avut dreptate cu Ricky? Omul este un animal politic, a spus-o Aristotel. Sper să ne ridicăm de la rangul de zoon politikon, la rangul de persoane in relaţie.

    Paul O. pasajul în engleză este rezumatul articolului meu, rezumat care mi s-a cerut pentru publicare într-o culegere de texte. Nu-i aşa că sună mai bine şi este mai citabil în engleză. Pare mai serios autorul, mai greu 🙂 . Glumesc cu tine. Şi mie îmi place mai mult să mă citez pe mine însumi în engleză 🙂 Sună mai clar.

    Draga Thisisnotme, ai cititi articolul în româneşte? Acolo este mult mai complexă explicaţia. Dau semnificaţii noi unor termeni, de aceea, oricît de clar ar suna în engleză, aş prefera să citeşti articolul în româneşte şi apoi să discutăm.

    Dă clic pentru a accesa carbunii-eulaliei.pdf

    cu apreciere pentru răbdare…

  23. thisisnotme zice:

    Ma simt onorat de invitatie. Am resusit sa trec prin tot textul (chiar daca uneori in diagonala din lipsa de timp).
    Recunosc “mana” unui meserias in ale textelor si logicii.

    Am totusi o teama ca spatiul si timpul tau nu permite o discutie atat de complicata pe cat o anticipez avand in vedere ca traim totusi in lumi destul de diferite. Ma refer la subiectul propus. Ca un exemplu doar eu nu sunt atras de relevanta bisericilor crestine. Daca ai intra pe blogul meu putin ai vedea ca sunt un pustnic modern. Pasiunea mea este individul luat ca atare. Sunt atras mai mult de traseul invers : redescoperirea filonului divin din om facand abstractie de contactul lui cu crestinismul organizat. Tot respectul pentru slujitorii si membrii bisericilor traditionale (aici incluzand si evanghelicii) doar ca incerc sa iubesc oamenii dinauntrul si dinafara lor si sa las problemele organizatorice specialistilor.

    PS. Continui sa te vizitez, desi te-am descoperit recent, pentru tine si musafirii tai pentru a descoperi ce anume ne face totusi frati.

    • Marius David zice:

      draga thisisnotme, mulţumesc pentru încurajări,
      try me, spui că spaţiul şi timpul nu permite, eu zic că este important să discutăm acest aspect mai ales acum.
      Lumea ta nu-mi este atît de necunoscută pe cît crezi, lumea mea nu-ţi este atît de necunoscută pe cît aş putea crede…
      Am intrat pe blogul tău. N-aş numi asta chiar pustnicie, un pustnic nu şi-ar face blog 🙂
      Şi-ar lua alt nume, dar nu „astanu-seu” 🙂
      Spui că eşti atras de redescoperirea filonului divin din om facînd abstracţie de creştnismul organizat. Îmi pare rău să te descurajez din prima: imposibil.
      Omul nu poate trăi în afara bisericii. În afara bisericii sîntem „un animal politic”, zoon politikon, pentru a deveni fiinţe eclesiale, persoane în relaţie… vezi Zizioulas, Fiinţa Eclesială,
      N-are rost să încerci, disputa este tranşată demult, dar putem discuta despre asta.
      Poţi analiza cele două modele, modelul protestant, care vine din filonul augustinian, care presupune completa stricare a omului, chip şi asemănare…
      şi poziţia orientală, pe linia lui Atanasie cel mare, Theosis-ul. Emil Bartoş are o critică excelentă a acestui concept.
      Eu sînt augustinian. Omul este corupt totalmente, de aceea avem nevoie de har. Nu putem face nimic noi înşine pentru a găsi ceva bun în noi şi pentru a recupera ceva din cele stricate. Îndumnezeirea se face într-un singur sens şi prin Cristos şi numai prin el.
      Noi nu ne putem îmbunătăţi, cum spun unii dintre prietenii mei ortodocşi. Unul este bun.
      Sper că am înţeles bine ce ai spus.
      Este o plăcere să primesc vizitele tale şi ale celor ca tine.
      Eu sînt cel mai cîştigat din aceste discuţii.

      Cu drag
      mc

  24. thisisnotme zice:

    Multumesc pentru timpul acordat cu intrarea pe blogul meu.
    Cred ca nu pot sa ma identific cu un curent anume pentru ca nu-mi permit sa fiu transant. Dusmanul meu de moarte e gardul. A lua o pozitie sau alta oricat de transata e ea, augustiniana sau pauliniana o simt ca un refuz de a-mi folosi talantii (asemanarea cu Dumnezeu cred cuprinde si creativitatea).
    Nu caut solutii pentru altii ci doar imi caut locul in lume cu toate ciudateniile mostenite sau dobandite in timp.
    Cred in unicitatea omului, biserica (locala) fiind un loc care nu ma atrage decat in masura in care structura si ethos-ul ei permit intrarea in relatii personale reale. Casa la tara si atelierul de care vorbeai m-ar atrage astfel mult mai mult.
    Daca as intra in polemica in legatura cu subiectul coruperii omului as iesi din tonul si pozitia majoritatii cultelor evanghelice fara sa fiu insa de acord neaparat cu pozitia ortodoxa si fara sa pic in alte curente si erezii. Pentru simplul fapt ca nu pot contura un sistem din lucruri in continua miscare (ma refer la faptul ca intelegerea lumii si a lui Dumnezeu e un proces continuu pe care il incepem doar aici; restul…dincolo).
    Ar fi multe de povestit, again, as preciza doar un lucru ca sa scutim eventuale rataciri in locuri comune: ceea ce cred acum si urmaresc sunt actiunile unui om matur adica cineva care foloseste mostenirea si experienta si nu demoleaza tot pentru a infiinta propria erezie.
    Pleasure to talk to you.
    Ca semn ca nu e in zadar munca ta m-ai convins sa caut cartea pe care o recomanzi desi am inca o alergie puternica la cartile care explica tot printr-o viziune unica ca si la cele care prezinta toate otpiunile dar nu explica nimic. Sper sa nu ma dezamageasca.
    Cu stima.

  25. Patrix zice:

    A propos de prietenul tau, Rick Warren,

    uite un articol interesant …

    http://cicministry.org/commentary/issue80.htm

  26. Marius David zice:

    draga Patrix, nu mă interesează nume, mă interesează probleme… fără cravată.

    Thisisnotme, mă bucur că dialogul nostru continuă.
    Spui că duşmanul tău de moarte este gardul. Cineva spunea, înţelept din India, dacă vezi un gard, înainte de a sări peste el sau a-l dărîma întreabă-te de ce a fost pus acolo în primul rînd.
    Cred că ne căutăm locul pînă Îl descoperim pe Dumnezeu în tot locul, de atunci încolo devenim oameni „la locul nostru”.
    se pare că o biserică mică ţi-ar prinde bine. Una dintre lozincile folosite de biserica nostră este „BBA locul în care te simţi mai bine ca acasă..”… şi sper să fie aşa… pentru unii chiar este aşa.

    Mă bucură ce imi spui în final, că te cauţi pe tine însuţi ferindu-te de erezie. Este buna intenţia, dar nici un eretic nu s-a gîndit să fie eretic, nu şi-a planificat acest lucru. Toţi ereticii au căutat dreapta credinţă, întotdeauna.

    Mă bucur că vei comanda cartea cu pricina. Sper să îţi fie de folos.
    cu prietenie
    (întodeauna sper că nu) acelaşi..
    mc

  27. thisisnotme zice:

    Citind raspunsurile la comentariile altora si cateva din articolele tale mi-am facut o idee generala despre tine . Am fost tentat sa raspund la ceea ce-mi spui mai sus cu putina ironie dar am realizat intentia buna si m-am calmat sa zic asa. Avem prea multe in comun zic eu ca sa ma supar.
    La chestia cu gardul as fi zis ca el e facut de proprietarul terenului nu de trecatori asa ca stiu exact de ce am facut gard in jurul meu. Cu erezia as spune ca e ca si frumusetea : se afla in ochii privitorului. De la Apolo si Chifa incoace toti suntem eretici (ne-am facut gardul nostru, fie el si colectiv).Cu bisericuta e departe de mine gandul acesta (temporal vorbind) vorba aia: seen it and done it.
    Dar nu ti le spun tie astea pentru motivul de mai sus: intentia ta este perfect onorabila. Le pastrez pentru carturari si farisei.
    Voi mai pacatui daca-mi permiti prin incursiuni dincolo de gardul tau.

  28. Marius David zice:

    Draga Thisisnotme, conversaţia noastră, am impresia devine din ce în ce mai plăcută şi mai ziditoare, în special pentru mine.
    Creativitatea şi oamenii care sînt în nelinişte şi căutare mi-au fost întotdeauna prieteni şi parteneri de discuţii nesfîrşite. Probabil pentru că şi eu sînt în aceeaşi papuci în unele domenii.
    Cel mai mare necaz pe care îl fac prietenilor este imprevizibilitatea. Uneori îmi pare rău pentru ei, dar este greu să te schimbi cînd te apropii de 40 de ani.

    Apreciez că nu ţi-ai dat drumu la ironie. Da, am intenţie bună şi, sper eu, destulă sinceritate,pentru un asemenea dialog.
    Mi-ar place să ne întîlnim, dacă ajung pe tărîmul tău sau dacă tu ajungi pe tărîmul meu.

    Eu însumi am fost şi încă sînt un demolator de garduri, dar am învăţat între timp să ascult sfatul indianului. L-am repetat pentru că eu m-am rănit de multe ori încercînd barosul pe garduri.

    Da, ca şi nebunia, de toţi este erezia lipită mai mult sau mai puţin. Acum recitesc (oare pentru a cîta oară) Ortodoxia lui Chesterton. Fascinantă carte. Cred că este unul dintre puţinii tipi cu adevărat sănătoşi la minte pe care i-am citit . Autorii Sfintei scripturi nu intră în discuţie.

    În rest, fiecare avem doza noastră de erezie în raport cu singurul şi dreptul Cristos.

    Apreciez că nu m-ai pus în tagma fariseilor, puţin gelos că n-am intrat în tagma cărturarilor 🙂

    (sper că nu) acelaşi,
    mc

  29. Sam zice:

    Daca resusesti sa-mi retii numele poti sa-mi spui Sam in continuare chiar daca intru direct de pe blogul meu. E mai putin de scris. Cu ocazia asta ai si adresa mea de email. Mi-ar face placere sa stam de vorba mai pe indelete candva. In Romania nu cred ca ajung decat in vara dar daca ai drum prin Londra vreodata da-mi un apel inainte sa treci pe la noi pentru un chat.
    Toate-s bune cand se termina cu bine.
    Cu varsta te inteleg pentru ca sunt ceva mai vechi decat tine. Nu cu mult.

  30. Marius David zice:

    Sigur, Sam, îţi voi spune pe nume, sper să putem continua dialogul spre folosul nostru şi al celorlalţi.
    Dacă ai drum în România, mă găseşti tot aici.
    S-ar putea ca drumurile să mă ducă spre tine, dar mai spre vară.
    Tot în UK am învăţat că la oamenii bătrîni nu li se spune bătrîni, ci numai more experienced…. 🙂

  31. Pingback: Tupeu 2011 şi relaţia dintre cauză şi efect la români « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.