Ieri am avut o supriză foarte plăcută, o serie de surprize. M-am îndreptat spre Reghin cu două temeri: prima, că nu voi ajunge la timp, înainte de încheierea programului, a doua , că nu îmi vor fi primite instrumentele de peste 30 de ani la reparat. Ştiam că în intreprinderile româneşti de stat nu se stă peste program.
Am plecat spre Reghin cu zece mandoline, cea mai veche din 1966, cea mai nouă, din 1984. Doream să le recuperăm. Păcat ar fi de lemnul uscat atîta vreme. Linia de mecanisme, prăguş, căluş trebuia înlocuită complet. Am intrat prima dată în Magazin.
Prima supriză plăcută: amabilitate, zîmbete, explicaţii clare, deşi responsabila de magazin fusese educată în ale comerţului sigur în vremea comunistă. Aprovizionarea, impecabilă.
A doua supriză plăcută: am fost întîmpinat de juristul intreprinderii, care mi-a dat explicaţii clare, informaţii despre contractele şi vînzările intreprinderii care lucrează acum în proporţie de 90% pentru export. Şi cea mai bună veste: acum cînd toată lumea suferă de pe urma crizei economice, Hora înfloreşte şi încă are nevoie de personal.
A treia surpriză plăcută: economistul mă aştepa la poartă. Relaxat, numai zîmbet, gata să ne ajute la cărat instrumentele, fără mofturile şi fiţele pe care le întîlnim deseori la directorii economici de pe aiurea din ţară de la noi.
A patra surpriză plăcută: portarul zîmbitor, dar incoruptibil, amabil, dar ca un cerber. Ne-a luat buletinele ceremonios, ne-a făcut foile de intrare, ne-a dat ecusoane, ne-a întrebat de aparate de fotografiat etc.
A cincea surpriză plăcută: am intrat în birou. Nu mirosea a fum de ţigară şi cafea coaptă, învechită în filtre, cum mă aşteptam. Doamna resposabila pentru comenzi ne-a întrebat prima dată de familie, ca la americani şi…. chiar lucra. Nu avea deschis Solitaire-ul, ca la majoritatea birourilor unde se lucrează pentru stat stînd. S-a întors imediat la excell-urile ei, după o conversaţie agreabilă.
A şasea surpriză plăcută: Directorul tehnic care a venit să ne evalueze instrumentele şi-a chemat urgent subalternii RUGÎNDU-I frumos, dar ferm să se ocupe de problemă, fără prosteli de genul „Domnu Cruceru, v-am face, dar ….”. Mi-a povestit chiar care a fost prima lui experienţă cu baptiştii, pentru că ne-am deconspirat imediat. Cei mai loiali clienţi Hora sînt credincioşii baptişti, care mai păstrează încă orchestrele de mandoline prin biserici. Am avut emoţii cînd mi-a spus…. Prima mea experienţă cu baptiştii…. Slavă Domnului că a fost de bine.
A şaptea supriză plăcută: inginerul proiectant care a venit să ne evalueze instrumentele a spus: „nu le putem lăsa aşa, este păcat, trebuie să facem treabă mult mai bună. trebuie să îndreptăm griff-urile, trebuie să refacem împărţirea, să îndreptăm, să peticim, să relăcuim….”. „Nu, vă rog, minimum minimorum ca să putem cînta cu ele….dacă sînt mai valoroase şi merită investiţia, vă rog să faceţi ce trebuie…”
A opta surpriză plăcută: am intrat în hala de producţie. L-am luat pe fiul meu, Naum, ca să vadă cum sînt construite chitările. Am intrat chiar la CTC, la sala de probe. Sute de chitări, raiul chitariştilor. Am văzut şi legendara Regun. Trei pe bancul de probă. Palisandru, cedru, mahon solid top. Meşterii amabili: „vă punem corzi pe care vreţi, încercaţi chitările noastre… imediat punem mecanisme, punem ce egalizator vrea clientul, uitaţi un Fishmann…”
Aici vine şi o surpriză neplăcută, a noua. Întreaga intreprindere, toate clădirile sînt marcate de arhitectura comunistă. Gardul, curtea, totul este în ton cu anii 50 – 60 ai secolului trecut. Poate că o redesenare a spaţiilor interioare şi exterioare şi o investiţie în infrastructură ar schimba atmosfera.
A zecea supriză plăcută: la ieşire, pentru toate favorurile făcute (Hora, chiar dacă a produs mandolinele, nu este obligată să repare instrumntele care au ieşit din garanţie. Intrumentele noastre au mai bine de 30 de ani), pentru toate favorurile făcute, l-am întrebat pe cel care mă însoţise, managerul de vînzări al intreprinderii, cu ce-l pot eu ajuta la rîndul meu, cum şi cu cît m-a îndatorat. Am primit un răspuns care vine de obicei de pe alte meleaguri: „Nu, cu nimic, eu sînt aici penru a rezolva problemele tuturor şi pentru a face ca lucrurile să meargă cît mai bine”. Am crezut că nu îmi aud bine urechilor şi m-am uitat la numerele maşinilor din jur să mă asigur că sînt în România. Nici un fel de zîmbet complice sau aluzii de genul „lasaţi că ieşim noi la o masă sa… veniţi cu o cafea… bună etc.”
Am plecat cu un gust bun, proaspăt şi cu mirosul de placaj, rumeguş şi lac fin în nări, cu o imagine bună de instrumente puse la uscat cu grijă şi de profesionişti care descoperă clientul şi economia capitalistă. Iată ce face sănătoasa concurenţă cu instrumentele chinezeşti şi piaţa liberă. S-a dus, sper eu, vremea în care cumpăram chitări la care după şase luni le sărea lacul în straturi sau li se îndoia gîtul spre faţă.
Hora se joacă bine la Reghin. Hora este pe drumul cel bun. Hora cîntă bine. Să sperăm că entuziasmul meu nu se va stinge curînd. Deocamdată sînt optimist: şi în România se poate!
Marius Cruceru 
Marius, frumoasa experienta . Ideea cu dregerea instrumentelor e de sus. E timpul ca instrumentele sa fie date jos din salcii ,sau pe unde au ramas agatate,
si sa fie puse in slujba laudei pentru Cel care locuieste in mijlocul cintarilor de lauda. E timpul ca sunetul sau mai bine zis zgomotul plasticului si al backroundului congelat pe discuri sa fie inlocuit cu sunetul alautei, chitarii,…. cintat live,asta va aduce o jertfa de bun miros si placuta inintea Domnului.
Inca o dovada ca omul(tanar) sfinteste locul
cat sa fi avut „directorul economic al intreprinderii”
ani(….) b…?
Draga Ioan Daniel, erau şi mai în vîrstă pe acolo. Vînzătoarea avea peste 50 de ani. Cred că este problema directorului general, care pare a fi un vizionar.
Stimate domnule Cruceru, indesiti postarile? O idee buna pentru vacanta. Excelenta ideea de a incuraja lucrurile bune. Hora S.A. ar trebui sa va dea un discount serios pentru publicitatea mascata 🙂
Stimate Ioan Daniel, se pare ca este vorba de un nou tip de management, un model de urmat.
Draga Nicoleta, nu îndesesc postările, pur şi simplu am avut anunţuri de făcut, anunturile nu sînt considerate postări, nici citatele, nici cut and paste-urile.
Da, sper şi eu să primesc un discount. 🙂
Dacă mi -ar fi cerut-o ei n-aş fi făcut-o. Nu vreau să transform pagina asta într-o pagina de publicitate, pur si simplu m-a impresionat personal toată povestea asta.
Draga Mihai, deocamdata ne-am dat instrumentele jos din pod, le reparăm şi încercăm să Îl lăudăm pe Domnul cît de bine putem.
Domnul să ne ajute…
Pentru mine, Reghinul va fi intotdeauna un spatiu ideal, unde oamenii au pastrat ce a fost bun din traditii si mai ales omenie, unul dintre putinele locuri din Romania in care nu numai ca nu mi s-a intamplat nimic rau, dar nu m-am simtit nicio clipa in pericol (fizic sau altfel). Cat despre Hora, si mai ales despre economistul din poveste, nu ma mira deloc atitudinea, pentru ca stiu despre cine anume vorba si stiu cata pasiune si cat suflet pune Gabi in Hora, atat cand este la serviciu, cat si in experientele si ideile pe care le impartaseste prietenilor in detaliu in particular.
Andreea, da, este adevart ce spui despre domnul Gabi, despre dinsul este vorba. Na ca l-am deconspirat acum. Sper sa nu se supere.
Acolo mai sint si familia Gliga, separat, care fac o treaba excelenta si altii care au fost mesteri la REghin si au inceput afaceri separate.
Mă bucur ca am cunoscut astfel de oameni
Miine ne intilnim din nou ca sa detaliem citeva chestiuni.
Am fost la randul meu placut surprins cand am vazut o chitara Hora in magazinul de instrumente muzicale din Turnhout, provincia Antwerpen, Belgia. Ma bucur sa aflu ca lucrurile se mai schimba si pe meleagurile romanesti. La mai bine!
Chiar că asta este o surpriză, nu ştiam că Belgia este în circuitul exportului la Hora, trebuie să fac nişste corecturi legate de numele celor implicaţi în aceste suprize.
Pingback: Am intrat din nou în Hora « Marius Cruceru
Ah! Corul nostru de mandoline s-a dus demult…
Tare as mai vrea o mandolina greceasca…
draga Funlw, imi pare rau pentru orchestrea voastra, noi am cautat sa o reinfiintam, chiar azi vom cinta in biserica,
De ce o mandolina grecească? Te referi la bouzouki? Te referi la mandolinele napolitane (poreclite grecesti) cele cu burta?
Nu am auzit decat cor de mandoline in filme grecesti, nu stiam ce fel de mandoline folosesc. Dar pentru ca mi-ati dat indicii, am cautat pe youtube sa vad cum suna fiecare.
Bouzouki este cea cu gat lung, cu tonalitati joase, specifice cantecelor arabe. Poate ca in acele coruri de mandoline aveau si ele contributia lor, insa nu era aceea.
Probabil ca era vorba de cea napolitana, cu burta. Nu am reusit sa ma dumiresc, poate nota e mai adanca in comparatie cu cele romanesti, fara burta, probabil ca era vorba doar de interpretare si de colaborarea dintre cele doua tipuri. Aduce oarecum cu ce as dori.
Insa mi-a placut si tonalitatea acestor doua mandoline.
Cred ca asta este, insa ii lipsesc si tonalitatile mai joase http://www.youtube.com/watch?v=aYtQWHEvqzU
Iar mandolina asta suna super
Am gasit-o!
Si mai este un instrument care aduce a mandolina, cu suprafata cutiei de rezonanta fara orificii, ce aduce mai degraba a membrana de toba…
Aha, înţeleg despre ce vorbeşti, sînt instumente cu totul diferite.
Una este bouzouki, alta este mandolina napoletană, apoi mandolina modernă. Deşi mandolina napoletană este mai mică. reghinul produce cîteva tipuri de mandoline, produce chiar şi bouzouki şi domra, un instrument care are acelaşi acordaj ca mandolina şi vioara.
o astfel de mandolină, ca cea din blues, am comandat în urmă cu vreo doi ani pentru fiica mea.
Iată cîte posibiltăţi sînt pentru acest instrument atît de dispreţuit astăzi.
Oricum aceste mandoline nu sînt greceşti, sînt neopolitane.
Lasa-ma, Marius, am vazut chiar azi o chitara Reghin din 1983, era varza, varza si nu din cauza intretinerii.
Crezi ca va fi acelasi lucru cu Dacia veche si Loganul?
Patrix, să vedem, voi pune o demonstratie, Hohner contra Hora pe site, sa vedem!
Si magazinul din Bucuresti este in ton cu fabrica plin cu instrumente ce desfiinteaza concurenta daca ne gandim la materiale, amabilitate, solicitudine, calm si competenta atmosfera rara pentru un magazin in capitala.
Am incercat cateva chitare, (eram curios de cele eco cum sunt) si pana la urma am luat un toc de chitara din fibra de carbon.
Eu am o chitara „Cristal” de la Hora facut in 1988 in perfecta stare si care fara mofturi a cantat zilnic.
Pingback: Double top | Marius Cruceru
Pingback: Double top şi noile Regunuri | Marius Cruceru
Pingback: O zi cu Babii şi… din nou despre reghinuri | Marius Cruceru
Pingback: Cavatina, Einfalt, Stanley Jordan, Hora, « La patratosu
Pingback: Hora S.A. intră în horă… cu un nou site… | Marius Cruceru