Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Excelenta veste. Am vazut ca pe http://www.tineretiris.ro ati facut referiri adesea la autor si carte.
A fost cumva o dezbatere a cartii ceea ce ati facut dvs.? Voi citi cartea sa vad paralela.
Acum citesc varianta românească, spre buna mea surprindere este destul de bine tradusă. Felicitări traducătoarei.
Nu, ceea ce am făcut la Iris a pornit de la pretextul cărţii, dar nu este un răspuns sau prelucrare sau lectură a cărţii.
Uneori am adaptat unele adevăruri contextului nostru.
O carte foarte buna prin faptul ca Evanghelia lui Cristos apare ca si o salvare doar dupa o lunga dezbatere cu privire la ‘rau’. (O mare greseala, dupa parerea mea, este faptul ca se prezinta Viata, Moartea si Invierea Domnului fara a le incadra in contextul vietilor noastre, fara a se prezenta adevarul mai profund. „Dumnezeu te iubeste” este o propozitie des spusa dar multi se opresc aici. Iar replica unuia mai incapatanat poate fi: „Noah, si?”. Nu se explica ce inseamna aceasta Iubire si ce face Ea defapt. De multe ori se uita si cine este Dumnezeu…) Il apreciez foarte tare pe Ravi pentru profunzimea cu care abordeaza aceasta problema a raului si a salvarii.
Paul, tu te referi la cartea lui RAvi cind spui: „O mare greseala, dupa parerea mea, este faptul ca se prezinta Viata, Moartea si Invierea Domnului fara a le incadra in contextul vietilor noastre, fara a se prezenta adevarul mai profund. “Dumnezeu te iubeste” este o propozitie des spusa dar multi se opresc aici”?
Nu m-am referit la cartea lui Ravi ci m-am referit la multe predici din bisericile noastre si la multe carti. (Imi cer iertare ca n-am fost mai atent cand am scris.)
Am inteles, Paul!