Am ajuns…

Fac o mică pauză în meditaţiile legate de  ce este şi nu este… pentru a vă povesti cîte ceva din ce înseamnă slujba de păstor.

Ieri am fost la sora Covaci, are 87 de ani şi este internată în urma unei fracturi de femur.

Am stat la patul ei şi am ascultat-o. Numai ea a vorbit. Vorbea cu noi şi cu Dumnezeu în acelaşi timp. Aşa vorbeşte tot timpul. Nu are nici o urmă de senilitate, nu era sub anestezie, trebuia inregistrată. Este un tip de discurs pe care l-am mai întîlnit la bătrîni, la sora Ungur.

M-am dat greu dus. Întotdeauna soţia este cea care mă mişcă spre spital. Nu-mi place deloc spitalul. Esta una dintre cele mai grele părţi ale slujbei de păstor. Este multă suferinţă şi nu ştiu ce să spun în faţa suferinţei. SAlonul era plin de gemete. Nu ploştile cu urină şi nu mirosurile mă împiedică, ci gemetele. Ce bine că sînt alţii dăruiţi să poată purta asemenea poveri. Un tînăr extraordinar din biserică o slujea. L-am găsit acolo.

Dar… A fost o aşa de mare bucurie pentru mine să văd faţa senină,  o frumuseţe care vine de dincolo de riduri. Pentru asta se merită să guşti pîniea de păstor. Mi-a spus cu primele cuvinte: „Frate Marius, am dorit mult să vă văd, să ne rugăm împreună şi să mulţumesc Domnului că am sfîrşit bine.. AM AJUNS, cu greu, dar am ajuns… „. Ofta ca la sfîrşitul unei curse lungi. „Am ajuns bine după 87 de ani de alergare… şi nu L-am făcut pe Domnul de rîs. Asta am dorit, să îmi păstrez credinţa. Fără sănătate se poate, dar fără credinţă nu… Mi-am îngropat fata la 38 de ani, băiatul la 40, soţul la 64, am rămas nujmai eu singură din toţi fraţii mei, dar am ajuns…”. Ofta cu zîmbetul pe buze. Este o bucurie care nu poate fi fotografiată şi cuvinte care nu pot fi înregistrate. I-am ţinut mîna în mîna mea cît ne-am rugat.

Eu n-am făcut decît să citesc Psalmul 103 şi să spun o rugăciune scurtă… Atît, pentru că slujba unui pastor este uneori asemănătoare cu a unei moaşe.. eşti moaşă de gînduri, de sentimente, de lacrimi, de istorii. Tot ce-a trebuit să fac este să stau acolo. De ce nu a făcut-o faţă de altcineva? În aceşti 15 ani am descoperit că parte din slujba păstorului este tăcerea la vreme potrivită şi prezenţa în tăcere lîngă paturi de spital şi la capete de sicriu. Tot ce trebuie să faci este să fii acolo, ÎNTRE şi DE FAŢĂ. Nu de rareori, cînd am intrat în camera în care zăcea mortul casei pe catafalc, atunci au izbucnit bocetele eliberatoare. Tot ce-a trebuit să fac a fost să stau acolo, între cel cu inima sfîşiată şi mort, cu mîna pe capac. Alteori a trebuit să spun ceea ce bocitoarea nu putea. Am stat lîngă sicrie pe care scria 1 zi, 9 luni, 18 ani, 21 de ani, 75, 83, 95 de ani. Am stat între taţi şi fii, între soţi şi soţii, între nepoţi şi bunic…

Alte ori am transmis mesaje care mi s-au încredinţat pe patul de moarte. Mi s-a spus: „asta să spuneţi la înmormîntarea mea, dar numai atunci… „. Nu s-a spus acest lucru copiilor, nu s-a scris în testament, nici în necrolog, dar a trebuit intermediat de pastor.

Astăzi am stat în faţa sorei Covaci re-prezentînd, aducînd în prezenţa ei, comunitatea care mi-a încredinţat slujba de a fi vizibil pentru ei şi de a media pentru ei.

Am ascultat explozia ei katarhică în care şi-a povestit viaţa printre rugăciujni, vorbea cu noi şi cu Dumnezeu în acelaşi timp… Eu am ascultat strigătul de biruitor al unei atlete care „a ajuns” deşi pansamentele din jurul femurului îi erau îmbibate de sînge…

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Am ajuns…

  1. Marius zice:

    „Daca plange careva la inmormantarea mea nu mai vorbesc cu el niciodata! Sunt privilegiat sa ma duc mai repede acasa. Va astept acolo!” – atat as vrea sa se spuna in necrologul meu.

    De multe ori mergem sa incurajam si venim incurajati. Ne gandim la cuvintele care trebuie/ nu trebuie sa le spunem… ajungem acolo si vedem (uneori) ca defapt am venit la „psiholog” unde noi suntem cei care avem nevoie de incurajari…

    Spitalul este ceva ciudat… biruinta si deznadejdea locuiesc la un loc. Moartea si viata la distanta de un perete / pat. Bunatatea si lacomia manca la aceeasi masa….

  2. Marius David zice:

    draga Marius, bine spus, dacă plînge cineva la înmrmîntarea mea nu mai vorbesc cu el niciodată… bine spus…

    Adînc ce spui tu.

  3. BenO zice:

    De-asta imi plac oamenii in varsta.Noua tinerilor ni se pare ca avand mai multe informatii decat ei, nu mai au ce sa ne invete.Ce pot sa invat eu dela un om care stie mai putine lucruri decat mine?
    Putem invata ce inseamna statornicia,perseverenta,daruirea in aceasta calatorie pe care o avem de facut.O, daca am fi doar atat de intelepti.Am invata ce inseamna viata, care sunt lucrurile cu adevarat valoroase si ce inseamna focalizarea aceasta pe scopul final, care noua ne lipseste.Multumesc Domnului pentru exemplele acestea vii pe care le lasa printre noi si ma rog sa stim sa ii pretuim cum trebuie invatand de la ei

  4. Marius David zice:

    Uite, Ben, vezi tocmai asta este cea mai mare comoară pe care o adună un păstor, de aceea este cu atît mai bun cu cît trece timpul, ca vinul,

    Cea mai mare şi înaltă specialitate a unui păstor, cel mai înalt doctorat pe care treubuie să şi-l dea este în NATURA UMANĂ…

    Confesiunile pe care trebuie să le îngropi cu tine, rugăciunile copiilor şi bătrînilor, mărturisirea bucuriei, necazurilor, încercărilor toate formeaztă un tablou pe care nu l-aş da pe altceva.

    Nu-mi place să fiu aproape de oameni, nu-mi place prezenţa, faţa către faţa, gura către gură, dar merită preţul pentru ceea ce zideşte Dumnezeu în noi.

    Balzac nu şi-a putut scrie întreaga La Comedie Humaine cu desăvîrşire pentru că n-a fost pastor sau preot.

    VEzi http://www.cs.cmu.edu/~spok/metabook/humancomedy.html

  5. emsal zice:

    Nimic nu este mai frumos decât un batrân care, în ciuda tuturor valurilor năpraznice iscate de-a lungul și de-a latul vieții, a rămas aproape de Dumnezeu. Sunt greu de găsit asemenea oameni si dacă îi găsești, nu ei vor fi încurajați de cuvintele tale, ci tu, de seninătatea lor.

  6. mihai h. zice:

    Intradevar, pentru asta se merita sa fi pastor. In ziua de apoi, diferentierea se va face nu intre cei care au predicat, sau nu, ci intre acei care … au venit pe la Mine… si cei care … nu au venit pe la Mine… Sa ne ajute Domnul sa facem ceea ce Lui I-I place si apoi sa uitam pentru ca El sa I-SI aduca aminte in ziua mareata cind vom sta in fata Lui.

  7. viorica zice:

    Ma bucur ca sunteti un pastor cu adevarat .Adevarata smerenie inseamna coborire.Astfel de inimi cauta Dumnezeu,goale si smerite In ele ,El poate sa-Si toarne din belsug Harul Sau .Astfel de suflete sunt pregatite pentru a face fapte vrednice de pocainta .

    Fr.Marius despre care sora Covaci vorbiti,Agafia ? Stiu ca ea nu a avut copii.

  8. dani zice:

    Cred că momente ca acestea în care pastorul își vizitează enoriașii sunt momentele în care legăturile dintre ei se leagă cel mai trainic. Acolo am văzut că se sapă în piatră legături frățești veșnice. Asta nu o pot spune din experiența mea pentru că este puțină, dar din ceea ce am văzut la păstori peste care au trecut multe ierni și primăveri. Îmi aduc aminte că Chuck Swindoll reda într-o predică cuvintele unui fost rector de seminar care spunea că una dintre cele mai mari dorințe era ca la sfârșitul vieții să aibă parte de 8 oameni care atunci când îi vor duce sicriul să nu se uite la ceas…e o fărâmă din ce înseamnă adevărata prietenie…

  9. Alex zice:

    Acestea sunt momente emoţionante, înălţătoare, dătătoare de încurajări pentru cei ce încă nu am „ajuns”. Uneori mă simt ruşinat de curajul şi optimismul unor astfel de oameni minunaţi, pe care nu i-ai auzi niciodată văitându-se, plângându-se de ceva, cum din păcate o facem adesea cei mult mai tineri… Oameni puternici în credinţă, în fapte, în încercările vieţii.
    Am mai amintit eu de un părinte la care mă mai duc: 96 de ani, orb complet, dar plin de o energie cum rar am văzut. Mi-a spus că aşteaptă cu bucurie „marea întâlnire” cu Domnul!
    Apropo de misiunea pastorală, mi-a povestit un preot despre o rugăminte foarte „specială” pe care i-a făcut-o un muribund: „părinte, la înmormântarea mea să nu cumva să aud bocete şi tristeţe. Nu ştiu cum să faceţi, dar vreau să-i aud pe oameni râzând, să fie veseli, aşa cum am fost o viaţă întreagă. Aşa să faceţi!” Nu mai ştiu cum a făcut acel preot, dar am reţinut perspectiva veselă, optimistă, a „plecării către acasă” a acelui om.

  10. viorica zice:

    Astazi am primit un email de la o sora al carui sot a plecat la Domnul acum 4 luni{ din neglijenta medicilor!} .Omul acesta ar fi implinit astazi 45 de ani .Sora imi scrie;”E foarte greu sa ne bucuram in incercari pentru ca atunci experimentam si invatam despre tacerea lui Dumnezeu „. Cele mai grele vremuri din viata unui credincios se pare ca sunt atunci cind Dumnezeu tace .In aceste momente este nevoie de cineva sa-i incurajeze sa-i inteleaga ,sa le aline durerea .Esti tu acela?
    In inchere imi scrie;
    Inca ceva . Era sa uit.Daca vreunul dintre voi va fi chemat de Dumnezeu inaintea noastra va rugam duceti vestea „acolo sus” , lui Corneliu si celor care ne cunosc….ca noi (Lidia si Fabian) slujim cu credinciosie Dumnezeului Atotputernic in mana caruia stam.

    Doamne ,ai mila de Lidia si Fabian ,fie binecuvintarea Ta asupra lor!

  11. Rodica Botan zice:

    Joi pe la spital, am plins
    De unul singur!
    Stiu ca vinerea la rugaciune,
    Plingeti toti…
    Pentru oamenii in suferinta,
    Pentru oamenii fara credinta,
    Pentru cei saraci…
    Si chiar si pentru hoti…
    Dara joia la spital,
    Nici un frate, nici o ruda,
    Nici un strop de apa uda!

    Joi, pe la spital,
    Am plins de unul singur!

    Si admir…Ce pietate,
    Ce strinsa fratietate;
    Cita dragoste aveti de cei in suferinta…
    Si ce simtire imbracata-n umilinta…
    Cite lacrime varsati pentru necunoscuti;
    Pentru cei flaminzi si cei desculti…
    Si tot focul ce-l aprindeti vinerea,
    De cuprinde si trezeste toata firea…
    Numai ca joi seara, la spital,
    Cind eram aproape-un caz mintal
    De durere si ingrijorare,
    Nu era prin jur nici o miscare…

    Numai eu…speriat si tulbur!
    Numai eu…plingind de unul singur!!!

  12. Alexandru zice:

    Daca aduci roada, va trebui sa infrunti greutati. „Vai”, vei spune, „dar e o perspectiva teribila”. Dar greutatile acestea au asemenea rezultate incat crestinul care sufera trebuie sa se bucure in necazuri, fiindca, cu cat sunt mai multe necazurile, cu atat este mai mare mangaierea sa in Christos Isus. Fii sigur ca, daca esti copilul lui Dumnezeu, nu vei ramane strain de nefericire (Charles H. Spurgeon)

    Reputatia este ceea ce oamenii spun despre tine in fata mormintului tau; caracterul este ceea ce ingerii spun despre tine in fata tronului lui Dumnezeu.

  13. Rodica Botan zice:

    Nu toti ajungem sa zimbim in fata mortii si sa zicem senini „am ajuns” fara incidente…Valea Umbrelor e mai lunga pentru unii…desi sint umbre, sint infricosatoare…mai ales ca unele umbre sint enorme alaturi de realitate.

    Banuiesc ca ajunsi la mal…fiecare celula din noi o sa strige dupa odihna eterna…si trecind prin Vale de mina cu Mintuitorul, vom obtine confidenta aia totala sa ne aruncam in bratul lui definitiv, fara rezerve, obositi de framintari si dornici de odihna pe care numai El o poate da…

    Imi imaginez numai ce dulce trebuie sa fie odihna fara griji…de nici un fel…oh. Doamne ce bine o sa fie sa gustam odihna Ta…

  14. Marius David zice:

    draga Rodica, nu putem şti dacă vom zîmbi sau nu pînă atunci… dar putem face un pic pe grozavii, nu-i aşa? 🙂

    Să ne dea Domnul odihnă, am scris un articol despre asta… îmi doresc să mă legene Dumnezeu Însuşi şi să mă pupe pe amîndoi obrajii… nimic mai puţin.

    Alexandru, frumos spus, dar cred că şi ce spun oamenii despre noi contează, chiar inainte de mormînt.

    Frumoasă poezie, Rodica, cu simţire.

    Viorica, foarte interesant şi demn de apreciat mesajul tău… dacă vreunul dintre noi pleacă mai înainte… frumos!

    Alex, aşa mi-aş dori să îl cunosc pe bătrînul preot de care îmi povesteşti… înregistrează-l, fă-i poze, nu-ţi va părea rău şi … fă-ţi milă şi trimite-mi-le şi mie. Pentru mine personal.

    Dani, enoriaşii uită precile, dar nu uită cînd ai fost lîngă ei, uită cînd au fost ei prezenţi la liturgii, dar nu uită cînd ai fost tu prezent în casele lor.

    Viorica, nu merit titlul de „pastor adevărat”. Nu sînt … tocmai de asta scriu aceste rînduri, cu o povară grea pe inimă. Mi-eeste ruşine că nu le pot oferi celor de la Aleşd ceea ce ar merita. Le ofer mul mult mult prea puţin din timpul meu şi nu reuşesc să fac pastorală aşa cum visez şi cum cred că trebuie făcută.

    Mihai H. ai dreptate, tocmai duminică voi predica din Matei 25, dur text, da răsplkătirea va fi pentru cei care au făcut aceste lucruri mici celor mici…

    Emsal, este greu să găseşti oameni cdare îmbătrînesc frumos. Am găsit doar două felluri de bătrîni, care îmbătrînesc frumos şi care îmbătrînesc urît. Sora Covaci a îmbătrînit frumos.

  15. Rodica Botan zice:

    …Ca ghioceii primavara, rasar in minte amintiri.
    Parc-a fost ieri, ar spune buna, si uite azi cite schimbari…
    Pe undeva, pe-o raza dulce, la-a cerului feresti divine,
    As vrea pentru o clipa numai sa te zaresc, sa-ti spun de bine…

    …Sa-ti spun ca lacrima din geana e bucuria ca esti sus,
    Sa-ti spun ca-ti sade albul bine, si ca esti tinara nespus,
    Sa-ti spun ca geanta cu pastile am aruncat drept la gunoi;
    Si cirja o sa faca frunze…Acum te plimbi pe norii moi…

    Ieri mi-ai cintat cu glasu-n soapta „O Patrie vad ochii mei”,
    Azi te petrecem toti la groapa: copii, nepoti si nepotei…
    Pamintul in pamint se-ntoarce, dar ce-ai facut pe veci va sta…
    Ca-n post si pe genunchi luptat-ai din greu in toata viata ta…

    Dintr-un fuior de ata alba, un fir stralucitor, curat,
    Sint sigur-ai sa faci perdele pentru Slavitul Imparat.
    …Si sa ne-astepti la Sarbatoarea de care-ntruna ne-ai vorbit…
    Vom fii cu totii-n asteptarea Mintuitorului iubit.

  16. BAPTICOSTALUL zice:

    Fr Marius,
    Dati-mi voie sa va contrazic:
    Enoriasii uita predicile in cazul in care numai li se predica, daca li se slujeste nu le uita.Personal cred ca activtatea unui pastor nu se masoara numai in vizitele pastorale pe care le face.Sunt unii care probabil gandesc altfel.

    Este adevarat faptul ca daca este cineva bolnav sau are vre-o problema o vizita valoreaza mai mult decat o predica.

    Eu unul am tot respectul pentru dumneavoastra.Ma rog sa va pazeasca Domnul.
    la cate daruri ati primit de la Domnul…ma rog sa fiti paziti de mandrie.
    FITI BINECUVANTAT!
    CRED CA BISERICA DIN ALESD VA IUBESTE.

  17. Marius David zice:

    Da, este adevarat si ce spui tu, BApticostalule, totusi… uitam enorm, este fapt dovedit.

    Amin, asa ma rog si eu sa nu stapineasca mindria peste mine.

  18. BAPTICOSTALUL zice:

    Uitam… adevarat dar cand esti in fata unor situatii… auzi ecoul cuvintelor.
    Nu poti sa le ignori, este Cineva care „te trage de maneca”.

  19. Oana zice:

    Cind am plecat spre Ploiesti, sa mai fiu, si fizic, inca putin alaturi de bunica mea, de mamaitza mea draga, care m-a crescut… am luat cu mine ‘postul’ acesta – in gind si in inima. Trei zile mai tirziu, mamaitza a plecat dintre noi, s-a reintors acasa… Intr-un infinit egoism, m-am simtit atunci de parca ati fi scris fragmentul pentru mine. Imensa liniste, pacea si non-tumultul ce le-am simtit in inima mea, ce inainte ar fi parut inexplicabile, toate se datoreaza si dumneavoastra, dle. Marius Cruceru, datorita acestei postari… Va multumesc pentru ca mi-ati reamintit ce inseamna sa te desparti de cineva, in acelasi timp raminind cu acel cineva. Domnul sa va binecuvinteze inima si sa va tina mereu in sanatate si Lumina!
    Oana – acelasi umil si nevrednic ortodox ce a multumit, cindva, Patratosului pentru ca a facut sa-i bata inima mai…altfel pentru Domnul nostru Hristos!

  20. Marius David zice:

    Draga Oana, şi eu sînt născut în Ploieşti. Unele locuri de acolo mi-s chiar dragi.
    Mă bucur că te-a ajutat un astfel de text.
    Probabil la asta ajută texte ca postarea de azi, un fel de katarsis, sînt un fel de gunoier de gînduri, încerc să scot gîndurile rele ale altora şi ale mele şi să înlocuiesc cu gînduri bune.

    Semnat,
    Gunoierul de gînduri!

  21. Oana zice:

    Va multumesc mult pentru raspuns. Acum inteleg de ce, adesea, ma simteam putin murdara, in sensul de teribil de nevrednica atunci cind… va citeam ‘postarile’. Pentru ca dumneavoastra, prin ce scriati, tot incercati sa (ne) scapati pe noi de gindurile rele, sau triste si innegurate, facind loc celor de lumina, celor aducatoare de folos… Sa tot scrieti asa, sa ne tot scrieti…

  22. Oana zice:

    Fiti linistit… (sau, cum spune englezul: „do not worry!”). Eu ma opresc aici.

  23. Pingback: Pascholar « Marius Cruceru

  24. Pingback: Ce este fotografia? Isuşii pe care i-a fotografiat Voicu, “Am ajuns…” « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.